Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 64/2009. Curtea de Apel Bucuresti

16 Martie 2009

Dosar nr-

472/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

ÎNCHEIERE NR. 64

Ședința publică din data de 04 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitrașcu Sofica

JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana JUDECĂTOR 3: Cîrstoiu Veronica

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 29.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegația nr. -/04.03.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 29.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, considerând încheierea recurată ca fiind nelegală și netemeinică, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă iar la dosarul cauzei nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte vinovăția inculpatului.

- se aibă în vedere faptul că inculpatul a declarat că nu a participat în nici un fel la săvârșirea faptelor penale pentru care este cercetat, îi cunoaște pe ceilalți coinculpați însă nu a fost în noaptea respectivă împreună cu aceștia în incinta societății SC SRL. De asemenea să se aibă în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod de procedură penală, motiv pentru care solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerând încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, având în vedere că din datele dosarului rezultă că în mod corect Tribunalul Bucureștia dispus arestarea preventivă a inculpatului, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev de art. 148 lit. f și a și 143 al 1 Cod de procedură penală, din procesele-verbale ale mandatelor de aducere rezultă că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, la dosarul cauzei există suficiente probe și indicii temeinice că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunii, în acest sens fiind recunoașterea din planșe foto, declarațiile martorilor, și ale inculpaților, procese-verbale de reconstituire și de cercetare la fața locului.

Pentru aceste motive, având în vedere și natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentului-inculpat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și judecarea în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de la 29.12.2008, Tribunalul București - Secția I-a Penală a admis propunerea de luare a măsurii arestării preventive în lipsă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În temeiul art.1491Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pe o durată de 30 de zile de la data încarcerării.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat arestarea preventivă a inculpaților și cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174 - 176 lit. d Cod penal, art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. d Cod penal, art. 180 Cod penal și art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21lit. a,b Cod penal constând în aceea că în noaptea de 05/06.11.2008, inculpații și împreună cu alte persoane au pătruns în incinta SC SRL cu intenția de a sustrage materiale. Au fost surprinși de paznici pe care i-au agresat, lovindu-i cu bâte și pietre, a fost lovită victima în mod repetat cu bâta în zona capului, victima decedând ulterior la spital ca urmare a leziunilor astfel suferite. De asemenea a fost lovită și partea vătămată în zona capului suferind leziuni grave și victima în zona brațului.

Reține că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 143, art. 148 lit. a și f și art.1491Cod procedură penală, instanța de fond a dispus arestarea preventivă a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că în mod greșit instanța de fond a dispus arestarea sa cât timp el nu a fost în noaptea respectivă cu ceilalți inculpați în incinta SA SRL, motiv pentru care solicită judecarea sa în stare de libertate.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală sub toate celelalte aspecte, Curtea reține că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Curtea reține că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, fiind dispusă în concordanță cu criteriile prev. de art. 136 alin. 8 Cod procedură penală și anume scopul măsurii preventive, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor ca și de vârsta inculpatului.

Curtea reține că în mod corect instanța de fond a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului având în vedere că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă conform art. 681Cod procedură penală că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală, inculpatul sustrăgându-se de la urmărirea penală, arestarea sa dispunându-se în lipsă.

Și criteriile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală sunt întrunite cumulativ în cauză.

Astfel pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani limitele de pedeapsă fiind cuprinse în 15 ani și închisoarea pe viață și lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol dat atât de regimul sancționator sever stabilit de legiuitor dar și de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, ca și poziția nesinceră a inculpatului care comiterea faptelor.

Față de considerentele arătate, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 29.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei - reprezentând onorariul apărătorului din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

G -

Red.

Dact./20.03.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Dumitrașcu Sofica
Judecători:Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 64/2009. Curtea de Apel Bucuresti