Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 85/2009. Curtea de Apel Constanta

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

ÎNCHEIERE PENALĂ NR.85/

Ședința publică din data de 6 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Dan

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși inculpații, A,și - toți deținuți în Arestul C, împotriva încheierii nr.93 din data de 31 iulie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, având ca obiect propunere de luare a măsurii arestării preventive.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:

- recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat, în subsitituire avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.45/2009, emisă de Baroul Constanța și depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, astata de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.130/2009, emisă de Baroul Constanța și depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurenta inculpată, în stare de arest, asistată de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- recurentul inculpat A, în stare de arest, asistat de avocat ales, în substituire avocat în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr.-/2009, emisă de Baroul București;

- recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar;

- recurentul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod proceudră penală.

Grefierul de ședință, învederează instanței că domnul avocat pentru recurentul inculpat și intimat A, a depus la dosar (transmisă prin fax) o cerere prin care solicită amânarea cauzei, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta fiind plecat din țară. De asemenea, la dosar a fost depusă împuternicire avocațială de substituire a domnului avocat de către doamna avocat.

Întrebat fiind, recurentul inculpat și intimat A arată că este de acord cu doamna avocat substituient.

Avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Părțile prezente arată de asemenea, că solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri solicitată de părți.

Curtea, deliberând admite proba cu înscrisuri.

Avocat pentru recurentul inculpat A depune la dosar motive de recurs, iar pentru recurentul inculpat o caracterizare de la locul de muncă și practică judiciară.

Avocat pentru recurenții inculpați și - depune la dosar înscrisuri din care rezultă prezența acestora la. C în vederea punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă, înainte de comunicarea acestora.

Avocat pentru recurentul inculpat și intimat - depune la dosar o decizie a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.148 alin.(1) lit.e) și h) Cod procedură penală.

Avocat pentru recurenții inculpați, și, depune la dosar procese-verbale privind prezența acestora la. C în vederea punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.

Avocat pentru recurentul inculpat depune la dosar procesul-verbal privind prezența de bunăvoie a acestuia la. C în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Avocat pentru recurentul inculpat - depune la dosar procesul-verbal privind prezența de bunăvoie a acestuia la. C în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și depune la dosar procese-verbale privind prezența acestora la. C în vederea punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă și un set de înscrisuri comunicate de Serviciul Poliției Rutiere cu privire la din care rezultă că aparatul alcooltest și modalitatea acestuia de lucru din punct de vedere tehnic nu poate suferi modificări decât la nivelul șefului SPR și la nivel central.

Avocat pentru recurentul inculpat - depune la dosar procesul-verbal privind prezența de bunăvoie a acestuia la. C în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă și un extras de cont cu privire la proveniența unei sume de bani.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.140³alin.(3) Cod procedură penală, procedează la audierea recurenților inculpați -, -, -, A, și -, cele declarate fiind consemnate în procesele-verbale atașate la dosarul cauzei.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și, solicită a se constata că niciodată nu a ascuns absolut nici un fel de susținere, nu a învederat instanțelor de judecată elemente de surpriză. Precizează că se impune a se discuta astăzi în susținerea recursului două probleme referitoare la judecarea recursului pe fondul propunerii de arestare preventivă prima vizează pronunțarea unei hotărâri de către instanța de fond cu privire la aspecte asupra cărora această instanță în completul nu a fost investit, iar a doua vizează judecarea propunerii de arestare pe fond. Solicită a se da mai întâi cuvântul părților și procurorului cu privire la prima chestiune, iar ulterior să se vadă dacă se poate trece și la a doua chestiune.

Curtea, aduce la cunoștință părților că se va da cuvântul complet asupra recursului și toate vor fi considerate critici ale hotărârii instanței de fond.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.385¹¹Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.385¹³Cod procedură penală.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA vizează nelegalitatea încheierii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA doar cu privire la durata arestului preventiv care a fost dispusă cu neobservarea cerințelor art.149 din Codul d e procedură penală, respectiv a termenului de 30 de zile pe parcursul căreia se poate dispune arestarea preventivă. Inculpații au fost arestați și în intervalul 25-30 iulie 2009 perioadă care nu a fost luată în calcul la soluționarea propunerii de arestare preventivă. Întrucât declarația de recurs vizează numai trei din cei 14 inculpați potrivit art.385⁷alin.(4) Cod procedură penală solicită a se extinde efectele la toți inculpații arestați, casarea încheierii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și rejudecând să se dispună arestarea inculpaților pe o perioadă de 24 de zile. Alte critici nu pot fi formulate oral și prin prisma deciziei nr.9/2009 pronunțată în recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea art.303 alin.(6) Cod procedură penală respectiv a căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii de sesizare a Curții Constituționale.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați, și solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, trimiterea cauzei spre rejudecare invocând ca motive de recurs dispozițiile art.385⁹pct.(9) și (19) Cod procedură penală. Solicită a se constata că în principal s-au formulat două excepții, una referitoare la textele de lege din Legea nr.78/2000 și cele cu privire la temeiurile arestării preventive art.143, 148 și art.68¹Cod procedură penală. Instanța a unit aceste excepții cu fondul deși era obligată să se pronunțe mai întâi cu privire la sesizarea Curții Constituționale mai ales că excepția invocată suspenda judecarea cauzei, urmând ca instanța să se pronunțe mai ales pe neconstituționalitatea dispozițiilor art.68¹Cod procedură penală. Instanța de fond, dacă în dispozitiv admite cererea de sesizare a Curții Constituționale numai cu privire la această excepție și o respinge ca inadmisibilă, în considerente nu motivează de ce o respinge pe cea de a doua excepție și totodată, trece într-o altă putere și comite un abuz de drept în sensul că deja se consideră judecător de contencios constituțional și se pronunță pe această excepție respingând-o ca neîntemeiată. În motivarea finală instanța apreciază că dispozițiile art.68¹, art.143 și art.148 Cod procedură penală sunt constituționale, fiind în acord cu dreptul intern și dreptul internațional.

Consideră că instanța de recurs poate să analizeze motivarea instanței de fond, să rețină cauza și rejudecând, să admită cele două excepții, una dintre ele viza existența faptelor, iar instanța de recurs este ținută strict de motivele de casare când Curtea de Apel a dispus să se verifice și existența faptelor. Ori, pentru a verifica existența faptelor prin formularea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale aceasta trebuia să fie admisă pentru că ținea de soluționarea cauzei. Nemotivând respingerea cererii nu se știe ce a avut în vedere judecătorul fondului deși se spune că cele trei condiții sunt îndeplinite. Instanța de recurs poate să admită recursurile, să caseze încheierea pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, să rețină cauza și rejudecând să admită cele două excepții, să sesizeze Curtea Constituțională, să înlăture din dispozitivul încheierii examinarea arestării preventive și să dispună revocarea măsurii arestării preventive cu punerea în libertate a inculpaților. O critică pe care înțelege să o formuleze cu privire la cele două excepții, este aceea că, în mod contrar dispozițiilor art.303 alin.(6) Cod procedură penală instanța a unit excepția cu fondul. Ori, potrivit acestor dispoziții în situația în care se formulează o cerere de sesizare a Curții Constituționale cauza trebuie suspendată și trimisă la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției. Judecătorul încearcă să-și motiveze pe un principiu în afara procedurii penale, respectiv că a existat o regulă și că această cauză este o excepție, ori, indiferent de faza procesuală ori de câte ori se formulează o cerere de sesizare a Curții, cauza trebuie suspendată întrucât dacă Curtea Constituțională va admite excepția nu se va mai putea îndrepta ceea ce a dispus judecătorul dacă a luat măsura arestării și se va constata că unul din acele texte de lege este neconstituțional.

Pe fondul cauzei, solicită a se constata că instanța nu a motivat încheierea din punctul de vedere al tuturor excepțiilor invocate de apărători, respectiv cele de nulitate, ci doar din punct de vedere al competenței organului de urmărire penală. A trecut peste aspectele de efectuare a urmăririi penale de către mai mulți procurori și de soluționare în această fază, în condițiile în care propunerea de arestare era expres prevăzută a se lua măsura arestării preventive pe durata 25 iunie-23 iulie 2009, ori, era deja momentul 31 iulie 2009, astfel încât, într-o atare situație nu mai era o propunere legală. Solicită a se observa că nu a fost generică propunerea să se ia pe o durată de 29 de zile ci în mod expres, iar motivarea propunerii de arestare este pentru această perioadă, ori la momentul la care instanța a analizat, era 31 iulie 2009. În încheierea de amânare a pronunțării s-a consemnat că procurorul de ședință înțelege să formuleze o nouă propunere de arestare preventivă și nicidecum de a susține propunerea de arestare preventivă scrisă pe care procurorul care efectuează urmărirea penală a formulat- Ori, procurorul de ședință nu poate formula o propunere de arestare preventivă, instanța era limitată la propunerea de arestare formulată la data de 24 iunie 2009 și care viza perioada 25 iunie-23 iulie 2009. Ca atare, atâta timp cât propunerea de arestare preventivă este nelegală, instanța urma s- respingă.

Cu privire la excepția referitoare la calitatea de organ al poliției judiciare care presupunea existența unui aviz din partea procurorului general, judecătorul a reținut că potrivit Legii nr.364/2004 acesta nu era necesar decât la momentul în care sunt angajați, dar dispoziția cu privire la efectuarea urmăririi penale se află în alin.(2) al aceluiași text de lege invocat de către judecător și face trimitere la avizul procurorului general. Pe cale de consecință, urmărirea penală nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.

Arată că este de acord cu motivul de recurs formulat de procuror, întrucât instanța nu putea să se pronunțe decât potrivit art.149¹Cod procedură penală, respectiv cu privire la durata care a rămas prin deducerea arestării.

Cu privire la motivarea judecătorului referitoare la luarea măsurii arestării preventive, solicită a se observa că și din acest punct de vedere încheierea suferă de o motivare în ceea cei privește pe cei trei inculpați persoane civile. Judecătorul face trimitere numai la cei 11 polițiști arătând periculozitatea acestora pentru ordinea publică cu referire la gravitatea faptelor și nicidecum cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică. Chiar dacă nu există o definiție în Constituție sau în Codul d e procedură penală, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat anumite criterii. Trebuie să existe la dosar date, indicii concrete, că dacă inculpații ar fi lăsați în libertate ar perturba în vreun fel activitatea, ar săvârși noi fapte sau ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal. Menționează că toți inculpații au fost prezenți la toate termenele de judecată fiind astfel garanții suficiente. Din momentul în care inculpații au aflat de soluția pe care a dat-o instanța au dat dovadă de bună credință și s-au prezentat la Arestul. C, astfel cum rezultă și din procesele-verbale pentru a fi încarcerați și pentru a respecta o dispoziție a instanței. Acestea sunt elemente care conving că inculpații nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică dincolo de faptul că judecătorul nu a motivat cererea decât raportându-se la gravitatea deosebită a faptelor.

Deși unul din motivele de casare a fost acela ca instanța să verifice și existența faptelor, judecătorul de la instanța de fond, face o expunere a celor două texte de lege și la fel în propunerea de arestare va face o prezentare generală a existenței celor patru infracțiuni. Pentru a face trimitere la cele două infracțiuni de corupție, trafic de coruție și dare de mită judecătorul nu motivează cu privire la persoana care oferit sau a făcut promisiuni în acest sens, nu rezultă de nicăieri, deși asta a avut în vedere instanța de recurs când a recomandat instanței de fond să examineze fiecare infracțiune tocmai din perspectiva existenței acestor infracțiuni de corupție care trebuie să îndeplinească o latură obiectivă la care instanța nu a făcut referire și de asemenea nici procurorul în propunerea de arestare prveentivă.

Din perspectiva inexistenței acestor fapte grave, la fel și a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care nu se putea dispune începerea urmăririi penale în lipsa fișei postului în momentul în care ele au ajuns în fața judecății, judecătorul nu putea să facă ceea ce nu a făcut procurorul în propunerea de arestare preventivă, respectiv să stabilească ce atribuție și-a încălcat fiecare polițist și celelalte persoane civile în forma complicității la infracțiunea de abuz în serviciu. Cu privire la infracțiunea de fals, practica este foarte clară, aceasta absorbind infracțiunea de abuz în serviciu. Nu se poate vorbi despre existența celor trei infracțiuni cât timp s-a făcut o examinare generală și nu pe fiecare infracțiune, respectiv de trafic de influență și dare de mită. Nu există o persoană denunțătoare astfel încât, nu se poate vorbi de existența acestora.

Solicită a fi avute în vedere la pronunțare, încheierea și decizia pronunțate de Curtea de Apel Iași care a respins propunerea de arestare tocmai cu o motivare de examinare generală a atribuțiilor de serviciu a polițiștilor și nu s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați. De asemenea, judecătorul de fond reține că din perspectiva legalității probelor, interceptarea convorbirilor telefonice, deși era un motiv de casare și trebuia verificat, arată că deși la dosar nu se află autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice, judecătorul le-a văzut, și în momentul în care motivează face trimitere tocmai la autorizațiile din data de 4 iunie 2009 și nu la autorizații ale convorbirilor telefonice pentru fiecare inculpat, interceptare care a demarat în luna decembrie 2008 pe o durată de 120 de zile. Ceea ce s-a obținut, și există acea autorizație din 4 iunie 2009, reprezintă doar autorizarea obținerii unor informații de la serviciile de telefonice mobilă. Acestea au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.298/2008 - care dădea posibilitatea serviciilor de telefonie să furnizeze numai numărul de telefon, abonatul și locul de unde s-a apelat, nu și conținutul informațiilor. Ori, în acest dosar, sunt utilizate tocmai aceste convorbiri telefonice, efectuate cu încălcarea art.91 Cod procedură penală. Având în vedere că prin încheierea Tribunalului Constanța nu s-au examinat toate criticile care trebuiau avute în vedere în urma casării cu trimitere spre rejudecare, consideră că și din acest punct de vedere se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

În subsidiar, solicită a se avea în vedere conduita bună pe care au avut-o toți inculpații și să se dispună luarea unei măsuri mai puțin restrictive, având în vedere că inculpații plițiști încă mai lucrează la poliția rutieră, nu prezintă un pericol deosebit de grav, astfel încât, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și, solicită admiterea recursurilor și să se constate nelegalitatea hotărârii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA din perspectiva faptului că a judecat și s-a pronunțat asupra unei chestiuni cu care acest complet de judecată a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs nu a fost investit. Menționează că se referă la judecarea și pronunțarea asupra propunerii de arestare preventivă. Din economia textelor de lege din Codul d e procedură penală, care regelementează căile de atac și în cauza de față recursul, rezultă cu certitudine fără nici un dubiu împrejurarea că prin hotărâre se pronunță în fapt sau mai ales în drept dispozitivul hotărârii, indiferent de ceea ce judecătorul discută în considerente. Ori, dispozitivul hotărârii pronunțate în completul la TRIBUNALUL CONSTANȚA cuprindea o sigură hotărâre, respectiv respingerea excepției de neconstituționalitate referitoare la Legea nr.78/2000 și nimic altceva. În legătură cu această hotărâre pe care judecătorul fondului a pronunțat-o în sala de judecată, inculpații au declarat recurs. Cauza a fost trimisă la Curtea de Apel pentru a judeca recursul împotriva hotărârii judecătorului fondului privind respingerea excepției de neconstituționalitate și atât. Curtea de APEL CONSTANȚAa constatat că recursul este întemeiat, motivat de împrejurarea că Tribunalul a pronunțat o hotărâre fără a întocmi minută, astfel încât, hotărârea a fost casată și cauza a fost trimisă în vederea rejudecării. Consideră că urmare acestor dispoziții TRIBUNALUL CONSTANȚAa fost reinvestit cu rejudecarea a ceea ce a reprezentat motivul pentru care hotărârea a fost casată, respectiv dispozitivul hotărârii pronunțată de Tribunal de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Cu toate acestea, TRIBUNALUL CONSTANȚA, în completul impune să se formuleze concluzii și pe fondul propunerii de arestare preventivă a inculpaților. Consideră că instanța de fond nu trebuia să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventivă întrucât nu era investită. Din această perspectivă se impune admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond, și reținând cauza să se pronunțe cu privire la excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o în completul și nu cea invocată în completul, care s-a pronunțat depășind limitele investirii. Solicită a se constata dacă excepția de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale este admisibilă sau nu, iar dacă este admisibilă să fie sesizată Curtea Constituțională cu consecința suspendării judecății din perspectiva propunerii de arestare preventivă dacă se va respinge recursul și se va constata că excepția este inadmisibilă cauza să fie trimisă la TRIBUNALUL CONSTANȚA pentru a-l investi cu soluționarea pe fond a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchet.

Pe fondul propunerii de arestare preventivă hotărârea instanței de fond este criticabilă întrucât este nelegală și netemeinică. Este nelegală motivat de împrejurarea că mai întâi nu se pronunță asupra tuturor excepțiilor care vizau nulitatea sesizării Tribunalului Constanța sesizată cu propunerea de arestare preventivă, nulitate care derivă din nulitatea actelor de urmărire penală în totalitatea lor și care produceau ca efect consecințe și în planul legalei sesizări a Tribunalului Constanța. Din această perspectivă a susținut două excepții care vizează nelegalitatea urmăririi penale și mai departe nelegala sesizare a Tribunalului Constanța. Cu privire la calitatea pe care unul dintre inculpați, chiar nearestat, dar față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală consideră că ar fi atras competența Direcției Naționale Anticorupție potrivit legii de organizare - OUG nr.43/4.04.2002 - art.13 lit.b) - funcție de control. S-a încercat în susținerea Ministerului Public dar și în hotărârile pronunțate, să se acrediteze ideea că polițiștii aveau funcție de control a traficului rutier și că această funcție de control nu satiface dispozițiile textului din Ordonanța nr.43/2002, însă s-a omis a se observa, și s-au primit relații suficiente în limitele deciziei de casare, din care rezultă că cel puțin doi dintre inculpații polițiști pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală aveau funcții de control în calitate de șefi ai unor formațiuni, respectiv - șef formațiune, și. Șeful de formațiune, dar și ceilalți șefi mai mici decât aceștia în ierarhia funcțiilor, nu are atribuții de control asupra traficului rutier, nu are atribuții de control asupra funcționarilor din subordine - polițiști, ci au funcții de control asupra activității acestora. Precizează că aceștia au și funcții de conducere în afara atribuțiilor de control, fiind la dosar înscrisuri în acest sens. Din această perspectivă urmărirea penală este nulă întrucât a fost efectuată de către un organ necompetent material după calitatea persoanei. Deci nulitatea propunerii de arestare și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Menționează că s-a invocat la judecarea cauzei în fond, de către reprezentantul Ministerului Public împrejurarea că nu are importanță și că Parchetul putea să efectueze actele de urmărire penală, să propună arestarea acestora și ulterior, dacă s-ar fi constatat că este organ necompetent și-ar fi declinat competența. Ori, dispozițiile legale prevăd că mai înainte de toate se verifică competența.

A doua chestiune de nelegalitate și care atrage nulitatea urmăririi penale vizează modalitatea în care procurorul și-a delegat atribuțiile către lucrătorii de la Direcția Generală Anticorupție. Menționează că instanța de fond s-a pronunțat în mod global, în sensul respingerii tuturor excepțiilor privind nulitatea urmăririi penale, fără să discute asupra tuturor excepțiilor care trebuiau privite în individualitatea lor, priveau chestiuni diferite. Consideră că această delegare trebuie să fie concretă și individualizată cu privire la o anumită persooană care are o anumită funcție și care exercită asemenea atribuții din cadrul și în legătură cu anume activități de cercetare sau de urmărire penală. Ori, în cauză delegările sunt generice. Apreciază că o astfel de modalitate de delegare a atribuției încalcă grav acele dispoziții de procedură penală care reglementează competențele, respectiv cea după materie în special. Nu este permis în general ca un lucrător, magistrat din cadrul instituției Parchetului să delege atribuții ale Parchetului care țin de competența acestuia și nu de competența materială personală a magistratului către o altă instituție căreia legea nu i-a conferit vreodată competențe materiale de același fel. Chiar dacă dispozițiile art.217 Cod procedură penală nu reglementează în mod absolut din această perspectivă, apreciază că din interpretarea sistematică a tuturor textelor de procedură penală, trebuie să se înțeleagă că asupra unei instituții căreia legea i-a conferit anumite atribuții se poate delega printr-unul dintre funcționarii săi competențele unei alte instituții.

