Proxenetismul (art. 329 cod penal). Decizia 604/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.604/R/2009
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Livia Mango
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - --
Ministerul public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ -
reprezentat prin procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr.30/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr.70 din 2.09.2009 al Tribunalului Sălaj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev.de art.329 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul, întrebat fiind, arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Totodată, precizează că este condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare de către Judecătoria Șimleu Silvaniei, depune la dosar copia declarației martorei și susține că a fost condamnat abuziv.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului, având în vedere motivele de recurs formulate de inculpat, solicită în temeiul art.38515al.2 Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, apreciind că competența materială revine Tribunalului Sălaj raportat la obiectul infracțiunii.
În subsidiar, solicită casarea hotărârilor pronunțate de instanța de apel și instanța de fond și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a reindividualizării pedepsei.
Reprezentantul Parchetului, arată că deși inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestuia care o trafica pe minora în scopul obținerii de foloase sens în care solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, apreciind pedeapsa aplicată ca fiind pe deplin justificată raportat la gravitatea faptei.
De asemenea, apreciază că competența de soluționare a cauzei a fost bine stabilită motiv pentru care solicită respingerea excepției.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține memoriul depus la dosar, arată că este nevinovat, precum și faptul că a fost condamnat de o instanță necompetentă.
CURTEA:
Prin sentința penală nr.248 din 20 iulie 2009, Judecătoria Zalăua dispus condamnarea inculpatului (fiul lui și, născut la data de 30.09.1973 în, jud.S, domiciliat în,-,.2,.10, jud. S) la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani, cu privare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, faptă prevăzută și pedepsită de art 329 alin.1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În baza art.65 alin.2 rap. la art.66 penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a, lit.b) și e) penal pe o durată de 5 ani.
În baza art.71 alin.1 penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a II-a și lit.b) penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.329 alin.4 penal s-a dispus confiscarea sumei de 3.000 lei de la inculpat.
În baza art.191 alin.1 pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei urma fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru apărătorul din oficiu av..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarele:
În cursul lunii august 2006, în timp ce se afla în localitatea, minora, în vârstă de 15 ani la acel moment, l-a cunoscut pe inculpatul și a acceptat propunerea acestuia de merge împreună în vizita la sora sa, în localitatea. În timp ce se aflau în localitatea, inculpatul, care cunoștea faptul că este minoră, a obligat-o pe aceasta să accepte să se prostitueze, amenințând-o că în caz contrar o va "vinde." în acest mod, minora a acceptat să se prostitueze, astfel încât cei doi se deplasau aproape zilnic cu diverse mașini de ocazie din localitatea în municipiul Z, unde ambii racolau clienți cu care minora întreținea raporturi sexuale contra unor sume de bani. Banii obținuți în acest mod erau păstrați de inculpat, acesta fie primind banii direct de la clienți, fie de la minoră, după finalizarea raportului sexual.
După o perioadă de timp, cei doi s-au mutat în municipiul Z, locuind o vreme în apartamentul martorului, unde locuiau și soția și copiii acestuia din urmă. Minora a continuat să practice prostituția și în această perioadă, obținând diverse sume de bani, din care cei doi se întrețineau.
Inculpatul a dus-o pe minoră în localitatea, în locul numit "KM 0", unde aceasta a întreținut raporturi sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani și, de asemenea, cu acordul inculpatului, minora a întreținut un raport sexual cu martorul, care i-a transportat pe cei doi din localitatea în localitatea, fără a primi bani pentru această cursă, plata constituind-o raportul sexual cu minora.
Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, susținând constant că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de proxenetism, neconstrângând-o în niciun mod pe minora să se prostitueze, aceasta fiind doar concubina lui, în acest sens fiind declarațiile sale de la filele 5-8 și 56.
Art.69 pr.pen. prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
În cauză, declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale prin care comiterea infracțiunii de proxenetism este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, respectiv de declarațiile minorei și a celorlalți martori audiați în cauză.
