Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 818/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
448/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.818
Ședința publică din data de 5 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Corina Ciobanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-petentă împotriva Sentinței penale nr.120/F/03.II.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurenta-petentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează prezența la dosar a relațiilor precizatoare depuse de recurenta-petentă, însoțite de înscrisuri în fotocopii.
Nefiind late cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că sentința penală este legală și temeinică, întrucât plângerea formulată în temeiul art.168 Cod procedură penală, în cursul urmăririi penale, poate fi adresată doar procurorului și nu instanței de judecată.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 120/03.02.2009, Tribunalul București Secția I-a Penală a respins plângerea petetei ca inadmisibilă, reținând următoarele:
Pin cererea înregistrată la data de 17.12.2008 sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția l Penală petenta a formulat plângere împotriva măsurilor luate și a actelor efectuate de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - în dosarul penal nr.262/D/P/2006 prin care s-a adus o vătămare a intereselor legitime în calitate de asociat la SC SRL.
În fapt, s-a reținut că la data de 21 februarie 2007, cadre de politie aparținând B au efectuat o percheziție neautorizată la fabrica pe care societatea comerciala SRL o deține la adresa din -, nr. 135, com., jud. Anterior începerii percheziției în cauză, fabrica a fost ocupata timp de peste 24 de ore de multe alte persoane străine, despre care s-a afirmat ca ar fi aparținut unor organe de politie, garda financiară, fără prezența niciunei persoane autorizatete sau împuternicite din partea sociteții.
În perioada respectivă fabrica nu era în stare de funcționare, activitatea ei fiind oprită ncă din luna mai 2006 ca urmare a unei decizii manageriale de reconsiderare a profilului de producție și de corectare a unor situații neconforme din aceasta fabrică.
Acțiunea întreprinsa de cadrele de poliție ale B viza executarea unei percheziții ia - SRL. Aceste cadre de politie nu au tăcut însă niciun fel de verificare asupra identificării agentului economic percheziționat și nu au acordat nicio importanță erorii procedurale asupra căreia au fost avizați, în sensul că deținătorul de drept al fabricii percheziționate era SRL și nu - SRL.
În cursul acțiunii întreprinse și coordonate de ofițerii B, mai multe materiale pe care le-au găsit în diferite spatii anexe și neproductive din incinta fabricii, au fost aduse din exterior si depozitate in secția principala de producție a fabricii, secție pe care au indisponibilizat-o în aceeași zi prin sigilarea tuturor căilor de acces în fabrică. Aceasta acțiune a fost consemnată ntr-un proces verbal întocmit în aceeași zi, 21.02.2007.
Din acel moment, fabrica a rămas permanent închisă ca urmare a indisponibilizării prin aplicarea sigiliilor consemnate în procesul verbal respectiv.
Măsura sigilării și indisponibilizării spațiilor de producție ale fabricii a fost repetată și reconfirmată în urma acțiunii întreprinse de aceleași cadre de politie la data de 14.08.2007, deși ofițerii au fost din nou avizați în legătură cu eroarea procedurală ce rezulta din faptul că fabrica aparține SRL. persoana juridică asupra căreia nu s-a deschis niciun fel de acțiune de cercetare sau urmărire penală, precum și asupra faptului că percheziția și indisponibilizarea în cauză nu au fost efectuate în mod autorizat și cu respectarea tuturor reglementarilor legale în materie.
Ca urmare a masurilor întreprinse de ofițerii O B, prin delegare din partea -, petenta a arătat că a suferit o vătămare importantă.
În acest sens se arată că SRL. îndeplinește toate condițiile legale de funcționare ca antrepozit fiscal de producție pentru băuturi spirtoase și produse intermediare, astfel cum rezultă din autorizația de antrepozit fiscal nr. - din 24.10.2007. Din cauza faptului ca spatiile principale de producție ale fabricii au fost indisponibilizate în mod abuziv prin sigilare neautorizată, capacitatea de producție a fost în mod direct și categoric diminuată. Pentru a funcționa totuși, în regim extrem de restrâns, s-au făcut investiții suplimentare și s-au cerut derogări de la unele instituții cu atribuții de control și îndrumare în acest domeniu de activitate. Totodată s-au înregistrat pierderi însemnate din cauza degradării fizice și morale a unor mijloace tehnice din dotarea fabricii ca urmare a faptului ca nu au mai fost asigurate lucrările de întreținere și conservare a acestor bunuri tehnice din cauza indisponibilizării prin sigilare a spatiilor de producție ale fabricii.