Cu privire la temeinicia luării măsurii arestării preventive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond,cu consecința revocării măsurii.

Curtea, pune în vedere apărătorilor părților să formuleze concluzii și cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarera excepției de neconstiționalitate a unor dispoziții legale din Legea nr.78/2000.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și, apreciază că instanțele trebuie să se pronunțe asupra admisibilității și nu a temeiniciei cererii de sesizare a Curții Constituționale. Solicită a se constata că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, respectiv dispozițiile legale au legătură cu cauza, a fost invocată la cererea uneia dintre părțile din proces, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind constituționale printr-o decizie anterioară. Precizează că a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art.7 alin.(1), art.13²și art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000. Arată că potrivit art.29 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.41/1992 sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții cerute de lege. În cererea scrisă a mai arătat ce infracțiuni le consideră a fi neconstituționale și că față de definiția din Legea nr.78/2000 cu privire la aceste texte de lege, practic nu se dă o definiție a normelor incriminatorii, nu se definește o infracțiune, nu se arată elementele constitutive ale infracțiunilor. De asemenea, a mai arătat în scris că obiectul excepției de neconstituționalitate respectiv dispozițiile art.7 alin.(1), art.13²și art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 se află în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

Cu privire la propunerea de arestare, arată că încă o dată TRIBUNALUL CONSTANȚA dispune arestarea inculpaților ținând oarecum seama de dispozițiile deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual, în sensul în care ar fi trebuit să discute la modul concret individual pentru fiecare inculpat în parte, atât în legătură cu faptele săvârșite, dar și în legătură cu pericolul pentru ordinea publică pe care fiecare dintre ei îl reprezintă. Propunerea de arestare a avut în vedere și alte dispoziții prevăzute de art.148 Cod procedură penală, dar la care s-a renunțat ulterior. Instanța de fond, chiar dacă în aparență discută despre fiecare inculpat în parte nu face decât să preia din expunerea de motive, așa cum a fost făcută de procuror în propunerea de arestare preventivă, acolo la modul generic și colectiv, pentru toți inculpații. Nici de această dată instanța de fond nu rezolvă problemele așa cum le cere textul de lege la art.149¹Cod procedură penală, atâta vreme cât reține despre fapta de a discuta la telefon și nu despre faptele care ar putea să contituie infracțiuni astfel cum acestea au rezultat din discuțiile telefonice. Nu se regăsesc în hotărârea instanței de fond discuții asupra definirii din perspectiva laturii obiective a elementelor constitutive ale infracțiunilor care li se rețin incupaților în sarcină.

Se face o propunere privind arestarea pentru săvârșirea infracțiunilor raportat la toți inculpații și instanța de fond preia discuțiile telefonice pe care le inserează în considerente fără a spune raportat la fiecare infracțiune în parte dacă există acele elemente pe care legea le consideră de esență. Consideră că singura probă din acest dosar o constituie înregistrările convorbirilor telefonice, a căror legalitate a fost discutată de apărătorul precedent și al cărui punct de vedere și-l însușește. Faptul că acestea reprezintă singurul mijloc de probă rezultă și din propunerea procurorului dar și din hotărârea judecătorească. Nu există probe cu martori, cu înscrisuri, nu se arată care sunt înscrisurile false, de asemenea raportat la care atribuție de serviciu anume a săvârșit abuzul în serviciu. În aceste condiții este imposibil aproape a se formula și concluzii în apărare. A depus în permanență înscrisuri care să dovedească faptul că inculpații nu sunt vinovați. Aceștia au fost ascultați de mai bine de șase luni de zile, timp în care și-au exercitat atribuțiile de serviciu pe stradă, în traficul rutier sau la sediul poliției asigurând ordinea publică, iar la data de 25 iunie 2009 au fost considerați indezirabili. Solicită a se avea în vedere că după ce au fost puși în libertate, după patru zile, urmare deciziei Curții de APEL CONSTANȚA, și-au desfășurat în continuare activitatea la sediul Poliției Rutiere C, contribuind de maniera în care li s-a mai permis, fiind puși la dispoziție și contribuind la respectarea ordinii publice și care dintr-o dată, din nou, în urmă cu câteva zile au fost de asemenea considerați că prezintă pericol pentru ordinea publică.

Nici din perspectiva probațiunii, criteriile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, minimul de indicii temeinice, nici din perspectiva condițiilor de la art.148 lit.f) Cod procedură penală, pericolul pentru ordinea publică, nu sunt îndeplinite cerințele legii pentru a se dispune arestarea preventivă, astfel încât, și din această perspectivă hotărârea instanței de fond este criticabilă. A se susține că având calitatea de polițist presupune pericol pentru ordinea publică pentru că fiind polițiști cunoșteau cum se desfășurau anchetele și se puteau sustrage modalităților de ascultare, de interceptare, investigare, este exagerat și dincolo de ceea ce legea a vrut să definească ca reprezentând pericol pentru ordinea publică din perspectiva individului care este cercetat.

S-a mai demonstrat în cursul urmăririi penale că dosarul nu se bazează pe probe și nici pe indicii temeinice atâta timp cât se au în vedere discuții la telefon și nu fapte care rezultă din aceste discuții. S-a acreditat ideea că inculpații prin acte de corupție au acumulat averi, ori la perchezițiile domiciliare din casele celor cercetați s-au ridicat sume de bani, inclusiv suma de 15 lei. Nici unul dintre cei care au participat la percheziția domiciliară atunci când li s-a oferit nu a vrut să ridice și să depună la dosar contractele de credit pe care unii dintre inculpați le au.

Solicită a se aprecia și față de atitudinea procesuală a inculpaților, care face cu certitudine dovada că nu au intenționat să se sustragă vreodată urmăririi penale și nici să obstrucționeze bunul mers al justiției. Nu au încercat să zădărnicească aflarea adevărului. S-au prezentat la. atunci când au aflat despre hotărâre mai înainte de comunicarea acesteia. Consideră că din atitudinea procesuală a acestora, a comportamentului chiar și la serviciu în condițiile în care suspiciunile planează asupra lor, a fost fără reproș. Apreciază că din această perspectivă hotărârea instanței de fond nu se justifică și se poate dispune aplicarea unei alte măsuri preventive care să satifacă și drepturile individului raportat la drepturile publicului. Consideră că a trecut prea multă vreme de la momentul la care susține că au fost săvârșite fapte de corupție, până la momentul la care au fost considerați indezirabili și pericol pentru ordinea publică pentru ca hotărârea instanței de fond să poată fi considerată și temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului în modalitățile și variantele prevăzute de lege.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat - cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața Tribunalului Constanța, învederează instanței că în momentul în care cauza fost trimisă spre rejudecare în al doilea complet de judecată care fusese reinvestit cu judecarea propunerii de arestare preventivă nu a intrat sub nicio formă în analiza fondului acesteia oar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată prin respingerea ca inadisimibilă a acesteia. S-a declarat recurs doar cu privire la această excepție, iar la instanța de recurs pe considerentul lipsei minutei de la dosarul cauzei s-a constatat nulitatea acestei hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare. Apreciază că în aceste condiții cel de-al treilea complet trebuia să analizeze exclusiv chestiunile privind excepțiile de neconstituționalitate invocate în fața acesteia.

În mod nelegal și netemeinic TRIBUNALUL CONSTANȚAa trecut și la soluționarea fondului propunerii de arestare preventivă. În aceste condiții, solicită admiterea recursului, să se constate că în mod netemeinic și nelegal s-a respins excepția de neconstituționalitate a Legii nr.78/2000 - art.7 alin.(1), art.13²și art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 ca inadmisibilă, deoarece s-a considerat de judecător că nu au legătură cu fondul cauzei și pot comporta doar discuții relative la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților. Apreciază că în mod netemeinic s-a respins această excepție fiind întrunite toate cele trei condiții prevăzute în art.29 din Legea nr.47/1992, sens în care, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța cu consecința revocării stării de arest a inculpatului recurent, suspendarea judecății propunerii de arestare preventive și sesizarea Curții Constituționale.

A se proceda contrar, în situația în care se va admite excepția de neconstituționalitate se va constata că recurentul a stat arestat în baza unor prevederi legale neconstituționale. Cu privire la celelalte aspecte care au fost ridicate în cauză precizează că și le însușește în totalitate.

Solicită a se constata că în hotărârea atacată se fac mențiuni comune cu privire la cei trei inculpați sub aspectul temeiului de drept prin prisma căruia se solicită arestarea. Se procedează contrar dispozițiilor deciziei de casare din 30 iunie 2009, în care se punea în vedere ca instanța să facă o analiză cu privire la activitatea infracțională a fiecăruia în parte și nu o descriere generică și globală a pretinselor infracționale. Consideră că este aceeași situație și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, revocarea măsurii arestării preventive și pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se proceda conform încheierii nr.77 din data de 30 iunie 2009 Curții de APEL CONSTANȚA.

Arată că potrivit art.62 Cod procedură penală în vederea aflării adevărului organele de urmărire penală și instanțele sunt obligate să lămurească situația pe bază de probe. Să se constate că în dosarul de urmărire penală nu există probe care să ateste vinovăția recurentului ci doar prezumții făcute de către organele de urmărie penală pentru că recurentul ar fi efectuat activități de natură penală. Singura probă care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a constituit-o înregistrările convorbirilor telefonice care nu sunt susținute de nici un alt mijloc de probă. Se referă la considerațiile reținute de către TRIBUNALUL CONSTANȚA la momentul luării măsurii arestării preventive, respectiv o redare a cuprinsului acestor convorbiri, a discuțiilor purtate și a conținutului acestora. Nu se regăsește la dosar nici un fel de date concrete care să vină în sprijinul acestor convorbiri telefonice. Consideră că la dosar nu există probe și indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală și de asemenea nu poate fi reținut nici cazul prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală, respectiv nu este îndeplinită condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică. Consideră că inculpatul pe care-l asistă nu prezintă pericol pentru ordinea publică din moment ce și-a desfășurat activitatea la serviciu imediat după ce a fost pus în libertate, iar în momentul când a aflat despre hotărârea pronunțată la instanța de fond prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă s-a prezentat de bunăvoie la poliție. Totodată precizează că inculpatul este căsătorit și așteaptă nașterea unui copil. În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că totuși trebuie aplicată o măsură preventivă solicită aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Având cuvântul, avocat pentru recurenții inculpați A și susține că TRIBUNALUL CONSTANȚA cu bună știință a încălcat dispozițiile art.385⁷alin.(4) raportat la art.383 Cod procedură penală. Consideră că TRIBUNALUL CONSTANȚA trebuia să se pronunțe numai în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate. În măsura în care sesiza Curtea Constituțională suspenda judecata, iar în măsura în care respingea cererea de sesizare a Curții Constituționale aceasta putea fi atacată cu recurs din nou, situație în care amâna cauza până când rămânea definitivă hotărârea. Instanța de fond cu bună știință a încălcat dispozițiile procedurale, atâta vreme cât instanța de recurs a dispus ca instanța de fond să rejudece cauza numai cu privire la excepții.

În legătură cu celelalte excepții ridicate la TRIBUNALUL CONSTANȚA, arată că și le însușește în totalitate. În ceea ce privește singura probă existentă la dosar, respectiv convorbirile telefonice, arată că la fila 14 din hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA se reține că "în perioada în care au fost interceptate convorbirile telefonice pentru intervalul noiembrie-iunie, instanța verificând, constată existența autorizațiilor emise de TRIBUNALUL CONSTANȚA, chiar dacă nu au fost depuse la dosarul cauzei". Instanța de fond trebuie în baza art.287 alin.(2) Cod procedură penală, să judece doar pe baza probelor administrate, probe care se găsesc la fondul cauzei, în dosar. Nu se poate da crezare instanței că autorizațiile de interceptare există, deși nu se știe unde le-a văzut judecătorul fondului întrucât ele nu se află la dosar. În acest context, înțelege să facă trimitere la dispozițiile art.143 și art.149 Cod procedură penală care, prevăd existența unui pericol pentru siguranța publică și art.5 alin.(3) lit.c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, atâta vreme cât la dosarul cauzei nu sunt nominalizate indicii care să ducă la concluzia că inculpații ar fi săvârșit anumite fapte. Chiar dacă inculpații au discutat la telefon nu se discută despre infracțiuni ci despre fapte care cel mult, parte dintre ele, puteau să constituie abateri disciplinare. Atâta timp cât se face trimitere la săvârșirea de către cei doi inculpați a unor fapte în legătură cu serviciul, trafic de influență, abuz în serviciu și luare de mită era necesar ca la dosarul cauzei să fie depuse atribuțiunile de serviciu, și asta încă din faza de urmărire penală. Consideră că trebuia să se explice pentru fiecare inculpat în parte infracțiunea care i se reține în sarcină.

TRIBUNALUL CONSTANȚA nu a arătat pentru fiecare inculpat în parte faptele care i se rețin în sarcină. Inculpatului i se reproșează că ar fi furnizat unui alt inculpat dintr-un alt dosar date cu privire la faptul că era urmărit penal (fila 23). Ori, interceptările telefonice din perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 nu se cunoaște de cine au fost autorizate. Există Legea nr.348 care impune ca o condiție esențială pentru legalitatea autorizării dispoziția motivată. Apreciază că cele două fapte reținute în sarcina inculpatului puteau să constituie cel mult abatere disciplinară. Atâta vreme cât timp de luni de zile se pretinde că au fost monitorizați și au desfășurat activități specifice de polițist consideră că prin aceste activități se dorește bifarea unui dosar de corupție.

Inculpatului A i se impută faptul că ar fi intervenit pe lângă inculpatul -, ori și în cazul acestuia se discută despre simple presupuneri. Ori, judecătorul fondului nu are în vedere nici prezumția de nevinovăție, iar dispozițiile art.148 și nici art.149 Cod procedură penală sunt interpretate într-un mod propriu.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Constanța și revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpaților, urmând a se avea în vedere practica judiciară depusă la dosar.

Avocat pentru recurenții inculpați și - cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolelor din Legea nr.78/2000, apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins-o ca inadmisibilă. Chiar la începtul încheierii recurate instanța face trimitere la faptul că excepția vizează o interpretare încadrării juridice pentru ca ulterior să o respingă ca inadmisibilă întrucât nu ar avea legătură cu cauza. Consideră că mai nou, practica Tribunalului este aceea de a restrânge posibilitatea părților de a se adresa Curții Constituționale cu încălcarea deciziei nr.36/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, obligatorie pentru instanțele de judecată în care se precizează că în condițiile în care în raport de dispozițiile art.146 lit.d) din Constituția României și de cele art.29 din Legea nr.147/1992 republicată - o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar prin intermediul instanței în fața căreia a fost ridicată, iar dispoziția referitoare la recurs arată că sunt supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate ca o garanție în plus a liberului acces la justiție - dispoziție prevăzută de art.21 din Constituția României.

Consideră că TRIBUNALUL CONSTANȚA nu trebuia să unească excepțiile de neconstituționalitate cu fondul cauzei așa cum a făcut, într-o interpretare la normele procesual civile, întrucât procedura penală nu prevede această instituție a excepției cu fondul. Apreciază că trebuia să se pronunțe cu precădere asupra excepției de neconstituționalitate în modalitatea prevăzută de art.29 alin.(6) din Legea nr.47/1992 în măsura în care o respingea ca inadmisibilă, adică printr-o încheiere separată. Dacă părțile declarau recurs trebuia să înainteze instanței de control judiciar cauza, în vederea soluționării recursului și ulterior după ce hotărârea rămânea definitivă să se pronunțe în legătură cu fondul propunerii de arestare. Precizează că își însușește argumentele și cererea formulată de domnul avocat privind limitele rejudecării și împrejurarea că instanța de fond în completul nu era investită cu soluționarea fondului propunerii de luare a măsurii arestării preventive ci trebuia să se pronunțe cu precădere asupra excepției de neconstituționalitate. Curtea de APEL CONSTANȚA prin încheierea nr.77 a stabilit că instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la legalitatea actului de sesizare prin prisma calității de polițiști și prin prisma competenței din punct de vedere material.

Analizând normele imperative stabilite de art.13 lit.b) OUG nr.143/2002 competența de efectuare a urmăririi penale în prezenta cauză era în sarcina Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, norme de competență încălcate cu consecința nulității absolute prevăzută de art.197 alin.(2) Cod procedură penală, atâta timp cât au fost nerespectate dispozițiile privind competența materială și după calitatea persoanei a organului care efectua urmărirea penală și care a sesizat instanța de judecată. În acest sens, verificând legalitatea actului de sesizare instanța trebuia să constate nelegalitatea propunerii de arestare preventivă întrucât a fost formulată de un organ necompetent din punct de vedere material. Instanța de fond face interpretări dincolo de lege, întrucât reține că niciuna dintre persoanele pentru care s-a început urmărirea penală și a fost pusă în mișcare acțiunea penală, nu ar avea funcții de control. Precizează că cei cu funcții de control sunt, și, acestea sunt persoane față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru aceleași infracțiuni. Depune la dosar un înscris cu privire la atribuțiile de serviciu ale inculpatului în care se arată că acesta are atribuții de control, de verificare și de îndrumare a colegilor polițiști aflați în subordine, întrucât are calitatea de șef formațiune. Interpretarea nelegală făcută de către instanța fondului nu are în vedere aceste aspecte. Atât pentru acest inculpat, cât și pentru inculpații, și, analizând fișele acestora în care sunt stabilite atribuțiile de serviciu cu actele adiționale pe care le completează solicită a se constata că inculpații au aceste funcții de conducere.

Cu privire la inculpatul - precizează că a mai invocat nelegala sesizare a instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă și solicită a se constata că instanța de fond nu soluționează acest aspect, întrucât a motivat nelegalitatea propunerii de arestare raportat la prevederile art.149¹alin.(1) teza finală Cod procedură penală, potrivit cu care procurorul este obligat să motiveze propunerea de arestare preventivă, iar instanța motivează potrivit art.146 Cod procedură penală. Consideră că în propunerea de arestare preventivă nu se motivează de ce se solicită arestarea inculpatului -, ce activități ilicite a desfășurat, când s-au consumat infracțiunile și care este pericolul pentru ordinea publică în legătură cu acest inculpat. Instanța reține că într-adevăr actul de sesizare are numite scăpări peste care trebuie să se treacă cu ușurință fiind chestiuni secundare care nu sunt de natură a atrage nulitatea actului, pentru că nemotivarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul - atrage nulitatea sesizării instanței de judecată, având în vedere dispoziția imperativă prevăzută de art.149¹alin.(1) Cod procedură penală. În analiza propunerii de arestare preventivă numele lui - apare în trei rânduri, prima dată la început când apare enumerat alături de ceilalți inculpați, de asemenea apare la numărul 14 alături de toți cei 39 de inculpați, și se precizează la pct.14 că inculpatul - ar fi traficat influența pe lângă ceilalți, iar inculpatul apare menționat pe la sfârșitul enumerării. Este inclus în această enumerare că ar fi vorbit cu inculpatul deși în realitate nu are nicio convorbire cu acesta. Nu se regăsește nicio transcriere și nicio interceptare între aceștia. Consideră că instanța de fond a lăsat nesoluționată această excepție și nu a analizat nulitatea sesizării instanței de judecată prin prisma propunerii de luare a măsurii arestării preventive. Solicită admiterea recursului și să se constate că propunerea nu motivează în legătură cu inculpatul - și să fie respinsă ca atare.

