Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 130/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 130/
Ședința publică din 04 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR:G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 14/CC/28.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent G, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului-recurent, după ce i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului și respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că încheierea Tribunalului Timiș este temeinică și legală, prelungirea fiind necesară în vederea efectuării actelor de urmărire penală și avându-se în vedere pericolul concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările comiterii faptei și la gravitatea acesteia.
Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin referatul nr. 2156/P/2009 din 26.01.2010 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27.01.2010 sub număr dosar -, s-a solicitat prelungirea arestării preventive față de inculpatul G cu 15 de zile, de la data de 31.01.2010 până la data de 14.02.2010.
În motivarea propunerii s-a arătat că inculpatul a fost arestat pe o perioadă de 30 zile, la data de 31.10.2009 prin mandatul de arestare preventivă nr. 91, în lipsă emis de Tribunalul Timiș, mandat confirmat și pus în executare la data de 03.11.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 al. 1.pen. rap. la art. 175 al. 1 lit. i pen, rap. la art. 176 al. 1 lizt. f pen. fiindu-i prezentat inculpatului materialul de urmărire penală la data de 19.01.2010, însă până în prezent nu a fost posibilă finalizarea rechizitoriului, datorită complexității cauzei: necesitatea analizării și coroborării detailate a tuturor probelor administrate în cauză, în contextul exercitării dreptului la tăcere de către inculpat, dispunerea și a altor soluții de disjungere a cauzei, inventarierea mijloacelor materiale de probă și a corpurilor delicte.
Prin încheierea penală nr. 14/CC din 28.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 23 al. 5 din Constituție rap. la art. 155 și la art. 159.C.P.P. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului G, fiul lui G și, născut la data de 26.03.1990 în Sânnicolau M, jud. T, domiciliat în comuna, sat, nr. 1870, jud. T, CNP - -, în prezent deținut în Arestul J T în baza mandatului de arestare preventivă nr. 91/31.10.2009 emis de Tribunalul Timiș, pe o perioadă de 15 de zile, cu începere de la data de 31.01.2010 până la data de 14.02.2010 inclusiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin încheierea penală nr. 141/CC/31.10.2009 a Tribunalului Timișs -a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile, emițându-se mandatul de arestare preventiva nr. 91/31.10.2009.
Ulterior, pe numele inculpatului a fost emis mandatul european de arestare cu nr. 27/31.10.2009 de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În data de 03.11.2009 inculpatul a fost predat de către autoritățile maghiare, autorităților române, iar prin încheierea din data de 03.11.2009, în baza art.152 al. 3.C.P.P. rap. la art. 150 al. 2.C.P.P. Tribunalul Timișa confirmat mandatul de arestare preventivă nr. 91/31.10.2009, emis în baza încheierii penale cu nr. 141/CC/31.102.009 și a dispus punerea în executare a mandatului începând din data de 03.11.2009, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de arest urmând să expire la data de 02.12.2009.
S-a reținut de asemenea, că prin încheierea penală nr. 149/CC/26.11.2009 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu începere de la data de 02.12.2009 până în data de 31.12.2009; prin încheierea nr. 160/CC/28.12.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa dispus prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 30.01.2010.
Examinând materialul existent la dosarul de urmărire penală, Tribunalul Timișa constatat că există indicii, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că în noaptea de 30/31.10.2009, în jurul orei 02,oo l-a împușcat mortal pe agentul de poliție din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, -, care se afla în timpul executării îndatoririlor de serviciu, folosind ul din dotarea victimei.
Potrivit dispozițiilor art. 155.C.P.P. în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.
Raportându-se la materialul de urmărire penală, tribunalul apreciat că subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul G, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat a fost săvârșită de către inculpat, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143.
C.P.P.De asemenea, s-a considerat de către Tribunalul Timiș că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de persoana inculpatului (care a comis o faptă de violență), modul și mijloacele de săvârșire (folosind un ).
Având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, gravitatea acestei infracțiuni, tribunalul a apreciat că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri privative de libertate subzistă și impun în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Totodată, s-a constatat că motivele care au dus arestarea și menținerea arestării inculpatului până în prezent, sunt relevante și suficiente pentru menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest; dată fiind complexitatea cauzei, deși s-au depus diligențe pentru administrarea probelor și a fost prezentat și materialul de urmărire penală inculpatului se apreciază că în vederea finalizării dosarului, respectiv a întocmirii rechizitoriului se justifică menținerea inculpatului în stare de arest, astfel că se impune prelungirea arestării preventive în continuare.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că soluționarea cauzei în faza de urmărire penală presupune și întocmirea rechizitoriului Tribunalul Timiș, în baza dispozițiilor art. 23 al. 5 din Constituție rap. la art. 155 și la art. 159 Cod procedură penală, a admis propunerea, dispunând prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 15 de zile, începând cu data de 31.01.2010 până la data de 14.02.2010 inclusiv.
Împotriva încheierii penale nr. 14/CC/28.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G, solicitând cercetarea în stare de libertate.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar susținerile orale ale inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatului în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa de organul de urmărire penală. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. În acest sens, sunt declarațiile martorilor, G, procesul verbal de cercetare la fața locului.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. a, b și f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani, inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage urmăririi penale, există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică, făcând și o analiză judicioasă și completă a incidenței normelor și jurisprudenței CEDO aplicabile în cauză. Astfel, în procesul verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală se reține că a două zi după săvârșirea faptei, inculpatul Gap ărăsit teritoriul României, fugind în Ungaria, unde a fost prins de organele de poliție.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzeleLabita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. i și Cod Penal art. 176 alin. 1 lit. f Cod Penal, respectiv că după ce a sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism parcat pe marginea drumului, în momentul în care a fost descoperit de către un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a ezitat să recurgă la acte de violență asupra unei persoane care se afla în exercițiul autorității de stat, totul culminând cu folosirea unei arme de foc pentru a suprima viața polițistului. Infracțiunea de omor aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează nu numai viața persoanei, dar și încrederea în autoritatea statului.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 14/CC/28.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a inculpatului în declararea unei căi de atac nefondate, îl va obliga la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, împotriva încheierii penale nr. 14/CC/28.01.2010, pronunțată de Tribunalului Timiș în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și dispune plata din Contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ion
- - - G - -
Grefier,
Red.-.10.02.2010
Tehnored. -.11.02.2010
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Gheorghe Bugarsky, Ion