Petenta arată că a interpretat măsura indisponibilizării fabricii din - ca pe sancțiune aplicată direct și nemijlocit de -, echivalentă cu un arest preventiv legiferat în dreptul penal sau cu o rechiziționare aplicabilă în cazuri precis delimitate în dreptul constituțional, fără ca în această cauză să fi fost pronunțata o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă.
Efectele acestei sancțiuni au dus la pierderi materiale și financiare foarte importante pentru societatea petentă.
In acest sens se arată ca s-au sesizat organele în cauza prin obiecțiunile formulate in cuprinsul proceselor verbale întocmite fară datele de 21.02.2007, 14.08.2007, precum și ulterior prin adresele nr.13733/06.11.2007, 403/14.01.2008, fax din 03.06.2008. Totodată s-a încercat soluționarea acestei situații prin deschiderea unei acțiuni în justiție conform legii contenciosului administrativ în dosarul. nr- care s-a aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, acțiune care a fost respinsa cu indicarea căii legale de atac prevăzute de Codul d e procedura penală, art. 275 și urm.
Se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat- - OT. să procedeze neîntârziat la desigilarea și disponibilizarea tuturor spatiilor de producție ale fabricii deținute de SRL în - nr. 135, com., jud.
La dosar au fost depuse înscrisuri doveditoare cu privire la statutul proprietății asupra fabricii pe care SRL o deține in - 135, com., jud. B și cu privire la autorizațiile de funcționare emise de autoritățile în drept.
Examinând plângerea formulată s-a reținut că plângerea este una întemeiată pe disp. art.168 Cod procedură penală, contestându-se măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale, plângere ce se adresează procurorului și nu instanței de judecată atât timp cât cauza în care s-au dispus aceste măsuri se află în faza de urmărire penală.
În acest sens, este și decizia nr.71 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 15.10.2007.
În aceste condiții plângerea formulată de petentă apare ca inadmisibilă în fața instanței de judecată.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petenta în dezvoltarea motivelor de recurs reluând practic toată situația de fapt descrisă și în cuprinsul plângerii și solicitând în final efectuarea de cercetări față de modalitatea în care organele de urmărire penală au aplicat sechestrul, petenta încadrând și juridic aceste fapte în disp. art. 220 alin.3 și 4 Cod penal (infracțiunea de tulburare de posesie).
Analizând actele dosarului și sentința penală recurată atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Curtea nu poate să nu observe preocuparea instanței de fond asupra motivării hotărârii, cu referire la care a inserat o singură frază în finalul considerentelor și aceea fiind eronată, dar în mod deosebit constată o aplecare vădită asupra colaționării considerentelor, instanța omițând inclusiv înlăturarea pronumelor și adjectivelor posesive de la persoana I plural la persoana a II-a, astfel încât hotărârea judecătorească apare ca fiind o problemă de drept a instanței însăși.
În ceea ce privește soluția instanța de fond a respins plângerea petentei ca inadmisibilă în mod corect, însă Curtea constată că motivele avute în vedere nu sunt raportate la situația de fapt descrisă de petentă în plângere, instanța de fond limitându-se la a prelua din plângere nu doar situația de fapt, ci și încadrarea în drept pe temeiul art. 168 Cod procedură penală ( acestui temei a revenit și petenta de altfel în fața instanța de recurs, făcând însă din nou o încadrare juridică greșită).
Petenta a formulat plângerea în cursul urmăririi penale, criticând atât măsura ridicării de obiecte și înscrisuri efectuată de organele de poliție cu ocazia percheziției dispuse de instanța de judecată cât și măsura sigilării și sechestrării unor alte obiecte care au fost lăsate în păstrare petentei, în calitate de administrator al SC SRL, care a fost desemnată custode.
