Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 36/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.36/A/2009
Ședința publică din data de 9 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Chitidean Valentin
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare apelul declarat inculpatul R împotriva sentinței penale nr. 81/12.02.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, cauza având ca obiect cererea formulată de inculpat privind rejudecarea după extrădare a dosarului nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureș, în care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 20.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul R și părțile civile și Spitalul Județean de Urgență Dr..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă tatăl părții civile, numitul G, căruia instanța îi aduce la cunoștință că nu are calitate procesuală în cauză.
Apărătorul inculpatului R depune la dosar concluzii scrise.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre a se dispune admiterea cererii de judecare a cauzei pe fond. Astfel, apreciază că hotărârea instanței de fond este criticabilă deoarece sentința de condamnare se bazează pe declarațiile martorilor și pe documente medicale în condițiile în care în cauză au fost efectuate două expertize medicale contradictorii. efectuată de IML CNa fost întocmită de o comisie avizată, concluzionând că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de un corp dur iar aceste lovituri nu au fost primejdioase pentru viața victimei. De asemenea, depozițiile martorilor au fost influențate de către lucrătorii de poliție. Totodată, în prima fază procesuală a fost înaintată o cerere de schimbare a încadrării juridice însă această cerere nu a fost discutată în contradictoriu.Toate aceste aspecte duc la concluzia că inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil și corect, acesta nu a fost prezent pentru a-și face apărările necesare aflând despre cauză abia la Înalta Curte de Casație și Justiție unde nu s-au putut reaudia martori sau analiza documentele medicale.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală deoarece inculpatul a fost asistat de un apărător ales iar la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost prezent personal.
CURTEA
Prin sentința penală nr.81 din 12.02.2009 a Tribunalului Maramureș, în baza art. 5221.pr.pen. s-a respins cererea formulată de condamnatul R,. în S M,-, jud. M, cu reședința în Franța,- cu. ales la cabinetul av. în C, B-dul -, nr. 106,. 23-1-10, jud. D privind rejudecarea în caz de extrădare a dos. nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 120 lei - cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată în prezenta cauză, condamnatul Ras olicitat rejudecarea dosarului nr. 3131/2002 al Tribunalului Maramureș cu motivarea că nu a avut cunoștință de judecarea cauzei, apărătorul care l-a reprezentat a fost angajat de fratele său (cu care nu a păstrat legătura după plecarea sa din țară).
La termenele de judecată din 21 mai 2002, 18 iunie 2002, 30 iulie 2002, 10 septembrie 2002, 8 octombrie 2002, 5 noiembrie 2002 fost citat prin afișare la consiliul local.
Cererea de schimbare a încadrării juridice nu a fost luată în discuție și doar în motivarea sentinței s-a făcut referire la ea. Nici instanța de apel și nici cea de recurs nu au cenzurat acest aspect.
Ulterior a aflat de la martorii și faptul că au fost influențați de organele de cercetare penală care au făcut presiuni asupra lor și pe parcursul judecării cauzei la tribunal.
Neavând cunoștință de judecarea cauzei, nu a avut posibilitatea de a invoca aceste apărări pe calea apelului. Apelul a fost declarat de apărătorul angajat de fratele său. Și cererea de amânare a soluționării cauzei de la termenul de judecată din 30 ianuarie 2003 fost depusă tot de fratele său - numitul.
La Curtea de Apel se soluționează cererea de extrădare a sa, fiind emis împotriva condamnatului un mandat european de arestare.
Prin completarea motivelor pe care s-a întemeiat cererea, aflată la filele 25-27, acesta a mai făcut trimitere la al doilea Protocol la Convenția Europeană a încheiat la 17 martie 1978 la Strasbourg ratificat de România prin Legea nr. 80/1997 cu precizarea că i s-a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 6.pr.pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nefiind prezent la judecata în fond, nu i s-a asigurat integral dreptul la apărare, neputând să își exercite în contradictoriu și nemijlocit dreptul de a adresa întrebări și de a cere eventual confruntarea martorilor. Martorul deși a fost audiat în faza de urmărire penală, nu a mai fost audiat și de tribunal. Chiar dacă a fost prezent la judecarea recursului, a lipsit la instanța de fond.
