Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 379/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2532/2009)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.379
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ciobanu Corina
JUDECĂTOR 2: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 3: Moroșanu Raluca
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 20 OCTOMBRIE 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat G, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Pentru recurentul inculpat, apărătorul din oficiu solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, judecarea în stare de libertate a inculpatului. În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate decât cu pumnul și nu a folosit nici un cuțit, așa cum îi este imputabil, între părți a avut loc o altercație pe care o regretă, astfel încât inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate fără să reprezinte pericol social, cu atât mai mult cu cât, are doi copii minori și este singurul întreținător al familie. Mai arată că inculpatul se va prezenta la solicitările instanței.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în raport de gravitatea deosebită a fapte - tentativă la infracțiunea de omor, obiectul vulnerant folosit - un cuțit, zonele vitale vizate, leziunile produse, inculpatul prezintă pericol concret pentru odinea publică, pe cale de consecință, solicită a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită clemența instanței în sensul de a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față instanța a reținut:
Prin încheierea din data de 20.10. 2009, Tribunalul București -Secția a -II- a Penală a dispus prelungirea măsurii preventive a inculpatului G pe o perioadă de 30 de zile, reținând în esență că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării și în raport de activitățile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate se impune cercetarea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul solicitând casarea încheierii și respingerea propunerii de prelungire a măsurii preventive, invocând în esență netemeinicia față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, inculpatul necontestând existența indiciilor temeinice privind săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetat, arătând că circumstanțele personale îl recomanda spre o măsură mai puțin severă decât arestarea preventivă.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 din Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul Gaf ost arestat preventiv conform mandatului de arestare preventiv nr. 123/UP/27.06.2009 prin încheierea Tribunalului București - Secția a -II- a Penală din aceeași dată, reținându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, pentru că în după - amiaza de 26.06.2009a înjunghiat părțile vătămate și, provocându-le acestora leziuni traumatice, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 si 175 lit. i și c și art. 176 lit. b din Codul penal.
În ceea ce privește susținerile privind netemeinicia încheierii recurate, Curtea constată că inculpatul nu a contestat existența în cauză a indiciilor că a participat la săvârșirea faptelor, pe care acesta le-a recunoscut, astfel încât Curtea apreciază că nu se impun discuții suplimentare privind îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 din Codul d e procedură penală. Susținerile inculpatului în ceea ce privește modul concret în care a agresat cele două părți vătămate, acesta arătând că a aplicat lovituri exclusiv cu pumnul, fără a folosi cuțitul, urmează a fi analizate atât de procurori în continuare cât și ulterior, de către instanța de judecată, stabilirea contribuției efective și concrete a inculpatului la săvârșirea faptei în raport de aceste susțineri depinzând chiar de cercetările care sunt indicate de procurori că se impun a fi efectuate.
Reținând astfel că ceea ce se contestă nu este existența indiciilor temeinice in sensul art. 143 si art. 68 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că în mod întemeiat Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege în art. 148 lit. f atât cu privire la minimul de gravitate impus de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică a faptelor inculpatului.
Potrivit disp. art. 155 și urm. din Codul d e procedură penală, la aprecierea asupra necesității prelungirii măsurii preventive, se analizează subzistența temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii, respectiv apariția unor temeiuri noi. În raport de aceste dispoziții legale, Curtea apreciază că în prezenta cauză aceste temeiuri reținute de Tribunal la luarea măsurii subzistă și impun în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, Curtea având în vedere în principal împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor.
Fapta săvârșită este foarte gravă prin natura sa, tentativă la omor deosebit de grav, denotă o periculozitate deosebită a făptuitorului și un pericol social concret al acestuia pentru ordinea publică, astfel încât Curtea apreciază că circumstanțele personale, concretizate în fapt în conduita sinceră și atitudinea de regret, rămân lipsite de relevanță sub aspectul modalității în care se impune efectuarea în continuare a urmăririi penale cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia încheierii recurate și având în vedere că durata măsurii preventive nu a depășit perioada rezonabilă la care se referă art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inculpatul fiind arestat preventiv din data de 27.06.2009, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G împotriva încheierii de ședință din data de 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat G la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red. -
Dact./17.11.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Președinte:Ciobanu CorinaJudecători:Ciobanu Corina, Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca