Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 137/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- (1029/20009)

ÎNCHEIERE NR. 137/

Ședința publică de la 4 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Daniel Grădinaru

JUDECĂTOR 3: Simona Cîrnaru

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - reprezentat de procuror .

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 2908 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Potrivit art. 140/3 alin. 3 Cod procedură penală Curtea procedează la audierea recurentului inculpat, căruia i se aduce la cunoștință că tot ceea ce declară poate fi folosit inclusiv împotriva sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului inculpatarată că recursul vizează încheierea de ședință din data de 28 aprilie 2009 Tribunalului București - Secția I Penală,

prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Consideră încheierea recurată nelegală și netemeinică. Astfel, susține că în sarcina recurentului s-a reținut că în data de 27 aprilie 2009 în jurul orelor 12,30 procurat unui martor denunțător o bilă de heroină în cantitate de 0,07 grame. In continuare susține că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens arată că acesta este un tânăr venit dintr-un sat din județul T, locuiește de 5 ani cu chirie în B și muncește în, unde vinde fructe și legume, acesta fiind singurul mod în care își câștigă banii. Nu este un traficant de droguri, ci doar un consumator ocazional de heroină, iar în data de 27 aprilie, la rugămințile și insistențele unui tânăr, pe care îl cunoștea ca fiind consumator de heroină - pe nume, a acceptat să-i facă rost acestuia de heroină. Solicită a se avea în vedere că recurentul a comis această faptă izolat, nu a mai existat o situație anterioară de acest gen, nu a mai procurat vreodată vreo doză altei persoane. Având in vedere ca eos ituație izolată, nu a mai procurat heroină altei persoane și nu a vândut niciodată droguri, consideră că inculpatul nu poate prezenta pericol pentru ordinea publică. În încheiere solicită a se avea în vedere si faptul că cel pe care îl apără nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.

Concluzionând, solicită respingerea propunerii parchetului de arestare preventivă și înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura interdicției de a nu părăsi țara, urmând a se prezenta ori de câte ori va fi solicitat. Apreciază că inculpatul ar fi foarte util în stare de libertate, având în vedere că după reținerea sa a denunțat o persoană de sex feminin de pe strada -, de la care se aproviziona cu heroină de circa 6 luni.

Reprezentantul parchetuluisolicită respingerea recursului inculpatului ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate, pe care o consideră legală și temeinică. Criticile aduse încheierii vizează netemeinicia acesteia, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prev. de art. 148 lit. h Cod procedură penală. În cauză, inculpatul este cercetat pentru intermedierea unei singure doze de heroină de 0,07 grame de la numita, care a fost livrată martorului cu identitate protejată pentru suma de 50 lei. Apreciază că în raport de natura și gravitatea infracțiunii reținută în sarcina recurentului, de modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, dar și de datele de la dosar - din care rezultă că inculpatul nu ar fi realizat această intermediere pentru prima dată în data de 27 aprilie 2009, ci s-ar fi ocupat în mod frecvent cu acest gen de îndeletnicire - apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt,solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea din 28.04.2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în baza art. 1491Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, de la 28.04.2009 la 26.05.2009, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în cauză există indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc (heroină).

De asemenea, s-a apreciat că sunt realizate condițiile impuse de art. 148 lit. f Cod procedură penală în considerația gravității infracțiunii și pe fondul creșterii acestui gen de delicvență.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a apreciat că ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată, din perspectiva criticii formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat și reține în acest sens următoarele:

1.Față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 iar datele rezultate în cursul instrucției penale confirmă existența indiciilor temeinice care justifică bănuiala că inculpatul a comis infracțiunea care se reține în sarcina sa. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

2. Față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanelor.

3. de realizarea condiționalității impuse de art. 143 Cod procedură penală, Curtea apreciază că sunt îndeplinite și condițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.

În acest sens, este evident că împrejurările concrete în care s-a derulat activitatea infracțională vădesc legătura constantă și de durată a inculpatului - toxico dependent - cu mediul infracțional orientat pe trafic de droguri fapt care justifică temerea reluării activității infracționale și amplificării acesteia.

Împrejurarea că a recunoscut comiterea infracțiunii în contextul surprinderii în flagrant nu este de natură a diminua potențialul criminogen al inculpatului.

4. Nu în ultimul rând, în mod judicios, a avut în vedere instanța de fond și necesitatea de a se asigura buna desfășurare a anchetei penale prin privarea de libertate a inculpatului.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea apreciază că încheierea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului împotriva încheierii de ședință din 28.04.2009, pronunțată în dosarul penal nr- de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-20.05.2009

-Secția a II-a Penală

Jud. fond:

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Grădinaru, Simona Cîrnaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 137/2009. Curtea de Apel Bucuresti