Examinând cererea condamnatului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 242 din 21 noiembrie 2002 Tribunalului Maramureșis -a aplicat condamnatului din prezenta cauză R pedeapsa de 6 ani închisoare cu interzicerea pe 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a,b pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art. 20C.pen. rap.la art. 175 alin.1 lit.i pen. și a art. 74, 76.pen. cu consecințele prev.de art. 71, 64.pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv (11 iulie 2001 - 23 octombrie 2001).
De asemenea, a fost obligat să plătească părții civile suma de 4.500.000 lei (ROL) - despăgubiri pentru daune materiale și 50.000.000 lei (ROL) - despăgubiri pentru daune morale.
Acesta a mai fost obligat și la plata către stat a sumei de 6.000.000 lei (ROL)- cheltuieli judiciare.
Condamnatul a fost obligat și la plata către Spitalul Județean BMa sumei de 1.968.939 lei (ROL) - cheltuieli de spitalizare.
Această sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 52/13.03.2003 a Curții de Apel Cluj și prin decizia penală nr. 5973 din 17 decembrie 2003 (prin care s-a respins apelul și respectiv recursul condamnatului).
Potrivit art. 5221alin.1 pr.pen. în cazul în care s-a solicitat extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza se va putea rejudeca la cererea condamnatului de instanța care a judecat-o în primă instanță.
Condamnatul a fost prezent la fosta la termenele de judecată din 15 octombrie 2003 și 17 decembrie 2003 (condamnatul a fost asistat și de un apărător ales) astfel că nu se poate reține faptul că ar fi fost judecat și condamnat în lipsă - cerință expres prevăzută de textul legal mai sus menționat. Prezent fiind la instanța de recurs, condamnatul a avut posibilitatea de a invoca apărările pe care le-a formulat în acest dosar cu privire la aspecte pe care le cunoștea la acea dată. Aspectele de care condamnatul susține că a luat la cunoștință ulterior (declarațiile martorilor și ) nu pot conduce la admiterea cererii pentru aceleași motive (faptul că nu a fost judecat și condamnat în lipsa - cerință prevăzută în mod expres în cuprinsul art. 5221alin.1 pr.pen.).
Împotriva sentinței, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a apelului de către condamnatul R.
În esență, acesta a invocat apărări de fond în cauză, respectiv că hotărârea de condamnare se bazează pe un probatoriu neconcludent, expertiza efectuată de IML C nu îndeplinește toate condițiile formale pentru a fi considerată ca fiind legală, depozițiile martorilor au fost influențate, solicitarea de schimbare a încadrării juridice nu a fost dezbătută în contradictoriu, în consecință, în dauna inculpatului s-a derulat un proces inechitabil.
De substanța cererii de rejudecare, se subliniază că inculpatul nu a fost prezent la primul ciclu procesual în cadrul căruia a fost condamnat ci doar la nivelul Inaltei Curți de Casație și Justiție, unde se știe că în recurs nu poate fi derulat efectiv probatoriul solicitat prin care să se primească satisfacție la toate cererile la fond invocate.
Instanța de apel, față de motivele de apel invocate, substanța cererii depuse în cauză, reține următoarele:
Condamnatul Raf ost sancționat prin sentința penală nr.242/2002 a Tribunalului Maramureș la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, s-a dedus arestul preventiv din 11 iulie 2001 la 23 octombrie 2001.
cauzei având ca obiect infracțiunea de omor calificat, la nivelul instanței de fond, s-a realizat în lipsa sa deși s-au făcut toate demersurile necesare, cu procedură de citare legal îndeplinită, în vederea prezentării sale.
