Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 148/
Ședința publică din 16 februarie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în libertate a inculpatului, cu obligarea acestuia de a nu părăsi țara.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, cauza se află în apel pe rolul Tribunalului Arad, inculpatul este recidivist, iar încheierea atacată este temeinică și legală.
Inculpatul susține că a fost arestat ilegal și că s-a profitat de faptul că este recidivist, din dosar rezultă că arestarea și prelungirea arestării sunt nelegale și abuzive, el fiind nevinovat.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul, născut la 23.09.1976, deținut în Penitenciarul Arad.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada avut în vedere considerentele pe care se sprijină luarea și menținerea măsurii față de inculpatul, precum și probațiunea administrată direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, care evaluată la acest moment din perspectiva limitelor prev. de art. 66 și 68.C.P.P. permite aprecieri rezonabile cu privire la existența indiciilor temeinice că inculpatul a fost implicat în activitatea infracțională pentru care a fost trimis în judecată, și aprecieri cu privire la faptul că, cercetarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum poate fi dedus din interpretarea disp. art. 136 alin. 1 și 8.C.P.P. privind obligația autorităților judiciare de a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Tribunalul Arada considerat că în acest moment al procesului penal, instanța are suficiente motive rezonabile pentru a considera că temeiul care a condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului - art. 148 lit. f C.P.P.- subzistă, natura faptelor cercetate, indiciile de vinovăție, dimensiunea prejudiciului, dovedesc afectarea gravă a ordinii publice, astfel că în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 a C.P.P. menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva încheierii Tribunalului Arada declarat recurs inculpatul, pe motiv că nu este vinovat de săvârșirea faptelor pentru care este cercetat și judecat.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele conform prev. art. 385 ind. 6 al. 3.C.P.P. se constată că încheierea recurată este temeinică și legală, și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Potrivit prev. art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b C.P.P. instanța sesizată cu judecarea unei cauze este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, dacă inculpatul este arestat, legalitatea și temeinicia acestei măsuri, iar dacă se constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care justifice arestarea, se dispune revocarea arestării preventive.
Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
În speță, se poate observa că nu s-a făcut dovada că temeiurile care stat la baza arestării au încetat, astfel că menținerea arestării preventive se justifică în continuare, având în vedere că la dosar sunt indicii și probe temeinice care au determinat luarea acestei măsuri, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, și având în vedere modalitatea și împrejurările în care a comis fapta, valoarea prejudiciului, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct. 1 lit. b
C.P.P.Văzând și prev. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /18.02.2009
Tehnored./2 ex./27.02.2009
Prima instanță:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 148/
Ședința publică din 16 februarie 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea