Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 34/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ÎNCHEIEREA NR. 34/
Ședința publică din 24 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Doru Mercan președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Raluca Elena
Grefier:
Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitatea Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații, O și A, împotriva încheierii de ședință nr. 27 /CC din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții inculpați, asistați de avocat ales, A asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.1695/2009.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a permis apărătorilor să ia legătura cu inculpații.
La întrebarea instanței dacă sunt de acord să fie audiați potrivit art. 1403al. 3 Cod procedură penală, inculpații, și A, pe rând, precizează că nu sunt de acord să dea declarație.
Inculpatul A, arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Avocat, și procurorul, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru inculpații, solicită a se constata că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Motivarea parchetului că trebuie prelungită arestarea pentru a fi citate și alte persoane și că trebuiesc căutate părțile vătămate din străinătate
nu poate fi reținută ca temei legal.
În cauză au fost ridicate de la inculpați toate calculatoarele, telefoanele, s-au efectuat toate cercetările, au fost audiate toate părțile cunoscute până în prezent și nu se mai impune menținerea arestării.
Arestarea s-a făcut numai pe baza cercetării telefoanelor, alte probe nefiind administrate.
Solicită admiterea recursului și pe fond respingerea cererii de prelungire a arestării.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul A, solicită a se constata că, acesta avut o contribuție minoră, nu se arată concret în ce constă pericolul pentru ordinea publică, nu se mai impune prelungirea arestării.
Solicită admiterea cererii și pe fond respingerea propunerii formulate de parchet.
Procurorul având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii ca legală și temeinică, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare menținerea acestei măsuri, este vorba de o infracțiune foarte gravă, prin asociere, cu un prejudiciu mare produs unor persoane din alte țări.
Recurenții inculpați având pe rând ultimul cuvânt:
, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cere să fie cercetat în stare de libertate;
, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cere să fie cercetat în stare de libertate;
, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cere să fie cercetat în stare de libertate;
A, consideră că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și cere să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale:
Prin încheierea nr.27/CC din 22 aprilie 2009, Tribunalul Argeș, a admis propunerea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT, Biroul Teritorial Argeș și a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv pentru inculpații, fiul lui G și, născut la data de 16.08.1986, în mun. Pitești, jud. A cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.3, jud. A, CNP -, fiul lui și, născut la data de 24.10.1988, în mun. Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, jud. A, CNP -, O, fiul lui și, născut la data de 30.04.1987, în mun. Pitești, cu domiciliul în Pitești, Str.- -.G.2, jud. A, CNP - și fiul lui și, născut la data de 04.09.1986, în B, domiciliat în A,- -5.A.2, jud. T, CNP - cu 30 de zile, de la 26.04.2009 până la 25.05.2009 inclusiv.
Au fost respinse cererile formulate de inculpați de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura prev. de art. 145 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 12.11.2006 a - BIROUL TERITORIAL TELEORMANs -a început urmărirea penală împotriva lui A, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional prev. și ped. art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune prin intermediul, faptă prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 pen.
Prin rezoluția nr. 2/02.03.2009 a - Biroul Teritorial Argeș s-a început urmărirea penală împotriva lui și o, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup prev. și ped. art. 8 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune prin intermediul, faptă prev. și ped. de art. 49 din Lg. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 pen.
Prin rezoluția din 30.03.2007 a - Biroul Teritorial Argeșs -a început urmărirea penală împotriva lui, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin intermediul, faptă prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/20003 cu aplic. art. 41 alin. 2.pen. iar prin rezoluția nr. 2/12.03.2009 a DIICOT - Biroul Teritorial Argeșs -a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, constând în faptul că în perioada februarie 2006 - martie 2009, inculpații A, o, și au constituit un grup în vederea săvârșirii de fraude informatice, prejudiciind mai multe părți vătămate cu peste 50.000 euro, după cum urmează: inculpații A, și, ajutați de învinuitul, postau în mod fraudulos produse pe diferite
site-uri de vânzare-cumpărare și determinau părțile vătămate să trimită sumele de bani, reprezentând contravaloarea bunurilor pe care ei credeau că le-au cumpărat, în România, pe numele învinuitului, precum și pe numele inculpatului.
Numele părților vătămate și -ul de trimitere a banilor erau transmise prin mesaje telefonice inc., care la rândul său le trimitea învinuitei .
Inculpatul o s-a asociat în vederea săvârșirii de fraude informatice cu făptuitorii, și numitul, aceștia din urmă efectuând licitațiile frauduloase împreună cu inculpatul, iar sumele de bani erau trimise de părțile vătămate pe numele inculpatului o și pe numele făptuitoarei.
Prin încheierea nr.21/CC din 31.03.2009 a Tribunalului Argeș pronunțată în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, o, A, pe o perioadă de 25 de zile, de la 01.04.1009, până la 25.04.2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup și fraude informatice, fapte prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod PenalS-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit.f pr.penală.
Conform disp.art.155 Cod.pr.penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță, poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Instanța reține că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod Penal, constând în aceea că în perioada februarie 2006 - martie 2009, inculpații A, o, și au constituit un grup în vederea săvârșirii de fraude informatice, prejudiciind mai multe părți vătămate cu peste 50.000 euro.
Tribunalul a reținut că singurul criteriu legal de apreciere asupra oportunității prelungirii arestării preventive este cel prev. de art.155 pr.penală.
S-a constatat astfel că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și în această fază ( existența cazului prev. de art.148 alin 1 lit.f pr.penală ), fiind prima propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv. Pericolul pentru ordinea publică subzistă chiar dacă inculpații au fost audiați și au fost ridicate mediile de stocare a datelor informatice și acesta este determinat de multitudinea actelor materiale, întinse pe parcursul a 3 ani, prejudiciul produs părților vătămate, mijloacele prin care s-au comis faptele, caracterul transfrontalier al activităților infracționale. S-a precizat că este necesară prelungirea duratei arestării preventive întrucât vor fi efectuate următoarele acte și activități: percheziții informatice în mediile de stocare a datelor informatice și în sistemele informatice ridicate de la inculpați, constatări tehnico-științifice grafice privind stabilirea autorului scrisului pe formularele de ridicare bani, pe numele învinuiților și și a inculpaților, o, A, identificarea celorlalți membri ai grupului infracțional.
S-a concluzionat că potrivit art. 139 măsura Cod Penal preventivă luată se poate înlocui cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Pentru considerentele expuse mai sus și care conduc la ideea că temeiurile nu s-au schimbat, pe cale de consecință, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă prev. de art. 145
C.P.P.Așadar, în temeiul dispozițiilor art. 155 și urm.C.P.P. s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv pentru inculpații, o și A cu 30 de zile, de la 26.04.2009 până la 25.05.2009 inclusiv.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpații, și A, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Se arată că:
1/ - nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive;
2/- citarea părților vătămate cu domiciliul în străinătate nu justifică prelungirea acestei măsuri;
3/ - au fost audiate toate părțile vătămate, au fost administrate toate probele astfel că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv;
4/ - nu se arată în concret în ce constă pericolul pentru ordinea publică;
5/ - contribuția inculpatului A la săvârșirea infracțiunilor imputate este minoră.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursurilor.
Astfel, la luarea măsurii arestării preventive și după acest moment, până în prezent, au fost avute în vedere:
- plângerile părților vătămate ( 11 plângeri pe numele lui, 11 plângeri pe numele lui o, 7 plângeri pe numele, 12 plângeri pe numele lui, 13 plângeri pe numele lui, etc.),
- interceptări telefonice din care rezultă mesajele cu datele de transfer pe care și le comunicau inculpații, cât și modul de organizare în lansarea ofertelor fictive de vânzare;
- percheziții domiciliare efectuate la inculpați și la învinuiți, domiciliare efectuate la inculpați și la învinuiți, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe medii de stocare a datelor informatice și sisteme informatice, au fost identificate și ridicate sume de bani ( suma de 21.000 RON de la învinuita ), înscrisuri privind depunerea sumei de 6.400 RON într-un interval de câteva zile, într-un cont BRD, de către inc. A, etc.;
- acces în e-mail aparținând inculpatului o, ocazie cu care au fost identificate oferte de vânzare-bunuri, conversații cu persoanele interesate de cumpărarea acestor bunuri și date ale unor transferuri de bani;
- formulare, de ridicare a sumelor de bani expediate de părțile vătămate pe numele inculpaților și învinuiților menționați mai sus;
- rapoarte de constatare tehnico-științifică grafică privind autorul scrisului efectuat pe formularele de ridicare bani pe numele învinuiților și, din care rezultă că cei menționați mai sus au ridicat sumele de bani menționate în formularele expertizate;
- corespondență cu furnizorii servicii Internet, telefonice mobilă,;
- declarații martori și declarații învinuiți și inculpați.
Din acestea rezultă că A, și, ajutați de învinuitul, postau în mod fraudulos produse pe diferite site-uri de vânzare-cumpărare și determinau părțile vătămate să trimită sumele de bani, reprezentând contravaloarea bunurilor, pe care ei credeau că le-au cumpărat, în România, pe numele învinuitului, cum și pe numele inculpatului.
Numele părților vătămate și -ul de trimitere a banilor erau transmise prin mesaje telefonice inculpatului, care la rândul său le trimitea învinuitei.
Inculpatul o s-a asociat în vederea săvârșirii de fraude informatice cu făptuitorii, și numitul, aceștia din urmă efectuând licitațiile frauduloase împreună cu inculpatul, iar sumele de bani erau trimise de părțile vătămate pe numele inculpatului o și pe numele făptuitoarei .
Toate acestea constituie, în opinia curții, suficiente indicii în sensul art.143 Cod procedură penală, pentru a se prelungi măsura arestării preventive, dat fiind faptul că, în cauză, mai sunt de efectuat acte de cercetare.
La acest moment, curtea consideră că există date privind săvârșirea infracțiunilor imputate inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum concret a reținut tribunalul, pericol care rezultă din modalitatea în care se bănuiește că ar fi fost săvârșite infracțiunile.
În mod judicios, tribunalul arătat în ce constă pericolul concret pentru ordinea publică și anume: multitudinea actelor materiale, întinse pe parcursul a 3 ani, prejudiciul produs părților vătămate, mijloacele prin care s-au comis faptele, caracterul transfrontalier al activităților infracționale, fiind astfel lipsită de fundament critica adusă de inculpați încheierii recurate.
Prelungirea arestării este și în interesul instrucției penale, urmând a se completa urmărirea penală cu actele indicate în propunerea parchetului.
În baza aceleiași argumentații, este exclusă posibilitatea înlocuirii acestei măsuri preventive cu alta, dar restrictivă de libertate.
Pentru toate aceste considerente, criticile aduse de inculpați sunt neîntemeiate, iar hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse ca nefondate recursurile formulate de inculpații, și
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligați inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar recurentul inculpat A și la 100 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMERLE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile penale, formulate de inculpații, și, aflați în Arestul -A, împotriva încheierii de ședință nr. 27/CC din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurenții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat și la 100 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
3 ex./ 11.05.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Raluca Elena