Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1025/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1025/R
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 146/CC din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu, cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f teza a II-a Cpp.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului și menținerea încheierii tribunalului pentru considerentele avute în vedere de instanță.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate întrucât este nevinovat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 146/CC din 10 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa dispus prelungirea arestării a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2008 până la data de 09.11.2008, inclusiv.
Raportându-se la materialul de urmărire penală, instanța a apreciat că subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinice, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, a fost săvârșită de către inculpat, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143 Cpp.
De asemenea, sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit.f Cpp, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de persoana inculpatului (care a comis o faptă de violență în prezența și a altor persoane), modul și mijloacele de săvârșire(folosind un cuțit).
În plus, această măsură preventivă apare ca fiind judicios aleasă în raport cu ansamblul criteriilor enumerate în art. 136 alin.1 și 8 Cpp, având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, gravitatea acestei infracțiuni, instanța apreciind că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri privative de libertate subzistă și impun în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Împotriva încheierii penale nr. 146/CC din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs inculpatul, solicitându-se casarea hotărârii și în rejudecare, să se dispună cercetarea în stare de libertate a inculpatului.
Analizând hotărârea recurată în raport cu solicitările formulate în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța, în baza art. 23 alin.5 din Constituția României, rap. la art. 155 și la art. 159 Cpp a admis propunerea parchetului și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Curtea apreciază că în cauză au fost întrunite condițiile legale pentru luarea și prelungirea măsurii arestării preventive.
Art. 155 Cpp prevede posibilitatea ca, în cursul urmăririi penale, durata arestării preventive a inculpatului să fie prelungită în caz de nevoie și motivat, dacă temeiurile avute în vedere la arestare subzistă sau au apărut temeiuri noi care să determine o atare măsură. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, iar în cauză trebuie efectuate mai multe acte procedurale legale, expertizarea neuropsihiatrică a inculpatului, expertizarea cuțitului folosit la săvârșirea faptei, obținerea actelor medico-legale privind leziunile părții vătămate.
Temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, având în vedere natura infracțiunii săvârșite și gravitatea acesteia, iar prelungirea acestei măsuri este justificată de necesitatea efectuării actelor procedurale menționate.
În consecință, se apreciază că raportat la dispozițiile art. 3859Cpp nu există temeiuri de fapt sau de drept care să determine modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp, recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 al.2 Cpp, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 146/CC din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art. 192 al.2 Cpp inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi. 03.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red. /13.11.08
Tehnored. 2 ex./21.11.08
PI. - - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky