Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 64/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 5221Cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 64
Ședința publică din 14 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr. 76 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală - în dosarul nr-.
Dezbaterile privind apelul au avut loc în ședința publică din 30 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie - și când, pentru a da posibilitatea apărătoarei inculpatului apelant să depună concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru data de 07 decembrie 2009, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 14 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din 24 06.1998 în dosar nr. 327/P/1998 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a și e, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 Cod penal.
În fapt s-a reținut că la data de 26.05.1998 inculpatul, împreună cu alte trei persoane rămase neidentificate, prin violență și amenințare, au deposedat-o pe partea vătămată G de suma de 167.000 lei, din care suma de 450.000 lei și 800 DM a fost predată inculpatului, care cunoștea faptul că aceasta provine din săvârșirea infracțiunii menționate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub numărul de dosar 4078/1998, fiind soluționată prin sentința penală nr. 30/1999 prin care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. a, 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal pentru drepturile civile prev. de art. 64 Cod penal.
Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea și a inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. a, 1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 Cod penal, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal pentru drepturile civile prev. de art. 64 Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28 mai 1998 la zi.
Inculpații și au fost obligați, în solidar, să plătească părților vătămate G și, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 24 mil. lei, precum și 11.000 dolari, 6.000 DM și 4 mil. lire italiene sau c/val. în lei a acestor sume de la data executării sentinței penale.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că la data de 25 mai 1998, cei 2 inculpați s-au întâlnit în Gara S, inculpatul fiind însoțit de alte 3 persoane rămase neidentificate și cu acea ocazie inculpatul a aflat că inculpatul a sosit în municipiul S deoarece avea "două ponturi", respectiv urma să comită 2 fapte penale, în urma unor informații pe care le ținea anterior. Pentru a nu denunța aceste fapte, inculpatului i s-au promis niște sume de bani.
Ulterior, la data de 26 mai 1998, inculpatul și cele 3 persoane rămase neidentificate s-au deplasat în municipiul S pe str. - la blocul de locuințe nr. 11,. C, unde cunoșteau că locuiește partea vătămată G și soția sa, persoane despre care aveau informații că dețin mari sume în valută, pentru a-i aștepta pe aceștia.
Inculpatul și inculpatul au pătruns în scara blocului, celelalte 2 persoane rămânând în exterior pentru a asigura paza și în aceste împrejurări, când părțile vătămate au ieșit din apartament, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată G de mai multe ori cu un corp contondent, a doborât-o la pământ și a deposedat-o de un borset de piese în care aflau 24 mil. lei, precum și 11.000 dolari, 6.000 DM și 4 mil. lire italiene.
În timp ce acest inculpat o deposeda pe partea vătămată de aceste bunuri, complicele său a imobilizat-o pe soția părții vătămate, numita, lovind-o de mai multe ori.
După săvârșirea infracțiunii, inculpatul s-a deplasat în municipiul B, unde s-a întâlnit cu inculpatul primind de la acesta, conform înțelegerii, suma de 880 DM și 450.000 lei, rugându-l pe inculpatul să-i schimbe suma de 4 mil. lire italiene.
Această sentință a fost menținută prin decizia penală nr. 96/19999 a Curții de APEL SUCEAVA, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, și prin decizia nr. 89/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul, precum și prin decizia penală nr. 6110/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat peste termen de inculpatul.
Ca urmare a acestor condamnări, au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 34/1999 din 4.02.2000 pentru condamnatul și mandatul nr. 33/1999 din 4.02.2000 pentru condamnatul.
La data de 25.07.2008 condamnatul a fost preluat sub escortă, ca urmare a extrădării, din - Irlanda, fiind încarcerat în arestul IGPR - Direcția Cercetări Penale, după care a fost transferat la Penitenciarul Botoșani.
În acest context, la data de 7.08.2008, condamnatul a formulat o cerere de rejudecare a cauzei, întrucât pe parcursul judecării în care s-a dispus condamnarea sa nu a fost audiat nici de organele de urmărire penală și nici de instanțele de judecată, iar pe fond nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, aflându-se pe teritoriul Irlandei la data comiterii infracțiunii din România.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava sub numărul de dosar -.
Prin încheierea de ședință din date de 3.12.2008 a fost admisă în principiu cererea de rejudecare în caz de extrădare formulată de condamnatul, făcându-se aplicarea art. 522/1 și 405 Cod procedură penală.
Procedând la rejudecarea cauzei după extrădare, instanța a procedat la audierea inculpatului precum și a părților vătămate G, precum și a martorilor, (), și.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a și e Cod penal (în încadrarea juridică de la data săvârșirii infracțiunii), reținându-se că inculpatul, domiciliat în municipiul S, îl cunoaște de mai mult timp pe învinuitul, din municipiul
S-a mai reținut că la data de 25 mai 1998, cei doi s-au întâlnit în Gara S, inculpatul fiind însoțit de alte trei persoane rămase neidentificate. Cei doi au discutat, ocazie cu care inculpatul a aflat că a sosit în municipiul S deoarece avea două "ponturi", deci urma să comită două fapte penale, pe baza unor informații ce le deținea anterior.
Pentru a nu denunța faptele ce urmau a se comite, inculpatului i s-a promis o sumă de bani, înțelegere acceptată de ambele părți.
În dimineața zilei de 26 mai 1998, în jurul orelor 06:00, inculpatul și ceilalți trei autori rămași neidentificați s-au deplasat pe str. - din municipiul S, la scara C al blocului de locuințe nr. 11, unde știau că locuiește partea vătămată, despre care aveau informații că deține mari sume de bani și valută, așteptându-l în scara blocului.
Inculpatul și unul dintre complici, respectiv inculpatul, au pătruns în interiorul imobilului, ceilalți doi rămânând în exterior, pentru a asigura paza. În momentul în care partea vătămată, însoțit de soția sa, au ieșit din apartament, învinuitul a lovit-o de mai multe ori cu un corp contondent, doborând-o la pământ și deposedând-o de un borset din piele, în care se aflau 24 mil. lei, precum și 11.000 dolari, 6.000 DM și 4 mil. lire italiene.
În timp ce învinuitul o deposeda, prin violență, pe partea vătămată de bunuri, complicele său a imobilizat-o pe soția părții vătămate -, lovind-o de mai multe ori. După comiterea infracțiunii, cei patru s-au deplasat în municipiul B, de unde l-au contactat telefonic pe inculpatul și i-au solicitat să se întâlnească.
Inculpatul s-a deplasat în municipiul B unde s-a întâlnit cu inculpatul care i-a confirmat comiterea infracțiunii și, conform înțelegerii, i-a dat suma de 800 DM și 450.000 lei, apoi l-a rugat să-i schimbe 4.000.000 lire italiene.
S-a mai reținut că infracțiunile de care inculpații au fost acuzați sunt probate cu: plângerea și declarația părții vătămate ( 15-18); acte medico-legale ( 19-20); proces-verbal de cercetare la fața locului ( 7) planșe foto ( 9); proces-verbal de recunoaștere din grup ( 67); planșe foto ( 69); declarațiile martorilor ( 21), ( 22), ( 23), ( 24), ( 26), ( 27), ( 29), ( 30), ( 31), ( 32), ( 36), ( 42), ( 43), coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului și celelalte acte adminJ. în dosar.
Din analiza materialului probatoriu administrat pe parcursul rejudecării cauzei după extrădare, reiese însă că acuzațiile aduse inculpatului prin actul de sesizare a instanței nu se confirmă în niciun fel. Astfel, toate probele ce au stat la baza reținerii vinovăției inculpatului cu ocazia trimiterii în judecată și condamnării sale sunt contrazise de materialul probatoriu administrat ca urmare a rejudecării cauzei după extrădare. Numitul infirmă faptul că ar fi primit sumele de bani de la inculpatul, arătând că a primit aceste sume de la un reprezentant al lumii interlope căruia nu îi poate dezvălui numele, întrucât s-ar supune unor riscuri grave, iar persoanele vizate direct de incidentul produs, părțile vătămate G și, prezente în sala de judecată, au arătat în mod univoc faptul că nu îl recunosc pe inculpatul prezent în sala de judecată ca fiind unul din autorii infracțiunii a căror victime au fost. Dincolo de aceste probe, vinovăția inculpatului este infirmată și de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză -, ( ), - care arată că inculpatul a părăsit în mod ilegal România la jumătatea lunii aprilie a anului 1998, după care nu a revenit în țara de origine mai mulți ani, această situație rezultând din declarațiile martorilor fiind confirmată de actele depuse la dosarul cauzei (filele 77, 78, 85) care atestă faptul că la data de 26.05.1998 inculpatul a fost prezent în fața notarului public, în scopul traducerii certificatului de naștere și obținerii unei copii legalizate.
În concluzie, din analiza materialului probatoriu administrat cu ocazia rejudecării cauzei după extrădare, nu se confirmă în niciun fel acuzația adusă inculpatului, acesta neputând fi vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la data de 26.05.1998 în Municipiul S, în condițiile în care părăsise România la jumătatea lunii anterioare, deplasându-se la, în Irlanda, de unde nu a mai revenit mulți ani.
Din cele arătate anterior se poate reține că, practic, inculpatul a făcut proba nevinovăției sale cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Trebuie însă reținut faptul că în procesul penal sarcina probei revine acuzatorului, iar potrivit art. 66 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. În aceste condiții, acuzațiile aduse inculpatului prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din data de 24.06.1998 în dosarul nr. 327/P/1998, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nu sunt confirmate în nici un fel, inculpatul nefiind autorul faptei imputate.
Pentru aceste considerente, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală și l-a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 2 lit. a,e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal.
A anulat sentința penală nr. 30 din 22 martie 1999 Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 4078/1998, decizia penală nr. 96 din 07 iulie 1999 Curții de APEL SUCEAVA, pronunțată în dosarul nr. 1938/1999, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6110 din 18.11.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și toate formele de executare întocmite în baza acesteia, în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Potrivit art. 350 Cod procedură penală, instanța are obligația să se pronunțe, prin hotărâre, asupra luării, revocării sau menținerii arestării preventive a inculpatului. Având în vedere acest text legal, faptul că prin sentința penală s-a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, iar hotărârile judecătorești de condamnare anterioare nu mai produc efecte față de el, întrucât cauzele au fost cercetate și soluționate în lipsa sa, în prezenta cauză acuzatul având calitatea de inculpat și nu de condamnat, instanța a dispus punerea sa de îndată în libertate, reîncarcerarea sa, pentru acuzația menționată, neputându-se face decât în funcție de soluția definitivă ce va fi pronunțată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, acesta a arătat că greșit instanța de fond a anulat sentința penală nr. 30 din 22 martie 1999 Tribunalului Suceava, deși probatoriul administrat în cauză a dovedit fără tăgadă vinovăția inculpatului.
Astfel, părțile vătămate l-au recunoscut pe acesta ca autor al faptei din planșele fotografice, după cum rezultă din procesul-verbal însoțit de planșe foto aflat la filele 67-73 ds.
În mod nejustificat coinculpatul a revenit de la indicarea, ca și coautor al infracțiunii, a inculpatului, în condițiile în care pe tot parcursul judecării cauzei a avut o poziție constantă în sens contrar.
Din probele adminJ. în cauză nu rezultă că inculpatul s-a aflat, la data comiterii faptei, în Irlanda. Astfel, în dosarul de fond există declarația mamei acestuia, care arată că este plecat din aprilie 2008 în Germania.