Astfel, minora a arătat în declarațiile sale din cursul urmăririi penale faptul că a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția, sub amenințarea că va fi vândută dacă nu se va supune acestei constrângeri. De asemenea, inculpatul a folosit și violența împotriva minorei în acest scop. Minora a declarat că în repetate rânduri a fugit de la inculpat, dar acesta a găsit-o de fiecare dată și a amenințat-o că o va omorî dacă va mai fugi. Din declarațiile sale, rezultă că banii pe care îi încasa erau preluați de inculpat, acesta cheltuindu-i în cea mai mare parte în interes personal, dându-i și ei anumite sume, dar mici, pentru a-și cumpăra îmbrăcăminte. Martora a declarat în fața instanței că inculpatul o supraveghea permanent, știind exact locul în care se afla și persoanele cu care era împreună. De asemenea, din declarația acesteia dată în fața instanței rezultă că inculpatul ar fi încercat să o izoleze de părinții săi, neaducând la cunoștința tatălui și fratelui minorei împrejurarea că aceasta locuia cu el, în timpul unei vizite făcute de cei doi la locuința inculpatului.
Susținerile inculpatului în sensul că minora ar fi declarat că nu a fost constrânsă să practice prostituția sunt contrazise tocmai de declarațiile acesteia, inclusiv de cea dată în fața instanței de judecată, în care, deși la început a arătat că nu a fost amenințată și forțată să practice prostituția, a revenit apoi asupra declarației sale, menționând expres: "la începutul relației cu inculpatul, respectiv în primele 2-3 zile când l-am cunoscut pe acesta, m-a amenința că mă vinde dacă nu stau cu el". De asemenea, aceasta nu a practicat prostituția înainte de a fi forțată de inculpat. În legătură cu declarația acestei martore, instanța reține împrejurarea că la audierea sa, aceasta a fost vizibil speriată, refuzând să răspundă întrebărilor instanței dacă îi este frică de inculpat.
De asemenea, martora a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, că știe din discuțiile purtate cu minora că aceasta a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția și personal a văzut în repetate rânduri cum inculpatul primea sume de bani de la clienții minorei. De asemenea, inculpatul i-a propus și acestei martore să îi găsească clienți, dar aceasta a refuzat oferta, spunându-i că preferă să se descurce singură, fără a avea un "protector."
Aspectele relatate de martora au fost confirmate și de declarația martorei, și aceasta declarând că avea cunoștință despre situația minorei, observându-l și ea personal pe inculpat încasând sume de bani de la clienții minorei.
În ceea ce privește declarațiile martorului, instanța reține că există contradicții între cele din cursul urmăririi penale și cele din fața instanței, iar motivul invocat de martor în fața instanței, respectiv starea de ebrietate din timpul urmăririi penale, instanța îl apreciază ca nesincer, cu atât mai mult cu cât declarația făcută de inculpat în cursul urmăririi penale se coroborează cu declarațiile celorlalte persoane audiate, pe când cea din timpul judecății nu se coroborează cu alte probe, motiv pentru care instanța nu le va lua în considerare pe acestea din urmă. Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că inculpatul personal i-a spus că "o dă pe la produs, respectiv că îi găsește diferiți clienți pentru a practica prostituția, iar din aceste fapte acesta se întreținea și își câștiga existența."
Și martorul a arătat că inculpatul i-a propus să întrețină raporturi sexuale atât cu minora, cât și cu martora, auzind discuții în satul că asemenea propuneri au fost făcute și altor persoane.
De asemenea, martorul confirmă învinuirile care i se aduc inculpatului, arătând că a întreținut un raport sexual cu minora, la propunerea inculpatului, în schimbul serviciului prestat de el de a-i transporta pe cei doi cu mașina în localitatea și, totodată, menționând expres: "știu despre că o îndemna pe să se prostitueze, obținând în acest mod diferite sume de bani cu care se întrețineau."
În ceea ce îl privește pe martorul, instanța a înlăturat declarația acestuia din cursul judecății, luând în considerare doar pe cea din cursul urmăririi penale, și aceasta ca urmare a nesincerității martorului, care a declarat că nu ar fi dat nicio declarație în cursul urmăririi penale și că semnătura de pe declarația de la fila 36 nu îi aparține. Or, prin simpla comparare a semnăturii de la fila 36 cu cea de pe declarația dată în fața instanței, se observă că acestea sunt foarte asemănătoare, astfel încât se ridică dubii serioase cu privire la sinceritatea martorului în fața instanței. În aceste condiții, instanța a luat în considerare declarația acestui martor din cursul urmăririi penale, care se coroborează cu celelalte declarații, dovedind vinovăția inculpatului. Astfel, și acest martor a arătat următoarele: "În perioada anului 2006, respectiv în vară, acesta (inculpatul) se afla pe raza municipiului Z, împreună cu o tânără care știu că se numea, era minoră și era din localitatea și despre care mi-a declarat că o dă la produs, rugându-mă să îi să locuiască o scurtă perioadă de timp în apartamentul unde locuiam eu, soția mea și copilul meu. Cei doi au stat în apartament aproximativ o săptămână, fără să îi pun la plata chiriei sau a cheltuielilor, în acel timp văzând că este preocupat de ceea ce mi-a declarat, respectiv îi găsea clienți pentru ca minora să practice prostituția și știu că din banii obținuți cei doi se întrețineau."
