Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 84/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTTINȚA NR.84
Ședința publică din data de 11 iunie 2008,
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
GREGIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea plângerii penale formulată în temeiul art.278/1 p de petentul G, fiul lui și, născut la data de 20.10.1965, domiciliat în comuna, județul P, fără forme legale în comuna, la fostul TBC județul P, împotriva rezoluției nr.221/P/2007 din 17.01.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.317/II/2/2008 din 18.02.2008 a Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 p, art.264 p, art.268 p, art.289 p, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 p, art.268 p și art.289 p, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamante nu există.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: petentul G, intimații făptuitori G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa dosarului nr.1339/2003 al Judecătoriei Târgoviște, care a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru redactarea dosarului nr-.
Reprezentantul Ministerului Public solicită acordarea unui termen pentru lipsa dosarului.
Curtea apreciază că nu se mai impune acordarea unui termen pentru atașarea dosarului, față de împrejurarea că petentul care a solicitat atașarea, deși legal citat nu s-a mai prezentat.
De asemenea constată că la termenele anterioare dosarul a fost atașat la prezenta cauză și a fost studiat de complet, fiind înaintat ulterior Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Constată cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii formulate de petent împotriva rezoluțiilor prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 p, art.264 p, art.268 p, art.289 p, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 p, art.268 p și art.289 p, întrucât în urma efectuării actelor premergătoare a rezultat că faptele reclamante nu există.
Rezoluțiile pronunțate sunt legale și temeinice și solicită a fi menținute soluțiile atacate.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față:
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 221/P/2007 din 17.01.2008 procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieștis -a dispus in temeiul art. 228 al.4 si art. 10 lit. a neînceperea C.P.P. urmăririi penale față de făptuitorii G, pentru săvârșirea infr. prev. de art. 246, art. 264, art. 268 si art. 289 toate din codul penal și pentru săv. infr. prev. de art. 246, art. 268 si art. 289 toate din codul penal, constatându-se că in urma efectuării actelor premergătoare faptele reclamate nu există.
Pentru a se da o astfel de soluție, s-a reținut că persoana vătămată G deținut in Penitenciarul Jilavaa solicitat efectuarea de cercetări față de făptuitorii G, judecător la Tribunalul Dâmbovița si, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru săvârșirea infracțiunilor sus menționate.
In urma efectuării actelor de urmărire penală, s-a stabilit că procurorul a întocmit rechizitoriul in temeiul căruia a fost sesizată instanța de judecată cu privire la infracțiunile săvârșire de petentul G, iar judecătorul a făcut parte din completul de judecată ce a soluționat cauza vizându-l pe petent.
Sentința de condamnare a petentului a rămas definitivă prin respingerea apelului si recursului.
S-a stabilit astfel că, cei doi magistrați nu și-au încălcat sarcinile de serviciu, respectând dispozițiile legale referitoare la judecata cauzei vizându-l pe petent și in plus, atât rechizitoriul, cât si soluția primei instanțe au fost supuse controlului judiciar, iar petentul a solicitat cerere de revizuire a sentinței de condamnare, cerere ce a fost respinsă.
Împotriva acestei rezoluții, petentul G s-a adresat conform art. 278 cu C.P.P. plângere procurorului ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 317/II/2/2008 din 18.02.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI această plângere a fost respinsă, constatându-se că nemulțumirile petentului vizează soluția pronunțată, însă aceasta nu echivalează cu săvârșirea de fapte penale de către magistrații care au luat parte la soluționarea respectivei cauze.
Împotriva celor două rezoluții, petentul G s-a adresat cu plângere instanței de judecată conform art. 278/1 C.P.P. respectiv Curții de APEL PLOIEȘTI susținând in plângerea sa că, rezoluțiile sunt nelegale si netemeinice și solicitând începerea urmăririi penale împotriva intimaților fără însă a arăta în concret care sunt motivele pentru care a înțeles să formuleze această plângere.
A fost atașat dosarul de urmărire penală în care au fost dispuse rezoluțiile atacate.