Pe fondul propunerii luării măsurii arestării preventive, apreciază că instanța de fond a făcut o gravă greșeală atâta timp cât a înțeles să admită propunerea de arestare preventivă pe baza unui dosar în care nu se regăsesc probe sau din care nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor fapte de către inculpații recurenți și. Autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice nu sunt la dosar. Instanța de fond nu a judecat pe baza dosarului de urmărire penală, ci pe alte înscrisuri aflate în altă parte. La pagina 14 din încheierea recurată se menționează că instanța constată existența autorizațiilor emise de Tribunal chiar dacă nu au fost puse la dosar. Consideră că această situație reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Preizează că a invocat la instanța de fond nelegalitatea probelor și chiar Curtea de APEL CONSTANȚA prin încheierea nr.77 din 30 iunie 2009 obligat instanța ca la rejudecare să verifice legalitatea probelor. Ori, instanța de fond nu a făcut acest lucru și apreciază că presupusele probe, interceptările convorbirilor telefonice, sunt nelegale atâta timp cât la dosar nu există autorizații în acest sens. Solicită, ca instanța de fond analizând legalitatea probelor pe care se fundamentează propunerea de arestare preventivă să constate lipsa autorizațiilor de la dosar cu consecința nelegalei administrări a acestor probe.

Cu privire la pericolul pentru ordinea publică la pagina 47 din dosarul instanței de fond se reține că, instanța face aprecieri comune cu privire la cei 14 inculpați, deși prin hotărârea de casare s-a pus în vedere acesteia să individualizeze activitatea reținută în sarcina fiecăruia cât și probele certe din care rezultă pericolul pentru ordinea publică. De asemenea, instanța de fond nu a stabilit care dintre infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală își are corespondentul probele de la dosar. Din niciuna din convorbirile telefonice ale inculpaților și nu rezultă indicii cu privire la infracțiunea de trafic de influență, de fals sau abuz îns erviciu.

Consideră că este nelegală și netemeinică soluția de luare a măsurii arestării preventive întrucât nu s-a nominalizat pentru cei doi inculpați în ce a constat activitatea infracțională, care sunt probele certe cu privire la această activitate infracțională și nu simpla preluare a unor fraze din convorbirile telefonice care nu relevă activitatea infracțională în materialitatea acesteia, sau consumarea infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală.

În concluzie, solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea cu strictețe a dispozițiilor instanței de control judiciar. În subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143, art.146 și art.148 lit.f) Cod procedură penală. Într-un al doilea subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat și intimat - învederază instanței următoarele:

- instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale prin unirea excepției de neconstituționalitate cu fondul, acesta fiind un motiv de nelegalitate, întrucât interziceau dispozițiile art.303 alin.(6) Cod procedură penală și art.29 alin.(5) din Legea nr.-, astfel încât, pe cale de consecință, trebuia să se pronunțe doar pe această excepție în sensul admiterii sau respingerii. Apreciază că în situația în care instanța de fond admitea ambele excepții, trebuia să suspende cauza și să nu soluționeze propunerea de arestare pe fond, iar dacă respingea ambele excepții de neconstituționalitate ca inadmisibile trebuia potrivit art.29 alin.(5) din Legea nr.47/1992, să amâne cauza și să aștepte ca soluția să rămână definitivă. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond. Apreciază că TRIBUNALUL CONSTANȚA trebuia să analizeze dacă sunt îndeplinite dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, împrejurare în care solicită admiterea recursului și să se constate că este admisibilă și a doua excepție, să fie sesizată Curtea Constituțională, să fie suspendată judecata pe fond a propunerii de arestare preventivă și revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate inculpaților.

- trebuia să se verifice dacă instanța era legal sesizată, dacă urmărirea penală a fost efectuat de către un organ competent. Potrivit art.13 lit.b) din Ordonanța nr.43/2002 - conducătorii autorităților publice și ai instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora. de față se încadrează în a doua teză, fiind cinci persoane cu funcții de control care rezultă din fișa postului. Consideră că urmărirea penală a fost făcută de către un organ necompetent. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA și respingerea propunerii de arestare întrucât urmărirea penală a fost efectuată de către un organ necompetent.

- o altă soluție o reprezintă admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât TRIBUNALUL CONSTANȚA nu a avut în vedere îndrumările date de Curtea de Apel prin încheierea din data de 30 iunie 2009, nu a individualizat pericolul pentru ordinea publică pentru fiecare în parte. Totodată precizează că s-a formulat propunere de arestare pentru o perioadă de 29 de zile, aceasta fiind o propunere cu dată, iar la momentul punerii în discuție a acesteia se depășise perioada pentru care se formulase propunerea.

În subsidiar, solicită aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat - achiesează la punetele de vedere exprimate de apărătorul precedent și solicită revocarea măsurii arestării preventive și sesizarea Curții Constituționale pentru rezolvarea celor două excepții de neconstituționalitate. La pagina nr.47 din încheierea instanței de fond se arată în momentul în care se analizează incidența lit.f) Cod procedură penală că se constată prezența temeiurilor prevăzute de art.148 lit.f) Cod procedură penală, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege care sunt mai mari de 4 ani. Ulterior se face referire la pericolul generic pentru care inculpații sunt trimiși în judecată. Consideră că cele două excepții sunt admisibile, să fie sesizată Curtea Constituțională pentru soluționarea acesteia și să se dispună revocarea arestului preventiv. Apreciază că nu mai trebuia să se treacă la soluționarea fondului întrucât în dispozițiile art.303 alin.(6) Cod procedură penală se prevede că dosarul se va suspenda.

Pe fondul propunerii de arestare solicită a se avea în vedere că subzistența lit.f) a art.148 Cod procedură penală, nu se regăsește în motivarea încheierii, de asemenea nu se motivează de ce inculpatul - prezintă pericol pentru ordinea publică. Mai mult, în perioada de când au fost puși la dispoziție a dirijat circulația pe drumurile publice, a contribuit la respectarea ordinii publice, însă nu mai are atribuții de control și sancționare. Solicită a se avea în vedere că propunerea de arestare preventivă a fost formulată de d-na procuror, care a instrumentat cauza. Ori, inculpatul - a fost audiat de alt procuror, deși dispozițiile art.209 Cod procedură penală, prevăd în mod explicit că în cazul infracțiunilor care se găsesc în prezenta cauză urmărirea se face de procuror. Apreciază că acesta trebuia desemnat printr-un act procesual din care să rezulte de ce se impune acest lucru. Consideră că procurorul care a formulat propunerea de arestare, conform dispozițiilor procedurale trebuia să-l fi audiat și pe inculpat. Potrivit art.149 alin.(1) Cod procedură penală, prevede că procurorul după ce audiază pe inculpat formulează propunerea de arestare. Din interpretarea acestui text de lege apreciază că procurorul care audiază inculpatul trebuie să fie același cu procurorul care formulează propunerea de arestare.

Solicită admiterea recursului.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului și arată că nu reia discuția cu privire la excepțiile de neconstituționalitate și de nulitate invocate. Învederează că în hotărârea recurată se menționează că și pentru inculpatul sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f) Cod procedură penală. La filele 28, 29 și 31 se fac referi generale la temeiurile faptice pentru a justifica pericolul social concret, după care, în finalul hotărârii se menționează că pentru toți cei 14 inculpați temeiurile sunt identice, aceștia prezentând pericol social generic grav. Arată că prezentul dosar s-a format ca urmare a furnizării de informații către de către trei dintre inculpați. În toate interceptările telefonice nu se menționează nimic despre eventuala oferire sau primire de sume de bani. De asemenea, nu se motivează pericolul social concret pentru fiecare inculpat în parte, deși s-a dispus acest lucru prin hotărârea de casare.

Consideră că sunt incidente în cauză dispozițiile art.385⁹pct.(9) Cod procedură penală și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Toți apărătorii inculpaților solicită a se aprecia din perspectiva scopului dacă nu se impune aplicarea unei alte măsuri cea de a nu părăsi localitatea sua cea de a nu părăsi țara și admiterea recursului delcarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, cu privire la recursurile declarate de inculpații -, -, -, A, și -, arată următoarele:

- s-a susținut în cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare că instanța de fond și-ar fi depășit atribuțiile și s-ar fi substituit instanței de control constituțional respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Ori, din dispozitivul hotărârii Tribunalului Constanța rezultă că nu s-a pronunțat pe fondul excepției, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu excepțiile privind articolele din Legea nr.78/2000 cu care fusese sesizată în al doilea ciclu procesual. Considerentele instanței de fond privind opinia sa în legătură cu caracterul întemeiat sau nu al excepției de neconstituționalitate pe care a și ales s-o trimită spre verificare Curții Constituționale, este prevăzută în art.29 alin.(4) - instanța trebuie să-și exprime opinia asupra excepției invocate.

- se mai critică modul în care instanța a soluționat excepția privind nelegala sesizare a sa în sensul întocmirii propunerii de arestare preventivă și efectuării urmăririi penale de către un organ necompetent. Se face trimietere la art.13 lit.b) din Legea nr.78/2000 - referitoare la persoanele care au funcții de control și care s-ar suprapune celor de conducere comune unui număr de 5 persoane, cum susține apărarea, deși instanța de fond constată că sunt doar trei, pentru care nu s-a formulat propunere de arestare preventivă, dar sunt cercetate în aceeași cauză. Instanța de fond a verificat fișele posturilor acestor persoane și a constatat că trei sunt agenți și conducători auto în același timp și au atribuții de control.

Legea nr.78/2000 face trimitere la alte persoane, respectiv cele care dețin funcții de conducere, de la director inclusiv în cadrul regiilor autonome de interes național al companiilor, a altor tipuri de societăți sau instituții care nu au legătură cu această cauză. Trimiterea cu privire la persoanele cu funcții de control trebuie să aibă legătură printr-o analiză a art.13 lit.b) din Legea nr.78/2000, care vorbește despre ofițerii de poliție, despre persoane care au legătură cu activitatea desfășurată în cadrul Poliției Rutiere și nu puteau face obiectul cercetărilor de către DNA, pentru că nu există o rațiune pentru care legiuitorul face trimitere de trei ori la persoane care fac parte din cadrul poliției române cu diferite funcții. Pe de altă parte, atribuțiile pe care le au, de conducere, nu se circumscriu celor de control, pentru că atribuțiile poliției române generice din capitolul III- art.26. Consideră că răspund tuturor exigențelor considerentele instanței cu privire la aceste dispoziții. Instanța de fond face distincție între prevderile de la lit.a) între cele prevăzute la lit.b) și cele care trebuie să atragă incidența competenței DNA-ului pentru astfel de persoane. Precizează că a făcut trimitere la atribuțiile generale ale poliției române pentru că într-o primă fază procesuală se susținea că orice polițist care avea atribuții de control ar atrage competența DNA-ului. Totodată s-au invocat și fișele posturilor care ar complini în opinia apărării suprapunerea până la identitate a funcției de conducere cu cea de control. Faptul că au atribuții de supraveghere a unor subordonați, nu atrage competența DNA-ului, și în mod corect instanța de fond a constatat că nu fac parte din din categoria Aap olițiștilor pentru că și ierarhizarea se face în mod distinct în cadrul Poliției Române, iar persoanele care desfășoară astfel de funcții de control trebuie să facă parte din eșalonul superior al organigramei cum bine constată și TRIBUNALUL CONSTANȚA.

- cu privire la unirea excepției cu fondul propunerii de arestare, de către instanța de fond arată că potrivit Legii nr.47/1992 excepțiile de neconstituționalitate - art.29 alin.(1) - pot fi invocate numai în fața instanței de judecată. În speță, obiectul judecății îl constituia propunerea de arestare preventivă. Excepția de neconstituționalitate cu privire la art.7, 13², 17 lit.c) din Legea nr.78/2000 era un incident în cursul judecării propunerii de arestare preventivă și trimiterea spre rejudecare nu era circumscrisă doar la soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor texte de lege. Dacă ar fi fost așa instanța ar fi comis un abuz și când a admis cealaltă excepție de neconstituționalitate când a înțeles să sesizeze Curtea Constituțională. Instanța era investită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, măsura preventivă trebuie judecată în termen rezonabil, astfel încât, efectul să se producă cât mai aproape de data constatării infracțiunilor, iar ceea ce se impută instanței nu are corespondent în nicio dispoziție legală, s-a pronunțat prin încheiere respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. Pe fondul propunerii de arestare preventivă s-a pronunțat tot prin încheiere neîncălcându-și nicio atribuție, legiuitorul constatând necesitatea menținerii uneia dintre măsurile preventive față de inculpați potrivit art.303 alin.(6) Cod procedură penală. Opinie pe care au împărtășit-o chiar în fața instanței de recurs inculpații prin apărători atunci când au invocat decizii ale Curții Constituționale care aveau legătură cu propunerea de arestare preventivă.

- în legătură cu inadmisibilitatea sesizării Curții Constituționale ca și instanța din al doilea ciclu procesual în mod just a procedat în acest fel, pentru că încadrarea juridică poate fi schimbată în cursul procesului penal. Ori, fondul cauzei îl constituie propunerea de arestare preventivă și nu analizarea încadrării juridice a faptelor. Art.143 Cod procedură penală prevede faptul că reținerea unei persoane se poate dispune dacă există indicii cu privire la săvârșirea unei fapte de către o persoană, nu a unei infracțiuni și atunci nu controlul încadrării juridice îl face instanța investită cu propunerea de arestare preventivă, ci existența indiciilor și a probelor care privesc existența unei fapte prevăzută de legea penală. Atât procurorul poate dispune schimbarea încadrării juridice în cursul urmăririi penale potrivit art.238 Cod procedură penală, cât și instanța potrivit art.334 Cod procedură penală. Fondul cauzei constituindu-l la acest moment propunerea de arestare preventivă nu sunt îndeplinite cerințele art.29 alin.(1), (2) și (3) neavând legătură cu fondul cauzei. Punct de vedere exprimat în mod corect de către instanța de fond.

- cu privire la excepția nulității absolute a urmăririi penale întrucât s-a efectuat de către poliție și nu de procuror, prin delegare. Potrivit art.217 alin.(4) Cod procedură penală, procurorul poate să delege efectuarea unor acte de urmărire penală în cauzele în care urmărirea penală îi incumbă potrivit legii organului de cercetare penală. La această dispoziție legală a apelat în această cauză, a emis ordonanță prin care a delegat organele de poliție să efectueze acte de cercetare penală. Nu a fost încălcată nicio dispoziție care să interzică procurorului să apeleze la acest mod de administrare a probatoriilor.

- pe fondul propunerii de arestare preventivă s-a mai susținut că s-a depășit data la care era în vigoare propunerea și că aceasta a fost formulată de un procuror necompetent, respectiv procurorul de ședință. Învederează instanței că propunerea de arestare preventivă nu fusese rejudecată după al doilea ciclu procesual și precizează că procurorul de ședință doar a susținut propunerea de arestare, nu a formulat-o, aceasta producându-și efecte.

- consideră că instanța de fond s-a conformat hotărârii pronunțată de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, analizând cazul fiecărui inculpat, în mod concret și nu generic care sunt mijloacele de probă care fac temeinică propunerea de arestare preventivă. Au fost descrise în mod detaliat începând cu fila 17 care sunt probele în legătură cu fiecare inculpat pe baza cărora instanța reține existența indiciilor temeinice pe baza art.143 Cod procedură penală și art.68¹Cod procedură penală, descriind cu trimitere la filele și la volumele de urmărire penală în care se găsesc aceste mijloace de probă. În raport de infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații instanța subliniază contribuția unuia dintre inculpați respectiv -, pentru care constată un pericol ridicat ca și în cazul inculpaților, cu trimitere la legăturile pe care le aveau acești inculpați cu persoane care depășiseră statutul de contravenienți. În legătură cu aceste persoane au fost comise infracțiunile de abuz în serviciu, sau traficul de influență, fiind deja cercetate în dosare penale, respectiv dosarul nr.1543/P/2008 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA - persoană căreia inculpații i-au furnizat date privind dispunerea patrulelor de poliție, modalitatea de eludare a unor sancțiuni contravenționale atât pentru sine cât și pentru rude. Aceste aspecte rezultă din interceptările autorizate de către instanța de fond, administrate în condiții de legalitate dublate și de alte mijloace de probă printre care și extrase ale filmărilor întâlnirilor inculpaților cu diferite persoane care au fost ajutate să eludeze dispozițiile privind modalitatea de aplicare a sancțiunilor la regimul circulației rutiere.

Pentru toate aceste considerente, în raport de motivele invocate de inculpați pentru care nu s-a solicitat fie revocarea, fie înlocuirea stării de arest, urmează a fi respinse recursurile ca nefondate.

Având cuvântul, în replică, avocat pentru recurenții inculpați și intimați, și învederează instanței că a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că la reținut pe inculpatul și la predat la poliție. Solicită a se verifica pct.14 din propunerea de arestare unde se precizează că în perioada 9 februarie - iunie 2009 când a intervenit pe lângă toți ceilalți inculpați ca să-i ajute inclusiv la solicitarea telefoniceă a lui și alții, deși începând cu data de 22 ianuarie 2009 era și este încă arestat, astfel încât nu se poate susține că acesta, din arest, a corodonat traficul de influență prin intermediul lui.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat - arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său, susține că este nevinovat și precizezază că s-a prezentat de bunăvoie la.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat - arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat cu privire la existența pericolului social pentru ordinea publică solicită a se avea în vedere că ulterior momentului când a fost pus în libertate și-a desfășuta activitatea la locul de muncă, însă fără a încheia acte de constatare. Arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său, solicită revocarea măsurii arestării preventive, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat - arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și solicită să fie judecat în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, recurenta inculpată intimată arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovată.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat - arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat A arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat intimat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său și susține că este nevinovat.

- CURTEA -

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea nr.93 din data de 31 iulie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, TRIBUNALUL CONSTANȚAa dispus:

"În baza art. 29 alin.4 din Legea nr.47/1992:

Admite ca fondată cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art.68¹Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală invocată de inculpații, în dosar penal -.

În baza dispozițiilor art.29 alin.(1), (6) din Legea nr.47/1992, republicată, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.7 alin.(1), art.13²și art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 raportat la art.21 alin.(3) și art.23 alin.(12) din Constituția României.

Respinge ca nefondate:

- excepția nulității absolute a propunerii de arestare;

- excepția privind nelegala sesizare a instanței de către organe de cercetare penală necompetente material în raport de dispozițiile art.13 lit.b) din OUG nr.43/2002 și a nulității actelor de urmărire penală efectuate de acestea respective prin lipsa ordinului Ministrului Administrației și Internelor, al avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- excepția nulității absolute a actelor de urmărire penală - efectuate ca urmare a delegării lucrătorilor de poliție de către procuror; întocmite de mai mulți procurori; nelegalitatea interceptărilor.

În baza art. 149¹Cod procedură penală;

Admite ca fondată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA cu privire la inculpații:

- fiul lui G și,născut la data de 13.dec.1975, în Târgoviște, județul D, cu domiciliul în C, B-dul 1 - 2. nr.35, -0,.C,.10,.117;

- fiul lui și, născut la data de 27 nov.1985, în C, domiciliat în C, str.- Roșie;

- fiul lui și, născut la data de 21 august 1986, în C, domiciliat în C,-, -V 43,.A,.I,.4;

- fiul lui și, născut la data de 01 iulie 1978 în C, domiciliat în C,-, - 109,.B,.1,.26;

- fiul lui G și, născut la 07 mai 1981, în M, domiciliat în M,-, -V1,.23, județul C;

- fiul lui Și, născut la data de 30 aprilie1974, în C, domiciliat în C,-;

- fiica lui și, născută la data de 29 iulie 1984 în C, domiciliată în C,-, - 130,.A,.2;

- fiul lui și, născut la data de 29 apr.1982, în, județul.B, domiciliat în oraș, sat nr.263, județul B;

A- fiul lui - și, născut la data de 02 nov.1984, în C, domiciliat în Constanț,-, -C4,.B,.2,.29;

- fiul lui și, născut la data de 25 apr.1967 în com. județul C, domiciliat în, str.-, nr.144;

- fiul lui și, născut la data de 05 iunie 1986 în C, domiciliat în C,-, -.2;

- fiul lui G și, născut la data de 19 iulie 1984 în C, domiciliat în C,-;

- fiul lui și, născut la data de 14 febr.1981, în M, domiciliat în C,-, -.C,.4,.60;

- fiul lui G și, născut la data de 16 martie 1976, în comuna Nufărul, județul.T, domiciliat în C, B-dul -, nr.60 B, -.63.