În aceste condiții, coroborând declarațiile persoanelor audiate, care contrazic susținerile inculpatului, instanța apreciază ca fiind dovedită fără nici un dubiu vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de proxenetism.
Referitor la apărarea inculpatului în sensul că se impune achitarea sa, întrucât a fost achitată și minora pentru comiterea infracțiunii de prostituție și că, în condițiile în care nu există infracțiunea de prostituție nu va putea exista nici cea de proxenetism, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât minora a fost scoasă de sub urmărire penală, apreciindu-se față de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, precum și cele personale, că fapta de prostituție există, dar nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, neimpunându-se trimiterea în judecată a minorei pentru comiterea acestei infracțiuni, fiind suficientă aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului de a recruta și constrânge sub amenințare pe minora, în scopul practicării prostituției și de a trage foloase materiale de pe urma prostituării acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută și pedepsită de art. 329 alin.1, alin.2 și alin.3 penal, cu aplicarea art.37 lit. b) penal.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost a anterior condamnat la mai multe pedepse cu închisoare pentru infracțiuni de furt calificat, violare de domiciliu și tăinuire. Ultima condamnare anterioară comiterii infracțiunii pentru care a fost judecat în prezentul dosar a fost la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.202/05.09.2000 a Judecătoriei Marghita. A fost arestat la 07.07.2000 și liberat condiționat la 03.03.2004, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 402 zile.
Instanța a constatat că, întrucât inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune intenționată în anul 2006, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare după executarea condamnării de 4 ani și 6 luni închisoare aplicate prin Sentința Penală nr. 202/05.09.200 a Judecătoriei Marghita și nefiind incidente dispozițiile art.38 penal, în cauză sunt întrunite condițiile de existență ale pluralității infracționale sub forma recidivei postexecutorii.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, comisă în stare de recidivă postcexecutorie, prevăzută de art.328 alin.1, alin.2 și alin.3 penal, cu aplicarea art.37 lit.b) penal.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, închisoarea de la 5 la 18 ani, instanța apreciază că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre mediu, de 10 ani închisoare, ce va fi executată în regim de detenție. Instanța apreciază că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.
Împotriva sentinței astfel rezumată a declarat apel inculpatul solicitând prin memoriu depus la dosar (12) reducerea pedepsei de 10 (zece) ani care, în opinia sa, este foarte mare deoarece întreg probatoriul se bazează pe declarațiile unor martori care nu au putut fi coroborate cu nici o altă probă, acestea fiind simple presupuneri sau zvonuri, în sensul că ar fi obligat-o pe partea vătămată, minora să se prostitueze. Nu s-a găsit însă nici o persoană care să confirme că i-a dat (inculpatul) o anumită sumă de bani ca în schimb să întrețină raporturi sexuale cu.
În final, inculpatul apelant mai arată că prin modul de administrare și apreciere a probatoriului existent la dosar, prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare.
În acest sens, inculpatul susține că depoziția martorului este una mincinoasă, că martorul și-a retras declarația dată în cursul urmăririi penale și că instanța a renunțat la audierea martorului, propune prin rechizitoriu, pe motiv că nu are relevanță, în cauză deși inculpatul a insistat în audierea acestui martor.
Prin decizia penală nr.707 din data de 2 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.248/20.07.2009 a Judecătoriei Zalău, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorar avocat din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul Sălaj - av..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din analiza coroborată a materialului probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, a rezultat că prima instanță în mod corect și argumentat a stabilit și reținut situația de fapt și vinovăția indubitabilă a inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor art.63 alin.2 pr.penală, referitoare la aprecierea probelor, reținând elemente comune din declarația părții vătămate și depozițiile martorilor, stabilindu-se în final, prin înlăturarea aspectelor contradictorii că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul infracțiunii de proxenetism, în forma agravată, prev.de art.329 alin.1,2 și 3.penal, cu aplicarea art.37 lit.b penal.
Față de aceste probe, justificat instanța a considerat că retractarea celor susținute inițial de către martorul, făcută în fața instanței nu poate produce consecințe juridice, neexistând temei legal pentru înlăturarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale, cât timp nu s-a probat că ele au fost luate cu încălcarea cerințelor art.68 Cod procedură penală.
