Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 80/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ Nr. 80
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă --Serviciul Teritorial
B-reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr.67/P/2008 din 25 februarie 2009 Parchetului de pe lângă --Serviciul Teritorial Bacău.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul și intimații și I, lipsă fiind intimații, și.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Petentul depune la dosar un set de înscrisuri, reprezentând 2 încheieri ale Judecătoriei Bacău în dosarul nr- și copii lucrări de doctrină și jurisprudență.
Solicită a fi atașat spre studiu dosarul nr- a Judecătoriei Bacău, pentru a se analiza situația de fapt.
Procurorul, lasă cererea formulată la aprecierea instanței.
Intimata I, apreciază că plângerea formulată de petent are un caracter abuziv, nu are nicio o legătură cu aspectele reclamate de petent. Lasă la aprecierea instanței cererea formulată privind atașarea dosarului.
Intimata, solicită respingerea cererii privind atașarea dosarului nu are relevanță.
Instanța constată că la dosarul de urmărire penală atașat se află copie a precontractului de vânzare-cumpărare, hotărâre, copie contract de vânzare-cumpărare precedent, astfel că sunt suficiente înscrisuri, drept urmare respinge cererea formulată de petent.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Petentul apreciază că se impunea atașarea dosarului solicitat pentru a se avea în vedere situația de fapt la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dar dacă s-a refuzat dreptul la apărare, solicită a se avea în vedere că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și furt, ordonanța președințială s-a dispus cu trimitere, s-a încălcat dreptul la apărare conform art.161 pr.penală.
Precizează că intimatele l-au înșelat prin comiterea infracțiunii de trafic de influență, s-a constatat frauda dar nu s-au luat măsuri legale, intimata a menționat că este rudă cu doamna. S-au dat înscrisuri false, a se lua act de înscrisurile depuse la dosar și față de doamna avocat.
Intimata, precizează că nu este rudă cu nimeni, nu a favorizat pe nimeni, în apartament a locuit fratele petentului, este cumpărător de bună credință, fratele petentului i-a anunțat că se mută.
Solicită respingerea plângerii formulată de petent.
Intimata I, solicită respingerea plângerii formulată de petent, întrucât este întemeiată pe supoziții și insulte, bârfe, nu poate răspunde penal pentru ceva de care nu se face vinovată, nu are calitate procesuală. În cauză nu se poate rețină că există infracțiunea de trafic de influență.
Petentul, în replică, arată că precontractul a fost încheiat nelegal, așa cum rezultă și din adresa de la dosar, din care rezultă că imobilul se afla în litigiu.
Procurorul precizează că instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate conform art.278 al.2 pr.penală, petentul nu adus elemente în acest sens.
În consecință, în temeiul art.278/1 lit.a pr.penală solicită respingerea plângerii formulată de petent ca nefondată, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
-DELIBERÂND-
Prin rezoluția nr.67/P/2008 din 25.02.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Servi Teritorial Bacăua dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații magistrați judecători, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257Cp raportat la art. 6 din Legea 78/2000 precum și față de, și avocatul - I pentru fals în declarații prev. de art. 292Cp raportat la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, Parchetul a avut în vedere următoarele:
La data de 25.08.2008 s-a înregistrat la Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Bacău plângerea formulată de prin care solicită tragerea la răspundere penală a judecătorului lonescu - din cadrul Judecătoriei Bacău, a avocatei I din cadrul Baroului B, a președintelui Tribunalului Bacău - judecător și a numiților și, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații și trafic de influență.
Ulterior, la data de 26.08.2008, a formulat o nouă plângere intitulată "Completare la adresa din 25.08.2008" prin care solicită cercetarea președintelui Judecătoriei Bacău - judecătorul pentru infracțiunea, de abuz în serviciu, săvârșită ca urmare a traficului de influență comis de judecătorul.
