Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 214/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR. 24132/3/2009
1457/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.214
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Stan Mustață
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat juridic de apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/22.06.2009, depusă la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că a fost atașată copia xerox a dosarului nr.1658 D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după care:
Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și cercetarea inculpatului în stare de libertate, avându-se în vedere că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu impietează buna desfășurare a urmăririi penale, întrucât a recunoscut săvârșirea faptelor, este beneficiarul dispozițiilor art.16 din Legea nr.143/2000, nu are antecedente penale, are o calificare de ospătar, provine dintr-o familie organizată, iar când a săvârșit fapta era în ultimul an la Liceul.
Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, lăsarea inculpatului în stare de libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din presupunerea că o dată lăsat în libertate acesta ar săvârși din nou infracțiuni, acesta săvârșind infracțiunea de trafic de droguri în mod continuat, inclusiv după momentul arestării, fiind depistat în Arestul Secției 4 Poliției având asupra sa 0,52 grame de cannabis.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul în replică, precizează că drogurile găsite asupra inculpatului au rămas asupra acestuia de la momentul arestării. Solicită a se avea în vedere că inculpatul, în principal, este consumator de droguri și are nevoie să fie internat la dezintoxicare.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită să fie cercetat în stare de libertate, întrucât are de urmat un tratament de dezintoxicare și dorește să-și continue studiile pentru a avea o șansă să se reintegreze în societate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 05.06.2009 a Tribunalul București - Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr- s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, de la 11.06.2009 până la 10.07.2009, apreciindu-se că temeiurile care au stat la luarea măsurii arestului preventiv continuă să existe, inculpatul prezentând pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea sa în libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a arătat că este consumator de droguri nu traficant, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând recursul inculpatului în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, constată recursul nefondat.
Astfel, inculpatului este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, la data de 09.03.2009 inculpatul a deținut fără drept cantitatea de 0,69 grame canabis, iar la data de 12.03.2009 a deținut fără drept în vederea comercializării un număr de 197 comprimate amfetamină, de fiecare dată fiind surprins în flagrant delict de organele de poliție.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, având rezonanță negativă asupra acesteia faptul că o persoană cercetată pentru trafic de droguri de mare risc, să fie lăsat în stare de libertate.
În consecință, nu au fost schimbate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, menținându-se indicii temeinice de comitere a faptei de inculpat, iar față de natura faptei săvârșită inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza art. 385/15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./30.07.2009.
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Stan Mustață, Antoaneta