În baza art. 143 Cod proc.pen. art. 148 lit.f) Cod procedură penală:

Dispune luarea măsurii arestării preventive -, -, A, -, - pe o durată de 29 de zile, de la data punerii în executare a mandatului.

Respinge cererile acestor inculpați privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Dispune emiterea mandatelor de arest, conform art.149¹alin.(12) Cod procedură penală.

În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia."

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate de inculpați:

considerat că excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.7 alin.(1), art.13²și art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 raportat la art.21 alin.(3) și art.23 alin.(12) din Constituția României invocate de inculpați, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.29 alin.(1), (2), (3) din Legea nr.47/1992, întrucât excepția vizează o chestiune de interpretare a încadrării juridice dată la acest moment faptelor pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă.

Potrivit art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992 - "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În aplicarea acestui text, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa constantă, că excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată și a căror fundamentare viza, în realitate, critica unei părți legată de faptul că textul de lege nu este complet ori suficient sau că ar trebui modificat, sunt inadmisibile. Tot inadmisibile au fost respinse de Curtea Constituțională și acele excepții prin care se dorea sau viza a se obține o anumită interpretare a textului de lege criticat, cu motivarea că interpretarea legii la o speță concretă este o operațiune în sarcina exclusivă a instanței investite cu soluționarea cauzei și nu a instanței de contencios constituțional.

De altfel, analiza instanței a fost cantonată asupra cazurilor prevăzute de art.148 Cod procedură penală, în condițiile întrV. cerinței prevăzute de art.143 Cod procedură penală - dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că nu există o legătură a excepției cu prezenta cauză, ce analizează strict și limitativ aspectele menționate, corecta încadrare urmând a forma obiectul unei analize ulterioare, putând fi supusă oricăror modificări, judecătorul nefiind ținut de încadrarea dată de parchet.

O altă excepție de neconstituționalitate invocată de inculpații și în cauză este cea a dispozițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală și art.68¹Cod procedură penală, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra neconstituționalității dispozițiilor menționate.

S-a arătat de autorul excepției că anterior modificării prin Legea nr.356/2006, art.143 Cod procedură penală definea sintagma de "indicii temeinice" astfel: atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.

Art.68¹Cod procedură penală a fost introdus prin art.l pct.36 din Legea nr.356/2006 care aduce o nouă definiție acestora: sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana fată de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

S-a susținut de apărare extele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în:

- Art. 6 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii si a autorităților publice, tară privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 (Tratatele internaționale privind drepturile omului). (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor li interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Daca există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.".

- Art.11 referitor la dreptul internațional și la dreptul intern prevăd: (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

- Art.20 privitor la tratate internaționale privind drepturile omului, acestea prin raportare la art.6 paragraful 3 lit.d) din CEDO și art. 14 pct.(3) lit.d) Pactul Internațional privind drepturile civile și politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.

- Art.21 alin.(1): "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."; (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Dreptul la un proces echitabil.

- Art.23 (4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.

- Art.24 Dreptul la apărare este garantat;

- Art.6 pct.(1) din CEDO: Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă, și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată, absolut, necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

- pct.2: Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.

- art. 5 pct.(1) lit.c) din Convenție: Dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

- art. 5 pct.(3): Orice persoană arestată in condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procesului.

- art. 5 pct.(4) din CEDO: Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal pentru ca acesta să statueze într-un termen rezonabil asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este legală.

- art. 13 din CEDO privind dreptul la un recurs efectiv: Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Se susține că judecătorul este lăsat să aprecieze ce anume reprezintă probe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate și lasă la liberul arbitru al judecătorului să aprecieze subiectiv în ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publică al unor eventuale fapte viitoare, Acest text prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive fără o acoperire legală în sensul normelor constituționale, prin care arestarea este permisă numai în cazurile prevăzute de lege (art.23 alin.2), iar cazurile prevăzute de lege în litera și spiritual Constituției nu pot fi decât acele prevederi din lege precis definite, de aplicabilitate strictă, cu criterii statuate obiectiv, imposibil de a fi aplicate discriminator prin liber arbitru.

Deși alin.(l) al art.143 din Cod procedură penală se referă la probe și indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală, ceea ce ar constitui un criteriu de apreciere din partea judecătorului pe baza materialului probator administrat în cauză, în alin.(3), prin sintagma "rezultă presupunerea" se lasă loc arbitrariului și aprecierii subiective a judecătorului, ceea ce introduce elemente discriminatorii între persoane, fără a exista un criteriu obiectiv și neinterpretabil de apreciere.

Chiar dacă legea fundamentală conține garanții procesuale expres prevăzute în Constituție, destinate a preveni arestările abuzive, referitor la estența căii de atac și la obligația punerii în libertate a celui arestat dacă motivele măsurii de arestare au dispărut, acestea nu sunt de natură să asigure protejarea oricărei persoane față de orice arestare efectuată cu încălcarea legii, deoarece de la presupunerea sau bănuiala că s-a săvârșit o faptă, față de probe verosimile că s-a săvârșit o faptă se ajunge la un arbitrariu

Prevederile art.143 din Codul d e procedură penală nu transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraful (1) lit.c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin stabilirea ca temei al arestării preventive a existenței unor "indicii temeinice eă învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală". Potrivit jurisprudenței Curții. Europene a Drepturilor Omului (cauzele și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens, organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul ori inculpatul a săvârșit o infracțiune.

Articolul 5 paragraful 1 dispune că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cauzelor limitative prevăzute de lit.a)-f). Termenul de arestare și deținere sunt utilizați cu același înțeles în art.5 și cuprind orice măsură, oricare i-ar fi denumirea în dreptul intern, ce are ca efect privarea unei persoane de libertate. Punctul de plecare în examinarea făcută de C cu privire la sensul acestor noțiuni și domeniul lor de aplicare este dat de calificarea lor în sistemul național de drept în discuție, dar o asemenea calificare nu leagă instanța europeană, ea trebuie să aibă în vedere obiectul esențial stabilit de art.5 - lipsirea de libertate a unei persoane să na fie arbitrară.

Așa cum a subliniat instanța europeană, Convenția impune legalitatea oricărei privări de libertate. Aceeași trebuie să fie și situația invocării art.5 paragraf 1 lit.c) chiar dacă versiunea franceză a acestuia, contrar versiunii engleze, nu se referă expres la această noțiune. Este vorba într-adevăr de o noțiune cu caracter general, care privește ansamblul art.5 paragraf 1, care a arătat că în această materie, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și consacră necesitatea aplicării normelor acesteia, acest lucru nefiind însă suficient. Ea impune obligația conformității oricărei măsuri privative de libertate cu scopul art.5 protejarea individului asupra arbitrariului, lucru valabil atât pentru dreptul la libertate cât și pentru dreptul la siguranță. Aceasta deoarece potrivit principiului subsidiarității, revine, în primul rând instanțelor naționale în special tribunalelor, atribuția interpretării și aplicării normelor interne de drept, prin forța împrejurărilor, ele fiind calificate special în acest sens.

Totuși instanța europeană a decis că legalitatea (regularitatea) detenției, prin raportare la dispozițiile cuprinse în dreptul intern este un element esențial dar nu decisiv. Ea trebuie să se convingă că detenția pusă în discuție este conformă cu scopul art.5 paragraf 1, de aceea, Curtea trebuie să se asigure că înseși normele de drept intern în materie sunt conforme dispozițiilor Convenției, inclusiv cu principiile pe care acestea le enunță sau care rezultă din ele. Și mai departe din moment ce pe terenul art.5 paragraf 1, însăși nerespectarea normelor de drept intern semnifică o încălcare a dispozițiilor sale, Curtea poate și trebuie să exercite un anumit control asupra modului cum au fost respectate de instanțele naționale. Așa fiind, ea a apreciat că practica dezvoltată într-un stat contractant cu scopul suplinirii absenței unei dispoziții legale interne privitoare la legalitatea detenției preventive, potrivit cu care o persoană este deținută pe o perioadă nedeterminată și imprevizibilă, fără ca această detenție să fie întemeiată, aduce atingere principiului securității judiciare, inclus implicit în Convenție.

Respectarea principiului securității juridice cu privire la libertatea persoanei, impune condiția esențială ca normele naționale de drept aplicabile în materie să îndeplinească anumite criterii de legalitate stabilite de Convenție, dreptul scris sau nescris, să fie suficient de precis pentru a permite individului, prin recurgerea la nevoie la o consecință de specialitate, să prevadă în mod rezonabil prin raportare ia circumstanțele nefavorabile ale unei acțiuni determinate. Altfel spus, privarea de libertate trebuie să fie clar definită in normele interne, iar legea pe temeiul căreia aceasta se dispune de instanța națională trebuie să. fie previzibilă cu privire la efectele aplicării sale, este imperios necesar ca urmările unui anumit comportament social al persoanei să rezulte cu certitudine din înseși dispozițiile legii naționale.

În concepția instanței europene, privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au a fi considerate ca insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția. Nu este, așadar, suficient ca detenția sa fie conformă dreptului, național, în sensul calităților normelor acestuia, potrivit Convenției, în plus, ea trebuie să se dovedească necesară, în circumstanțele cauzei.

Privarea de libertate este admisă atunci când ea este făcută pentru că există motive plauzibile de a bănui o persoană de săvârșirea unei infracțiuni sau există motive temeinice de a crede în necesitatea împiedicării săvârșirii unei asemenea fapte antisociale, sau există temei că această persoană s-ar sustrage urmăririi după săvârșirea unei infracțiuni, în oricare dintre aceste situații, privarea de libertate are un scop precis definit de art.5 paragraf 1 lit.c), aducerea acestei persoane în fața autorității judiciare competente. Această dispoziție se impune a fi corelată cu cea cuprinsă în art.5 paragraf 3 din convenție care garantează oricărei persoane deținute sau arestate în condițiile prevăzute în paragraful 1 lit.c) al aceluiași text, dreptul de a fi adusă imediat în fața unui judecător sau a altui magistrat abilitat să exercite funcții judiciare și de a fi judecată într-un termen rezonabil, sau să fie eliberată în cursul procedurii.

Curtea a precizat că partea din fraza "în vederea aducerii sale în fața unei autorități judiciare competente" se referă la toate cele trei categorii de arestare sau detenție avute în vedere de acest text, în consecință, această dispoziție nu permite luarea unei măsuri privative de libertate decât în vederea aducerii persoanei arestate sau deținute în fața unei autorități judiciare competente care va decide asupra legalității măsurii arestării sau deținerii sale.

Prima situație prevăzută de art.5 paragraf 1 lit.e) este aceea în care o persoană poate fi reținută, când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o faptă incriminată de normele interne de drept penal ale unui stat contractant.

Instanța europeană a cercetat întotdeauna respectarea condiției existenței unor bănuieli legitime, plauzibile, verosimile, care să justifice arestarea unei persoane. În acest sens, într-o cauză în care legea națională permite arestarea pentru existența unor bănuieli sincere că o persoană ar fi comis o infracțiune, ea a arătat că art.5 paragraf 1 lit.c) vorbește de bănuieli plauzibile, nu de bănuieli rezonabile și sincere.

bănuielilor pe care are a se întemeia o arestare constituie un element esențial al protecției cuprinse în text împotriva unei privări arbitrare de libertate. Curtea a considerat că bănuielile astfel concretizate presupun existența unor fapte sau a unor Informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată.

Consideră că este foarte important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul interogatoriului, a întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit.c) este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau îndepărtarea bănuielilor concrete care au justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru Justificarea unei condamnări, sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație. Pentru ca bănuielile să fie plauzibile, legitime, trebuie să existe fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune.

Întrucât în baza dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a invocat-o se lasă loc unei examinări arbitrare, solicită încuviințarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art.143 cod procedură penală, 148 lit.f) Cod procedură penală și art.68¹Cod procedură penală și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile pe care excepția trebuie să le îndeplinească, în conformitate cu art.29 alin.(1), (2), (3) din Legea nr.47/1992, pentru a fi admisibilă respectiv legătura cu cauza; invocarea acesteia de către părți, instanță din oficiu, procuror; excepția să nu fi fost anterior constatată ca neconstituțională.

Raportat la obiectul prezentei cauze- propunere de arestare preventivă, legătura cu cauza este directă având în vedere textele de lege pretins neconcordante cu legea fundamentală astfel că a hotărât să admită cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prima instanță a considerat însă că excepția nu este întemeiată, ntrucat respectivele dispozitii din Codul d e procedura penala nu incalca dispozitiile art.16 alin.(1) și )2), art.11. art.20, art.21, art.23, art.24 din Constitutia Romaniei.

cetățenii sunt egali în fața legii, dar în conformitate cu dispozitiile art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns.

Dispunerea masurii arestarii preventive este un mijloc menit sa faciliteze desfasurarea urmaririi penale si a procesului penal in general. Asa fiind, este evident ca intelesul atribuit art.148 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală nu este acela ca inculpatului i se imputa deja savarsirea unei infractiuni, fapt ce nu poate fi stabilit decat prin hotararea de condamnare ramasa definitiva, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice, in raport cu stadiul in care se afla procesul penal, despre savarsirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru ca, pe acest temei, sa se poata lua masura arestarii preventive.

Se mai mentionează că însăși Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede la art.5 pct.(1) lit.c) situația în care persoana a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente "atunci când există motive verosimile de a banui ca a săvârșit o infracțiune [.]". În spiritul convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă.

Dispozițiile legale criticate, stabilind condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, nu contravin în nici un mod reglementarilor art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru ca acestea din urmă sa fie aplicate cu prioritate.

dispozițiilor prevăzute de art.68¹Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală cu art.5 CEDO, în ceea ce privește existența lăsării judecătorului a unei marje de apreciere, pornind însă de la date concrete certe rezultă din chiar practica Curții Europene invocate de autorul excepției, respectiv (cauzele și alții contra Regatului Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens, organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii.

Rezultă așadar că și în opinia CEDO judecătorul are o marjă de apreciere ponind de la repere cu existență faptică certă, însă de la care este chemat să aprecieze dacă aceste date justifică în mod credibil și întemeiat sau potrivit dreptului intern dacă susțin presupunerea rezonabilă că învinuitul ori inculpatul a săvârșit nu o infracțiune, ci o faptă prevăzută de legea penală, sintagmă ce apare ca o garanție în plus față de practica Curții Europene din perpectiva respectării prezumției de nevinovăție, a art.23 din Constituție și art. 5 pragraful 1 CEDO care face vorbire de " motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune" având în vedere că judecătorul este lăsat să apecize doar asupra uneia din atributele infracțiunii reglementate de art. art.17 alin.(1) din Codul penal, ceea ce presupune o intervenție mai mică a organului judiciar.

Însăși termenul de bănuială înseamnă părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; suspiciune iar termenul verosimil este sinonim cu aparență de realitate; ceva ce e plauzibil sau verosimil ceea ce presupune o intervenție a factorului uman.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, arbitrariul deschis judecătorului român de formularea prevăzută de art.68¹Cod procedură penală rezultă și din compararea practicii CEDO art.5 paragraf 1 lit.c), în care se vorbește de bănuieli plauzibile, cu dreptul intern unde se face referire la bănuielă rezonabilă și sinceră.

În realitate însă formulările sunt similare, așazisa contradicție fiind între a aprecia dacă presupunere este credibilă, dacă inspiră încredere ori dacă presupunerea este generată de o judecată rațională, dacă presupunerea rezonează cu judecata, ba chiar am putea spune că marja de apreciere este acordată mai degrabă de legislația internațională decât cea internă.

Această apreciere a magistratului se circumscrie de altfel atribuției interpretării și aplicării normelor interne de drept potrivit principiului subsidiarității,fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului legalității detenției preventive, potrivit cu care o persoană este deținută pe o perioadă nedeterminată și imprevizibilă.

Dispozițiile criticate sunt de altfel în acord și cu principiul securității juridice cu privire la libertatea persoanei, câtă vreme dreptul intern stipulează în ce condiții se dispune privarea de libertate, cetățeanul știind că orice comportament contrar poate atrage privarea de libertate.

Dispozitiile art.148 din Codul d e procedură penală, care prevăd cazurile și condițiile în care poate fi dispusă măsura arestarii preventive, fiind incluse in titlul IV al Partii generale a Codului d e procedura penala, privitor la masurile preventive si alte masuri procesuale, in capitolul I intitulat "Măsurile preventive", sectiunea IV, denumita "Arestarea preventivă", dezvaluie natura juridica a masurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmaririi penale si a procesului penal in general.

Pe baza dispozitiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de savarsirea infractiunii, ci se constata numai ca exista probe sau indicii ca inculpatul a savarsit oof aptă prevăzute de legea penală de o anumita gravitate, temei suficient pentru a se putea lua masura arestarii preventive ca mijloc pentru desfasurarea normala a procesului penal, astfel cum se prevede si in art.5 pct.1 lit.c) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Pe de alta parte, garantiile procesuale pe care legea le ofera inculpatului si, in special, dreptul acestuia de a se plange impotriva masurii arestarii preventive atesta conformitatea dispozitiilor legale criticate cu prevederile art.23 alin.(2) din Constitutie, care impun ca masura arestarii preventive sa se ia numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

Instanța apreciază că dispozițiile invocate:art. 68¹Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală sunt constituționale, în acord cu dreptul intern și internațional.

Cu privire la cererea având ca obiect suspendarea soluționării fondului cauzei ca urmare a admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale instanța de fond a considerat că cererea de suspendare urmează a fi respinsă întrucât aceasta a apreciat că dispozițiile art.303 alin.(6) Cod procedură penală nu sunt aplicabile în cauza de față având în vedere obiectul acesteia - propunere de arestare preventivă și nu obligă instanța la suspendarea soluționării fondului, textul fiind aplicapabil fazei judecății.

În plus, dacă legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art.303 alin.(6) Cod procedură penală, că în situația admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale și suspendării fondului cauzei aflate în cursul judecății instanța are posibilitatea să se pronunțe în continuare pe măsurile preventive, cu atât mai mult în cauza de fața, în condițiile în care apreciem că nu sunt incidente dispozițiile de suspendare a judecării cauzei,considerăm că nu există nici un impediment ca instanța să judece în continuare propunerea de arestare preventivă.

Împrejurarea că în anumite situații, nu se respectă această dispoziție legală reprezintă excepția și nu regula.

Procedura în aceasta materie este una speciala datorita faptului ca termenele sunt fixate pe ore. Aceste dispozitii au in vedere solutionarea cu celeritate a propunerilor de arestare preventiva pentru a se da posibilitatea instantei de a interveni eficient atunci cand este sesizata cu savarsirea unor presupuse fapte penale de o gravitate deosebita astfel că o interpretare contrară ar infirma scopul măsurilor preventive și al procesului penal -împiedicarea sustragerii de la urmărire sau judecată, împiedicarea distrugerii probelor, împiedicarea săvârșirii altor infracțiuni, etc.

Asupra legalității propunerii de arestare:

Prin încheiere 83/P/22.07.2009 a Curții de APEL CONSTANȚA s-a casat în totalitate încheierea 91/19.07.2009 a Tribunalului Constanța și deși obiectul recursului era doar respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivarea lasă să se înțeleagă că soluția a fost casată pentru lipsa minutei ce redă soluția primei instanțe vis-a-vis de toate cererile și excepțiile formulate, situație ce ne determină să repunem în discuție chestiunile de legalitate semnalate anterior.

În ceea ce privește excepția de necompetență materială a organului de urmărire penală și de nelegală sesizare a instanței invocată de inculpați având în vedere că s-a încălcat competența materială a organului de urmărire penală, care, în opinia apărării revenea:

S-a invocat de către inculpați excepția de necompetență materială a organului de urmărire penală și de nelegală sesizare a instanței având în vedere că s-a încălcat competența materială a organului de urmărire penală, care revenea A, cf. art.13 lit.b) teza finală din Ordonanța de Urgență nr.43/2002 care prevede că sunt de competența infracțiunile prevăzute de Legea nr.78 /2000, pentru care sunt cercetați cei 11 inculpați.

