Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 275/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2043/2009)
ÎNCHEIERE NR. 275R
Ședința publică de la 26 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 3: Iuliana Ciolcă
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Direcția Națională Anticorupție reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 20.08.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II- Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocați aleși, uș și în baza împuternicirii avocațiale nr. 25009/26.08.2009, atașată la fila dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, recurentul-inculpat precizează că este de acord să facă declarații în fața instanței de recurs.
În baza art. 143 alin. 3 Cod procedură penală Curtea procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat -av., având cuvântul, susține motivele de recurs depuse în scris la dosar și solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, respingerea propunerii parchetului de luare a măsurii arestării preventive față de acest inculpat și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, având în vedere că nu există probe sau indicii temeinice care să conducă la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și că lăsat în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În opinia apărării, pentru luarea măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite două condiții și anume: infracțiunea să fie certă și să prezinte gradul de pericol social lăsarea inculpatului în libertate.
Pentru ca infracțiunea să fie certă, inculpatul trebuie să aibă calitate de subiect activ al infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 Cod penal, or subiect activ, așa cum rezultă din probele de la dosar, respectiv înregistrările audio-video, rezultă că inculpatul nu a lăsat să se înțeleagă că ar putea influența vreo persoană, subiect pasiv fiind o instituție statului.
De asemenea, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, nu este îndeplinită latura obiectivă sub aspectul elementului material, denunțul formulat fiind demontat de declarațiile ulterioare ale martorilor și inculpatului, întrucât titlu cu care s-au luat banii este diferit de ceea ce s-a susținut inițial. Este reală susținerea că s-au dat și s-au primit banii, însă este incertă susținerea că s-ar fi dat bani cu titlu de mită.
Mai mult decât atât, nici latura subiectivă nu este îndeplinită, întrucât inculpatul a fost convins că cere și primește un împrumut, nu a comis vreun fel de influență asupra vreunei persoane.
C de al doilea apărător, arată că în raport de dispozițiile art.148 Cod procedură penală sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, solicită să se rețină că până la vârsta de 59 de ani inculpatul nu a săvârșit nici o infracțiune, că nu este cunoscut cu antecedente penale, că este o persoană care și-a servit țara cu onoare și demnitate, este pensionat pe motive medicale din 1999 pentru boli contractate în timpul desfășurării activității militare, că în prezent se află sub supraveghere medicală și tratament, are o situație familială foarte grea, deoarece are în îngrijire permanentă două persoane vârstnice și foarte bolnave și imobilizate, are stare de sănătate precară, o situație financiară bună și rezonabilă, cu un statut social intelectual, cu o educație militară strictă și îndelungată, incompatibilă cu săvârșirea unor fapte reprobabile, este o persoană matură și cu discernământ, că a avut în cariera sa diverse funcții și demnități, de care nu a profitat ilicit niciodată și nu a fost suspicionat niciodată de fapte reprobabile.
Pericolul pentru ordinea publică nu concretiza, nu materializat direct în timp și spațiu, astfel încât să conducă la concluzia că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Așa cum s-a statuat în doctrină pericolul pentru ordinea publică presupune temerea că odată pus în libertate un inculpat ar comite fapte penale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei determinate de fapta pentru care este cercetat. În speță, nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, la dosar neexistând alte probe în afara denunțului, iar din transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice au fost scoase tocmai acele pasaje, care i-ar fi profitat inculpatului, astfel că luarea măsurii arestării preventive este un exemplu negativ.
Potrivit dispozițiilor art. 136 și urm. Cod procedură penală starea de normalitate este starea de libertate, starea de arest fiind starea de excepție.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului și cercetarea acestuia în stare de libertate.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință atacată ca legală și temeinică,
Se arată că, recurentul-inculpat a fost arestat preventiv de către Tribunalul București sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod procedură penală rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru fapta descrisă în referatul cu propunerea de arestare preventivă.
Recurentul-inculpat a încercat să-și preconstitue o apărare în eventualitatea că acțiunea de primire a banilor ar fi monitorizată de organele de urmărire penală, sens în care pe tot parcursul discuției cu denunțătorul a insistat că suma o primește cu titlu de împrumut și chiar s-a oferit să întocmească o chitanță. Se referă la momentul prinderii in flagrant la data de 19 august.
Solicită să se observe că încercarea inculpatului de a disimula titlu cu care primit de la denunțător suma de 15000 USD rezultă din înregistrarea audio video realizată cu ocazia prinderii în flagrant, când inculpatul a repetat de mai multe ori denunțătorului că și tranșa de 3000 USD primită anterior de la acesta din urmă este tot un împrumut. . audio-video realizate la data de 19.06.2008 și 22.06.2009, cu ocazia pretinderii de la denunțător a sumei de 50.000EUR, respectiv primirii sumei de 3000 USD precum și declarația denunțătorului din data de 19 august2009, dovedesc că banii pretinși și primiți de inculpat sunt în integralitatea lor obiect al infracțiunii de trafic de influență reținută ăîn sarcina sa.
Pe de altă parte, circumstanțele personale pe care le-a învederat recurentul-inculpat le consideră că nu poate influența circumstanțele reale ale comiterii faptei, mai ale câtă vreme recurentul-inculpat nu recunoaște săvârșirea acestei infracțiuni, ci recunoaște că a săvârșit o faptă prevăzută de Codul civil. Așadar, aceste circumstanțe personale nu pot fi primite cel puțin la acest moment procesual, eventual ar putea constitui circumstanțe atenuante cu prilejul dezlegării pricinii pe fond și pronunțarea unei soluții de către instanța de fond.
Solicită să se observe că atât prin prisma art. 5 paragraful1 lit. c din CEDo cât și a art. 68/1 Cod procedură penală, art. 143 Cod procedură penală, 148 lit. f Cod procedură penală, existența datelor și a informațiilor rezultă din mijloacele de probă administrate până la acest moment și sunt apte să conducă la existența unei suspiciuni rezonabile de natură a convine că este legală și se justifică privarea de libertate a recurentului-inculpat.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, arată că se raliază concluziilor puse către apărătorul său, precizând că a luat banii cu intenția de a-l ajuta pe părinte să reconstruiască.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 20.08.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr- s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, cercetat sub aspectul comiterii unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen, inculpatul solicitând cercetarea sa în stare de libertate întrucât nu există probe că a săvârșit fapta imputată și nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică în condițiile în care banii primiți de la denunțător reprezentau un împrumut, în circumstanțiere, arată că este pensionat pe caz de boală, nu are antecedente penale, are familie cu persoane în vârstă în îngrijirea sa.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.
Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de trafic de influență constând în aceea că în ziua de 19.06.2009, inculpatul a pretins de la denunțătorul suma de 50.000 euro promițându-i în schimb a interveni pe lângă - primar al comunei Adunații pentru ca acesta în virtutea atribuțiilor de srviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de președinte al comisiei locale de aplicare a legii 18/1991, să-l pună în posesie cu suprafețele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Judecătoria Giurgiu; la data de 22.06.2009 inculpatul primind suma de 3000 USD reprezentând o primă tranșe din cea pretinsă, iar în ziua de 19.08.2009 a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunțător o nouă tranșă respectiv 15.000 USD.
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, în cauză trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și să existe în mod corespunzător unul din cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Prin urmare, ceea ce este de analizat de către instanța de judecată investită cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă în cursul urmăririi penale este, pe de o parte, existența unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte, existența uneia sau mai multora dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală sub aspectul cărora este cercetat, Tribunalul a avut în vedere în acest sens: proces-verbal de cercetare la fața locului denunțul olograf consemnat la data de 19.06.2009 de și declarațiile consemnate în zilele de 22.06.2009,29.06.2009, 17.08.2008 și 19.08.2009, denunțul olograf consemnat la data de 19.06.2009 de și declarația consemnată la 17.08.2009, procesele verbale din 29.06.2009 și 30.06.2009 întocmite cu ocazia ridicării de la a înscrisurilor doveditoare a dreptului de proprietate asupra terenului și cereri formulate (titlu de proprietate nr. -/05.05.1998 emis de Prefectura G, sentințele civile nr. 7802/05.12.2008 și nr. 312/23.01.2007 pronunțate de Jud. G, cerere adresată Primăriei Adunații, decizia civilă nr.633/21.11.2007 a Tribunului G), ordonanțele nr. 139/P/2009, autorizațiile nr.9/2009 și 10/2009, toate din 19.06.2009, emise de - Secția de combatere a corupției având ca obiect interceptarea și înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor și comunicațiilor telefonice purtate de și a convorbirilor purtate în mediu ambiental de, încheierea și autorizațiile nr. 685/ din 22.06.2009 emise de Tribunalul București, două procese-verbale nr.520/11-1/2009 din 19.06.2009, având ca obiect redarea rezumativă a convorbirilor purtate în mediu ambiental de cu și în ziua de 19.06.2009, procesul verbal nr.139/P/2009 întocmit la data de 22.06.2009 cu ocazia înserierii sumei de 10.000 USD și planșa conținând imagini ale bancnotelor ce compun suma de 3.000 USD, marcată criminalistic - 8 file, procesul verbal întocmit la data de 22.06.2009 cu ocazia remiterii sumei de 10.000 USD denunțătorului și proces verbal de restituire a sumei de 7.000 USD, una filă, procesul verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat în data de 22.06.2009 de cu cu ocazia primirii sumei de 3.000 USD, interceptat și înregistrat în baza autorizației nr. 685/AI/2009 emisă de Tribunalul București la data de 22.06.2009 - 51 file, încheierea nr. 774//2009 pronunțată de Tribunalul București la data de 17.07.2009, procesele verbale întocmite cu ocazia fixării pe suport digital a convorbirilor și comunicărilor interceptate în perioada 19.06.2009 - 13.08.2009, încheierea nr. 860//2009 din 18.08.2009 pronunțată de Tribunalul București, procesele-verbale de verificare la evidența populației, serviciul urmăriri și IGPR - cazier judiciar, procesele verbal de / constatare a infracțiunii flagrante nr. 139/P/2009 din 19.08.2009, declarațiile învinuitului/inculpatului din 19.08.2009) incidente fiind și prevederile art.148 lit.f C.P.P. respectiv, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică este îndeplinită și relevată de modul în care a fost concepută și pusă în aplicare rezoluția infracțională și de gravitatea faptei.
Se apreciază că gravitatea faptei rezidă și în calitatea de funcționar public parlamentar a inculpatului.
S-a constatat deci că există la acest moment indicii temeinice în sensul art.68 /1 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă gravă ce denotă un pericol social concret pentru comunitate iar acesta reprezintă alături de pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani una din condițiile cumulative ale arestării preventive în temeiul dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală.
S-au avut în vedere dispozițiile art.136 Cod procedură penală ale necesității luării acestei măsuri și în scopul asigurării bunei desfășurării a procesului penal prin administrarea tuturor probelor pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Prin urmare, hotărârea primei instanțe apare legală și temeinică iar recursul declarat de inculpat, vădit nefondat va fi respins conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul inculpatului împotriva încheierii de ședință din 20.08.2009 pronunțată de către Tribunalul București Secția a II a Penală.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Proces-verbal
Pentru d-ul jud.
Aflată în semnează
Președinte instanță
GREFIER
Red.UE -
Dact.EA -10.09.20098/2ex
II P - Jud.
11 2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Elena Ursulescu, Iuliana Ciolcă