De asemena, în ce privește depoziția martorului, aceasta nu a putut fi catalogată drept mincinoasă, atâta vreme cât se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În sfârșit, cu privire la martorul, în cuprinsul sentinței se consemnează că, în ședința din 17.06.2009 s-a omis audierea acestuia, tocmai față de poziția exprimată atât de reprezentantul Ministerului Public cît și de inculpat personal, instanța considerându-se lămurită în baza celorlalte probe administrate în cauză.
În plus, tribunalul a constatat că deși în fața instanței inculpatul și-a susținut în mod constant nevinovăția, totuși a înțeles să pledeze fie pentru achitare, la judecata pe fond, fie pentru reducerea pedepsei, în apel, pe motiv că infracțiunea de proxenetism "nu a fost dovedită" în sensul că ar fi obligat-o pe partea vătămată să se prostitueze.
Totuși, din primele declarații date de inculpat la poliție, pe care le-a menținut în fața instanței, rezultă că acesta cunoștea că partea vătămată, minora, se îndeletnicește cu practicarea prostituției și chiar dacă nu ar fi tras foloase de pe urma aceste activități, nu a recrutat-o și nu a constrâns-o în acest scop - așa cum, contrar probelor aflate la dosar, susține inculpatul - trebuie observat că două din formele alternative ale infracțiunii de proxenetism, prev.și ped.de art.329 alin.1 Cod procedură penală sunt, "îndemnul" sau "înlesnirea" practicării prostituției.
Or, sub aceste aspecte, este de necontestat faptul că partea vătămată, a practicat în mod repetat prostituția, o anumită perioadă de timp, în cursul anului 2006, sub "oblăduirea" inculpatului, care în tot acest timp a întreținut cu ea "relații de concubinaj" deși era minoră și i-a "administrat veniturile", îndemnând-o să-și cumpere haine (conform susținerilor sale). Starea de minoritate a părții vătămate atrăgând după sine agravanta prev.de art.329 alin.3 Cod penal.
Prin urmare, este exclus a se avea în vedere achitarea inculpatului pe motiv că faptele nu sunt dovedite - așa cum a solicitat apărătorul său, în ședința de azi - fie și numai dacă ne raportăm la starea de fapt, ce rezultă din primele (și singurele) sale declarații, dealtfel nesincere, completate apoi cu materialul probator existent la dosar.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Judecătoria a făcut o corectă aplicare a criteriilor prev.de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei și atitudinea nesinceră manifestată de inculpat pe întregul parcurs al cercetării judecătorești.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului apelant, de 10 (zece) ani închisoare, corespunde unei individualizări proporționale, fiind de natură, prin durata ei, să asigure finalitatea preventivă și cea educativă, neexistând temeiuri pentru reducerea sa.
Față de cele arătate, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală s-a respins ca nefondat apelul inculpatului.
În baza art.192 alin.2 și 189.pr.penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 250 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorar avocat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal inculpatul, arătând că decizia penală este netemeinică și nelegală, deoarece competența materială cu privire la judecarea cauzei în primă instanță revenea Tribunalului, că instanța i-a respins nejustificat cererile în probațiune formulate privind audierea unor martori, că greșit s-a luat în considerare declarația martorului.
În subsidiar, în ședința publică din data de 13 octombrie 2009, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul este fondat în ceea ce privește cererea subsidiară a inculpatului recurent de reducere a cuantumului pedepsei și sub acest aspect va fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond și cea de apel au stabilit o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că în anul 2006 inculpatul recurent a îndemnat-o pe minora să practice prostituția și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către minoră.
Aceste aspecte reies din declarațiile martorilor 29, 30 dos.p, 122 dosar fond, 31 dos.p, 123 dosar fond, 32 dos.p, 121 dosar fond, 33 dos.p, 124 dosar fond, 34 dos.p, 166 dosar fond, 35 dos.p, 305 dosar fond, 36 dos.p, 125 dosar fond, 38, 39, 40 dos.p, 167 dosar fond, 194 dosar fond, 195 dosar fond, vinovăția inculpatului fiind astfel dovedită.
a fost audiată în cauză în calitate de martor, arătând că a avut o relație cu inculpatul timp de 9 luni, perioadă în care acesta a întrebat-o dacă este de acord să se prostitueze, ea fiind de acord 247-248 dosar fond. A mai arătat martora că toții banii pe care i-a încasat în urma practicării prostituției i-a dat inculpatului.