Potrivit art. 13 din OUG 43/2002, (1) sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr.78/2000, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

b)-,conducătorii autorităților și instituțiilor publice centrale și locale și persoanele cu funcții de control din cadrul acestora, cu excepția conducătorilor autorităților și instituțiilor publice de la nivelul orașelor și comunelor și a persoanelor cu funcții de control din cadrul acestora -

(2) Procurorii specializați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000.

Apărarea a susținut că cinci dintre inculpații cercetați în același dosar dar cu privire la care nu s-a formulat propunere de arestare, respective G, -, și atrag competența DNA,având în vedere că aceștia dețin funcții de control, având atribuții de a controla, de a analiza, de a dispune măsuri.

Din fișele posturilor inculpaților, rezultă că în cazul inculpaților (agent III și conducător auto), G (agent III și conducător auto), inculpatul, agent III, aceștia au relații cu alte posturi ierarhice și funcționale; au printre atribuții și cea de verificare a activității desfășurate de ceilalți agenți pe care îi controlează, îndrumă și coordonează.

Inculpații, agent I și conducător auto și -, agent III, nu au o astfel de atribuție.

Din examinarea fragmentului de text reprodus, iar pe de altă parte a întregului articol 13 OUG nr.43/2002, instanța apreciază că acesta nu este aplicabil în speța de față câtă vreme delimitează competența în cazul literei a după valoarea prejudiciului care trebuie să fie în cuantum ridicat (pagubă materială mai mare de echivalentul a 200.000 euro/ perturbare gravă /obiectul infracțiunii de corupție să fie mai mare de echivalentul a 10 000 euro ); iar la litera b enumeră persoane care dețin demnități, grade sau funcții de nivel înalt, ce implică responsabilități și se află în partea superioară a unei organigrame.

De altfel, dacă textul i-ar fi vizat pe inculpați, în enumerarea de la litera b) a art.13 nu s-ar fi menționat doar ofițerii de poliție! Ori potrivit art. 14 alin.(2) din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, inculpații se încadrează în categoria categoria B - Corpul agenților de politie - ce cuprinde agenți de politie cu studii liceale sau postliceale cu diploma, la categoria A fiind menționați ofițerii de poliție.

Conform art.22 alin.(1), (2) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, functiile politistilor se diferențiaza prin categorie, grad profesional si coeficient de ierarhizare; ( alin.2) functiile politistilor, dupa natura lor, sunt de executie si de conducere, iar dupa nivelul studiilor absolvite sunt functii din categoria A si functii din categoria

Rezultă așadar că dacă inculpații menționați aveau o atribuție de control asupra altor agenți, ca una dintre însărcinările pe care o presupune munca acestora, acest fapt nu îi transformă în conducători de instituție publică sau persoană cu funcție de control ceea ce ar presupune ca întreaga activitate administrativă pe care o prestează inculpații menționați în mod regulat și organizat în cadrul poliției rutiere să presupună control.

Urmează așadar a respinge ca nefondate excepția nulității absolute a actelor de urmărire penală și a propunerii de arestare, excepția de necompetență materială a organului de urmărire penală și de nelegală sesizare a instanței invocată de inculpați.

Chestiunea privind pretinsa lipsă a ordinului Ministrului Administrației și Internelor în cazul organului de poliție judiciară respectiv a avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a invocat de către apărătorii inculpaților lipsa unui ordin emis de Ministrului Administrației și Internelor în cazul organului de poliție judiciare, care, în opinia acestora ar fi fost impus de dispozițiile Legii nr.281/2003 și ale Legii nr.364/2004.

Potrivit art.2 din Legea nr.364 din 15 septembrie 2004
privind organizarea și funcționarea poliției judiciare poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală. (2) Ofițerii și agenții specializați prevăzuți la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciară.

Art.6 - (1) Numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu se prevede deci necesitatea existenței unui astfel de ordin sau aviz în cazul începerii urmăririi penale, a punerii în mișcare a acțiunii penale sau a formulării unei propuneri de arestare, astfel că actele invocate nu erau necesare.

S-a mai invocat nelegalitatea interceptărilor având în vedere lipsa autorizațiilor date de judecător și încălcarea dispozițiilor Legii nr.298/2008. În actul ctul normativ se menționează că in vigoare in 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.

Dispozițiile referitoare la retinerea datelor de trafic si localizare corespunzatoare serviciilor de acces la internet, posta electronica si telefonie prin internet se vor aplica incepand cu data de 15 martie 2009.

La fila 172, 135, 138, 141 vol I se află autorizația nr.17, 18/4.06.2009 19/4.06.2009, 20/4.06.2009 privind solicitarea datelor reținute de furnizorii de servicii de comunicații electronice. Constatăm că perioada în care au fost interceptate convorbiri telefonice reținute de parchet ca prezentând indicii certe privind comiterea de către inculpați de infracțiuni începe anterior acestei date, în noiembrie 2008, pentru acest interval instanța verificând, constată existența autorizațiilor emise de Tribunal C, chiar dacă nu au fost depuse la dosar.

Urmează a respinge ca nefondată excepția nulității absolute invocată de apărare cu privire la interceptările convorbirilor atât în baza dispozițiilor legale regementate de Codul d e procedură penală cât și de Legea nr.298/2008.

O altă chestiune invocată de inculpați prin apărători a fost aceea a uzitării de către parchet a instituției delegării în mod contrar dispozițiilor legale, având în vedere că este o cauză în care urmărirea penală se desfășoară obligatoriu de către procuror, unele acte de urmărire penală, de esență sunt efectuate de lucrători de poliție, fără ca procurorul să stabilească ce acte pot face organele de urmărire penală, să precizeze individual ofițerul de poliție care primește delegarea, aceasta fiind generală

Potrivit art.209 alin.(3) Cod procedură penală, în cauza de față urmărirea penală se desfășoară în mod obligatoriu de procuror.

În baza art.217 alin.(4) Cod procedură penală, în cazul în care urmărirea penală se desfășoară obligatoriu de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanță ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliției judiciare.

Rezultă așadar că deși urmărirea penală se efectuează de procuror, dispoziția dată ofițerilor de poliție de efectua unele acte de urmărire penală nu este nelegală.

"" dorită de apărare ar trebui primită doar în ce privește stabilirea actelor ce urmează a fi făcute de polițiști, ori în concret ordonanțele procurorului se încadrează dispozițiilor legale, având în vedere nominalizarea concretă a unor acte, precum și a lucrătorului de poliție judiciară din cadrul Serviciul Investigații Criminale IPJ C de a le efectua (fila 17,vol I, pag. 147-150/vol. I, fila 105.vol.II ).

Având în vedere că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind viciate, se va respinge ca nefondată excepția nulității absolute invocată de apărare.

Urmărirea penală desfășurată în dosarul de față a mai fost criticată pentru faptul că a fost instrumentată de mai mulți procurori.

Chiar dacă acest fapt este real, instanța constată că nu se circumscrie nici unui caz de nulitate absolută și nu este de natură a vătăma a aduce vreo atingere dreptului la apărare, așa cum s-a invocat. Într-o cauză urgentă și complexă ca cea de față, cooperarea organelor de cercetare penală era justificată din perspectiva respectării operativității, celerității, necesității aflării adevărului.

S-a mai invocat în apărare că faptele pentru care inculpații sunt cercetați ar putea constitui contravenții.

Potrivit art.57 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, constituie abateri disciplinare, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni, urmatoarele fapte savarsite de politist, comise cu vinovatie: lit.g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate; lit.i) imixtiune ilegală în activitatea altui polițist;) interventia pentru influentarea solutionarii unor cereri privind satisfacerea intereselor oricarei persoane. Însă, potrivit art.59 alin.(4), dacă se constată că au fost săvârșite fapte de natură penală, în raport de constatări se sesizează organele judiciare.

S-a mai invocat de către apărători nulitatea propunerii de arestare având în vedere că nu precizează detaliat pe fiecare inculpat care sunt acuzațiile concrete și pe ce mijloace de probă se sprijină.

Conform art. 146 Cod procedură penală, propunerea de arestare trebuie să fie motivată.

Instanța constată că aceasta cuprinde încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina fiecărui inculpat, descrierea unor fapte ce în opinia parchetului se circumscriu conținutului constitutiv al respectivelor infracțiuni, trimiteri la anumite mijloace de probă administrate precum și motivele pentru care se solicită reținerea unor temeiuri de drept ale arestării din cele prevăzute de art. 148 lit.f) Cod procedură penală.

Acestea sunt datele obligatorii care în opinia instanței trebuiau a fi precizate de parchet astfel că nemulțumirile pe care în mod evident actul le ridică prin nestructurarea redactării propunerii și netratarea tuturor criteriilor raportat la fiecare inculpat în parte, sunt totuși chestiuni secundare care nu reprezintă vicii de natură a atrage nulitatea actului.

S-a mai susținut de apărare că propunerea de arestare inițială a fost formulată pentru un interval determinat de 29 de zile, începând cu 25.06.2009 până la 23.07.2009, astfel că depășirea lui o transformă într-o propunere nulă sau caducă.

Critica este vădit nefondată având în vedere că s-a solicitat arestarea inculpaților pentru un interval de 29 de zile, conform art.149 Cod procedură penală, precizarea intervalului calendaristic făcută de procuror neavând nici o relevanță, legea neprevăzând un termen peremptoriu în care o propunere de arestare să fie admisă.

Asupra temeiniciei propunerii de arestare formulate:

În sarcina inculpaților -, -, -, - se reține săvârșirea infracțiunilor:

- luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal;

- trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art. 6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de disp.art.13²din Legea 78/2000 în referire la art.248 Cod penal;

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzute de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

- fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

- toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.

În sarcina inculpaților, A, se reține săvârșirea infracțiunilor:

- trafic de influență, prevăzută de dispispozițiile art.257 Cod penal în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹alin.(1) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) pen.;

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de dispozițiile art.26 Cod penal, raportat la art.13²din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

- complicitate la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzute de dispozițiile art.26 Cod penal, raportat la art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

- complicitate la fals intelectual prevăzută de dispozițiile art.26 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

- toate cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.

1) Cu privire la inculpatul s-a reținut în fapt că și-a încălcat în mod repetat, în perioada 15.nov.2008-iunie 2009, atribuțiile de serviciu în scopul favorizării inculpaților, A, și; și-a traficat influența și a primit foloase necuvenite în mod repetat în baza aceleiași rezoluții infracționale în scopul favorizării acelorași patru inculpați, respectiv:, A, și, precum și a altor persoane fizice și a folosit în orice mod direct sau indirect informații ce nu sunt destinate publicității ori au permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informații, în beneficiul altor persoane.

La dosar există convorbiri interceptate din care rezultă intervențiile făcute de inculpatul pe lângă colegi agenți de poliție care aplicau amenzi contravenționale unor persoane care sunau la inculpat pentru a interveni pe lângă aceștia spre a nu mai întocmi proces-verbal, intervenind în vederea rezolvării favorabile a situațiilor în care se aflau diferite persoane, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația rutieră, de la care primea beneficii materiale.

Instanța va reține existența temeiului prevăzut de art.143 Cod procedură penală, existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat având în vedere următoarele mijloace de probă:

În vol. I pag. 78 verso/09.02.2009 este o convorbire din care rezultă că intervine pe lângă inculpatul cărui a îi cere să dea " - fără PP " adică avertisment fără puncte de penalizare, cerere acceptată de acesta fapt ce îl determină pe șoferul contravenient să revină cu un telefon de mulțumire către inculpatul, arătându-se doritor să "îl servească" oricând); 79/vol I -10.02.2009. o persoană care vrea să aranjeze ceva în legătură cu un talon și totodată să se "se achite "; 79/ vol I - 10.02.2009 - un prieten cu permis de conducere turcesc îi cere să intervină pe lângă agentul, cerere acceptată și rezolvată inculpatul avertizându-l " să vadă și el acolo."; ( vol. I / pag. 80 - 10.02.2009, discuție în care îi cere colegului " să șteargă tabla de șah").

La data de 25.02.2009 îl sună pe inculpatul intervenind pe lângă acesta în sensul de a nu aplica măsurile legale unui conducător auto neidentificat, depistat în trafic ( pag.23, 24 vol.II ).

La data de 22.02.2009 îl contactează telefonic pe inculpatul insistând pe lângă acesta pentru a nu mai sancționa contravențional pe numitul, depistat în trafic înțelegându-se totodată să se întâlnească ulterior la restaurantul Rapid să rezolve problema (pag.12, vol II ).

La data de 17.02.2009 îl apelază pe inculpatul - pentru a nu mai sancționa pe A. Aceștia efectuează ulterior o deplasare în Bulgaria.

- o contacta telefonic pe inculpata, solicitându-i "să facă testări", rezultând indicii conform cărora, încălcându-și în mod conștient atribuțiile de serviciu a utilizat în locul contravenienților aparatul în scopul obținerii unui rezultat zero al testării alcoolemiei și care, în mod automat, le exonera de răspundere penală sau contravențională pe persoanele depistate sub influența băuturilor alcoolice, în trafic de.( pag. 26, vol. II).

La data de 23.03.2009, inculpatul îi solicită unei persoane feminine să-i ofere o cantitate de produs petrolier aferentă unui rezervor de autoturism, pentru o persoană apropiată care a fost depistată în trafic, încălcând regulile de circulație de către inculpatul (52V 09.04.2009).

La data de 25.03.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul-agent de poliție și i-a transmis, în mod codificat numele, în completarea "B 44, cu precizarea că, persoana de la volanul autoturismului este un cunoscut al său pe nume ce fusese oprit în trafic, în zona III ( pag.49/vol. IV).

În ziua de 28.02.2009, inculpatul și-a traficat influența pe lângă inculpatul-agent de poliție pentru a rezolva problema depistării în trafic a inculpatului și, drept urmare, cei trei s-au întâlnit a doua zi, dimineața, în vederea rezolvării evenimentului rutier ( vol.II, pag. 34 ).

La data de 23. 02.2009 inculpatul îl contactează pe nimitul -, maistru în cadrul ARR, căruia i-a transmis că persoana oprită este un prieten, cerându-I să nu-l sancționeze. Totodată îl roagă să transmită același lucru și agentului.Pentru intervenția sa, în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 16,00 se întâlnește în parcarea din fața blocului în care locuiește cu conducătorul auto pentru care a intervenit de la care primește "un mare" (vol. II, pag. 14).

În ziua de 01.03.2009 inculpatul îl contactează telephonic pe agentul de poliție rutieră că ruia îi precizează:" bem o cafea cu G?!, interlocutorul asigurându-l că a înțeles mesajul ( G era implicat într-un accident rutier pentru neacordare de prioritate ) - pag.49,vol.II.

Într-o altă convorbire acceptă să comunice unui prieten care este adresa unei conducătoare auto cu autoturism B 69 pe care acela o cunoscuse dar nu apucase să facă schimb de numere de telefon ( pag. 58, vol. II).

La data de 4.03.2009, inculpatul își sună un alt coleg pe care îl întreabă dacă în seara precedentă a avut " un exercițiu la matematică ",amintindu-I că a luat unei conducătoare auto permisul iar aceasta vrea " rezultatul zero" (pag. 69/vol. II).

La data de 21.03.2009 inculpatul este sunat de un cunoscut care fusese prins de agentul conducând cu permisul reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce, având 15 puncte de penalizare, iar inculpatul îl asigură că va intervene pe lângă colegul său să nu-i întocmească dosar penal. îl asigură pe inculpate că " o să pregătescă ceva" ( vol. III, pag.97).

La data de 14.02.2009 este sunat și sună la rândul său colegi pentru a interveni în sensul neamendării acelor șoferi contravenienți ( vol. II.. 96-98; vol.III pag.16, 21, 23, 32, 34, 91, 96 - în această convorbire îi cere șoferului appellant să îi aducă a doua zi procesul-verbal de contravenție; 97).

Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat a rezultat faptul că inculpatul - a determinat neînregistrarea de dosare penale având ca obiect comiterea de infracțiuni de vătămare corporală ca urmare a unor accidente de circulație, sfătuindu-i pe autorii acestora, fie să fugă de la locul accidentului, fie să susțină că nu sunt autorii infracțiunilor sus-menționate.

În acest sens este o convorbire din data de 28.02.2009, inculpatul fiind contactat de inculpatul A, în care în cazul unui accident generat de tăierea liniei continue, în zona discotecii, cu coliziune în plin între autovehicule, lăsându-se de înțeles că ar putea fi victime, inculpatul îl sfătuiește să nu se prezinte la poliție până a doua zi, pentru a se sustrage de la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, să mănânce ceva înainte să sufle în aparatul, să pună pe altul.

Inculpatul A nu a putut realiza indicațiile inculpatului întrucât în zona accidentului se aflau mai multe persoane și l-a indicația agentului de poliție, a părăsit locul accidentului, deplasându-se la Biroul, unde s-a întâlnit cu acestă persoană la volan pretinzând că e autor al accidentului (pag.30.vol II ).

Într-o altă convorbire din 28.02.2009, care la o manevră de mers cu spatele accidentează mortal un om și pentru care inculpatul intervine pe lângă agentul de poliție, asigurându-l că " vine băiatul după aia." ( pag. 35, vol. II).

În aceeași zi intervine pentru numitul pe lângă agentul spre a nu-l amenda, pentru că șoferul trecuse peste linia continuă ( pag. 37, vol. II).

Dintr-o altă convorbire rezultă că se întâlnește cu o persoană ca să-i dea " un mărțișor "pentru că merită" din motive pe care cei doi le cunosc dar nu vor să le amintească la telefon ( pag. 40, vol.II).

La data de 22.02.2009 intervine pe lângă agentul de poliție pentru un cunoscut care nu are permisul de conducere la el și care a făcut un accident.

La data de 23.03.2009 în schimbul încălcării atribuțiunilor de serviciu și a traficării influenței de către, inculpatul i-a oferit acestuia o cantitate de produs petrolier corespunzătoare unui rezervor de autoturism, pe care agentul de poliție a primit-o de la "o fată de la stația ", cu care, personal, a purtat convorbirea telefonică, dându-i dispoziție în acest sens (vol.IV, pag ).

La data de 30.03.2009, inculpatul contactează telefonic pe inculpatul căruia îi cere să vorbească cu o fată de la stația, înmânându-i telefonul acesteia. Prin discuția avută, inculpatul îi dă dispoziție să facă plinul agentului, după care cei doi se înțeleg să se întâlnească a doua zi să rezolve o anume problemă (vol.IV, pag, 94). Același scenariu se reptă la data de 09.04.2009 (vol. V, pag. 72).

La data de 10.04.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul -agent de poliție, solicitându-i să-și trafice influența pe lângă colegii săi-agenți de poliție, astfel încât să nu fie sancționat contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât în urmă cu o zi a fost implicat într-o tamponare în incinta unei stații, iar celîălalt conducător auto implicat în accident a declarat că acesta a avut loc în ziua de 09.04.2009, la ora 15,30.

Întrucât inculpatul s-a prezentat la Serviciul după termenul legal de 24 de ore de la evenimentul rutier, la solicitarea sa, agentul de poliție- inculpat a apelat Dispeceratul Serviciului Poliției Rutiere C și, luând legătura cu dispecerul de serviciu-agent de poliție, i-a solicitat acesteia să comunice agenților de poliție și HG ce efectuau serviciul la, ca lucrarea cu nr.31 să fie "favorabil" privindu-l pe inculpatul, în sensul, ca înregistrarea tamponării să se efectueze în termenul legal de 24 de ore (vol.VI, pag.98).

Față de aceste probe administrate până în prezent, instanța apreciază că există date certe privind încălcarea în mod repetat, în perioada 15.nov.2008-iunie 2009, atribuțiile de serviciu în scopul favorizării inculpaților, A, și precum și a altor persoane în scopul obținerii de foloase necuvenite, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația rutieră,inculpatul intervenind pe lângă colegi agenți de poliție care aplicau amenzi contravenționale acestor persoane care sunau la inculpat spre a nu mai întocmi proces-verbal, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația rutieră.

Aceste indicii temeinice privesc comiterea infracțiunilor prevăzute de - luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal;

2)

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La dosar se află transcrierea unor convorbiri telefonice din 15.11.2008 purtate de inculpatul care era cercetat în dosar dosarul nr. 1523/P/2008 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, ulterior, fiind arestat la data 22.01.2009 de iar prin prin rechizitoriul din data de 16.06.2009 trimis în judecată, convorbire din cuprinsul căreia rezultă că primea informații ce nu erau destinate publicului de la inculpatul ( telefon 0724.520.174 ) referitor la faptul că inculpatul se află în atenția organelor de poliție, fiindu-i dat în consemn autoturismul utilizat la comiterea infracțiunii de tâlhărie, ceea ce a determinat îngreunarea urmăririi penale în scopul sustragerii inculpatului de la răspundere penală (fila 18,vol. I).

Acest inculpat a mai furnizat informații cu privire la agenții de poliție care erau de serviciu pe traseu având în vedere și faptul că avea permisul de conducere suspendat în urma unui accident de circulație soldat cu decesul victimei, fapt ce nu îl împiedica de a conduce zilnic autoturismul, ferindu-se însă de agenții pe care nu-i cunoștea aflați de serviciu.

În ceea ce privește sms-urile și convorbirile purtate între inculpații și la data de 28 nov.2008, când parchetul apreciază că inculpatul, telefonic, i-a solicitat agentului de poliție, să -și încalce atribuțiile de serviciu și să nu-l oprească în trafic pe conducătorul autoturismului B 47, care consumase băuturi alcoolice, împreună cu, la stația din zona. această convorbire o interpretăm diferit,apreciind că în realitate îl chema în mod insistent pe inculpatul să vină pe traseul pe care urma să se deplaseze amicul băut care " era de mâncat " astfel încât să fie prins de agentul de poliție care să-l amenințe cu întocmirea unui dosar penal și poate astfel să obțină vreo sumă de bani. Această convorbire redă doar relațiile strânse dintre inculpați și intenția celor doi de a obține banii amicului sub influența alcoolului care până la urma nu s-a mai urcat la volan ( vol. I pag. 40- 43).

Inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu în scopul eludării prevederilor legale în materie contravențională și penală referitoare la încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice cu consecința neachitării sancțiunilor contravenționale referitoare la încălcarea vitezei de deplasare pe drumurile publice, a parcării autovehiculelor în locuri nepermise, a obținerii dovezilor de reparație în vederea prezentării acestora la societățile de asigurări, aplicarea unor sancțiuni care să nu implice reținerea permisului de conducere sau aplicarea punctelor de penalizare, precum și eludarea dispozițiilor legale în materie penală cu consecința omisiunii de a fi trași la răspundere penală, în situația producerii de accidente de circulație cu victime omenești sau conducerea pe drumurile publice în stare de ebrietate ori fără permis de conducere ( vol. II, pag. 74).

La data de 21.02.2009, inculpatului îi este spartă luneata și un geam lateral al autoturismului proprietate personală marca Daewoo Cielo, cu număr de înmatriculare -, incident ce a făcut obiectul unui dosar penal pentru infracțiunea de distrugere; dosarul a fost instrumentat de agentul de poliție din cadrul Secției 2 Poliție, iar agentul de poliție a obținut dovada din care rezultă că distrugerile au fost provocate de autori necunoscuți,dovada fiind folosită la societatea de asigurări,cu toate că autorii faptei au fost identificați și au achitat contravaloarea lunetei în sumă de 700 lei ( vol. II, pag. 81-82).

În data de 16.04.2009, inculpatul este apelat de un neidentificat care I se adresează direct cu apelativul " " iar după ce agentui îi confirmă, aceiași persoană îi precizeză " AUDIO-VIDEO cu 2 " - avertisment cu 2 puncte de penalizare. Inculpatul se arată de accord. ( vol.V).

Conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpatul și inculpații și, reflectat în cuprinsul procesului verbal de redare integrală existent la dosar, scoate în evidență legătura infracțională dintre cei trei și solicitările repetate ale inculpatului pentru sine sau pentru alții de a-i exonera de răspundere contravențională pentru faptele săvârșite în calitate de participanți la traficul rutier.

Inculpatul nu a negat conținutul convorbirilor telefonice interceptate, cu referire la relația sa cu inculpații și, motivând însă că, mesajele transmise reprezentau "glumele proaste" pe care le făcea în discuțiile cu agenții de poliție.

3)

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile tart.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

Și acest inculpat furniza inculpatului informații care nu erau destinate publicului, ce priveau ancheta din dosarul dosarul nr.1523/P/2008 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA îngreunarea urmăririi penale în scopul sustragerii inculpatului de la răspundere penală (convorbirea din 15.11.2008 - vol.I, pag.22 în care îl informează că este dat în urmărire locală, cu privire la cercetările legate de mașina lui ).

Acest inculpat a mai furnizat informații cu privire la agenții de poliție care erau de serviciu pe traseu: pag.32, vol. I; pag.54 vol I;

La fila 50, vol. I se află transcrierea unei convorbiri din care rezultă că inculpatul i-a solicitat inculpatului, să-și trafice influența pe lângă angajații Serviciului de Poliție Rutieră, în scopul eliberării în mod illegal a unei autorizații de reparație, pentru o persoană apropiată inculpatului, ar fi deteriorat autoturismul ca urmare a unui eveniment produs în parcarea din fața -ului, deși, în realitate, deteriorarea autoturismului s-a produs ca urmare a unui accident, consumat pe drumurile publice și nedeclarat la Compartimentul. Inculpatul -agent de poliție, a dat curs solicitării inculpatului, care, cu bună-știință, și-a traficat influența și a contribuit, în mod direct, la întocmirea în fals a documentelor referitoare la modul și locul de producere a coliziunii cu consecința deteriorării autoturismului proprietatea rudei inculpatului, în scopul obținerii de daune de la societatea de asigurări.

La data de 19 dec.2008, inculpatul a comunicat cu inculpatul, făcându-i promisiuni cu privire la posibilitatea de a falsifica o dovadă de reparație a unui autoturism implicat într-un accident de circulație, precum și furnizându-i informații cu privire la situația unui autoturism marca Volkswagen despre implementarea acestui autoturism în baza de date a mașinilor sustrase, informații care nu sunt accesibile publicului prin natura lor și care au fost folosite de o persoană care nu avea acces la aceste date, respectiv de inculpatul ( vol.I, pag.55-56)

4)

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură pen. art. 68¹, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 25.03.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul-agent de poliție și i-a transmis, în mod codificat numele, în completarea "B 44, cu precizarea că, persoana de la volanul autoturismului este un cunoscut al său pe nume ce fusese oprit în trafic, în zona III (pag. 49/vol.IV). Din verificările efectuate ulterior de ofițerii de poliție judiciară, a rezultat că, numitul este persoana, din localitatea.

În aceeași zi, urmare înțelegerii prealabile dintre inculpați, agenții de poliție -inculpați și s-au întâlnit la intrarea în schimb pentru a stabili modalitatea în care va fi contactat inculpatul.

În vol. I pag. 78 verso/09.02.2009 este o convorbire din care rezultă că inculpatul intervine pe lângă inculpatul cărui a îi cere să dea " - fără PP " adică avertisment fără puncte de penalizare, cerere acceptată de acesta fapt ce îl determină pe șoferul contravenient să revină cu un telefon de mulțumire către inculpatul, arătându-se doritor să "îl servească" oricând ).

În ziua de 28.04.2009 inculpatul este apelat de o persoană neidentificată, între cei doi existând o discuție codificată prin care interlocutorul îi cere să vorbească cu o terță persoană (probabil depistată în trafic) inculpatul asigurându-l că a înțeles.

O înțelegere între inculpații și cu privire la probabila neamendare a unui șofer contravenient rezultă și din convorbirea de la fila 146-147 vol VI.

În data de 19.05.2009, inculpatul este apelat de o persoană de sex masculin neidentificată care îi solicită sprijinul deoarece în timp ce făcea o deplasare spre localitatea lui a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră cu auto MAI 2874, ocazie cu care s-a constatat că avea RCA expirată și risca să primească o amendă de 2000 lei. Inculpatul apelează acea persoană în jurul orelor 01,36 interesându-se dacă agentul constatator a încheiat procesul verbal, apoi încă de 2 ori pentru a ajunge la locul de întâlnire unde inculpatului i s-a transmis că este așteptat de agenții constatatori ( vol.VII, pag. 76).

În data de 21.05.2009 inculpatul este apelat de același care se interesează de programul său de lucru și îl roagă să se întâlnească în acea seară pentru a discuta. Acest revine cu 3 apeluri în aceeași seară pentru stabilirea locului și momentului întâlnirii. La ora 22,40 inculpatul primește un sms de la același cu texztul "merci mult".

În ziua de 26.05.2009 inculpatul contactează persoana neidentificată pe care o întreabă dacă este de serviciu și " dacă are gaz". nu înțelege despre ce este vorba astfel că inculpatul precizează întrebându-l dacă are motorină și se recomandă. Realizând sensul discuției persoana în cauză îi precizează "că s-a terminat dar că va fi de serviciu în noaptea următoare și cu acest prilej îl va ajuta pe agent pentru a alimenta direct mașina"( VII/79).

În ziua de 27.05.2009 inculpatul este contactat de inculpatul care îi solicită să ajute o persoană vorbind codificat.

În ziua de 7.05.2009 o persoană neidentificată îl apelează pe inculpatul spunându-i doar "". Inculpatul înțelege despre ce e vorba închide iar după 4 minute îl sună pe colegul său, inculpatul căruia, după ce se prezintă, îi spune codificat: "Ne mai vedem și noi la o cafea cu o țigare?" înțelege și e de acord (vol.Vii, pag.92-93). La ora 17,07 ul necunoscut care apelase anterior revine cu un telefon mulțumind inculpatului însă inculpatul îi cere să-i aducă: " un 4 și ceva de băut la 2 litri". ul este îndrumat de inculpat care îl apelază la ora 18,37 să coboare la subsol - biroul " Accidente cu victimă".

În ziua de 21.05.2009 agentul este apelat de o persoană necunoscută care îi transmite un nume. Inculpatul sună după 4 minute pe colegul său care înțelege motivația apelului. După ale 4 minute cel care sunase inițial revine cu un apel explicându-i inculpatului cum a săvârșit abaterea rutieră și a fost astfel nevoit să îi ceară a interveni.La ora 13,47 ul îl sună din nou pe inculpat cerându-i să vină la el.La ora 15,00 inculpatul îl sună pe colegul său inculpatul și insistă să se întâlnească peste 10 minute la barul. acceptă. ( vol.VII,pag.96)

5)

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referrrire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 21.03.2009, la orele 19,32 agentul de poliție Meliu apelează o persoană căreia i se adresează "" și care e identificată în persoana inculpatului, căruia îi cere să vorbească cu o persoană neidentificată aceasta rugându-l pe inculpat să "îi dea drumul" probabil persoanei oprite în trafic că este "fratele lui" și că "o să-i facă cinste la restaurantul " (vol. IV,pag.20).

La ora 19,35 agentul de poliție îl apelază din nou pe inculpatul și după ce se asigură că e singur, îi cere să îl sancționeze ca și cum persoana în cauză nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, cel din urmă acceptând propunerea.

La data de 09.04.2009, inculpatul este apelat de o persoană necunoscută care i se adresează familiar cu apelativul și care îi solicită să îi ofere informații din baza de date a dispeceratului SPR C cu privire la un număr de înmatriculare -, ulterior și cu privire la alte numere de telefon -, - urmând ca inculpatul să se întâlnească cu acea persoană la sfârșitul programului când îi va comunica rezultatul verificărilor. În jurul orelor 21,02 inculpatul este apelat din nou de care îi comunică că a intrat în posesia informațiilor, anagjându-se să îi facă cinste, motiv pentru care se și înțeleg să se întâlnească la domiciliul inculpatului ca să îi înmâneze datele solicitate, deoarece era mult de scris, pentru fi dictate prin telefon (vol. VII, pag. 10).

La data de 25.02.2009 îl sună pe inculpatul intervenind pe lângă acesta în sensul de a nu aplica măsurile legale unui conducător auto neidentificat, depistat în trafic ( pag.23,24 vol. II ).

La data de 13.04.2009 inculpatul intervine pentru un cunoscut al său pe lângă agentul rugându-l să nu sancționeze pe cel depistat în trafic cu o mașină cu număr "" care este taximetrist, folosit anterior ca martor asistent, și pentru că cererea inculpatului este acceptată, persdoana care a intervenit revine cu un telefon mulțumind că a primit o sancțiune mai ușoară (vol. VII, pag. 28).

La data de 27.04.2009, inculpatul apelază un coleg ca să deblocheze un BMW al doctorului de la, cerând să-i dea doar un avertisment ( pag. 129, vol. VII).

La data de 28.05.2009, inculpatul este apelat de un care se recomandă și care întreabă scurt dacă este de serviciu, inculpatul confirmând și precizând în finalul discuției că se rezolvă ( vol. VII, pag. 130).

La data de 05.05.2009 agentul de poliție este apelat de o femeie care îi cere să verifice în baza de date a unei persoane punctele de penalizare acumulate de aceasta ca urmare a încălcărilor regimului circulației. Inculpatul îi transmite acelei persoane un sms cu textul "7 puncte de penalizare".

La data de 06.05.2009, inculpatul este apelat de un care se recomandă și care îi cere să verifice adresa cu care figurează un autoturism marca VW, cu număr de înmatriculare -, pentru a intra în legătură cu fiica proprietarului, iar inculpatul furnizează acele informații ( vol. VII, pag. 134).

La data de 07.05.2009 orele 00,27, inculpatul își sună un coleg amintind că că îl deranjează în aceeași problemă, cu aceeași persoană, solicitând ajutorul ajutorul pentru că situația "se confiormă". După 2 minute, inculpatul este contactat de numitul A care se interesează dacă a vorbit și cum se poate recompensa față de agenții constatatori, relatând că și-a uitat actele la bar fiind nevoit să întoarcă pe linie continuă ( vol. VII, pag. 136).

La aceeași dată orele 00,49, o altă persoană care tăiase linia continuă cu apelativul solicită intervenția inculpatului precizând și numele agentului constatator. Inculpatul îi sugerează interlocutorului să transmită agentului constatator cu cine stă de vorbă iar acesta transmite să stea liniștit "că nu îi va lua gâtul" șoferului. În final inculpatul îi cere lui să adreseze mulțumiri din partea sa primin după alte câteva minute un telefon prin care îi comunică faptul că s-a rezolvat(vol. VII, pag. 137).

O înțelegere între inculpații și cu privire la probabila neamendare a unui șofer contravenient rezultă și din convorbirea de la fila 146-147 vol VI.

6)

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 22.02.2009 inculpatul îl contactează telefonic pe inculpatul insistând pe lângă acesta pentru a nu mai sancționa contravențional pe numitul, depistat în trafic înțelegându-se totodată să se întâlnească ulterior la restaurantul Rapid să rezolve problema (pag.12, vol II ).

La data de 21.03.2009, la orele 19,32 agentul de poliție Meliu apelează o persoană căreia i se adresează "" și care e identificată în persoana inculpatului, căruia îi cere să vorbească cu o persoană neidentificată aceasta rugându-l pe inculpat să "îi dea drumul" probabil persoanei oprite în trafic că este "fratele lui" și că "o să-i facă cinste la restaurantul " (vol. IV,pag.20).

La ora 19,35 agentul de poliție îl apelază din nou pe inculpatul și după ce se asigură că e singur, îi cere să îl sancționeze ca și cum persoana în cauză nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, cel din urmă acceptând propunerea.

La data de 10.04.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul -agent de poliție, solicitându-i să-și trafice influența pe lângă colegii săi-agenți de poliție, astfel încât să nu fie sancționat contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât în urmă cu o zi a fost implicat într-o tamponare în incinta unei stații, iar celîălalt conducător auto implicat în accident a declarat că acesta a avut loc în ziua de 09.04.2009, la ora 15,30.

Întrucât inculpatul s-a prezentat la Serviciul după termenul legal de 24 de ore de la evenimentul rutier, la solicitarea sa, agentul de poliție- inculpat a apelat Dispeceratul Serviciului Poliției Rutiere C și, luând legătura cu dispecerul de serviciu-agent de poliție, i-a solicitat acesteia să comunice agenților de poliție și HG ce efectuau serviciul la, ca lucrarea cu nr.31 să fie "favorabil" privindu-l pe inculpatul, în sensul, ca înregistrarea tamponării să se efectueze în termenul legal de 24 de ore (vol.VI, pag.98).

În ziua de 7.05.2009 o persoană neidentificată îl apelează pe inculpatul spunându-i doar "". Inculpatul înțelege despre ce e vorba închide iar după 4 minute îl sună pe colegul său, inculpatul căruia, după ce se prezintă, îi spune codificat: "Ne mai vedem și noi la o cafea cu o țigare?" înțelege și e de acord (vol.VII, pag.92-93).

La ora 17,07 ul necunoscut care apelase anterior revine cu un telefon mulțumind inculpatului însă inculpatul îi cere să-i aducă: "un 4 și ceva de băut la 2 litri". este îndrumat de inculpat care îl apelază la ora 18,37 să coboare la subsol - biroul " Accidente cu victimă".

La data de 10.05.2009 inculpatul este contactat de un căruia i se adresează cu apelativul, care îi solicită sprijinul spunându-i că a fost oprit în trafic de un polițist. Inculpatul îi dă telefon acestuia și îi specifică amenda pe care să o dea apelantului inițial Agentul este de acord.

La ora 21,17 îl sună pe inculpatul și îi mulțumește iar inculpatul îl cheamă acasă la el (vol.VII, pag.94).

În ziua de 14.05.2009 o persoană necunoscută ce se recomandă îl sună pe inculpat și îi spune codificat că s-a întâlnit cu colegul său - care îl roagă să îl sune. După un minut inculpatul își sună colegul și poartă o discuție amicală, agentul înțelegând semnificația apelului ( vol.VII, pag.94).

În ziua de 21.05.2009 agentul este apelat de o persoană necunoscută care îi transmite un nume. Inculpatul sună după 4 minute pe colegul său care înțelege motivația apelului. După ale 4 minute cel care sunase inițial revine cu un apel explicându-i inculpatului cum a săvârșit abaterea rutieră și a fost astfel nevoit să îi ceară a interveni. La ora 13,47 ul îl sună din nou pe inculpat cerându-i să vină la el. La ora 15,00 inculpatul îl sună pe colegul său inculpatul și insistă să se întâlnească peste 10 minute la barul. acceptă. ( vol.VII,pag.96).

O nouă intervenție pe lângă un agent de poliție aflat în trafic care constatase comiterea unei contravenții i se solicită inculpatului la data de 22.05.2009 de către numitul. Inculpatul îl sună pe colegul său pe care după ce i se recomandă îl întreabă direct: "dacă poate să aplice un 148 cu 8 sau un 54 cu AV". C din urmă acceptă. La ora 10,50 agentul îl contactează pe inculpatul și din discuții reieise că nu a înțeles pentru cine trebuia să aplice sancțiunea mai favorabilă. îi spune că era vorba despre șoferul Dosea cu auto Opel, pentrucare inculpatul insistă în aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 54 din RA OUG 195/2002, solicitare acceptată ( vol.VII, pag. 99).

7.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art. 68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 25.03.2009 având în vedere că inculpatul depistase pe numitul - circulând cu viteză neregulamentară la intrarea în C,acesta intervine prin inculpatul căruia îi comunică " ", autoturismul având număr de înmatriculare -. Inculpatul îl întreabă pe colegul său - dacă are un și la sfârșit, primește răspuns afirmativ și îl mai întreabă "Când facem sfeștanie?" Agentul - îl asigură că finalitatea e bună. e întrebat apoi de - cât să scoată de la bancomat,răspunsul fiind 3 lei, 4 lei (vol. III, pag. 133).

La data de 27.03.2009, inculpatul îl apelază pe inculpatul - căruia îi comunică faptul că persoan oprită de acesta este un vecin al său, însă agentul de poliție care efectuase serviciul cu aparatul îl avertizează că el "nu taie caseta".În cele din urmă inculpatul îi propune să emită el singur un avertisment iar inculpatul - este de acord ( vol. IV, pag. ).

La data de 24.04.2009 inculpatul, agent III de polițe în cadrul poliției Rutiere, în mod repetat, la solicitarea inculpatului și-a încălcat atribuțiunile de serviciu prin nesancționarea contravențională a persoanelor indicate de și-a trafic influența pe lângă agentul de poliție inculpate, precum și pe lângă alți colegi, subofițeri de poliție, în scopul eludării dispozițiilor legale privind deplasarea pe drumurile publice.

