Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 129/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (976/2009)

ÎNCHEIERE NR. 129/

Ședința publică de la 27 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat G în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La întrebarea Curții, recurentul inculpat arată că își menține declarațiile date anterior.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, recurentul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului, considerând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut temeiuri noi, care să justifice privarea de libertate a recurentului. În continuare susține că cel pe care îl apără nu este cunoscut cu antecedente penale, iar urmărirea penală și cercetarea judecătorească se pot desfășura în bune condiții cu inculpatul în stare de libertate, acesta urmând să se prezinte ori de câte ori va fi citat.

Reprezentantul parchetuluisusține că în urma loviturilor aplicate de inculpat, victima a decedat. Având în vedere acest aspect, precum și faptul că recurentul suferă de etilism cronic - datorită căruia de-a lungul timpului a prezentat un comportament violent - consideră că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pe cale de consecință, solicită menținerea încheierii instanței de fond ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, arată că în acea dimineața, la ora 4,30 s-a trezit si a rugat-o pe victimă să se trezească și să îi pună de mâncare, pentru că urmează să plece la muncă, dar aceasta era decedată lângă el, în pat. A încercat să îi facă respirație artificială, a apăsat-o în locul inimii și se consideră nevinovat. În continuare arată că lucra cu ziua, în construcții și dacă era servit la masă, bea un pahar de vin.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Constată următoarele:

Prinîncheierea din data de 24.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiua admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și, în temeiul art. 155.C.P.P. a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatuluiGpe o perioadă de 30 de zile, de la data de 29.04.2009 până la data de 28.05.2009, inclusiv.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 183.Cod Penal, iar propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive este întemeiată.

Astfel, fectuarea raportului medico-legal cu concluziile definitive stabilite la autopsia cadavrului victimei și a unei constatări tehnico-științifice prin folosirea poligrafului, (măsură ce nu a putut fi îndeplinită întrucât s-a constatat, că după introducerea în arest acesta suferea de sevraj etilic, motiv pentru care a fost transferat și internat pentru tratament în Spitalul Penitenciar Jilava), constituie motive suficiente pentru a se cere și a se dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului.

În speță, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.681și ari.143 din pr. pen. dar și cele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c din CE., în sensul că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, impunându-se pentru buna desfășurarea a procesului penal prelungirea măsurii arestării preventive a acestuia.

De asemenea, în cauză subzistă temeiurile prev. de art. și art.148 alin.1 lit. f pr.pen.

În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului se constată că există probe în acest sens, iar acesta se materializează în sentimentul de temere și insecuritate privind siguranța integrității corporale a persoanei și a vieții persoanelor, în evaluarea acestui pericol nu trebuie să se aibă în vedere nu numai datele privind persoana inculpatului, ci și cele referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia el este învinuit, de pericolul social al acesteia.

În cazul în care lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, dacă aceasta ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social, cerința prevăzută în textul de lege menționat este îndeplinită, măsura arestării preventive fiind justificată.

Faptul că în luna noiembrie 2003, inculpatul a fost internat în Spitalul de psihiatrie Vadul cu diagnosticul "delirm tremensis" cum rezultă din xerocopia biletului de ieșire din spital, depus la dosar de apărătorul inculpatului, nu este de natură a releva lipsa de pericol concret a inculpatului pentru ordinea publică, ci dimpotrivă relevă o dată în plus pericolul concret pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal,inculpatul G,care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie, susținând, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai impun privarea sa de libertate, având în vedere poziția de nerecunoaștere a faptei și lipsa antecedentelor penale.

Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a apreciat în mod întemeiat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 și următoarele C.P.P. prelungirea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul G impunându-se pentru finalizarea actelor de urmărire penală.

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, din analiza coroborată a probelor administrate până la acest moment procesual constatându-se existența unor indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681.C.P.P. ce justifică presupunerea rezonabilă că, la data de 28/29.03.2009, la reședința comună din localitatea, județul G, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a agresat-o fizic pe concubina sa, căreia i-a comprimat gâtul cu degetele și a lovit-o puternic în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul victimei.

Susținerea recurentului-inculpat cu privire la necunoașterea împrejurărilor în care a survenit decesul victimei este lipsită de relevanță în contextul celorlalte probe existente în cauză, din care rezultă starea conflictuală dintre acesta și concubina sa, favorizată de consumul excesiv de alcool, dar și împrejurarea că decesul victimei s-a produs ca urmare a unor lovituri aplicate în locuința comună și în prezența inculpatului.

Toate aceste date sunt de natură a convinge un observator independent și imparțial că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, ansamblul tuturor împrejurărilor relevante pentru lămurirea cauzei urmând a fi stabilit după finalizarea cercetărilor.

Pe de altă parte, Curtea constată și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul cercetărilor este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, are în vedere natura și gravitatea deosebită a faptei, împrejurările concrete în care se presupune că au fost aplicate lovituri violente victimei, presupunerea temeinică că agresiunea s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool, gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor de acest gen, urmările iremediabile produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are ocupație stabilă și este un consumator inveterat de alcool.

Toate aceste elemente se constituie în date temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce o atingere concretă și serioasă ordinii publice, justificându-se privarea sa de libertate în continuare, în vederea finalizării actelor de urmărire penală ce au stat la baza propunerii formulate de procuror.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 24.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Giurgiu.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /5.05.2009

Dact. 2 ex./6.05.2009

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Simona Cîrnaru, Anca Alexandrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 129/2009. Curtea de Apel Bucuresti