Chiar dacă la dosar s-a depus o traducere a unei adrese provenind de la un notar din Irlanda și o traducere a certificatului său de naștere făcută la data de 26 mai 1998, aceste înscrisuri nu poartă ștampilă și sunt semnate indescifrabil. În plus, nu se poate constata cum a fost legitimat inculpatul la emiterea acestor înscrisuri, în condițiile în care se susține că a intrat în Irlanda ilegal, fără pașaport sau buletin de identitate (act uitat de altfel la domiciliul coinculpatului ). Astfel, aceste acte nu pot avea valoare juridică.
Cât privește revenirea părților vătămate de la recunoașterea după fotografii a inculpatului, aceasta se justifică prin trecerea unui număr mare de ani și schimbarea fizionomiei lui.
Cu motivarea de mai sus, Parchetul a solicitat desființarea sentinței și respingerea ca nefondată a cererii de rejudecare după extrădare formulată de inculpat.
Analizând apelul prin prima motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371, 378 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
A reținut prima instanță, prin hotărârea pronunțată în rejudecarea cauzei după extrădare, prin analizarea amplă a probatoriului administrat atât la judecata pe fond, cât și în acest cadru procesual, că inculpatul nu a comis infracțiunea de tâlhărie din data de 26 mai 1998.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt, pe scurt, că acesta, la data de mai sus, împreună cu alte 3 persoane rămase neidentificate, prin violență și amenințare, au deposedat-o pe partea vătămată G de suma totală de 167.000.000 ROL.
Se mai reține aici că inculpatul a primit, ulterior comiterii acestei fapte, de la inculpatul, suma de 450.000 lei cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă circumscrisă conținutului constitutiv al infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 Cod penal.
Urmare a cercetării judecătorești efectuate în dosarul nr. 4078/1998, s- dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. a,e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
Cât privește coinculpatul, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, e Cod penal și condamnarea sa la pedeapsa de 12 ani închisoare.
Apelurile declarate de către cei doi inculpați au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 96 din 07 iulie 1999 Curții de APEL SUCEAVA, iar recursul peste termen declarat de inculpatul, de asemenea, ca nefondat, prin decizia penală 6110 din 18 noiembrie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar nr. 2775/2003).
După cum corect a reținut prima instanță, inculpatul a fost identificat după fotografii de către părțile vătămate G și, cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală.
În declarațiile date înaintea primei instanțe, părțile vătămate și-au menținut poziția, în sensul identificării acestuia.
În prezenta cauză, părțile vătămate reaudiate (declarațiile de la filele 67-68 ds.), nu l-au mai putut identifica în mod cert ca autor al infracțiunii.
Este real că de la comiterea faptei s-au scurs circa 11 ani, timp în care fizionomia oricărei persoane suferă transformări.
Pe de altă parte, și imaginea agresorului a dispărut din memoria părților vătămate, deci orice confuzie este posibilă, ea neputând fi imputată acestora.
Se mai impune a se avea însă în vedere și faptul că nu se poate stabili cu certitudine că fotografia prezentată lor spre recunoaștere (74 ds. ) era una de dată apropiată comiterii faptei, pentru a nu exista nicio îndoială asupra preciziei cu care a fost recunoscut, dată fiind și rapiditatea acțiunilor exercitate asupra victimelor de către agresori.
Cât privește declarația coinculpatului, este real că acesta a susținut în mod constant la judecarea cauzei în fond că în realitate fapta a fost comisă de către inculpatul.
Or, acesta fusese trimis în judecată pentru tăinuire, faptă de o gravitate mult redusă în comparație cu cea de tâlhărie, fiind interesat a releva instanței că nu el a fost persoana care a deposedat-o, prin violență, pe partea vătămată G de acea sumă de bani.
Mai mult, audiat în prezenta cauză, coinculpatul revine de la aceste susțineri, arătând că nu inculpatul i-a remis acea sumă de bani, ci o altă persoană, al cărui nume se teme să îl facă cunoscut organelor judiciare.