Fiind citat în vederea precizării obiectului plângerilor formulate, a arătat că va trimite precizări scrise. La data de 09.10.2008 s-au înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău precizările formulate de precum și o nouă plângere împotriva judecătorului din cadrul Judecătoriei Bacău, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
Din conținutul plângerilor, a precizărilor și a declarației numitului, rezultă că acesta este nemulțumit de modul de soluționare a mai multor cauze civile aflate pe rolul instanțelor băcăoane și în care este parte. Astfel, judecătorul - a soluționat în mod nelegal dosarul civil nr- și nu i-a permis petentului administrarea de probatorii. Cu ocazia soluționării dosarului civil nr-, judecătorul nu a luat în considerare temeiurile suspendării invocate de petent și a trimis cauza judecătorului delegat pentru distribuirea dosarului în mod aleatoriu fără a ține cont de urgența cererii (cauza avea ca obiect suspendarea executării). Judecătorul a admis în mod nelegal o cerere de executare silită în dosarul civil nr- al Judecătoriei Bacău.
Numiții și, prin avocat I, în acțiunea formulată în temeiul art.581 Cod procedură civilă au arătat în mod nereal că nu au unde locui, cu toate că au în proprietate trei imobile. De asemenea susnumiții au formulat acțiune împotriva fratelui petentului care nu mai locuiește în imobilul din litigiu.
Președintele Tribunalului Bacău - judecătorul, fiind rudă cu, folosindu-se de calitatea sa, influențat deciziile judecătorilor susmenționați în sensul pronunțării unor hotărâri favorabile rudei sale, săvârșind astfel în opinia petentului infracțiunea de trafic de influență.
Examinând actele premergătoare efectuate în prezenta cauză s-a apreciat că nu există nici un element/indiciu cu privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu de către judecătorii, și.
Cei trei magistrați judecători, cu ocazia soluționării dosarelor civile repartizate în mod legal și-au desfășurat activitatea în conformitate cu normele procesual civil îndeplinindu-și atribuțiile profesionale ce le reveneau pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății.
Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite astfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădi dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență de către judecătorul. Mai mult, din chiar plângerile și precizările petentului rezultă că magistratul susmenționat ar fi influențat deciziile celorlalți judecători fără însă a se arăta că magistratul ar fi luat,pretins sau acceptat bani, bunuri sau alte foloase în vederea intervențiilor.
În ceea ce privește comiterea infracțiunii de fals în declarații, s-a apreciat că susținerile unei părți dintr-o acțiune civilă nu se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art.292 Cod penal, împrejurările invocate într-o acțiune sunt luate în considerare în măsura în care partea dovedește aspectele arătate.
Împotriva rezoluției a formulat plângere la prim - procuror petiționarul invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Prin rezoluția nr. 67/II/2/2009 din 27.03.2009 prim - procurorul a respins plângerea formulată de petiționar ca nefondată.
Nemulțumit de soluție, petiționarul a atacat soluția de netrimitere în judecată cu plângere la instanță, în temeiul art. 278/1 Cpp.
În motivarea plângerii se arată că soluția este nelegală și netemeinică întrucât soluțiile date în litigiul civil în care a fost implicat nu puteau fi decât rezultatul unor intervenții din partea intimaților, intimații și-au apropriat respectivul apartament. Mai arată că în dosarul civil nu i s-a respectat dreptul la apărare, nefiindu-i acordat termen în acest sens. De asemeni arată că intimata este vara primară a intimatei, președintele Tribunalului Bacău.
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosarul de urmărire penală, instanța constată că rezoluția atacată este legală și temeinică din următoarele considerente.
În privința intimatului - președintele judecătoriei Bacău se susține de către petiționarul că a trimis cererea sa de suspendare a executării la judecătorul delegat cu repartizarea aleatorie, fără a ține cont de urgența cererii.
Susținerile petiționarului, chiar de ar fi adevărate nu ar putea atrage vreo sancțiune penală, încălcarea de către magistrați a dispozițiilor regulamentului de funcționare a instanțelor judecătorești privind repartizarea aleatorie a cauzelor putând constitui cel mult temei al unei răspunderi disciplinare.
În privința intimatei judecător de la Judecătoria Bacău intimatul pretinde că a încuviințat abuziv cererea de executare silită formulată de intimații și, fără ca petiționarul să indice în ce a constat abuzul și ce norme ale Codului d e procedură civilă îl îndreptățeau pe magistrat să respingă respectiva cerere.
