Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 225/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. -
1540/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.225
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 2: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 3: Veronica Cîrstoiu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror -.
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpatul, personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii de ședință din data de 23.06.2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii de arest preventiv și în consecință, să se dispună revocarea mandatului de arest preventiv și punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsii localitatea.
Precizează că în încheierea de ședință, se arată că temeiurile care au stat la baza arestării nu s-au modificat, iar din probele administrate până în prezent, rezultă vinovăția inculpatului, comiterea infracțiunii fiind dovedită prin mijloace de probă - înregistrări, declarații. Apărarea consideră că nu există nici o probă la dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri, inculpatul fiind confundat cu numitul "", iar în momentul audierii de către organele de poliție, acesta a fost lovit și amenințat pentru a da declarație. De asemenea mai arată că la percheziția corporală a inculpatului nu s-a găsit nici un fel de droguri, iar din interceptările convorbirilor telefonice nu rezultă că acesta ar fi avut vreo legătură cu traficul de droguri.
Apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu ar periclita buna desfășurare a procesului penal, având în vedere vârsta inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, face parte dintr-o familie organizată și avea un loc de muncă până la momentul arestării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și să se analizeze dispozițiile art.155.C.P.P. Arată că indiciile și probele din care rezultă reținerea în mod legal în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, au fost analizate cu ocazia luării măsurii arestării preventive.
Referitor la probele expuse de apărare, arată că în noaptea de 02.06.2009 inculpatul a participat la preluarea unei genți în care se afla aproximativ 3 kg. de heroină în vederea predării sale către proprietarul de drept al drogurilor. În aprilie 2009 au introduși în cauză colaboratorul și investigatorul sub acoperire, astfel că s-a autorizat livrarea supravegheată a cantității respective de droguri. Din materialul probator la dosarul cauzei și din modul de derulare al faptelor, în noaptea de 02.06.2009, rezultă că inculpatul s-a dus la restaurantul cu scopul de a prelua geanta împreună cu celălalt coinculpat.
Solicită a se avea în vedere faptul că afirmația inculpatului, că nu i s-a adus la cunoștință că avea dreptul la un apărător ales, este lipsită de suport probator, față de procesul verbal întocmit conform art.6 C.P.P. aflat la dosar și semnat de către inculpat, acestuia fiind asigurat un apărător din oficiu, în prezența căruia a dat declarație. În cuprinsul acestei declarații a dat detalii pe care organul de urmărire nu le putea cunoaște. Inculpatul a arătat că nu era prima oară când făcea astfel de servicii și primea diverse sume drept recompensă.
Consideră că prelungirea este motivată de efectuarea mai multor acte procesuale, de redarea integrală a tuturor convorbirilor interceptate în mediul ambiental, de obținerea listing-urilor pentru telefoanele folosite de către inculpați, de identificarea destinatarului drogurilor și a persoanei intermediare, precum și alte acte procesuale care justifică prelungirea stării de arest, fiind prima prelungire acordată în cauză.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arară că lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.06.2009, în dosarul nr - a Tribunalului București Secția a II a penală, constată
Prin ncheierea de ședință dindata de 23.06.2009, în dosarul nr - a Tribunalul București Secția aII a penală a respins cererile inculpaților și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților șipe o durată de 30 de zile de la 02.07.2009 până la 31.07.2009 inclusiv. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele Conform ordonanțelor nr.48 și nr. 49 din 03.06.2009, s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o durată de 24 ore, față de inculpați, iar ulterior, prin ordonanțele din 04.06.2009, s-a dispus și punerea În mișcare a acțiunii penale față și, pentru comiterea infracțiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc.
Prin referatul din data de 03.06.2009 s-a solicitat instanței arestarea preventivă pentru 29 de zile Între 03.06.2009 și 01.07.2009 propunere care a fost admisă prin Încheierea - din 03.06.2009 fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.32/UP/03.06.2009 și 133/UP/03.06.2009.
Potrivit art. 136.C.P.P. pentru buna desfășurare a procesului penal,
printre masurile care se pot lua este si cea a arestarii preventive, masura
care, in faza de urmărire penala, conform art.155 poate C.P.P. fi prelungita de instanța, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea inițiala impun in continuare priva rea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice priva rea de libertate.
În speță, în raport de probatoriile existente la dosarul cauzei, se apreciază că sunt indicii temeinice in ințelesul art. 143 și art. 146 Cod procedură penală, cu referire la art.68/1 din C.P.P. care rezultă presupunerea rezonabila că au comis faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.
Față de circumstanțele reale ale faptei și circumstanțele personale ale inculpaților, se consideră că punerea în libertate ar îngreuna finalizarea urmăririi penale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. În recurs a precizat că în încheierea de ședință, se arată că temeiurile care au stat la baza arestării nu s-au modificat, iar din probele administrate până în prezent, rezultă vinovăția inculpatului, comiterea infracțiunii fiind dovedită prin mijloace de probă - înregistrări, declarații. Apărarea consideră că nu există nici o probă la dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri, inculpatul fiind confundat cu numitul "", iar în momentul audierii de către organele de poliție, acesta a fost lovit și amenințat pentru a da declarație. De asemenea mai arată că la percheziția corporală a inculpatului nu s-a găsit nici un fel de droguri, iar din interceptările convorbirilor telefonice nu rezultă că acesta ar fi avut vreo legătură cu traficul de droguri.
Apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu ar periclita buna desfășurare a procesului penal, având în vedere vârsta inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, face parte dintr-o familie organizată și avea un loc de muncă până la momentul arestării.
Deliberând asupra recursului declarat, Curtea în baza art 385/15 pct 1 litera b Cpp va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Apărarea recurentului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei urmează să fie respinsă ca nefondată. În declarația dată în fața instanțe de recurs, inculpatul a recunocut faptul că a aflat că valiza pe care trebuia să o ridice de la investigatorul sub acoperire conține droguri.
Din mandatul de arestare preventivă nr 132/UP/2009 depus la dosar, rezultă că s-a reținut ca temei al arestării disp. art. 148 lit. f pr.pen.
Din examinarea dosarului de fond, rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, luându-se - în faza urmăririi penale - măsura arestării preventive.
La prelungirea măsurii arestării preventive în mod corect instanța de fond a avut în vedere existenta unor indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de către inculpat admițând propunerea parchetului în concordanță cu dispozițiile legale.
Instanța a constatat de asemenea, în mod corect, că există probe directe și indicii temeinici (probe indirecte), în sensul art.681Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă (în sensul existenței unor date, informații care să convingă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat și pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă. În raport de dispozițiile art. 143.pr.pen. există suficiente indicii temeinice și probe în sensul că inculpatul a săvârșit fapta, respectiv procesele verbale de redare în scris a discuțiilor interceptate, procesele verbale de supraveghere operativă, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor audiați.
De asemenea, Tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f proc.pen. în sensul că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea uneia dintre faptele reținute în sarcina sa, respectiv infracțiunea de trafic de droguri de mare risc Tribunalul a reținut în cauză și existența temeiurilor prevăzute de art.136 alin.6 Cod procedură penală și de art.148 Cod procedură penală.
Analizând condiția negativă, tribunalul a constatat că existau la acel moment procesual date care justificau temerea că este necesară starea de arest pentru a împiedica inculpatul să săvârșească alte infracțiuni sau date care să justifice temerea că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, decurgând din poziția procesuală de recunoaștere parțială a faptei ca și din natura faptei reținute în sarcina sa.
În aceste condiții, împrejurarea că au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii preventive, neexistând probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi susținută.
În mod corect tribunalul a apreciat, în raport de actele ce urmează a fi întocmite în cauză că este justificată măsura lipsirii de libertate atunci când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de împiedica săvârșirea unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Reținând că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este o infracțiune gravă și că există indicii privind săvârșirea ei de către inculpat, luând în considerare și poziția inculpatului de încercare de a zădărnicii aflarea adevărului, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Văzând și art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 23.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
---
Red.
Dact./17.07.2009
Ex.2
Red. --II.
Președinte:Lavinia LefteracheJudecători:Lavinia Lefterache, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu