Prostituția (art. 328 cod penal). Decizia 592/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R O MA NIA

CURTEA DE APEL BACAU

SECTIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.592

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Silviu Anti

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Vadana

- - - judecător

- - - grefier

*********************

Ministerul Public: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

- reprezentat legal prin procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, împotriva deciziei penale nr.220/A din 12.05.2009, pronunțată de pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat și motivat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, casarea deciziei pronunțate de TRIBUNALUL BACĂU și a sentinței pronunțate de Judecătoria Bacău și pe fond condamnarea inculpatei la o pedeapsă orientată spre minimul special.

Față de antecedentele penale a inculpatei care a fost condamnată de 4 ori pentru același gen de infracțiuni, consideră că se impune aplicarea unei sancțiuni ferme și prompte prin aplicarea unei pedepse întrucât s-a adus o atingere constantă legii penale.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr.376/17 februarie 2009 Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr-, inculpata, CNP -, fiica lui și, născută la 19.04.1986 în B, cu domiciliul în sat. com. jud.B, a fost achitată în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.b Cod pr.penală coroborat cu art.18/1 Cod penal pentru comiterea infracțiunii de prostituție, prev. de art.328 Cod penal.

În temeiul art.91 alin.1 lit.c din Codul penal, inculpatei i-a fost aplicată amenda administrativă de 500 lei.

În temeiul art.118 lit.e din Codul penal, s-a dispus confiscarea sumei de 140 lei, consemnată la CEC cu recipisele -/1/6 aug.2008 și -/1/13 august 2008.

În temeiul art.192 alin.1 lit.d din Cod pr.penală, inculpata a fost obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că inculpata obișnuia să-și racoleze clienții la intersecția 11 cu str.- - din B, după care se urca în mașinile acestora, unde, întreținerea raporturi sexuale contracost, fiind surprinsă de patrule ale jandarmilor și de către organele de poliție de 3 ori: pe 7 și 11 iulie și 12 august 2008, în locuri lăturalnice din afara municipiului

Inculpata a recunoscut comiterea faptei, precizând că a procedat astfel pentru a-și întreține cei 4 copii minori.

Prin decizia penală nr. 220/A/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus în baza art.379 pct.2 lit.b din Cod pr.penală, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, declarat împotriva 376/17 februarie 2009 Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul -, doar în ceea ce privește cuantumul amenzii administrative.

S-a desființat sentința atacată sub acest aspect.

S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond;

S-a majorat de la 500 lei la 700 lei cuantumul amenzii administrative aplicate inculpatei.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că fapta a existat și a fost săvârșită cu vinovăție, în formă continuată.

Inculpata a comis fapta dedusă judecății în cursul termenului de încercare stabilit prin 972/13 mai 2008, ceea ce înseamnă că dacă în cauză i s-ar fi aplicat o pedeapsă, aceasta trebuia executată în condiții de detenție.

Instanța de fond nu a putut face abstracție de cei 4 (patru) copii ai inculpatei, de 7,6,3 ani și ultimul în vârstă de 9 luni, care ar fi rămas pe drumuri, cât timp mama lor s-ar fi aflat la închisoare.

Având în vedere interesele celor 4 copii, de a crește alături de mama lor, instanța de apel consideră că merită să-i mai fie acordată o șansă inculpatei, în că va înțelege că a pornit pe un drum greșit în viață, că prostituția este o faptă gravă și că trebuie să-și câștige existența prin muncă cinstită.

Totuși, apelul procurorului este întemeiat, însă sub un alt aspect care nu a fost invocat și anume în ceea ce privește cuantumul amenzii administrative.

Pentru a i se atrage atenția inculpatei că trebuie să pună capăt activității infracționale, se impune a fi majorat cuantumul amenzii administrative.

Având în vedere cele de mai sus, apelul procurorului s-a admis doar în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate, sentința atacată urmând a fi desființată sub aspectul arătat.

Cauza a fost reținută spre rejudecare și în fond amenda administrativă a fost majorată.

În cauză a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, în motivele de recurs arătând că deși instanța de apel constată că fapta a existat și a fost săvârșită cu vinovăție în formă continuată, a menținut sentința de achitare a inculpatei pe simplul motiv că are în întreținere patru copii minori care ar fi rămas pe drumuri, cât timp mama lor - inculpata - s-ar fi aflat la închisoare.

Având în vedere antecedentele penale ale inculpatei pentru același gen de infracțiuni, nu se poate susține că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Menținerea soluției de achitare creează în contextul social actual impresia unei lipse de reacție a organelor judiciare și a putea încuraja pe această cale persoanele care prestează asemenea activități.

În mod netemeinic, instanța de fond și cea ce apel a reținut că inculpata ar fi obligată să practice acest gen de activități ilegale, iar săvârșirea lor ar fi " în principal legală de necesitatea asigurării mijloacelor de trai pentru cei patru copii minori".

Din analiza probelor administrate, împrejurările de timp și loc, antecedența penală a inculpatei, infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 972/13.05.2008, se impune sancționarea fermă și promptă a inculpatei prin aplicarea unei pedepse.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus în art. 38510, alin.2 Cod procedură penală, precum și celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art. 3859, alin.3 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține următoarele:

Instanța de apel a apreciat în mod corect că din probele administrate legal de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpatei. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute.

Rezultă din depozițiile martorilor, și - coroborate cu declarațiile inculpatei că în perioada lunilor iulie-august 2008, inculpata și-a procurat principalele mijloace de existență prin întreținerea de relații sexuale contra cost, cu trei bărbați.

Se constată însă că apelul procurorului este fondat în ceea ce privește aprecierea actelor materiale comise de inculpată ca având gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatei rezultă că aceasta a mai fost condamnată anterior de 4 ori, toate condamnările fiind pronunțate pentru comiterea infracțiunii de prostituție, prevăzută de art. 328 Cod penal, pedepsele aplicate fiind suspendate condiționat.

Actele materiale pentru care este judecată în prezentul dosar sunt comise în termenele de încercare privind suspendarea condiționată a executării tuturor acestor pedepse, de unde rezultă neîndoios că niciuna din sancțiunile aplicate anterior și nici modalitatea de executare a acestora nu și-au atins scopul instituit de legiuitor, acela de reeducare și de reintegrare în societate a inculpatei, fără săvârșirea de noi infracțiuni.

Este adevărat că din declarația inculpatei dată în fața primei instanțe și din actele depuse la dosarul din apel, rezultă că aceasta are 4 copii minori care, odată încarcerată inculpata, ar fi lipsiți de suportul matern, însă din analiza actelor amintite se observă că acești minori ori nu au tată cunoscut, ori este consemnat un tată ce nu este soțul mamei.

În aceste condiții, privarea de libertate a inculpatei, o perioadă nu îndelungată, pe lângă posibilitatea ca rolul pedepsei să-și atingă scopul în persoana sa, se poate spune că o împiedică și de a mai avea relații sexuale cu diferiți bărbați, necunoscuți, din care ar putea rezulta alți copii, care să nu se bucure în mod cert de un sprijin patern.

Față de cele arătate, singura împrejurare, cu adevărat de nedorit, aceea a sorții celor 4 copii minori ai inculpatei, nu poate anula faptele manifestate de în realitatea obiectivă, acelea de parazitism social, comise, așa cum s-a arătat mai sus, după alte patru pedepse aplicate de instanțele de judecată pentru aceleași fapte.

Trebuie însă avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de recurs orientându-se la minimul special prevăzut de lege, de 3 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, constatându-se întemeiat motivul de recurs invocat de procuror, în baza art. 38515, pct. 2, lit. d Cod procedură penală, se va admite recursul acestuia și vor fi casate cele două hotărâri ale instanțelor inferioare, sentința penală doar în parte.

După condamnarea inculpatei, potrivit celor arătate mai sus, se va face și aplicarea art. 83 Cod penal, rezultând o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Văzând și dispozițiile art. 192, alin.3 Cod pr. penală;

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515, pct.2, lit. d Cod pr. penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU împotriva deciziei penale nr.220/A/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.

Casează decizia penală recurată în totalitate și sentința penală nr.376/17.02.2009 a Judecătoriei Bacău în ceea ce privește greșita achitare a inculpatei și temeiul de drept a obligării inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la prima instanță.

Reține cauza spre rejudecare și în fond:

In baza art.328 Cod penal condamnă inculpata, cu date de stare civilă cunoscute, la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție.

In baza art.83 Cod penal, dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.972/13.05.2008 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 26.05.2008 prin neapelare, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată în cauză.

Pedeapsă de executat: 6 luni închisoare.

Interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art.71, alin.2 Cod penal.

Schimbă temeiul de drept a obligării inculpatei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la prima instanță în art.191, alin. Cod pr.penală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

In baza art.192, alin.3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Red.

Red. - /

Red. -

Tehnored. - 4 ex.

26.10.2009

Președinte:Adrian Bogdan
Judecători:Adrian Bogdan, Silviu Anti, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prostituția (art. 328 cod penal). Decizia 592/2009. Curtea de Apel Bacau