Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 48/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR. 5059/3/2009
336/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.48
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 3: Corneliu
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - este reprezentat prin procuror
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii din 10.02.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, din dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat personal, în stare de arest, asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere, sens în care depune la dosar un set de înscrisuri.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei solicitate.
Curtea încuviințează administrarea probei cu acte în circumstanțiere, reprezentate de înscrisurile depuse la termenul de astăzi și nemaifiind cereri prealabile, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și cercetarea inculpatului în stare de libertate, avându-se în vedere, pe de o parte, că organele abilitate nu au luat această măsură la data săvârșirii faptei, ci au lăsat ca activitatea infracțională să se desfășoară în continuare, astfel se pune problema instigării la săvârșire infracțiunii, iar, pe de altă parte, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea public și nu impietează buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, solicită a se avea în vedere poziția procesuală a inculpatului, în sensul că acesta a recunoscut fapta.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.P.P. Motivul apărării, în sensul că nu se justifică măsura arestării preventive deoarece activitatea infracțională a acestuia a fost desfășurată în luna noiembrie 2008, iar arestarea a avut loc în luna februarie, consideră că nu poate fi primit întrucât dacă imediat după săvârșirea actelor materiale Ministerul Public ar propune o arestarea preventivă, identitatea protejată a colaboratorului ori a investigatorului ar putea fi deconspirată.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta și arată că este de acord cu concluziile apărătorului.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din 10.02.2009 Tribunalul București - Secția I-a Penală,dosar nr-, în Camera de Consiliu,a admis propunerea DIICOT - Biroul Teritorial București și în baza art.1491Cod procedură penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 zile, de la 11.02.2009 până la data de 11.03.2009 inclusiv.
In considerentele încheierii s-a reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii prev.de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000,cu aplic.art.37 lit.a Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în zilele de 22.11.2008 și 24.11.2008, a vândut colaboratorului " " - nume de cod cantitatea de 41,24 grame heroină cu suma de 6500 lei.
Din probele administrate procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu nime de cood " ",procese-verbale de redare a declarațiilor colaboratorului " ",rapoartele de constatare tehnico-științifică,CD de înregistrare audio/video în mediu ambiental și declarațiile inculpatului rezultă că s-a făcut dovada incriminării inculpatului ca autor al infracțiunii săvârșite.
Față de gravitatea faptei,lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin sentimentul de insecuritate ce se creează în rândul societății civile,în sensul că inculpatul ar putea săvârși o altă infracțiune,sunt de asemenea regăsite cerințele art.148 lit. f Cod procedură penală.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul susținând că nu sunt indicii și probe temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală și să nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală, astfel că poate fi cercetat în stare de libertate.
Curtea,examinând potrivit disp.art.385/6 Cod procedură penală,recursul declarat de către inculpat prin prisma lucrărilor dosarului,a motivelor invocate, cum și din oficiu constată că acesta nu este întemeiat.
Instanța fondului a făcut o corectă aplicare a disp.art.149/1 Cod procedură penală, art.143 și art.148 lit.f, Cod procedură penală, măsura dispusă fiind legală și temeinică.
Din probele administrate până în această etapă a procesului penal,a reieșit că sunt indicii temeinice în sensul art.143 alin.5 Cod procedură penală că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa,așa cum s-a reținut și prin încheiere.
Nu trebuie omisă nici cerința art.136 Cod procedură penală,în ce privește buna desfășurare a procesului penal și nici perturbarea ordinei publice față de natura infracțiunii, gradul de pericol social deosebit de ridicat al unor astfel de infracțiuni.
Aceste elemente, cum și regăsirea cerințelor art.148 lit. f Cod procedură penală,justifică restrângerea libertății persoanei, prin arestarea preventivă a inculpatului,chiar pe o perioadă de timp,tocmai pentru a înlătura sentimentul de insecuritate și apariția unei tulburări în rândul opiniei publice,existând și temerea din modul de acțiune al inculpatului - că pus în libertate ar îngreuna desfășurarea procesului penal și chiar ar putea comite altă faptă de același gen.
Așa fiind,urmează ca potrivit disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 10.02.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Red.AN/IE/9.03.2009 GREFIER
Red.AN
Dact./2 ex./9.03.2009
1
Gh.
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Corneliu