Examinând plângerea formulată in raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 2026/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște întocmit la 20.02.2003 de intimatul, procuror la această unitate de parchet s-a dispus trimiterea în judecată petentului G în calitate de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al.1,4 cu aplic. art. 37 lit. a, art. 83 si art. 10 din Lg. 137/1997.
Prin sentința penală nr. 255 din 27.02.2004 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, respectiv de către intimatul G( actualmente judecător la Tribunalul Dâmbovița ) s-a dispus condamnarea petentului G pentru săvârșirea acestei infracțiuni la pedeapsa de 4 ani închisoare, iar in final, in urma aplicării dispozițiilor art. 83, cât si ale disp. art. 10 din 137/1997 cu privire la revocarea suspendării și respectiv a beneficiului grațierii s-a dispus ca in final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani si 6 luni închisoare, prin contopirea mai multor pedepse grațiate și respectiv revocate.
Această hotărâre a fost supusă controlului judiciar prin intermediul căilor ordinare de atac, iar prin decizia penală nr. 585/3.12.2004, Tribunalului Dâmbovițaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G, Curtea de APEL PLOIEȘTI prin decizia penală nr. 539/6.06.2005 a respins ca nefondat recursul declarat de același inculpat, împotriva celor două hotărâri anterioare.
Petentul a exercitat și cerere de revizuire împotriva hotărârii de condamnare, cerere care a fost respinsă prin sentința penală nr. 51/10.01.2006 a Judecătoriei Târgoviște, cât și contestația la executare ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 1522/11.11.2005 a Judecătoriei Târgoviște.
In plângerea adresată parchetului, petentul a susținut că cei doi intimați s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunilor sus menționate, care constau in aceea că procurorul a întocmit in fals actul de sesizare al instanței, iar judecătorul și-ar fi însușit această acuzație falsă, favorizându-l astfel pe procuror.
La solicitarea petentului s-a dispus atașarea dosarului de fond 1339/2003 al Judecătoriei Târgoviște în care a fost pronunțată sentința la care se face referire in plângere.
Se observă astfel, că petentul este practic nemulțumit de faptul că împotriva sa a fost emis un rechizitoriu prin care a fost învinuit de săvârșirea unei fapte penale si este nemulțumit de asemenea, de condamnarea sa, considerându-se nevinovat, cu toate că hotărârea de condamnare a fost supusă căilor ordinare si extraordinare de atac.
Examinându-se deci, susținerile petentului se constată că potrivit art. 17 din Lg. 304/2004 cu modificările si completările ulterioare, desființarea si reformarea hotărârilor judecătorești este permisă numai in cadrul căilor de atac prevăzute de lege si exercitate conform dispozițiilor legale.
Așadar, părțile nemulțumite de hotărârile pronunțate au la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare sau extraordinare, iar cenzura unei hotărâri judecătorești se realizează numai de către instanțele legal investite și nu în cadrul unei anchete penale.
Nemulțumirea uneia din părți față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă sau nelegală, nu poate prezenta în nici un caz un temei pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au pronunțat respectiva hotărâre.
In această situație, simplele speculații invocate de părți nu constituie în nici un caz temeiuri suficiente pentru a constata existența unui raport juridic de drept penal cu atât mai mult cu cât, atât hotărârea cât si rechizitoriul în cauză au fost motivate în fapt si în drept, întrunind toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Față de considerentele expuse, curtea constată că plângerea petentului este nefondată, întrucât acesta face referire la săvârșirea unor infracțiuni de către magistrații care au contribuit la realizarea actului de justiție în ceea ce-l privește, însă in realitate este nemulțumit de soluția pronunțată în prima instanță, care, în plus, a fost supusă controlului judiciar în condițiile prevăzute de lege, ceea ce așa cum am arătat nu poate constitui un temei pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților ce au contribuit la acest act de justiție.
In consecință, plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată și se vor menține rezoluțiile atacate.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul G, împotriva rezoluției nr. 221/P/2007 din data de 17.01.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.317/II/2/2008 din data de 18.02.2008 a Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Menține rezoluțiile atacate.
Obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.GC/
2 ex/20.06.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu