Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 517
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timiș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, în temeiul art. 139 raportat la art. 145.p Cod Penal, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de părăsi localitatea. A depus concluzii scrise.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului și menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului, arătând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002p Cod Penal raportat la art. 160bp Cod Penal s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților și și a fost menținută această măsură, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 27.06.2009.
În temeiul art. 139 alin.1 p Cod Penal au fost respinse cererile formulate de inculpați privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de anu părăsi țara sau localitatea, iar în baza art. 139 alin.2 p Cod Penal a fost respinsă cererea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timișa reținut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații să fie implicați în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s- desfășurat presupusa activitate infracțională și la natura faptelor, s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin.1 lit.b sau c p Cod Penal, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, în condițiile în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.
Împotriva încheierii penale din 29.04.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs inculpatul recurent, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 13.05.2009, sub nr-.
Inculpatul a depus motivele de recurs la termenul din 14.05.2009, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În apărare a arătat, în esență că nu s-a ținut cont de prezumția de nevinovăție, că este doar consumator ocazional de droguri și nu a comercializat droguri.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru viața și sănătatea cetățenilor.
Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptei reținute în sarcina acestuia.
Curtea înlătură și apărarea inculpatului referitoare la faptul că nu s-a ținut cont de prezumția de nevinovăție, că este doar consumator ocazional de droguri și nu a comercializat droguri, deoarece instanța investită cu soluționarea cauzei nu analizează vinovăția inculpatului ci condițiile privind menținerea arestării preventive.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Pentru aceste motive a respins și solicitarea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 29.04.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art.192 alin.2 p Cod Penal obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.CM/18.05.09
Tehnored AJ/21.05.09
Prima instanță: Trib. T
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