Probele administrate nu au conturat existența vreunei constrângeri asupra minorei în vederea practicării prostituțieii și nici racolarea ei prin constrângere în acest scop.
Din raportul de constatare medico-legală nr.589//25 din 10.04.2008 reiese că minora prezenta tulburări de conduită, având discernământul păstrat, iar din referatul de evaluare efectuat în cauză a reieșit că minora a fugit de mai multe ori de acasă, încercând să atragă atenția părinților pentru ca aceștia să îi acorde mai multă îngrijire, că a început să întrețină relații sexuale de la vârsta de 14 ani, că l-a însoțit de bună voie pe inculpatul la locuința lui, fiind la data respectivă fugită de acasă.
Prin Decizia nr.XVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, n aplicarea dispozițiilor incriminatorii ale art.329 din Codul penal și ale art.12 și 13 din Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 și, respectiv, art.13 din Legea nr.678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art.329 alin.1 din Codul penal este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr.678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzute de art.329 din Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.
Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art.329 alin.1 din Codul penal.
Astfel, în cazul proxenetismului constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârșire alternativă a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, pe când în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni.
Ca urmare, atât timp cât nu se evidențiază existența constrângerii identificate sub vreuna dintre modalitățile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art.12 și, respectiv, art.13 din Legea nr.678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, trebuie încadrate în varianta agravată a infracțiunii de proxenetism prevăzute în art.329 alin.2 din Codul penal, după cum și modalitatea expres prevăzută în acest alineat, de săvârșire a acestei infracțiuni prin "constrângerea la prostituție" trebuie supusă aceluiași tratament de încadrare juridică.
În situația în care cele arătate la alineatul precedent se realizează față de un minor, încadrarea corectă este în art.329 alin.1,2,3 penal, dacă nu se evidențiază existența constrângerii identificate în vreuna dintre modalitățile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate în art.12 și, respectiv, art.13 din Legea nr.678/2001.
Prin urmare, instanța de fond a dat o corectă încadrare juridică faptei inculpatului recurent și a avut deplina competență a soluționa cauza, întrucât infracțiunea de proxenetism prev.de art.329 penal nu este dată în competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, astfel cum este aceasta reglementată la art.27 din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește însă individualizarea cuantumului pedepsei instanța de fond a apreciat greșit că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 ani închisoare, câtă vreme din probele administrate nu a reieșit constrângerea prin violență a minorei la practicarea prostituției, nici racolarea ei în acest scop, minora mergând de bună voie să stea cu inculpatului, fiind fugită de acasă. Din proble administrate a reieșit că banii obținuți de minoră din practicarea prostituției erau luați de inculpat, dar din acești bani se întrețineau amândoi, minora fiind bine îngrijită, clienții preferând să o aleagă pe ea pentru că era mai frumoasă, după cum reiese din declarațiile martorei dată în cursul urmăririi penale.
De asemenea se constată că deși inculpatul a mai fost condamnat la numeroase pedepse, acestea au fost aplicate pentru comiterea de infracțiunii de furt calificat, existând și o condamnare pentru tăinuire, nefiind evidențiate în antecedența penală a inculpatului fapte comise cu violență.
În raport de aceste elemente curtea consideră că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție va fi în măsură să realizeze scopul preventiv, reeducativ și sancționator prev.de art.52 penal.
Ca urmare în baza art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. curtea va admite recursul declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 30.09.1973, aflat în Penitenciarul Satu Mare împotriva deciziei penale nr.70 din 2 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj, pe care o va casa împreună cu sentința penală nr. 248 din data de 20.07.2009 a Judecătoriei Zalău, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând cauza sub acest aspect va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.1, 2 și 3.penal, cu aplicarea art.37 lit.b penal de la 10 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor.
În baza art.189 proc.pen. se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av., sumă ce se va avansa din fondul
În baza art. 192 alin. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 2 lit. d proc.pen. admite recursul declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 30.09.1973, aflat în Penitenciarul Satu Mare împotriva deciziei penale nr. 70 din 2 septembrie 2009 Tribunalului Sălaj, pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 248 din data de 20.07.2009 a Judecătoriei Zalău, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând cauza sub acest aspect, reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1, 2 și 3.penal, cu aplicarea art. 37 lit. b penal de la 10 ani închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor.
În baza art. 189.proc.pen. stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av., sumă ce se va avansa din fondul
În baza art. 192 alin. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - --
Red./Dact.
4 ex./22.10.2009
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Ana Covrig Livia Mango