Nicio altă probă admisă în faza de urmărire penală sau pe parcursul judecării cauzei nu confirmă însă susținerile părților vătămate și ale coinculpatului, părți interesate în cauză, astfel cum s-a arătat, de la acel moment, iar mai mult, aceștia au revenit în prezent de la afirmațiile acolo făcute, cu argumentele anterior prezentate.
Potrivit dispozițiilor art. 69, 75 Cod procedură penală, declarațiile părților vătămate și ale inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor adminJ. în cauză.
Or, din analiza întregului material probator administrat în cauză, atât în procedura de judecată, cât și în cea de rejudecare după extrădare, nu rezultă alte mijloace de dovadă cu care aceste declarații să se coroboreze ori care să le susțină.
Mai mult, inculpatul a prezentat o copie legalizată a certificatului său de naștere întocmită de către 15 Irlanda, la data de 26 mai 1998, înscris purtând o semnătură olografă, o adresă a aceleiași firme, purtând semnătura numitei și o copie a certificatului său de naștere, pe care se afla o fotografie cu privire la care a pretins că i-a fost făcută la data efectuării traducerii acestui din urmă act.
Având în vedere că aceste înscrisuri nu prezentau ștampila autorității pretins emitente, Curtea a dispus efectuarea în cauză a unei comisii rogatorii, în baza Legii nr. 302/2004 (filele 77 și următoarele ds. apel), înaintându-se instituției care a efectuat traducerea și aceste acte.
Potrivit declarației persoanei care a întocmit acest act, respectiv ( 134 ds. apel), aceasta își recunoaște semnătura și adresa furnizată de către inculpatul. Este real că menționează aici că nu poate preciza cu exactitate data la care a făcut traducerea, dar pe de o parte, nu mai deține în arhivă niciun act legat de aceasta, iar pe de altă parte, recunoaște înscrisurile înaintate ca fiind emise de instituția sa.
Singurul aspect contestat este prezența, pe înscrisul aflat la fila 49 ds. apel, a datei de 07.07.2009, dar față de data depunerii sale la dosar, nu se poate reține că ar fi fost aplicată de către, ea neprezentând astfel relevanță în cauză.
Se mai precizează în această declarație că legalizarea s-a făcut urmare a verificării identității persoanei care a solicitat-o, în baza fie a cărții de identitate, fie a unei cărți de la Biroul de Garda și că nu poate afirma cu certitudine dacă fotografia înaintată este a inculpatului
Este real că inculpatul nu avea, la acel moment, buletin de identitate (găsit ulterior la domiciliul coinculpatului ) și nici această carte de la Biroul de, însă nu este exclus ca identificarea să se fi făcut exclusiv prin fotografiere, existența pozei la dosarul traducerii nefiind contestată de către numita.
În lipsa unor dovezi certe că inculpatul nu s-a prezentat la acea dată la Biroul de traduceri din, și cum îndoiala profită acestuia, instanța de apel va reține, ca mijloc concludent de probă, înscrisul reprezentând traducerea certificatului său de naștere efectuată la data de 26 aprilie 1998.
Mai are în vedere Curtea, totodată, și declarațiile martorei ( 84 ds. fond), care relatează că inculpatul a plecat împreună cu aceasta, cu un, în Irlanda, la data de 12.04.1998, care, pe de o parte, nu este combătută de vreo altă probă administrată în cauză, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că ar conține fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Din analiza și interpretarea coroborată a întregului material probator administrat în cauză, reiese că în mod corect prima instanță nu a constatat, fără vreo urmă de îndoială, că inculpatul ar fi participat la comiterea infracțiunii de tâlhărie din data de 26.04.1998.
Așadar, soluția de achitare a acestuia, în baza dispozițiilor art. 10 lit. c Cod procedură penală, este legală și temeinică, în condițiile în care prezumția de nevinovăție de care se bucură nu a fost răsturnată prin dovezile adminJ.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr. 76 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr.76 din data de 17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr.-, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat intimat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.12.2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Judecător fond
.
3 ex. / 21 decembrie 2009
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Acsinte Viorica
