Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 35/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
229/2010
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Încheiere nr.35/
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 20 ianuarie 2010 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.002.534/29.2010, aflată la fila 6.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat arată că nu se justifică prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri, respectiv cercetarea sa în stare de libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptul că a avut o poziție procesuală sinceră și a regretat comiterea infracțiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale și, în egală măsură, nu există probe că ar putea influența desfășurarea procesului penal, astfel că și actele de urmărire penală se pot efectua, în bune condiții, cu inculpatul în stare de libertate, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, arătând că subzistă temeiurile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, măsura prelungirii duratei arestării preventive a inculpatului fiind necesară pentru finalizarea, în bune condiții, a urmăririi penale, ce urmează a fi completată cu actele enumerate în referatul procurorului.
Recurentul-inculpat, personal, arată că a comis infracțiunea pentru a obține banii care-i erau necesari pentru asigurarea tratamentului medical al mamei sale, bolnavă de cancer, care, în prezent, este decedată, până la vârsta de 42 ani nu a mai săvârșit vreo faptă penală, nici măcar nu a fost sancționat contravențional, precizând că ar putea acoperi prejudiciul prin valorificarea bunurilor imobile pe care le deține.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din 20.01.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.01.2010 până la data de 23.02.2010, respingându-se cererile formulate de inculpat cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și respectiv la înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut următoarele:
Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.01.2010, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.01.2010 până la data de 23.02.2010, inclusiv.
În susținerea propunerii, s-a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că inculpatul, prezentându-se sub o identitate falsă, respectiv Osaim, a comandat și recepționat materiale pentru construcții de la "", în schimbul cărora a predat o filă CEC, care, fiind introdusă ulterior la plată, a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil. Astfel, pentru transportul din Spania al bunurilor achiziționate, inculpatul a emis către " " o filă CEC, în numele " ", în valoare de 74.441,05 lei, pentru care nu exista disponibil. Totodată, sub o identitate falsă, la data de 23.05.2009 a predat către "" o filă CEC in valoare de 563.485,77 lei în schimbul mărfii comandate de la această societate, filă CEC care, introdusă la plată ulterior, a fost refuzată pe motiv de lipsă disponibil.
S-a mai arătat că privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, menținându-se temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă, prelungirea arestării preventive a inculpatului mai fiind necesară pentru: reaudierea numiților, și, și; dispunerea constatării grafice pentru fila CEC emisă de " "; efectuarea de percheziții domiciliare la locațiile unde a fost livrată marfa; identificarea și audierea numitului; confruntări între inculpatul și celelalte persoane implicate; reaudierea pe formular de martor a celor 5 conducători de care au transportat marfa; instituirea măsurilor asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului; întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale; întocmirea rechizitoriului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că:
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr.274/UP/27.11.2009, emis de către Tribunalul București, Secția a II-a Penală, reținându-se a fi întrunite condițiile art.136, art.143, art.148 lit. f Cod procedură penală și art.150 Cod procedură penală.
Prin încheierea de ședință din data de 18.12.2009 a Tribunalului București, Secția I Penală a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului și, în baza art.156 rap. la art.155 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.12.2009 până la data de 24.01.2010.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Din analiza dosarului cauzei se constată că cererea Parchetului este întemeiată, inculpatul aflându-se în situația prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât fapta pentru care este cercetat este pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, s-a constatat că în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681Cod procedură penală și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpatul, prezentându-se sub o identitate falsă, respectiv Osaim, a comandat și recepționat materiale pentru construcții de la "", în schimbul cărora a predat o filă CEC, care, fiind introdusă ulterior la plată, a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil. Astfel, pentru transportul din Spania al bunurilor achiziționate, inculpatul a emis către " " o filă CEC, în numele " ", în valoare de 74.441,05 lei, pentru care nu exista disponibil. Totodată, sub o identitate falsă, la data de 23.05.2009 a predat către "" o filă CEC in valoare de 563.485,77 lei în schimbul mărfii comandate de la această societate, filă CEC care, introdusă la plată ulterior, a fost refuzată pe motiv de lipsă disponibil.
S-a arătat că articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana 2privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare ( Malta).
În cauză, Tribunalul a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate, cât și pe parcursul acesteia indiciile temeinice în sensul art.681Cod procedură penală ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunii imputate existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile reprezentanților părților vătămate, declarațiile martorilor, -, declarațiile învinuitului, procesul-verbal de percheziție domiciliară, rapoarte de constatare tehnico-științifică nr.-/27.11.2009 și nr.-/24.11.2009, procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere a inculpatului de către reprezentantul părții vătămate și martorii -, și și planșele fotografice aferente.
De asemenea s-a reținut că potrivit art. 155 al.2 Cod procedură penală, prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului poate fi dispusă de instanța căreia i-ar reveni competența în fond. În consecință, fără a se antama fondul și subliniindu-se faptul că încadrarea juridică a faptei a cărei săvârșire se impută inculpatului urmând a fi stabilită la finalizarea cercetării judecătorești, în situația în care se va dispune trimiterea în judecată a acestuia, instanța a constatat faptul că, deși reprezentantul părții vătămate (aspect susținut și de către martorul ) a precizat constant că în momentul în care i-a fost remisă fila CEC în cauză, în cursul lunii mai 2009 inculpatul i-a precizat că nu există disponibil în cont solicitându-i să-l introducă la unitatea bancară la data de 24.06.2009, în cauză nu sunt incidente disp. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ci ale art.215 al.1, 3, 4, 5 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, neaflându-se în situația avută în vedere în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.IX din 24.10.2005.
Într-adevăr, prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracțiuni comise în legătură cu emiterea cecurilor, prevăzându-se, între altele, la alin. 1 pct. 2, că se pedepsește cu sancțiunea stabilită în acest text de lege "oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut".
Este de observat că legiuitorul, referindu-se la faptele pe care le-a incriminat, a precizat că pedeapsa prevăzută în textul de lege menționat este aplicabilă "afară de cazul când faptul constituie un delict sancționat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă".
Potrivit deciziei anterior menționate în cazul în care beneficiarul are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece îi lipsește un element constitutiv esențial, respectiv inducerea în eroare, condiție cerută fără echivoc prin alin. 1 al aceluiași articol. O atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârșește infracțiunea prevăzută în acest text de lege "oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut". S-a constatat însă că în prezenta cauză inculpatul a remis reprezentantului părții vătămate o filă CEC retrasă din circulație, emisă de către o societate comercială "" aflată în interdicție bancară de a emite cecuri potrivit cererii de consultare în nr.462/15.07.2009 și în consecință nu s-a reținut absența unei acțiuni de inducere în eroare.
Pe de altă parte, judecătorul fondului a arătat în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv inculpatul a comis o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se admite că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp. Pe de altă parte, însă, acest motiv al protecției ordinii publice nu poate fi considerat pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea sau lăsarea persoanei în libertate ar crea un pericol real pentru ordinea publică. Instanța trebuie, deci, să justifice în termeni concreți prin ce se manifestă acea atingere a ordinii publice (cauza Ditmont-Maliverg Franței).
În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a avut în vedere periculozitatea faptei pentru care inculpatul este cercetat, dată de natura și gravitatea acesteia, având în vedere caracterul continuat al acesteia și cuantumul prejudiciului produs.
Nu trebuie ignorat faptul că infracțiunea a cărei săvârșire se impută inculpatului este îndreptate împotriva patrimoniului, ceea ce acutizează starea de nesiguranță pe care o percepe opinia publică în contextul crizei financiare globale și a creșterii alarmante a numărului acestor infracțiuni ca o consecință firească a pierderii de către un număr mare de persoane a locurilor de muncă.
În consecință, fapta săvârșită justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
" Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale" (Neumeister Austria).
motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi "pertinente" și "suficiente", ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o "promtitudine particulară" la administrarea procesului (Assenov Bulgaria).
. perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de "termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Tribunalul a constatat că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data de 26.11.2009, organelor judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei.
Față de aceste considerente, Tribunalul a constatat întemeiată cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, motiv pentru care a fost admisă și, în baza art.155 și urm. Cod procedură penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.01.2010 până la data de 23.02.2010, inclusiv.
Pentru aceleași considerente anterior menționate, instanța a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul ca neîntemeiate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând Curții punerea sa în libertate, în urma revocării măsurii arestării preventive, apreciind că nu se impunea prelungirea arestării preventive, atâta timp cât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive.
Astfel, apărătorul recurentului inculpat, a învederat Curții în susținerea motivelor de recurs, că lăsarea în libertate a acestuia nu ar influența în mod negativ buna desfășurare a procesului penal, iar efectuarea actelor de urmărire penale menționate în referatul Parchetului, nu impune cu necesitate menținerea în stare de arest a inculpatului.
