Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1072/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1072/
Ședința publică din 02 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public - - Serviciul Teritorial Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursurilor formulate de inculpații, -, și - împotriva încheierii de ședință din 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inc. recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales -, inc. recurent -, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc. recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, inc. recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, av. arată că refuzul instanței de a soluționa cererea de liberare provizorie la termenul la care a fost formulată - 22.10.2009, atinge tărâmul infracționalității - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Însă, încheierea recurată - cea din 29.10.2009, este nelegală și netemeinică, fiind motivată pe atitudinea procesuală negativă a inculpaților care invocă tot felul de excepții de procedură, aceștia nefăcând nimic altceva decât să-și apere drepturile procesuale. Pe de altă parte, această cauză este tergiversată de către procuror, care, la fiecare termen de judecată găsește de cuviință să completeze rechizitoriul, neexistând nici un text de lege care să permită completarea rechizitoriului după sesizarea instanței, ci instituția extinderii procesului penal cu privire la alte acte, alte fapte, alte persoane. Or, în aceste condiții se prelungește starea de arest în mod nejustificat.
Apărătorul inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Încheierea recurată a fost motivată pe pericolul concret pentru ordinea publică a inculpatului ca urmare a comportamentului său procesual, precum și pe faptul că până la acest termen nu s-a administrat nici o probă în dosar, fiind astfel respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta inculpatul, trebuie observat faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa acestuia de cazier, este student la două facultăți concomitent, în ani terminali, apreciind astfel că, opinia publică, societatea ca atare nu ar avea de suferit dacă inculpatului i s-ar înlocui măsura arestării preventive cu măsura interdicției de a nu părăsi țara, scopul măsurilor preventive, astfel cum este prev. de art. 136 Cpp putând fi atins.
Apărătorul ales al inculpatului, av. arată că se critică încheierea din 29.10.2009, întrucât în mod greșit Tribunalul C-S a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar făcând trimitere în mod constant la pericolul social, această cerere trebuind analizată prin prisma prevederilor art. 1602Cpp: o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani; lipsa unor date sau informații că urmează să săvârșească alte infracțiuni, sau că va influența martori, experți, ori va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Pe de altă parte, menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut fără o justificare rezonabilă, câtă vreme inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu a încercat în nici un fel să zădărnicească aflarea adevărului și nu are antecedente penale, a fost deja audiat de către instanța de fond, a avut o atitudine sinceră și cooperantă în lămurirea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea inculpatului în stare de libertate sub control judiciar.
Procurorul pune concluzii de respingere a celor patru recursuri ca nefondate, arătând că din data de 7 septembrie 2009, de când a fost menținută măsura arestării preventive de către Curtea de Apel, nu au survenit fapte sau împrejurări noi care să justifice punerea în libertate a inculpaților, astfel că instanța a făcut o corectă aplicare a disp. art. 1602al.2 Cpp atunci când a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar.
Inculpații recurenți, având fiecare pe rând ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului. Inculpatul solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, apreciind că au fost încălcate disp. art. 171 al. 41Cpp.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 29.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S, în baza disp. art.160/8 al.6 Cpp, respins cererile de liberare sub control judiciar formulate de inculpații, -, și precum și cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulate de aceeași inculpați, precum și de inculpații și -.
A respins cererea revocare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului, formulată de avocata.
În baza disp. art.3002raportat la art.160 al.2 Cpp, a menținut starea de arest a inculpaților, -, -, până la data de23 noiembrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul C-S a reținut următoarele:
Îndeplinirea condițiilor legale pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condiții reglementate de art.160/2 Cod procedură penală, conferă, într-adevăr, inculpatului o vocație în ceea ce privește admiterea cererii, însă nu un drept absolut.
Independent de admisibilitatea în principiu a cererii și de celelalte condiții privitoare la însușirea de către inculpat a respectivei cereri introdusă de apărătorul său, este necesară verificarea temeiniciei acesteia de către judecător, apreciindu-se acest lucru prin perspectiva temeiurilor care au stat la baza instituirii arestării preventive și ulterior a prelungirii măsurii.
