Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 370/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR- (2509/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR. 370

Ședința din Camera de Consiliu din 14 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu

GREFIER - - -

* * * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea sesizării PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect recunoașterea sentințelor nr.14.162/2009/12 din data de 05 martie 2009 Judecătoriei orașului și nr.3.Bf.250/2009/11 a Tribunalului Județean - - din data de 4 iunie 2009 și punerii în executare a acestora, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei, cerere formulată de autoritățile judiciare din Republica Ungaria.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns pentru persoana condamnată avocat din oficiu în substituirea doamnei avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura neîndeplinită cu persoana condamnată pentru care nu s-a primit dovada că aceasta a luat cunoștință de acest termen.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea solicită părților a-și preciza punctul de vedere în raport de faptul că persoana condamnată a primit notificarea citației anterioare pe data de 4 noiembrie 2009.

Reprezentantul parchetuluiapreciază că textul legal obligă instanța să încunoștințeze persoana condamnată despre existența procesului în sine și nu cu privire la fiecare termen acordat și consideră procedura de citare legal îndeplinită.

Apărătorul persoanei condamnateconsideră procedura legal îndeplinită.

Curtea apreciază că, în raport de obiectul cauzei și de procedura de soluționare a cauzei - în regim de urgență -, de esența citării este ca persoana condamnată să ia cunoștință despre faptul că pe rolul acestei instanțe se află un dosar ce o privește și despre obiectul cauzei.

Considerând procedura legal îndeplinită și nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea sesizării.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune recunoașterea sentințelor și transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de către autoritățile statului. Apreciază că persoana condamnată și-a manifestat consimțământul la transfer, se află în executarea unei pedepse mai mari de 6 luni cu executare în regim de detenție, există dublă incriminare, atât în statul de condamnare, cât și în cel de executare, cu privire la fapta reținută în sarcina persoanei condamnate prin hotărârea de condamnare.

Ca atare, solicită recunoașterea sentinței nr. 14.162/2009/12 din data de 6 ianuarie 2009 Judecătoriei orașului așa cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința nr.3.Bf.250/2009/11 a Tribunalului Județean din data de 4 iunie 2009 - prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 3 ani pentru comiterea infracțiunii din culpă - corespondent în legislația română. Deasemenea, solicită transferarea în vederea executării acestei pedepse, în temeiul art. 145 din Legea 302/2004, urmând a se deduce perioada executată de la 6 ianuarie 2009 la zi.

Apărătorul persoanei condamnate solicită recunoașterea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare e și a se dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei. În cauză sunt îndeplinite condițiile stabilite de Legea nr. 302/2004, cât și a Convenției Europene de la Strasbourg din martie 1983 - privind transferarea persoanelor condamnate.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rezoluția din 20.10.2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr. 2416/II/5/2009 s-a dispus sesizarea Curții de APEL BUCUREȘTI în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței nr. 14.162/2009/12 din 05.03.2009 a Judecătoriei orașului, așa cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința nr. 3.Bf.250/2009/11 din 04.06.2009 a Tribunalului Județean - - din Republica Ungară, în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată.

La data de 02.10.2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub nr. 2416/II/5/2009 adresa nr.- din data de 22.09.2009 Ministerului Justiției și Libertăților Ministerului - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care a transmis acestei unități de parchet adresa formulată de Ministerul Justiției al Ungaria, prin care se solicita transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei aplicate față de sus-numit de către instanța de judecată din statul solicitant.

Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. 2 lit. a-c din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, și art. 6 alin. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, se constată că prin sentința nr. 14.162/2009/12 din 05.03.2009 a Judecătoriei orașului, așa cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința nr. 3.Bf.250/2009/11 din 04.06.2009 a Tribunalului Județean - - din Republica Ungară, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani.

În fapt,s-a reținut că, în data de 05.01.2009, persoana transferabilă, în timp ce a condus un autoturism pe drumurile publice, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în urma impactului rezultând decesul a două persoane și vătămarea corporală a altor 6 persoane.

Deasemenea, reiese că, în cuantumul pedepsei privațiunii de libertate dispusă urmează să fie inclusă perioada de timp executată în stare de arest preventiv de la data de 06.01.2009 la zi, durata condamnării împlinindu-se la data de 05.01.2012.

Procedând la examinarea materialului existent, se constată că, în cauză, este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea numitului având corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute în sarcina numitului de către autoritățile judiciare ungare au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. 2 și 5, art. 184 alin. 1 și 3, art. 184 alin. 2 și 4, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Din analiza lucrării cu numărul de mai sus rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a - c din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că, numitul este cetățean român și are domiciliul în România, conform adreselor nr. - din 14.10.2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și, respectiv, nr. 3.946.526 din 16.10.2009 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, iar, la data primirii cererii de transfer, condamnatul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale.

Conform procesului verbal din data de 04.08.2009 rezultă că numitul și-a exprimat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțată de instanțele e, dând o declarație, în acest sens, în fața Tribunalului Județean -.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată îndeplinite cerințele art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată, motiv pentru care, va admite sesizarea și, în baza art. 149 din același act normativ, va recunoaște sentința nr. 14.162/2009/12 din 05.03.2009 a Judecătoriei orașului, așa cum a fost modificată și rămasă definitivă prin sentința nr. 3.Bf.250/2009/11 din 04.06.2009 a Tribunalului Județean - - din Republica Ungară și va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei închisorii, urmând să deducă din pedeapsă, integral, perioada de privațiune de libertate deja executată de condamnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Recunoaște sentința nr. 14.162/2009/12 din 05.03.2009 a Judecătoriei orașului, rămasă definitivă prin sentința nr. 3.Bf.250/2009/11 din 04.06.2009 a Tribunalului Județean - - din Republica Ungară, privind pe condamnatul, fiul lui și, născut la data de 16.02.1975, în municipiul S M, cu domiciliul în orașul, sat nr. 327, județul S

Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Deduce, din pedeapsă, perioada executată de la 06.01.2009 la zi.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Proces-verbal

pentru d-na grefier

aflată în Concediu fără plată

semnează

Grefier

Red.

Dact. /18.12.2009

Președinte:Anca Alexandrescu
Judecători:Anca Alexandrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 370/2009. Curtea de Apel Bucuresti