În fine, în subsidiar, apărătorul recurentului, și acesta personal au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea restrictivă de drepturi a obligării de a nu părăsi localitatea.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse, în conformitate cu disp. art.3856alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 155 - 159 Cod procedură penală, Curtea constată nefondat recursul formulat pentru următoarele considerente:
Se reține că prin ordonanța din 27.11.2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4, 5 Cod penal cu art. 41 alin. 2 Cod penal, motivat de faptul că acesta s-ar fi prezentat sub o identitate falsă și ar fi comandat și recepționat materiale pentru construcții de la SC SRL, predând o filă CEC care, introdusă ulterior la plată, a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil.
De asemenea, s-a mai apreciat la momentul procesual al punerii în mișcare a acțiunii penale, că există probe ce relevă că inculpatul ar fi emis către SC SRL o filă CEC în numele SC SRL, pentru transportul din Spania a bunurilor achiziționate, neexistând disponibil, sub o identitate falsă a predat către SC SRL o filă CEC în schimbul mărfii comandate de la această societate refuzată la plată, cele două file fiind în valoare de 74.441,05 lei și respectiv 563.485,77 lei.
Având în vedere aceste aspecte, prin încheierea din Camera de Consiliu din 27.11.2007, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului, în temeiul art.136, art.143, art. 148 lit. b Cod procedură penală, iar ulterior prin încheierea recurată în prezenta cauză penală s-a dispus prelungirea acestei măsuri, concluzionându-se că temeiurile ce au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate.
Curtea apreciază, în urma propriului examen, că măsura prelungirii arestării preventive este temeinică și legală, în cauză fiind îndeplinite atât disp. art. 143, cât și temeiul reglementat în art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel, se conturează nu doar indicii temeinice, ci și probe că inculpatul ar fi săvârșit fapta ce se reține în sarcina sa, rezultând din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, respectiv: audierea părților vătămate, martorilor, inculpatului, constatările grafoscopice, dar și declarațiile învinuitului.
Pe de altă parte, evaluarea asupra existenței probelor în sensul art. 143 alin. 1 - art.681Cod procedură penală trebuie efectuată și prin prisma art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar din această perspectivă, judecătorul fondului a procedat la o analiză aprofundată și temeinică a existenței unor motive rezonabile ce conduc la presupunerea legitimă că persoana privată de libertate a comis infracțiunile și concluzionând asupra caracterului nearbitrar al acestei măsuri.
Astfel cum judecătorul fondului a constatat, Curtea observă că atât la momentul procesual al luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior, persistă indiciile temeinice, probe în sensul art.681Cod procedură penală ce se fundamentează pe materialul probator strâns în cauză.
Pe de altă parte, reglementarea art. 148 lit. f Cod procedură penală își află incidența în cauză, pericolul creat pentru ordinea publică, prin gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, dar mai ales prin reacția publică la săvârșirea unor asemenea fapte ilicite, justifică arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp.
Este știut că persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis infracțiunea este o condițiesine qua nona regularității menținerii în detenție, însă ea devine insuficientă după trecerea unei anumite perioade de timp.
Ori, în speța de față, Curtea identifică, alături de persistența motivelor plauzibile, și gravitatea particulară a faptelor reținute în sarcina inculpatului, precum și reacția publicului la săvârșirea unui asemenea fapte, de natură să aducă atingere încrederii în derularea unor acțiuni comerciale.
Un alt element pe care Curtea îl are în vedere, privește riscul real ca acuzatul, odată pus în libertate să se sustragă de la derularea în continuare a procedurilor judiciare, dar și pericolul, de asemenea efectiv, concret de influențare a anchetei, și nu în ultimul rând de repetare a faptelor, pornindu-se de la circumstanțele cauzei ce fac plauzibil pericolul și adecvată măsura arestării preventive (în același sens, cauza Clooth contra Belgiei, 12.11.1991 - CEDO).
Referitor la cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, Curtea arată că temeiurile ce au fundamentat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, ci dimpotrivă subzistă.
În virtutea considerentelor ce preced, concluzionând asupra legalității și temeiniciei încheierii recurate, dar și cu privire la necesitatea asigurării bunei desfășurării a procesului penal, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare în conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul disp. art.38515pct.1 lit.b). Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 20.01.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția Il-a Penală în dosarul nr-.
În temeiul disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - / 01.02.2010
Dact./ 03.02.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Cristina Carmen CraiuJudecători:Cristina Carmen Craiu, Magdalena Iordache, Ioana