Astfel, conform convorbirilor telefonice interceptate autorizat,purtate între inculpații subofițeri de poliție și, la data de 24 aprilie 2009, primul dintre inculpați și-a traficat influența pe lângă cel de-al doilea, cu scopul nesancționării contravenționale a unei personae depistate în traffic în timp ce conducea un autoturism înregistrtat cu " 7 kilograme jumate", limbaj codificat pentru a indica viteza nelegală de deplasare a autoturismului și care a fost la acel moment de 75 Km/oră. de influență a fost exercitat, cu scopul ca, contravenientul să nu fie sancționat întrucât ar fi fost nașul inculpatului.Faptul că, nașul inculpatului nu a fost sancționat contravențional, a fost recompensat de inculpate față de colegii săi - subofițeri de poliție prin promisiunea de a le oferi "o sticlă de vin"( vol. VII, pag.33).

La data de 21.04.2009 inculpatul îl apelează pe inculpatul - solicitându- să aibă girjă de autoturismul condus de, inculpatul asigurându-l că îl va ajuta ( vol. VII, pag.50).

La data de 21.04.2009 află că de serviciu la " " este agentul pe care îl contactează telephonic cerându-i să îl ajute pe un prieten foarte bun pe nume A. Pentru a nu mai sta la căci acesta se prezentase cu o altă persoană căreia îi fusese tamponată mașina. Inculpatul - îl sună apoi pe inculpatul spunându-i la ce ghișeu să se prezinte și cerându-i să fie discret la abordarea agentului de la ghișeu ( vol. VII, pag.51).

În cadrul discuției telefonice purtate la data de 04.05.2009, inculpatul A l-a asigurat pe inculpat - agent de poliție că i-a lăsat "ceva" pentru -, iar a doua zi, va reveni în C, ocazie cu care îl va căuta și pe el. În ziua de 05.05.2009, inculpatul-agent de poliție l-a contactat pe -, interesându-se dacă a luat legătura cu inculpatul A, potrivit înțelegerii stabilite..VII, pag. 126).

8.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal,cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea 78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

În data de 28.04.2009, inculpatul este apelat de pe telefonul mobil din rețeaua, de o persoană care se recomandă și care îi solicită acestuia să intervină pe lângă colegul său care oprise în trafic pentru control o cunoștință a sa și urma să îi ridice acestuia certificatul de înmatriculare al autoturismului. Inculpatul își asigură interlocutorul că va suna imediat agentul constatator. La ora 10,32 aceeași persoană îl contactează din nou pe inculpatul, iar acesta din urmă îi solicită numele întreg al șoferului depistat, iar urmare răspunsului incomplet (), agentul îl îndrumă pe acesta să îi sugereze persoanei depistate să-i precizeze direct agentului constatator, însă în mod discret că va fi sunat de de agentul. Inculpatul îl întreabă direct " cu un Cielo", agentul răspunzându-i că a înțeles și că nu vor fi probleme precizându-i că este de serviciu cu un echipaj și că va fi nevoie de o intervenție la " nea ". Inculpatul se angajează să îl contacteze pe cel din urmă -reprezentantul în final indicându-i agentului constatator să aplice o "sancțiune mai ușoară, cu 2 puncte de amendă pentru defecțiuni minore prevăzute de art. 99 ".(pag.147-148, vol.VI).

La data de 24.04.2008 numitul îl roagă pe inculpat să intervină pe lângă agentul sau ca să scape de plata amenzii pentru depășirea limitei vitezei legale. Agentul îl sfătuiește să vorbească cu -. Șoferul revine în final cu un telefon de mulțumire. ( vol. VII, pag. 48).

Conform convorbirilor telefonice interceptate autorizat, purtate între inculpații subofițeri de poliție și,la data de 24 aprilie 2009, primul dintre inculpați și-a traficat influența pe lângă cel de-al doilea, cu scopul nesancționării contravenționale a unei personae depistate în traffic în timp ce conducea un autoturism înregistrtat cu " 7 kilograme jumate", limbaj codificat pentru a indica viteza nelegală de deplasare a autoturismului și care a fost la acel moment de 75 Km/oră. de influență a fost exercitat, cu scopul ca, contravenientul să nu fie sancționat întrucât ar fi fost nașul inculpatului.Faptul că, nașul inculpatului nu a fost sancționat contravențional, a fost recompensat de inculpate față de colegii săi- subofițeri de poliție prin promisiunea de a le oferi "o sticlă de vin"( vol. VII, pag.50-54 ).

În ziua de 6.05.2009 inculpatul apelează un căruia inculpatul i se adresează " nea " și după ce acesta îi transmite că e de serviciu în zona Metro cu, agentul de poliție îi solicită spijinul pentru un prieten cu o dubiță, cei doi stabilind ca persoana respectivă să îl caute pe interlocutor. În finalul discuției, inculpatul întreabă dacă mai e necesar să contacteze și pe " -" însă agentul de poliție îl asigură cu nu e necesar pentru că va rezolva el. După 2 minute inculpatul revine cu un telefon precizând numele persoanei care urma să-l contacteze - (vol.VII,pag. 124).

În ziua de 28.02.2009, inculpatul și-a traficat influența pe lângă inculpatul-agent de poliție pentru a rezolva problema depistării în trafic a inculpatului și, drept urmare, cei trei s-au întâlnit a doua zi, dimineața, în vederea rezolvării evenimentului rutier (vol.II, pag. 34 ).

9.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 12.04.2009 inculpatul este sunat de o persoană de sex feminin care îi solicită acestuia să intervină pe lângă un agent de poliție care o depistase în trafic. Agentul de poliție îi solicită să îi dea telefonul agentului constatator dar acesta refuză să fie văzut vorbind de pe telefonul contravenientei de ceilalți participanți la trafic. În cele din urmă agentul constatator îl recunoaște pe inculpat după nume astfel că femeia îi mulțumește inculpatului că nu a mai fost amendată (vol. VII, pag. 24).

O înțelegere între inculpații și cu privire la probabila neamendare a unui șofer contravenient rezultă și din convorbirea de la fila 146-147 vol. VI.

În data de 7.05.2009 inculpatul - este apelat de colegul său și în timpul discuției - îl întrabă dacă e liber pentru a rezolva o problemă privind asigurarea unei mașini. Din răspunsurile date se înțelege că cunoaște despre ce este vorba. Cei doi se înțeleg să se întâlnească a doua zi (vol.VII, pag.82).

În data de 10.05.2009 - îl sună pe spunându-i că și-a completat formularele. insistă ca să găsească pe cineva dispus să scrie în locul său. îl roagă pe acesta să vină la întâlnire pentru a-i da toate formularele.

Inculpatul sfixează apoi loc de întâlnire cu agentul, acesta cerându-i să înregistreze lucrările și să ia două dosare, înțelegând despre ce este vorba.

În data de 21.05.2009 inculpatul este apelat de un care se recomandă de la și care se interesează dacă pentru neacordare de prioritate în parcarea de la se suspendă permisul de conducere. îi spune că nu dar îl sfătuiește să denatureze realitatea și să precizeze că a intrat în coliziune cu autoturismul staționat, variantă care evită orice fel de interpretare a agentului constatator și consecința suspendării permisului.

În aceeași zi, inculpatul îl sună pe colegul său pentru a-i transmite că agentul constatator al societății de asigurări a refuzat să facă dosarul da daună interpretând ca încercare de fraudare și chiar l-a anunțat pe inculpat că se va adresa colegilor săi de la departamentul. Cei doi discută și încearcă mai multe ipoteze pentru a obține despăgubirea de la societatea de asigurări în condițiile neclare privind circumstanțele producerii accidentului. îi spune colegului său că inspectorul de daune este unul căruia cei doi plănuiesc să-i ia în colimator autoturismul pentru a-l urmări în trafic și astfel să îl poată sancționa, ca răzbunare sau șantaj.Totodată îi pune în vedere agentului să nu dea curs solicitării societății de asigurare de a prezenta autoturismul pentru constatare.

În data de 25.05.200, îl sună pe inculpatul care îi spune că a primit prin corespondență un plic de la prin care este invitat să se prezinte pe data de 28.05.2009 cu auto la verificări, sancțiunea în caz de neprezentare fiind neavizarea dosarului. îl sfătuiește să spună că a vândut deja mașina cu factură.

În aceeași zi inculpatul îl sună pe agentul iar acesta îi relatează că a fost la societatea de asigurări unde a completat niște documente dar a solicitat inspectorului de daune să îi permită să le aducă a doua zi.Cei doi stabilesc să se întâlnească pentru a se pune de acord cu privire la similitudinea datelor ce trebuie completate în document.

Au fost identificate declarațiile pe proprie răspundere formulate de inculpatul cu privire la pretinsa tamponare în urma căreia a suferit degradări la autoturismul proprietate personală, declarație din conținutul căreia rezultă faptul că, nu ar fi cunoscut persoana care a produs tamponarea, deși, cu prilejul audierii, atât el cât și inculpatul au susținut faptul că se cunosc și s-au contrazis în declarații cu privire la locul în care s-ar fi produs tamponarea, de unde rezultă în mod evident intenția inculpatului și deopotrivă a inculpatului de a induce în eroare societatea de asigurări în scopul obținerii de foloase necuvenite.

10.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatei a atribuțiilor de serviciu, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La fila 87, vol.V este o convorbire între inculpată și care îi cere acesteia să verifice un număr de mașină, dar dacă e expirat "să nu zică în gura mare". Inculpata face verificarea.Inculpatul revine imediat cu un apel asigurându-se că nu a făcut vreo mențiune oficială cu privire la verificarea solicitată de el.

- o contacta telefonic pe inculpata, solicitându-i "să facă testări", rezultând indicii conform cărora, încălcându-și în mod conștient atribuțiile de serviciu a utilizat în locul contravenienților aparatul în scopul obținerii unui rezultat zero al testării alcoolemiei și care, în mod automat, le exonera de răspundere penală sau contravențională pe persoanele depistate sub influența băuturilor alcoolice, în trafic de.

( pag. 26, vol. II).

La data de 10.04.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul -agent de poliție, solicitându-i să-și trafice influența pe lângă colegii săi-agenți de poliție, astfel încât să nu fie sancționat contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât în urmă cu o zi a fost implicat într-o tamponare în incinta unei stații, iar celălalt conducător auto implicat în accident a declarat că acesta a avut loc în ziua de 09.04.2009, la ora 15,30.

Întrucât inculpatul s-a prezentat la Serviciul după termenul legal de 24 de ore de la evenimentul rutier,la solicitarea sa, agentul de poliție- inculpat a apelat Dispeceratul Serviciului Poliției Rutiere C și, luând legătura cu dispecerul de serviciu-agent de poliție, i-a solicitat acesteia să comunice agenților de poliție și HG ce efectuau serviciul la, ca lucrarea cu nr.31 să fie "favorabil" privindu-l pe inculpatul, în sensul, ca înregistrarea tamponării să se efectueze în termenul legal de 24 de ore (vol.VI, pag. 98). În plus inculpatul i-a cerut inculpatei să înregistreze sesizarea la o dată și o oră diferită față de cele reale privind sesizarea, inculpata arătându-se de acord.

Din examinarea buletinului posturilor pentru lunile februarie și aprilie 2009, rezultă în mod indubitabil faptul că și-a traficat influența pe lângă, iar nu pe lângă alte persoane care să aibă prenum ele de, întrucât, la rubrica "Compartiment dispecerat" figurează agent cu programul 8,00-20,00, la toate datele la care au fost interceptate convorbirile telefonice ce fac obiectul cauzei.

11.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la încălcarea inculpatului a atribuțiilor de serviciu, primirea de foloase necuvenite, furnizarea de date care nu sunt pentru accesul publicului reprezentând secrete de serviciu, traficarea influenței pe lângă alți colegi pentru, elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de dispozițiile art.254 alin.(2) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.7 alin.(1) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de dispozițiile art.13²din Legea nr.78/2000 în referire la art.248 Cod penal; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane nautorizate la aceste informații prevăzută de dispozițiile art.12 lit.b) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal.

La data de 24.06.2009 inculpatul - îl contactează pe agentul de poliție la care intervine pentru ca acesta din urmă să nu aplice măsurile legale unei persoane numite pe care acesta o depistase în trafic. Agentul de poliție după ce îi menbționează că face serviciul cu aparatul îl îndrumă să ia legătura cu agentul (vol. VII, pag. 43).

La data de 4.06.2009 inculpatul este sunat de o persoană neidentificată de sex masculin căruia i se adresează " domnul " și căreia agentul de poliție îi cere permisiunea de a-l deranja din nou săptămâna următoare, interlocutorul asigurându-l că nmu e nici o problemă. Cu această ocazie, îi aduce la cunoștință agentului că fusese oprit cu 2 zile în urmă de un coleg al său, căruia a fost nevoit să-i precizeze " hai băi frate, sunt și eu om" și în momentul în care a intenționat să-l sune pe agentul pentru a-i cere spijinul, agentul constatator i-a spus să nu-l mai deranjeze la o oră așa înaintată sugerându-i să "dea și el ceva acolo, pe blat "lucru care s-a și întâmplat după spusele interlocutorului. În final, inculpatul îl asigură pe acesta că o să ia legătura cu respectivul coleg și o să trateze cu el pentru a-l face conștient de faptul că interlocutorul este "omul său" pentru a nu avea probleme pe viitor (vol.VII, pag. 111).

La data de 03.04.2009 inculpatul apelează un căruia i se prezintă sub numele ", polițistul de la ", interlocutorul reproșându-i: "M-ai vândut! Ți-am dat factura și m-ai vândut! I-ai zis lu acela să ascundă cisterna!" Inculpatul se scuză spunând că nu are nici o vină că a dispărut cisterna de la locul său, fiind posibil să fie băgată în În continuare inculpatul îi cere sprijinul spre a transporta "niște berbecuți la arabi, la " iar interlocutorul e de acord să-i pună la dispoziție o remorcă și un tractor. îi reproșează în continuare dispariția cisternei, inculpatul susținând că a luat el personal doar o cisternă cea de-a doua dispărând ulterior, mai târziu, fără să cunoască amănunte. îl consultă pe inculpat spunând că că a doua zi urmează să transporte cu un trailer un chioșc din C spre. Inculpatul îi sugerează să se deplaseze"pe variantă" informându-l că la ora 11,00 va fi o ședință cu toți lucrătorii de poliție. insistă că în cazul în care va avea probleme să anunțe pe inculpat, lucru cu care acesta este de acord asigurându-l că în zona va fi el de serviciu, iar "în partea cealaltă" efectuează serviciul agenții, și -. insistă ca în cazul în care va fi oprit să îi solicite ajutorul, evidențiind în final că nu dorește să deranjeze pe " și " pentru niște "găinării". În final îl asigură pe inculpat că îi va pune la dispoziție o remorcă și un tractor(vol.VII,pag. 109).

La data de 09.06.2009 intervine pe lângă un coleg pentru un băiat din care se arată de acord urmând să "vorbească "ulterior" ( vol. IX, pag. 2). După alte câteva minute inculpatul este apelat de o persoană care îl întreabă dacă a rezolvat problema cu finu iar inculpatul îi spune să stea liniștit și să meargă înainte cu viteză.

La aceeași dată,rezultă că inculpatul apucase să sancționeze contravențional un șofer până ca acesta să spună " ce hram poartă" adică pe cine cunoaște iar colegul pe care acesta îl cunoștea intervine. Inculpatul îi propune să îi spună șoferului să îl caute peste 2 zile ( vol. VII, pag. 3).

12.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor - trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹alin.(1) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de dispozițiile art.26 Cod penal, raportat la art.13²din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; având în vedere intervențiile repetate pentru sine sau pentru altul pe lângă agenți de poliție rutieră, inculpați în prezentul dosar pentru a eluda dispozițiile legale, în scopul sustragerii de la răspunderea contravențională sau penală.

La data de 10.04.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul -agent de poliție, solicitându-i să-și trafice influența pe lângă colegii săi-agenți de poliție, astfel încât să nu fie sancționat contravențional la regimul circulației rutiere, întrucât în urmă cu o zi a fost implicat într-o tamponare în incinta unei stații, iar celălalt conducător auto implicat în accident a declarat că acesta a avut loc în ziua de 09.04.2009, la ora 15,30.

Întrucât inculpatul s-a prezentat la Serviciul după termenul legal de 24 de ore de la evenimentul rutier,la solicitarea sa, agentul de poliție- inculpat a apelat Dispeceratul Serviciului Poliției Rutiere C și, luând legătura cu dispecerul de serviciu-agent de poliție, i-a solicitat acesteia să comunice agenților de poliție și HG ce efectuau serviciul la, ca lucrarea cu nr.31 să fie "favorabil" privindu-l pe inculpatul, în sensul, ca înregistrarea tamponării să se efectueze în termenul legal de 24 de ore (vol.VI, pag. 98).

În ziua de 28.02.2009, inculpatul și-a traficat influența pe lângă inculpatul-agent de poliție pentru a rezolva problema depistării în trafic a inculpatului și, drept urmare, cei trei s-au întâlnit a doua zi, dimineața, în vederea rezolvării evenimentului rutier ( vol.II, pag. 34 ).

Într-o altă convorbire la data de 1.03.2009, care la o manevră de mers cu spatele accidentează mortal un om și pentru care inculpatul intervine pe lângă agentul de poliție, asigurându-l că "vine băiatul după aia." ( pag. 35, vol. II).

În aceeași zi de 01.03.2009, inculpatul s-a întâlnit la o spălătorie de pe B-dul - din apropierea Stației de carburanți GAZ cu inculpatul pentru a primi "mulțumirea" pentru traficul de influență făcut în favoarea sa.

La data de 11.03.2009, inculpatul i-a solicitat inculpatului-agent de poliție să-și trafice influența pe lângă inculpatul-agent de poliție, astfel încât, să-l poată "rezolva pe cineva la rând", ce se afla în zona, cu autocamionul ( vol. XII, pag. 24).

La data de 13.04.2009, inculpatul l-a contactat pe agentul de poliție, solicitându-i să-și trafice influența pe lângă agentul de poliție, astfel încât să nu blocheze roțile autoturismului unui prieten pe care îl parcase neregulamentar. Pentru a fi mai convingător în traficarea influenței, inculpatul l-a sunat pe inculpatul-agent de poliție, cerându-i convis "dacă poți, te!" fapt pentru care inculpatul din urmă, i-a aplicat contravenientului un avertisment, folosind în mod codificat "Am pe -". Drept urmare, inculpatul l-a contactat telefonic pe inculpatul, precizându-i că dorește să-i mulțumească a doua zi, la întâlnire (vol.XII, pag. 20).

La data de 03.05.2009, inculpatul i-a solicitat inculpatului să-și trafice influența pe lângă agentul de poliție-incupat, din zona pentru a nu fi sancționat la regimul circulației pe drumurile publice pentru depășire de viteză, ca urmare a depistării cu aparatul (viteză 163 Km/oră). Drept urmare, i-a indicat inculpatului cum să acționeze cu prilejul întocmirii procesului-verbal contravențional, în sensul de a "lăsa un loc liber pe acolo", iar pentru faptul că contravenientul nu avea actele autoturismului și permisul de conducere asupra sa, să fie lăsat "la dracu" și "să facă un loc liber pe acolo, așa după cum se înțelege", în sensul "din OUG nu era OUG", primul și gata. Atât", întrucât contraveninentul pentru c are setrafica influența circulase după un alt contraveninent, acesta având o viteză de 156 Km/oră. La un minut după discuția cu inculpatul, inculpatul l-a contactat pe inculpatul și i-a indicat să ia tot ce-i dă inculpatul, cu precizarea de a ști că a fost unul după altul, urmând să vorbească în cursul serii sau a doua zi, când inculpatul va sosi în oraș.

Totodată, inculpatul îi recomandă inculpatului să-I prezinte și permisul de conducere pentru a nu primi amendă, urmând ca a doua zi, inculpatul să rezolve restituirea permisului.(121/VII).