Referitor la cerințele de fond ale liberării provizorii sub control judiciar, judecătorul a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite, față de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, subzistând temeiurile pentru care s-a dispus măsura arestării preventive, așa cum de altfel, s-a pronunțat și Curtea de APEL TIMIȘOARA cu ocazia soluționării mai multor căi de atac împotriva unor încheieri de dispunere, prelungire sau revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu (încheierea din 3.09.2009), precum și de liberare provizorie pe cauțiune și control judiciar, care îi vizau pe inculpați.
S-a constatat, de asemenea, că prin încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă și prelungirea respectivei măsuri, s-au înlăturat în repetate rânduri argumentele invocate de apărătorii acestora privitoare la instituirea altor măsuri preventive, respectiv cea de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Trebuie observat că setul de obligații corelativ acestei măsuri este foarte apropiat și chiar identic uneori cu cel al măsurii liberării sub control judiciar (prev. de art.160/2 al.3și 3/1 Cod procedură penală).
În aceste condiții s-a constatat că este nejustificată solicitarea inculpaților, temeiurile ce au stat la baza arestării preventive subzistând și în prezent, neexistând date privind necesitatea înlocuirii lor cu acele caracteristici ale măsurii solicitate prin cererile supuse judecății (mai ales la acest moment de început al cercetării judecătorești, când nu s-au administrat niciun fel de probe, nefiind luate nici declarații inculpaților), după cum nu au existat date care să conducă la concluzia că ar fi necesară înlocuirea aceleiași măsuri preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea (a se vedea în acest sens decizia Curții de APEL TIMIȘOARA ce a vizat recursul împotriva încheierii din 3.09.2009) sau revocarea acesteia.
Referitor la aspectele invocate de apărătorii inculpaților, ce au vizat fondul cauzei și, implicit, al cercetării judecătorești a acesteia - cadrul procesual ce urmează a fi stabilit, numărul și calitatea părților vătămate sau civile, încadrările juridice ale faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriul parchetului, cuantumul eventualelor pedepse ce ar urma să fie aplicate, precum și modalitatea de executare a acestora, instanța a apreciat că acestea nu pot fi reținute ca argumente în susținerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, textul prevăzut de art.160/2 Cod procedură penală stipulând în mod expres condițiile ce urmează a se analiza cu ocazia soluționării unor astfel de cereri.
În ceea ce privește invocarea duratei arestării preventive și a urmăririi penale ca argument în susținerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și a celor de revocare a măsurii arestului preventiv, s-a apreciat că acestea au respectat prevederile legale ce le reglementează, iar faptul că în prezent cauza se află la primele termene de judecată pe fond (când au fost invocate o serie de excepții și aspecte procedurale de imediată rezolvare), nu poate fi reținută fiind nerelevantă sub aspectul aprecierii cererilor de mai sus.
Durata arestului preventiv apare ca fiind una rezonabilă în raport cu complexitatea cauzei, numărul de părți implicate și comportamentul procesual al inculpaților.
Este adevărat că situația de normalitate și regula desfășurării procesului penal o constituie judecarea în stare de libertate, însă în cazurile și condițiile prevăzute de lege aceasta poate fi restrânsă, apreciindu-se că se impune în continuare menținerea stării de arest preventiv a inculpaților din cauză, fiind prioritar interesul general de apărare a ordinii publice față de interesul particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.
De asemenea, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că în continuare sunt indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de inculpare, infracțiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura, modul de săvârșire a infracțiunilor așa cum s-a reținut prin rechizitoriu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală.
S-a apreciat că măsura arestării preventive este singura măsură cu caracter preventiv ce poate asigura la acest moment buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului în cauză, fiind insuficiente alte măsuri preventive cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara și, deci implicit, liberarea provizorie sub control judiciar, pentru atingerea acestui scop.
În ceea ce privește cererea de revocare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului, instanța a apreciat că față de considerentele arătate mai sus și dat fiind faptul că nu au intervenit modificări ale stării de fapt și drept care să conducă la concluzia schimbării temeiurilor ce au stat la baza luării arestului preventiv față de acesta și nici nu au intervenit alte temeiuri noi care să justifice revocarea acestei măsuri, cererea este nefondată.
Referitor la susținerea privind încetarea stării de arest a inculpaților și -, instanța a constatat că este nefondată întrucât în situația de față calculul termenelor se face pe zile și nu pe ore.
Împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul C-S în dosarul nr- din 05.08.2009 au declarat recurs inculpații, -, și -, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr- din 30.10.2009.
Recursurile nu au fost motivate, fiind susținute oral de către apărătorii aleși, conform concluziilor menționate în partea introductivă a prezentei încheieri.
Apărătorul ales al inculpatului a depus motivele scrise de recurs în timpul acordării cuvântului pentru dezbaterea recursurilor, în care se arată că: măsura arestării preventive a fost menținută fără o justificare rezonabilă; a fost audiat de instanța de fond, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, nu s-a sustras urmăririi penale, nu a încercat zădărnicirea adevărului; instanța este obligată să justifice de ce o măsură preventivă nu poate fi înlocuită cu o alta mai puțin severă; pericolul concret pentru ordinea publică trebuie constatat în concret și dovedit, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei; prelungirea aproape automată a detenției contravine garanțiilor Convenției.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpații recurenți au săvârșit fapte grave, care aduc atingere patrimoniului, unor relații privind conviețuirea socială, confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpaților recurenți (constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003; accesul fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003; deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003; introducerea, modificarea sau ștergerea, fără drept, de date informatice ori restricționarea, fără drept, a accesului la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003; cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003; falsificarea unui instrument de plată electronică prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002; deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002; efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (față de modul de operare - caracterul organizat al activității infracționale ce se reține în sarcina inculpaților, numărul persoanelor implicate în presupusa activitate infracțională și a celor care au suportat consecințele acesteia; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul infracțional - caracterul de durată al activității infracționale și numărul faptelor penale imputate).
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Contrar criticilor formulate, prima instanță a făcut o analiză atentă a împrejurărilor care constituie indicii că inculpații ar fi săvârșit faptele penale de care sunt acuzați, precum și a împrejurărilor ce constituie probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Prin urmare, se consideră că autoritățile judiciare au demonstrat convingător justificarea prelungirii perioadei de detenție provizorie.
Instanța de recurs înlătură susținerile inculpatului - conform cărora prima instanță i-ar fi încălcat dreptul la apărare fiindcă nu a amânat cauza la cererea sa pentru a-și angaja apărător, formulată în urma faptului că apărătorul său ales a arătat că nu îl mai asistă deoarece are interese contrare cu un alt inculpat. Conform art. 171 alin. 41teza I proc. pen. când asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. Tribunalul a suspendat ședința de judecată în vederea desemnării unui avocat din oficiu, care i-a asigurat apărarea la termenul de judecată din 29.10.2009 sub aspectul discutării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive. Termenul necesar pentru pregătirea apărării este lăsat la latitudinea beneficiarului, respectiv a apărătorului din oficiu, astfel încât împrejurarea afirmată că acesta nu a discutat cu inculpatul nu are relevanță sub aspectul pus în discuție, avocatul fiind liber să aprecieze asupra datelor sau lămuririlor de care are nevoie și a modului în care va face apărarea.
Potrivit art. 1602alin. 2. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Datele la care se referă textul de lege menționat rezultă din mare procesului penal declanșat împotriva inculpaților recurenți (aceștia fiind acuzați de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată mare), starea conflictuală creată, lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpaților recurenți (având în vedere mijloacele și tehnicile folosite la săvârșirea pretinselor fapte penale, existența posibilității contactării celorlalte persoane implicate în activitatea infracțională).
Măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile. Prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța de recurs reține că aprecierea necesității luării și prelungirii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaților recurenți, pe de altă parte. În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților recurenți de a fi cercetați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța de recurs consideră că lăsarea în libertate a inculpaților recurenți ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al cetățenilor și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol patrimoniul cetățenilor, relațiile privind conviețuirea socială, confidențialitatea și integritatea datelor și sistemelor informatice.
Curtea mai apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actele de inculpare.
Pentru aceleași motive care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsura preventivă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b proc.pen. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații, -, și - împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul C-S în dosarul nr- din 05.08.2009.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și ale art. 189 alin. 1. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale de ședință din data de 29.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- din 05.08.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2. proc. pen. obligă inculpații recurenți la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, inculpatul - în sumă de 200 lei iar inculpații, - și în sumă de câte 100 lei.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red. /04.11.09
Tehnored. /19.11.09
PI. - - Trib. C-
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky
