Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 316/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr.35428/3/2009
2177/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.316
Ședința publică din data de 15 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 08.09.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărători aleși, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/15.09.2009 (fila 12 dosar), în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 (fila 13 dosar) și -, în baza împuternicirii avocațiale nr.109.075/15.09.2009 (fila 14 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, avocat -, având cuvântul, învederează Curții că a solicitat instanței de fond să nu ia în seamă actele de urmărire penală descrise în referatul cu propunere de prelungire a arestării preventive făcute după data de 12.08.2009, întrucât inculpatului nu i-a fost respectat dreptul de apărare. Consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate fără să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că starea de arest este o excepție și prezumția de nevinovăție este garantată atât de art.52Cod procedură penală, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai ales că declarațiile părților vătămate nu se coroborează cu nici o altă probă, inculpatul precizând de fiecare dată când a fost audiat că doar a intermediat câteva vânzări, însă niciodată nu a știut că mașinile erau furate și nu a scris sau semnat vreun înscris niciodată. Mai arată că sumele reclamate de părțile vătămate și care se regăsesc în contractele de vânzare-cumpărare depuse de părțile vătămate nu corespund cu sumele înscrise în contractele de vânzare-cumpărare care se regăsesc la Biroul de Înmatriculări Auto.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, respingerea propunerii de prelungire arestării preventive formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București ca fiind neîntemeiată și punerea de îndată în libertate a inculpatului. În baza art.146 pct.111Cod procedură penală, solicită aplicarea unei măsuri mai permisive, aceea de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi țara. Depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, continuarea urmării penale cu inculpatul în stare de libertate, întrucât nu există indicii temeinice din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică sau impietează buna desfășurare a urmării penale, acesta urmând să se prezinte ori de câte ori va fi chemat. De asemenea, consideră că nu există probe pentru a se putea reține alin.5 al art.215 Cod penal.
Totodată, solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, continuarea urmării penale cu inculpatul în stare de libertate, întrucât nu există indicii temeinice că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social, precum și față de circumstanțele personale ale inculpatului, care are domiciliu stabil, loc de muncă dovedit cu contract de muncă și 1 copil minor în întreținere. De altfel, pericolul social este mult diminuat. Solicită a se mai avea în vedere că inculpatul a cooperat cu organele de cercetare penală și nu a încercat să se sustragă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, considerând că, în mod corect, prima instanță a admis propunerea Parchetului și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuarea privarea de libertate a acestuia. Astfel, în ceea ce privește art.143 Cod procedură penală, consideră că există indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta penală pentru care este cercetat, în acest sens fiind nu numai declarațiile părților vătămate, ci și procese verbale de efectuare a perchezițiilor, declarațiile martorului și, parțial, chiar declarațiile inculpaților, în special declarația coinculpatului
HGReferitor la cerea apărării de a fi înlăturate toate probele care au fost efectuate după momentul în care s-ar fi depus o cerere din partea apărătorilor inculpaților de a asista la toate actele de urmărire penală, consideră că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu este momentul procesual în care să fie analizată validitatea unor probe.
În ceea ce privește prezumția de nevinovăție a inculpatului, solicită a se avea în vedere că nici în dreptul procesual penal român, nici în practica CEDO nu există o incompatibilitate între prezumția de nevinovăție și posibilitatea luării unei asemenea măsuri.
Referitor la încadrarea juridică corectă a faptei raportat la prejudiciul care rezultă până la acest moment, susține că nu este necesar, la acest moment, să existe probe certe că prejudiciul este unul care ar încadra fapta în categoria deosebit de grave, mai ales că încadrarea juridică rămâne definitivă în momentul în care se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă.
Mai arată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultă din natura și gravitatea faptei, lăsarea acestuia în stare de libertate aducând atingere principiului securității.
Recurentul - inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, urmând să rămână la dispoziția organelor de anchetă. Menționează că nu a încercat să se sustragă sau să influențeze în vreun fel părțile vătămate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală la data de 08.09.2009, în dosarul nr-, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, în temeiul dispozițiilor art.155 și următoarele Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților și G, pe o perioadă de 30 de zile de la 11.09.2009 până la 10.10.2009, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.681Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment procesual.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri a prelungirii duratei arestării preventive, solicitând să fie cercetat în libertate, solicitând aplicarea unei măsuri mai permisive, aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, s-a reținut că în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, persoane neidentificate au sustras, indus în eroare cetățeni străini ori au abuzat de încrederea unor persoane juridice specializate în servicii de rent-a car din Spania, Franța, Italia și Elveția, intrând pe nedrept în posesia unui număr de aproximativ 200 de autoturisme care s-au găsit apoi pe teritoriul României înmatriculate sub numele autohtone și având serii de șasiu modificate.
Înmatricularea autovehiculelor s-a realizat utilizându-se documente false din care rezulta că persoane fizice sau persoane juridice române sunt proprietare ale bunurilor în litigiu, au fost întocmite false certificate de autenticitate, facturi ori contracte de achiziție, astfel încât cetățeni ori societăți comerciale au apărut ca deținând legal aceste autoturisme, deși aceștia nu aveau cunoștință de existența bunurilor.
Astfel, în perioada 18.10.2007 - iulie 2008, inculpatul, singur sau împreună cu inculpatul G, a indus în eroare pe părțile vătămate, și, și, prin folosirea de nume mincinoase, în vederea unor contracte de vânzare-cumpărare pentru mai multe autoturisme de lux, care figurau reclamate ca furate din străinătate și erau înmatriculate cu documente falsificate, creându-se prin aceasta un prejudiciu total de 230.250 Euro și 177.300 lei.
În perioada martie-decembrie 2008 inculpatul G, singur sau împreună cu inculpatul, a indus în eroare pe părțile vătămate, și, prin folosirea de nume mincinoase, în vederea unor contracte de vânzare-cumpărare pentru mai multe autoturisme de lux, care figurau reclamate ca furate din străinătate și erau înmatriculate cu documente falsificate, creându-se prin aceasta un prejudiciu total de 63.000 Euro și 76.500 lei.
În motivarea propunerii, s-a arătat că prelungirea arestării preventive a inculpaților se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, menținându-se temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar pentru finalizarea urmăririi penale urmează a fi efectuate actele expuse în referatul Parchetului, respectiv: audierea martorilor, G,; efectuarea de verificări în vederea identificării SC SRL; audierea asociaților sau administratorului SC SRL; identificarea și audierea asociaților SC SRL; identificarea și audierea numitului, persoană care în ziua de 07.01.2008 a prezentat la B, autoturismul Mercedes E 220 CDI, conform raportului de verificare emis de aceeași instituție; identificarea și audierea persoanei căreia partea vătămată, i-a efectuat, prin virament bancar, plata parțială pentru autoturismul, cumpărat de la inculpatul; identificarea și audierea martorului; audierea martorei; identificarea și audierea persoanei care a cumpărat de la inculpatul G, autoturismul Mercedes, deținut inițial de partea vătămată.
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Curtea constată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București este legală și temeinică.
Cât privește legalitatea, este de observat că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca față de recurentul inculpat să se dispună prelungirea duratei măsurii arestării preventive.
Astfel, din cuprinsul probelor deja administrate de organele de cercetare penală reies indicii că recurentul a comis faptele pentru care este cercetat, reținând și împrejurarea că inculpatul a recunoscut acest lucru.
Analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță, presupune antamarea faptelor principale (și chiar a probatoriilor), în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile, în sensul art.5, paragraf 1, litera c din CEDO, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
-se acestui deziderat - fără a proceda la o analiză probelor, a mijloacelor de probă sau a modalităților de administrare a acestora - Curtea apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului inculpat, temeiuri ce sunt consacrate de dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, respectiv în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia pe parcursul cercetărilor, prezintă pericol pentru ordinea publică subzistă și în continuare, neintervenind nicio schimbare sau modificare a acestora.
De asemenea, învederând aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, corect tribunalul a apreciat că recurentul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, dacă îndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei este indiscutabil îndeplinită, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care prezintă lăsarea în libertate a inculpatului recurent se deduce din natura și gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite, din modalitatea minuțioasă în care a pus la cale fiecare demers ce ar putea alcătui latura obiectivă a infracțiunilor ce îi sunt imputate și care au produs prejudicii însemnate, unui număr mare de părți vătămate.
Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea rezonanța negativă, sentimentul de insecuritate ce-l creează în rândul societății civile acest fenomen infracțional, tot mai amplu, care afectează proprietatea, patrimoniul; toate aceste argumente întăresc convingerea că inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică, fiind pe deplin justificată soluția adoptată de prima instanță, soluție ce corespunde exigențelor consacrate de textele de lege menționate în cele ce preced.
Cât privește apărările invocate de inculpat, prin apărători, acestea nu pot fi primite, câtă vreme există indicii temeinice că recurentul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, iar aceste fapte - astfel cum s-a arătat mai sus - prin natura și urmările produse sunt deosebit de grave și cunosc o creștere îngrijorătoare; de altfel, aspectele relevate de apărare pot constitui elemente posibile a fi luate în considerare în procesul de individualizare a pedepsei.
Așa fiind, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpat și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 08.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./23.09.2009.
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Mihai Oprescu, Antoaneta