Ulterior, prin decizia penală nr.52/2003 a Curții de Apel Cluj, s-a respins apelul declarat tocmai de către acest condamnat. Nici la nivelul acestei instanțe, R nu s-a prezentat, deși au fost și aici făcute demersurile procedurale necesare în acest sens.
S-a exercitat și calea de atac a recursului de către aceeași persoană, instrumentată la nivelul, ce a fost în final respinsă ca nefondată.
La respectiva instanță, inculpatul R s-a prezentat personal, asistat de apărător ales, și a invocat o serie de critici hotărârilor atacate, fără însă a vorbi de problema unui proces inechitabil așa cum o face în momentul de față.
În cadrul ședinței publice din 17.12.2003 se consemnează expres că se solicită schimbarea încadrării juridice a faptelor și în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea reținută în sarcina sa cu reținerea stării de provocare.
Motivat de faptul că nu a fost prezent la nivelul instanțelor de fond și apel, condamnatul a inițiat o cerere de rejudecare întemeiată pe disp.art.522/1 pr.pen. ce a fost respinsă de Tribunalul Maramureș.
În funcție de cadrul procesual ales, cu justețe, s-a trecut de către Tribunalul Maramureș la o analiză de principiu pe admisibilitatea unei astfel de cereri. Sub acest aspect s-a consemnat just că nu se poate vorbi de o dezbatere pe fond a cauzei, o rejudecare în concret a pricinii, atâta vreme cât nu se poate consemna că Raf ost condamnat în lipsă.
Acesta a fost prezent la termenele de judecată din 15.10.2003 și 17.12.2003 în fața fostei așa încât nu se poate reclama că a fost condamnat în lipsă. Așadar, reiterăm și noi aceleași împrejurări atestate la modul indubitabil pe calea actelor și lucrărilor dosarului fostei.
Deși este interesantă poziția inculpatului în cadrul cererii de față, în sensul că la acea instanță se dezbătea recursul inculpatului, de specificul acestei căi de atac fiind și aspectele că nu puteau a fi tratate la modul efectiv problemele ce țin de derularea unui proces echitabil, conform criticilor de față, aceasta nu poate fi primită.
Esențial este însă de arătat că astfel de critici, precum cele de față, nu au fost invederate instanței de recurs, instanță ce avea posibilitatea procedurală legală în a le considera ca fiind întemeiate, cu consecința casării hotărârilor atacate și o reluare a judecății pricinii, eventual la nivelul instanțelor inferioare. Mai mult, anumite considerente ce țin de așa zisul proces inechitabil derulat în defavoarea inculpatului au fost aduse la cunoștința instanței de recurs și motivat au fost respinse.
A se proceda la o nouă instrumentare a cauzei pe fond este o chestiune excesivă ce nu are acoperire concretă și juridică.
Împrejurarea prezenței condamnatului la nivelul instanței de recurs este suficientă în a se considera că acesta nu a fost judecat în lipsă, a avut la dispoziție acea cale de atac ordinară unde putea face vorbire și putea primi satisfacție juridică pentru oricare din problemele de care era nemulțumit. A înșira astfel de motive ce țin de un proces inechitabil în cadrul unei cereri ce survine ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, ulterior soluționării unei cereri de extrădare a sa, nu vin decât să confirme că,în esență, condamnatul conștientizează că se află în fața unei situații ce va conduce la privarea sa de libertate, că este nemulțumit de acest lucru și că ar folosi orice fel de tertipuri juridice în a nu ajunge la contextul efectiv în acest sens.
Așa fiind, consemnăm o deplină legalitate și temeinicie în pronunțarea hotărârii instanței Tribunalul Maramureș, o înșirare de motive de apel ce nu vizează strict procedura admisibilității în principiu a unei cereri de rejudecare și în consecință apelul pe considerentele art.379 pct.1 lit.b pr.pen. va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R, cu. ales la cabinetul av., împotriva sentinței penale nr. 81 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
RED.SM/MR
24.04.09/3 EX.
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Chitidean Valentin