Intimata judecător în cadrul Judecătoriei Bacăua soluționat dosarul nr- având ca obiect evacuare pe cale de ordonanță președențială, a admis cererea intimaților, a dispus pe calea ordonanței președențiale evacuarea pârâtului și a respins cererea de intervenție formulată de petiționarul. Petiționarul pretinde că, în cadrul acestui dosar i s-a încălcat dreptul la apărare, nu i s-a acordat termen de apărare.
Analizând soluția procurorului de netrimitere în judecată, în ceea ce privește activitatea magistraților judecători instanța constatată că actul de dispoziție al procurorului este legal și temeinic.
În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în cauză, văzând și dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004, a stabilit că infracțiunile imputate intimatei nu se circumscriu în sfera faptelor prevăzute de legea penală.
Împrejurarea că hotărârea judecătorească pronunțată de intimata precum și dispozițiile date de intimații și în cadrul atribuțiilor de serviciu sunt nefavorabile petentului, nu constituie un indiciu care l-ar îndreptăți pe acesta să pună la îndoială modalitatea în care intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.
În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.
În acest caz și instanțele superioare nu au dat câștig de cauză petentului.
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane (ori, cu referire la infracțiunea de neglijență în serviciu, au încălcat din culpă îndatoririle de serviciu).
În consecință, atâta timp cât obiectul plângerii se referă la nemulțumirea legată de soluția pronunțată de intimată în calitate de judecător într-o cauză civilă, soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror este legală și temeinică.
Așadar, cum opiniile exprimate de judecătorii cu ocazia pronunțării unor hotărâri judecătorești nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimați cu consecința prejudicierii intereselor legale ale petentului. Simpla nemulțumire a petentului față de modul de soluționare a cauzei sale nu se poate constitui în indicii și cu atât mai puțin probe care să justifice tragerea la răspundere penală a intimaților.
Față de intimata -președintele Tribunalului Bacău care ar fi - susține petentul vară primară cu intimata -nici petiționarul nu indică ce anume acte de intervenție în soluționarea litigiilor petentului ar fi săvârșit și nici că ar fi pretins, așa cum cere textul infracțiunii de trafic de influență, bani sau alte foloase în schimbul intervenției sale.
Din actele dosarului nu reiese că aceasta ar fi rudă cu intimata, nefiind suficiente simplele supoziții și bănuieli ale petentului că ar fi abuzat de funcția pe care o deține și ar fi intervenit în soluționarea dosarului civil mai sus citat.
Cu privire la intimații și și intimata - I avocat în cadrul Baroului B petentul pretinde săvârșirea de către aceștia, în cadrul litigiului civil a infracțiunii de fals în declarații prin aceea că ar fi pretins în susținerea acțiunii civile, în mod mincinos că nu au unde locui, deși aveau în proprietate 3 imobile.pe lângă faptul că petentul nu a dovedit caracterul nereal al acestei susțineri este unanim admis atât în doctrină cât și în practica judiciară că susținerile unei părți în cadrul unui proces nu pot întruni elementele infracțiunii de fals în declarații întrucât acestea urmează a fi verificate de instanță în cadrul procesului respectiv. Intimata - I în calitatea sa de apărător ales al celor doi intimați avea potrivit Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, atât dreptul cât și obligația de a susține interesele părții pe care o apăra în proces formulând în acest sens toate apărările pe care le credea de cuviință și care, la rândul lor sunt supuse cenzurii instanței.
În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunii de trafic de influență, respectiv de fals în declarații, aspectele sesizate nefiind probate în nici un mod, astfel încât plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă, în temeiul art 278/1 alin 8 lit a Cpp.
Va dispune obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
-DECIDE -
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.67/P/2008 din 25.02.2009 a Parchetului de pe lângă -DNA-Serv. Teritorial Bacău.
Menține soluția din rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 pr.penală obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petiționar și intimatele și I și de la comunicare pentru ceilalți intimați.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red..
Tehnored G/ 25.05.2009
2 ex.
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana