Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 149/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1083/2009)

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ

ÎNCHEIERE nr. 149

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 mai 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Niculae Stan

JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER:

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea RECURSURILOR declarate inculpații -, și împotriva Încheierii din data de 29 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați, personal, aflat în stare de arest preventiv la Secția 9 Poliție, personal, aflat în stare de arest preventiv la Secția 9 Poliție, personal, aflat în stare de arest preventiv la Secția 6 Poliție și, personal, aflat în stare de arest preventiv la Secția 6 Poliție, toți fiind asistați juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurenților - inculpați critică pentru netemeinicie și nelegalitate încheierea din data de 29.04.2009 prin care instanța de fond admis propunerea parchetului și a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se respinge cererea parchetului, de prelungire duratei măsurii arestării preventive si să se dispună continuarea cercetărilor cu inculpații în stare de libertate, având în vedere că, așa cum rezultă din referatul depus la dosar, actele de urmărire penală ce urmează să se efectueze sunt constatări tehnico - științifice, expertize medico - legale privind părților vătămate și audierea altor persoane, nici unul dintre aceste acte nefiind condiționat de menținerea inculpaților în stare de arest.

De asemenea, solicită să se constate că nici unul dintre inculpați nu poate influența buna desfășurare a procesului penal; de asemenea, apreciază că la dosar nu există nici o probă din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică, pericol pe care inculpații l-ar reprezenta în cazul în care ar fi cercetați în stare de libertate, iar pericolul concret nu trebuie confundat cu pericolul social al faptei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază soluția instanței de fond, de prelungire a măsuri arestării preventive a inculpaților, ca fiind legală și temeinică, întrucât lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea infracțiunii de tâlhărie, faptul că inculpații au pătruns, fiind mascați cu cagule, au agresat părțile vătămate, iar valoarea prejudiciului este mai mare de 3 (trei) miliarde lei.

Față de toate aceste aspecte apreciază că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere totodată violențele exercitate asupra părților vătămate, traumele cauzate acestora; în cauză urmează fi efectuate actele menționate în referatul de prelungire.

În consecință, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați.

Recurentul - inculpat -, având cuvântul, se raliază concluziilor apărătorului său; solicită instanței să aibă în vedere atitudinea sa sinceră, de recunoaștere și regret a faptei.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și continuarea cercetărilor în stare de libertate; precizează că regretă sincer fapta și se va prezenta în fața organelor de cercetare penală ori de câte ori va fi chemat.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 29.04.2009, a Tribunalului București Secția a Il-a Penală, pronunțată în dosarul nr-, în baza art.155 și urm. Cod procedură penală s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 05.05.2009 până la 03.06.2009, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpați, și pe motiv că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, apreciază recursurile ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente.

Din probele administrate până în această fază procesuală, rezultă existența unor indicii temeinice în sensul că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.

Astfel, din probele administrate până în prezent, se reține că în noaptea de 04/05.04.2009 în jurul orelor 02,00-02,30 inculpații, și au pătruns fiind mascați cu cagule in incinta Institutului de " " situat pe Calea B, nr. 307, jud. I și după ce au utilizat violente prin loviri aplicate cu pumnii și picioarele asupra paznicului (care a fost și imobilizat prin legare la mâini și la picioare) și asupra lui, au tăiat cu un flex bancomatul aparținând BCR din care au sustras suma de aproximativ - Ron.

Inculpații, și au fost aduși și așteptați la locul săvârșirii faptei de către inculpatul, care a condus autoturismul Volkswagen culoare neagră, având nr. B-87- și care după sustragerea banilor i-a dus pe cei cinci inculpați la imobilul din-, sector 1.

În continuare inculpatul cu același autoturism a ajuns în stația Herăstrău din- - 80, sector 1, fiind imobilizat de organele de poliție care efectuau supravegherea acestora, iar apoi in aceeași stație de alimentare au ajuns cu un taxi cu nr.B-67XHC și inculpații, și, care de asemenea au fost imobilizați de organele de poliție, fiind găsit asupra lor o sacoșă ce conținea suma de - Ron.

Măsura arestării preventive a fost luată fată de inculpați prin încheierea din 06.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Curtea, apreciază că circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, natura acesteia, urmarea produsă, gradul de pericol social concret și circumstanțele personale ale inculpaților, duc la concluzia că se mențin temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive.

În plus, măsura preventivă a fost riguros aleasă, avându-se în vedere dispozițiile art.136 alin. final Cod procedură penală, iar drepturile inculpaților și garanțiile procesuale prevăzute de art.171 și 155 și următoarele, au fost respectate.

Actuala fază procesuală, actele ce urmează a fi efectuate pentru terminarea urmăririi penale reclamă, în continuare, privarea de libertate, această măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei fiecare, onorariu avocat oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./03.06.2009.

2 ex.

Red - Tribunalul București - Secția a II-a Penală

Președinte:Niculae Stan
Judecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 149/2009. Curtea de Apel Bucuresti