13. A

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor - trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹alin.(1) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de dispozițiile art.26 Cod penal, raportat la art.13²din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; având în vedere intervențiile repetate pentru sine sau pentru altul pe lângă agenți de poliție rutieră, inculpați în prezentul dosar pentru a eluda dispozițiile legale, în scopul sustragerii de la răspunderea contravențională sau penală.

În ziua de 28.02.2009, inculpatul a fost contactat de inculpatul A, care, i-a cerut să-l ajute, astfel încât să nu fie cercetat pentru comiterea unui accident rutier, posibil cu victime, pe care l-a comis în zona discotecii, accident de care era vinovat un alt participant la traficul rutier, însă, inculpatul A consumase băuturi alcoolice. Pentru a se sustrage de la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul l-a îndrumat pe inculpatul A, să nu se supună testării cu aparatul, ori să se prezinte a doua zi la Serviciul, sau să pună pe altcineva la volanul autoturismului ca și cum l-ar fi condus acesta. Inculpatul A nu a putut realiza indicațiile inculpatului întrucât în zona accidentului se aflau mai multe persoane și l-a indicația agentului de poliție, a părăsit locul accidentului, deplasându-se la Biroul, unde s-a întâlnit cu acesta.

La data de 17.02.2009, inculpatul și-a traficat influența pe lângă inculpatul-agent de poliție pentru ca acesta, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu să nu-l sancționeze contravențional pe inculpatul A ( vol. XII).

La data de 21.04.2009 află că de serviciu la "" este agentul pe care îl contactează telephonic pe inculpatul - cerându-i să îl ajute pe un priteten foarte bun pe nume A. Pentru a nu mai sta la căci acesta se prezentase cu o altă persoană căreia îi fusese tamponată mașina. Inculpatul - îl sună apoi pe inculpatul spunându-I la ce ghișeu să se prezinte și cerându-i să fie discret la abordarea agentului de la ghișeu ( vol. VII, pag.51).

În cadrul discuției telefonice purtate la data de 04.05.2009, inculpatul A l-a asigurat pe inculpat - agent de poliție că i-a lăsat "ceva" pentru -, iar a doua zi, va reveni în C, ocazie cu care îl va căuta și pe el. În ziua de 05.05.2009, inculpatul-agent de poliție l-a contactat pe -, interesându-se dacă a luat legătura cu inculpatul A, potrivit înțelegerii stabilite..VII, pag. 126).

14.

Instanța constată că din următoarele probe administrate în cauză rezultă indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală, art.68¹Cod penal, cu privire la elemente ce intră în conținutul constituttiv al infracțiunilor trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art.257 Cod penal în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal, în referire la art.6¹alin.(1) din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de dispozițiile art.26 Cod penal, raportat la art.13²din Legea nr.78/2000, în condițiile art.41 alin.(2) Cod penal; având în vedere intervențiile repetate pentru sine sau pentru altul pe lângă agenți de poliție rutieră, inculpați în prezentul dosar pentru a eluda dispozițiile legale, în scopul sustragerii de la răspunderea contravențională sau penală.

La data de 23.03.2009, inculpatul îi solicită unei persoane feminine să-i ofere o cantitate de produs petrolier aferentă unui rezervor de autoturism, pentru o persoană apropiată care a fost depistată în trafic, încălcând regulile de circulație de către inculpatul (52V 09.04.2009).

La data de 25.03.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul-agent de poliție și i-a transmis, în mod codificat numele, în completarea "B 44, cu precizarea că, persoana de la volanul autoturismului este un cunoscut al său pe nume ce fusese oprit în trafic, în zona III ( pag.49/vol. IV).

Din verificările efectuate ulterior de ofițerii de poliție judiciară, a rezultat că, numitul este persoana, din localitatea.

În aceeași zi,urmare înțelegerii prealabile dintre inculpați, agenții de poliție-inculpați și s-au întâlnit la intrarea în schimb pentru a stabili modalitatea în care va fi contactat inculpatul.

La data de 25.03.2009, inculpatul l-a contactat pe inculpatul-agent de poliție și i-a transmis, în mod codificat numele, în completarea "B 44, cu precizarea că, persoana de la volanul autoturismului este un cunoscut al său pe nume ce fusese oprit în trafic, în zona III (pag. 49/vol.IV). Din verificările efectuate ulterior de ofițerii de poliție judiciară, a rezultat că, numitul este persoana, din localitatea.

În aceeași zi, urmare înțelegerii prealabile dintre inculpați, agenții de poliție-inculpați și s-au întâlnit la intrarea în schimb pentru a stabili modalitatea în care va fi contactat inculpatul.

La data de 30.03.2009, inculpatul i-a solicitat inculpatului să-i ofere o cantitate de produs petrolier prin intermediul unei vânzătoare, în schimbul încălcării atribuțiunilor de serviciu arătate mai sus (vol. XII, pag. 29).

La data de 01.04.2009, inculpatul i-a solicitat inculpatului să-și trafice influența pe lântă inculpatul-agent de poliție, astfel încât să nu-l sancționeze pe un văr de-al său, care, a fost implicat într-un accident de circulație cu un autoturism MERCEDES "cu două uși", întrucât în momentul contactării telefonice, inculpatul nu procedase în că la întocmirea procesului verbal constatator ( vol. XII).

Instanța constată prezența temeiului de drept prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea penlă pentru infracțiunile cercetate constând în închisoare mai mare de 4 ani și pericolul social concret raportat la modul de desfășurare a activității infracționale și la calitatea pe care o aveau cei 11 inculpați agenți de poliție.

Instanța face aprecieri comune cu privire la cei 11 inculpați sub aspectul acestui temei de drept reținut având în vedere că există indicii privind o activitate infracțională continuată la care fiecare și-a adus mai mult sau mai puțin contribuția, rezultă legături și înțelelegeri între inculpați care nu necesitau nici măcar explicații ci pur și simplu un telefon cu un mic detaliu de identificare al șoferului contravenient, colegul înțelegând despre ce este vorba.

Instanța constată un pericol ridicat în acțiunile inculpaților, care au furnizat informații inculpatului privind faptul că este dat în urmărire locală, sau a arterelor de circulație unde patrulează echipaje cu care inculpatul nu avea înțelegeri,informații care nu erau secrete de serviciu și parveneau astfel unei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.

Trebuie menționat cu precădere inculpatul din perspectiva analizei pericolului social având în vedere că acesta apare făcând cele mai numeroase intervenții la colegii săi, iar pe de altă parte în calitatea sa de apărător al ordinii publice își sfătuiește prietenii care au comis uneori accidente grave soldate cu decesul vicitimei, vătămări sau distrugeri materiale, să fugă de la locul accidentului, să mănânce ceva înainte de testarea cu aparatul spre a nu fi depistați cu alcoolemie sau să pretindă că la volan, la momentul producerii accidentului s-a aflat o altă persoană.

Din perspectiva foloaselor materiale obținute, a câștigurilor ilicite, instanța constată că la acest moment există indicii certe că serviciile făcute de fiecare inculpat cunoștințelor surprinse în trafic încălcând legislațiila rutieră nu rămâneau "neplătite", aceștia revenind cu o întrevedere la scurt timp prin aao feri sume de bani mai mici decât cea care ar fi fost plătită drept amendă, o masă la restaurant, țigări, cafea, un plin de benzină sau pur și simplu un serviciu viitor, sau serviciu contra serviciu. Chiar dacă câștigul efectiv concret în urma unei intervenții făcute de fiecare inculpat cu încălcarea atribuțiilor serviciu și prin traficarea influenței apare drept derizoriu ca valoare, succesiunea cu care se reptă acestea chiar în decursul unei nopți sau în zile consecutive (a se vedea la inculpații, ) dovedește că reprezenta un câștig constant ce transforma serviciul într-o afacere personală suprapusă indemnizației lunare primite de aceștia.

În ceea ce îi privește pe inculpații, A, intervențiile repetate la diverși agenți de poliție inculpați în prezentul dosar, pentru a eluda dispozițiilor legale privind deplasarea pe drumurile publice, uneori pentru scăpa de răspundere penală nu numai contravențională dovedesc de asemenea pericol social concret pentru ordinea publică.

Este real că inculpații au vârste tinere și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale însă aceaste circumstanțe personale sunt într-o mică contrapondere raportat la calitatea pe care fiecare din cei 11 inculpați o deținea, ținând cont de atitudinea pe care aceștia au manifestat-o având în vedere că deși luau în calcul posibilitatea interceptării convorbirilor vorbind cât de cât codificat, continuau să facă aranjamente între ei cu privire la șoferii prinși în trafic încălcând regulile de circulație ceea ce dovedește indiferență față de consecințe și iresponsabilitate. În plus aceștia și-au riscat nu numai propria reputație ci și pe cea a instituției care i-a angajat și al cărei rol era respectarea ordinii publice și a legilor țării, prevenirea și descoperirea infracțiunilor.

Chiar dacă ulterior declanșării urmăririi penale, de la data luării prima oară a măsurii arestului preventive inculpații au continuat să lucreze în cadrul poliției rutiere fiind la dispoziția instituției, aceștia nu au mai îndeplinit atribuțiile ce implică răspundere, conform art.65 alin.(4) din Statutul polițistului.

În ceea ce privește celelalte temeiuri de drept reținute în propunerea de arestare prevăzute art.148 lit.b), c) Cod procedură penală, având în vedere că aceasta a fost inițial admisă doar sub aspectul temeiului prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală instanța apreciază că este aplicabil principiul non reformation in pejus invocat de apărare, ceea ce face inutilă analiza celorlalte temeiuri solicitate.

Având în vedere prezența temeiurilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală, instanța apreciază că cea mai adecvată măsură preventivă în raport de scopul prevăzut de art.136 Cod procedură penală, privind buna desfășurare a procesului penal este cea a privării de libertate motiv pentru care dispune arestarea inculpaților pe o durată de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului și emiterea mandatelor de arest preventiv astfel că va respinge cererile formulate de inculpați privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

În termen legal, împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și inculpații --, -, -, -, -, -, -, -, A- și.

Recursul declarat de procuror critică încheierea recurată doar sub aspectul nelegalității în ce privește durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați, considerând că luarea acestei măsuri pe o perioadă de 29 de zile este nelegală, întrucât nu a fost luată în calcul perioada cât inculpații au foat arestați preventiv prin încheierea nr.83 din 26.06.2009 a Tribunalului Constanța, respectiv de 5 zile de la 26.06.2009 la 30.06.2009 dată la care prin încheierea nr.77/P din 30.06.2009 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost revocată măsura arestării preventive și s-a dipus punerea în libertate a inculpaților.

Recursurile declarate de inculpați vizează următoarele critici comune, sintetizate după cum urmează:

- nelegala sesizare a instanței de fond întrucât actul de sesizare a fost emis de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei;

- nelegala soluționare a cererii de sesizare a Curții Cosntituționale;

- nelegala administrare a probatoriilor;

- depășirea limitelor rejudecării de către prima instanță;

- nelegalitatea dispoziției de arestare preventivă ca efect al neîntrV. cumulative a condițiilor prevăzute de art.149¹Cod procedură penală.

Verificând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art.385⁶alin.(3) Cod procedură penală, Curtea constată că toate recursurile sunt fondate urmând a fi admise pentru următoarele motive de fapt și de drept:

Astfel, în ce privește recursul procurorului acesta apare ca întemeiat pentru motivele invocate, prima instanță dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, perioadă în care trebuia să se ia în calcul atât durata de 24 de ore a reținerii, cât și perioada de 5 zile de arest preventiv efectuată în baza primei încheieri ce a soluționat propunerea de arestare preventivă.

Și recursurile inculpaților sunt fondate și vor fi admise, Curtea ca instanță de recurs considerând că încheierea recurată este nelegală, atât în ce privește motivele de drept invocate de procuror, cât mai ales un element de neregularitate ce impunea respingerea propunerii de arestare preventivă.

Astfel, se constată în cauză că propunerea de arestare preventivă, ca act de sesizare a instanței este lovită de nulitate absolută potrivit art.197 alin.(2) Cod procedură penală, fiind emisă de un organ necompetent după calitatea persoanei.

În mod nelegal prima instanță a pus în discuție și s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale înainte de a se pronunța asupra legalei sesizări a instanței de judecată, chestiune procesuală ce prevala, întrucât înainte de a se soluționa alte excepții de procedură sau de fond incidente instanța este obligată să-și verifice legala sesizare.

În cauză, se constată și în raport de cele invocate de recurenți dar și în raport de elementele de drept rezultate din dosarul cauzei, că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA ce a efectuat urmărirea penală, nu avea competența după calitatea persoanei, această neregularitate neputând fi acoperită și putând fi invocată pe tot timpul procesului penal, inclusiv din oficiu, fiind sancționată cu nulitatea absolută a tuturor actelor procedurale și procesuale efectuate de organul judiciar necompetent.

Chestiunea vizând competența după calitatea persoanei rezultă din următoarele elemente ale cauzei:

Pe de o parte se constată că dosarul de urmărire penală privește fapte săvârșite de mai mulți inculpați și învinuiți aflate atât în legătură de conexitate cât și în legătură de indivizibilitate potrivit art.33 și art.34 Cod procedură penală, situație în care competența potrivit art.35 alin.(1) Cod procedură penală, aplicabil la urmărire penală potrivit art.45 alin.(1) Cod procedură penală, revenea organului de urmărire penală cu grad superior care în cauză este Direcția Națională Anticorupție, funcționând autonom în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Competența acestui organ de urmărire penală rezultă pe de o parte din faptul că cel puțin unul dintre învinuiții cauzei, respectiv numitul, potrivit fișei postului depusă la dosar avea funcție de control, având atribuții funcționale de control ierarhic al agenților de poliție rutieră din subordine, mențiune înscrisă în atribuțiile funcționale sub sintagma "controlează agenții de poliție rutieră în teren".

Acest învinuit are calitatea prevăzută de art.13 alin.(1) lit.b) din nr.OUG43/2002, întrucât avea calitatea de funcționar public cu funcție de control într-o instituție publică centrală, Ministerul Administrației și Internelor, și funcționa în cadrul unei formațiuni de poliție la nivelul unității administrativ teritoriale cu de municipiu, respectiv în cadrul Biroului pentru siguranța circulației în mediul C, unde avea funcția de șef de schimb.

Unitatea administrativ teritorială în care își desfășura activitatea nu avea rangul de comună sau oraș ci cea de municipiu, problemă care face să nu fie incidentă excepția prevăzută de art.13 alin.(1) lit.b) teza finală din nr.OUG43/2002.

Această premisă atrăgea competența de efectuare a urmăririi penale după calitatea învinuitului a organelor de urmărire penală din cadrul, atât în ce privește pe învinuitul cât și pe ceilalți învinuți sau inculpați în cauză ținând seama de legătura de conexitate și de indivizibilitate existentă în cauză și în lipsa unei dispoziții de disjungere a urmăririi penale ce ar fi trebuit eventual a fi dispusă înainte de efectuarea de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ce nu avea competență să efectueze urmărirea penală față de acest învinuit, a oricărui act de urmărire penală în cauză.

În lipsa acestei dispoziții de disjungere competența de efectuare a urmăririi penale revenea organului de urmărire penală superior expus mai sus.

Competența de efectuare a urmăririi penale este discutabil dacă nu se poate raporta și în ce privește încadrarea juridică reținută față de învinuiți și inculpați, respectiv art.13²din Legea nr.78/2000 coroborat cu art.248 Cod penal care prevede o cerință esențială în latura obiectivă, respectiv producerea unei vătămări constând în "o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat, ori al unei alte unități din cele la care se referă art.145 Cod penal", cerință esențială care are un domeniu similar, cvasiidentic cu norma de competență specială prevăzută de art.13 alin.(1) lit.a) din nr.OUG43/2002 care prevede că sunt de competența infracțiunile de corupție prin care s-a produs o perturbare deosebit de gravă bunului mers al unei instituții publice.

constând în necompetența după calitatea persoanei organului de urmărire penală este sancționată cu nulitatea absolută potrivit art.197 alin.(2) Cod procedură penală, nemaiputând fi acoperită ulterior și putând fi invocată și din oficiu.

Această sancțiune se aplică tuturor actelor procedurale și procesuale efectuate de organul de urmărire penală necompetent, respectiv a actelor de constatare, a actelor de dispoziție și administrare a probelor, a actelor procesuale de începere a urmăririi penale și punere în mișcare a acțiunii penale și pe cale de consecință și asupra întomirii actului de sesizare a instanței cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Ca atare, prima instanță în mod corect ar fi trebuit să constate această neregularitate și ar fi trebuit să aplice sancțiunea procesuală prevăzută de art.197 alin.(2) Cod procedură penală, înainte de a pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale, urmând constata în raport de existența nulitții că nu se mai impune sesizarea Curții Constituționale întrucât dispozițiile legale a căror constituționalitate s-a invocat nu mai pot servi la soluționarea cauzei.

Ca atare, față de neregularitățile constatate Curtea apreciază că în mod nelegal a procedat prima instanță, iar propunerea de arestare preventivă se impune a fi respinsă ca fiind formulată de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.

În aceste condiții nu se mai impune a mai fi analizate celelalte critici formulate de către recurenții inculpați.

Pentru aceste motive de fapt și de drept, Curtea va admite toate recursurile declarate în cauză, va casa în totalitate încheierea recurată, va reține propunerea de arestare preventivă spre rejudecare pe fond, soluționând-o în sensul respingerii, în sensul mai expus, urmând a fi respinse și cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de către inculpați, întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă vizează fondul cauzei și în raport de soluția pronunțată pe excepție nu mai pot servi la soluționarea cauzei.

Totodată, va dispune revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de toți inculpații și punerea de îndată în libertate a acestora de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise în cauză dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.385¹⁵pct.(2) lit.d) Cod procedură penală;

Admite recursurile declarate dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși inculpații-, -, -, -, -, A- și, împotriva încheierii de ședință nr.93 din data de 31 iulie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-.

Casează încheierea recurată și rejudecând, dispune:

1) În baza art.149¹Cod procedură penală, art.197 alin.(2) Cod procedură penală, art.13 alin.(1) lit.b) din nr.OUG43/2002 modif. art.33-35 Cod procedură penală, art.45 alin.(1) Cod procedură penală.

Respinge propunerea de arestare preventivă a tuturor inculpaților, formulată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca efect al sesizării instanței de către un organ de urmărire penală necompetent în funcție de calitatea persoanei.

Respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale ca neîndeplinind condiția prevăzută de lege de a avea legătură cu soluționarea cauzei.

În temeiul art.140³alin.(7) Cod procedură penală;

Revocă măsura arestării preventivă dispusă față de inculpații --, -, -, -, -, -, -, -, A- și.

Dispune punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise sub numărul de la 78 la 91 din 31 iulie 2009, de TRIBUNALUL CONSTANȚA, Secția penală, a inculpaților:

--- născut la 13 decembrie 1975, fiul lui G și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.78 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

--- născut la 27 noiembrie 1985, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.79 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 21 august 1986, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.80 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

--- născut la 1 iulie 1978, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.81 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- născut la 5 iunie 1986, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.82 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

--- născut la 19 iulie 1984, fiul lui G și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.83 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 7 mai 1981, fiul lui G și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.84 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

--- născut la 30 aprilie 1974, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.85 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 14 februarie 1981, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.86 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 29 iulie 1984, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.87 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 26 martie 1976, fiul lui G și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.88 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 29 aprilie 1982, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.89 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

-A-- născut la 2 noiembrie 1984, fiul lui - și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.90 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

- - născut la 25 aprilie 1967, fiul lui și, CNP - -, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.91 din data de 31 iulie 2009, emis de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-;

dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză

Se comunică la locul de deținere.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 august 2009.

Președinte, Judecător, Pt.judecător,

--- - - - - -

aflat în semnează

conf.art.312

C.P.P.

Președinte complet,

--- -

Grefier,

jud. fond.:

red.dec.jud.: -

tehnored.gref.

3 ex./19.08.2009

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Claudiu Răpeanu, Dan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 c.p.p.). Sentința 99/2009. Curtea de Apel Constanta Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 86/2009. Curtea de Apel Constanta Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 87/2009. Curtea de Apel Constanta