Așadar, în raport de conținutul plângerii, Curtea constată că aceasta vizează de fapt contestarea percheziției însăși (petenta invocând că deși autorizația de percheziție se referă la SC SRL, această societate nu mai avea la momentul efectuării percheziției nici un drept asupra fabricii de bere din-, comuna, județul B, fabrica aparținând societății petentei, SRL) petenta arătând că percheziția nu a fost autorizată, iar pe de altă parte, contestă modalitatea în sine de efectuare a acestei percheziții. Atât măsura ridicării de obiecte și înscrisuri cât și măsura sigilării celorlalte obiecte care au fost sechestrate, fără a fi ridicate, au fost dispuse de procuror în cursul urmăririi penale în dosarul nr. 262/D/P/2006, instrumentat de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - DIICOT, urmare omiterii autorizației de percheziție asupra imobilului în discuție de către Tribunalul București.
s-a desfășurat potrivit art. 100 și urm. din Cod procedură penală. este însă o modalitate prin care sunt ridicate obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, aceasta dispunându-se în măsura în care fie persoana căreia i s-a cerut să predea obiectele, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, fie ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor.
este de altfel cuprinsă în secțiunea a VIII a Capitolului II Titlul III Cod procedură penală, titlu consacrat probelor și mijloacelor de probă.
Măsurile asiguratorii sunt cuprinse în Capitolul II Secțiunea II din Titlul IV Cod procedură penală referitor la măsurile preventive și alte măsuri procesuale, Secțiunea II având ca titlu marginal "Măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii" Aceste măsuri constau - potrivit art. 163 Cod procedură penală - în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii, măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale de procuror.
Or, în cauza de față, nu s-a dispus o astfel de măsură asiguratorie până la momentul efectuării percheziției în cauză, iar sigiliile dispuse pe anumite obiecte și aplicarea sechestrelor au fost consecința percheziției efectuate și nu urmare a vreunei măsurii asiguratorii.
Instituția probelor și cea a măsurilor asiguratorii sunt două instituții diferite, fiecare având alt regim juridic, alte scopuri și fiind guvernate de reguli proprii.
Modalitatea în care se strâng probele în cursul urmăririi penale nu poate fi contestată în fața instanței, ci poate fi eventual combătută odată cu trimiterea dosarului în fața instanței prin rechizitoriu, invocându-se nelegalitatea obținerii probelor cu consecința înlăturării sau neluării în seamă a probei, respectiv efectuarea de plângeri împotriva organului judiciar.
De asemenea, în situația în care urmărirea penală se finalizează cu o soluție de scoatere de sub urmărire penală se poate contesta atât măsura dispusă prin ordonanță de procuror, cât și alte acte efectuate anterior soluției, în baza art. 2781Cod procedură penală.
Măsurile asiguratorii pot fi însă contestate potrivit art. 168 Cod procedură penală, respectiv potrivit Deciziei nr.LXXI (71) din data de 15.10.2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în interesul legii, în fața instanței de judecată, în cursul judecății iar în cursul urmăririi penale în fața procurorului ierarhic superior.
Soluția dispusă de instanța de judecată a fost întemeiată pe aceste dispoziții în mod eronat, pentru că - așa cum am arătat - în prezenta cază nu a fost dispusă vreo măsură asiguratorie.
Reținând însă că dosarul nr. 262/D/P/2006 se află încă în curs de urmărire penală - așa cum rezultă din adresele depuse în fața instanței - fără a se dispune vreo soluție, orice act al procurorului nu poate fi contestat în fața instanței de judecată (cu excepția cazurilor când legea prevede expres această posibilitate, ceea ce nu este cazul în speță) decât potrivit art. 2781cod procedură penală după ce se va dispune o soluție - atât scoaterea de sub urmărirea penală cât și trimiterea în judecată prin rechizitoriu, în acest sens pronunțându-se de asemenea, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii prin Decizia nr. LVII (57) din data de 24.09.2007, care a statuat că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziților date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 2781alin.1 din Cod procedură penală este inadmisibilă.
Acesta este temeiul corect în baza căruia instanța de fond ar fi trebuit să respingă plângerea ca inadmisibilă.
Reținând totuși că soluția dispusă a fost literar corectă, Curtea - ca instanță de recurs - apreciază că nu poate dispune o altă soluție decât aceea de a respinge recursul petentei ca nefondat, pentru că soluția este legală, însă pentru motivele arătate de C, iar recursul petentei este nefondat.
Curtea constată lipsa de temei a recursului petentei cu atât mai mult cu cât în motivele depuse în scris, aceasta arată că de fapt solicită efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, schimbând temeiul juridic. Solicitarea nu poate fi avută în vedere de C, pentru că această plângere s-a formulat în cadrul unui recurs împotriva unei sentințe penale care privește un alt obiect, cel la care ne-am referit anterior, plângerea putând fi formulată de petentă în fața organelor de urmărire penală competente.
Față de considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de petenta împotriva sentinței penale nr.120/F/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
---
Red. -
Dact./24.06.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Corina Ciobanu
