Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1137/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1771/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1137/
Ședința publică de la data de 29 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu- - -
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Camelia Nicoleta
GREFIER -
.-.-.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde: intimatul inculpat în stare de arest și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009 emisă de Baroul București -Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Reprezentantul Parchetului, arată că Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa formulat recurs împotriva încheierii din 16.07.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, criticându-se hotărârea instanței de fond sub aspectul temeiniciei, întrucât, se arată în referatul Parchetului, că în mod netemeinic, instanța de judecată a dispus punerea în libertate a inculpatului, revocând măsura arestării preventive.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, inclusiv dosarul de urmărire penală, constată că s-a avut în vedere de către instanța de fond pericolul social concret al faptei comise de către inculpat, de asemenea pericolul pe care acesta l-ar prezenta pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate. Cum, în cauză, în faza cercetării judecătorești nu s-a epuizat audierea nici măcar a tuturor inculpaților, a părții vătămate și a martorilor din dosar, în contextul în care inculpatul a încercat deja influențarea declarațiilor părții vătămate, apreciază că, inculpatul aflat în stare de libertate, va acționat pentru denaturarea adevărului în prezenta cauză.
De asemenea, față de materialul probator administrat în cauză până la această dată, fără a face considerații asupra vinovăției inculpatului, apreciază că există probe că a participat la comiterea unor fapte antisociale, lăsând instanței de judecată a aprecia asupra art. 19 din Cod penal.
Pentru aceste considerente și cu motivarea expusă pe larg în referatul scris al Parchetului depus la dosarul cauzei, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, având în vedere dispozițiile art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală, casarea încheierii recurate și rejudecând, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Apărătorul intimatului inculpat, depune la dosar un înscris ce urmează a fi avut în vedere la pronunțare, și solicită ca în temeiul dispozițiilor legale în ceea ce privește norma Codului d e procedură penală, respingerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca fiind neîntemeiat și menținerea încheierii pronunțată de către instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Totodată solicită a se constata că de altfel, clientul său a fost pus în stare de libertate în raport de aceste temeiuri de care se face vorbire astăzi de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, după o perioadă de 6 luni de la încarcerarea primară, la momentul la care a fost reținută în sarcina sa și a coinculpaților săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 Cod penal. În cursul anului 2008 clientul său a fost rearestat, în sensul că s-a revocat beneficiul liberării cu obligarea de a nu părăsi localitatea, ca urmare sesizări unuia dintre coinculpați a instanței de judecată, în sensul că acesta ar fi vrut să ia legătura cu el după procesului din data respectivă.
Concluzionând, solicită a se constata că este singurul inculpat din prezenta cauză care se află în stare de arest, este singurul audiat, singurul care a recunoscut fapta care i-a fost reținută și pentru care a fost trimis în judecată, În plus, clientul său, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a încercat în nici un fel să zădărnicească aflarea adevărului, iar temeiurile pe care instanța de judecată a constatat că acestea nu mai impun în continuare privarea de libertate, se fac raportat la persoana intimatului inculpat de astăzi și nu la persoanele celorlalți coinculpați precum și faptul că nu se poate reține în sarcină că aceștia nu au fost audiați până la acest moment.
În ultimul cuvânt intimatul inculpat, se raliază la concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA,
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16.07.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-, printre alte măsuri, s-a dispus, în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și a dispus punerea în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 779/P/2007 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174 - art.175 lit. i Cod pen. reținându-se că la data de 08.03.2007, în fața Complexului comercial Lotus, a participat alături de alte persoane la un conflict pornit de la un diferend legat de folosirea locului de parcare și a lovit-o pe partea vătămată, cu un cuțit în torace, provocându-i o leziune traumatică ce a necesitat pentru vindecare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale și care a pus în primejdie viața acesteia.
Potrivit dispoz. art.3002Cod proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit dispozițiilor art.l60 alin. 2 și 3 Cod procedură penală instanța poate dispune menținerea arestării preventive a inculpatului numai dacă continuă să existe temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri sau daca au apărut temeiuri noi care justifică privarea de libertate, în caz contrar trebuind să dispună revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, în sensul art.143 Cod procedură penală rap. la art.68/1 Cod procedură penală, deși ar exista indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, relevante în acest sens fiind: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal privind recunoașterea de către partea vătămată a inculpaților, și, raport de expertiză medico legală, declarații martori, A, G, procese verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate declarații inculpați, în prezent nu se mai justifică privarea sa de libertate, întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să motiveze menținerea acestei măsuri.
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul judecății cauzei prin încheierea din 6.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția I Penală, față de încălcarea dispozițiilor art.145 alin. l Cod procedură penală, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/J/06.11.2008, apreciindu-se a fi îndeplinite condițiile prev. de art.145 pct. 3 Cod proc. pen. art.136 lit. d Cod proc. pen. cu referire la art.148 lit,1, b și f cod proc. pen.
În acest sens, s-a avut în vedere faptul că prin decizia penală nr.386 din 20.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu aceea a obligării de a nu părăsi tara prev. de art.145/1 Cod procedură penală, impunându-i-se printre alte obligații și aceea de a nu se apropia de inculpatul. Insă, instanța, a constatat încălcarea cu rea credință a acestei obligații de către inculpatul, întrucât la data de 9.10.2008 aflându-se în incinta Tribunalului București, împreună cu coinculpatul l-au acostat pe inculpatul, amenințându-l că dacă nu își va schimba declarația în cursul procesului, îi vor tăia mâinile și picioarele.
Cu privire la incidentul petrecut la data de 9.10.2008, s~a format dosarul nr.12858/P/2008 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 B și soluționat de procuror la data de 10.07.2009 prin ordonanța nr.l2858/P/2008/depusă la dosarul cauzei la termenul din 16.07.2009.
Astfel, prin ordonanța nr.l2858/P/2008 din 10.07.2009, parchetul dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii de amenințare prev. de art.193 Cod penal cu privire la partea vătămată (inculpat în cauză), motivat de faptul că din coroborarea probelor administrate a rezultat că fapta nu a fost săvârșită de acesta. S-a reținut însă, în cuprinsul aceleiași ordonanțe că la aceeași dată partea vătămată a fost amenințată cu acte de violență și tăiată la nivelul palmei drepte de către inculpatul, iar față de acesta parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei pentru infracțiunile lovire și amenințare prev. ele art.193 și art.180 alin. l Cod penal.
Așadar, în acest moment procesual temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu mai subzistă, în sensul că nu se mai poate reține încălcarea cu rea credință a obligației care îi revenea pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara și anume, de a nu se apropia de inculpatul, atâta vreme cât parchetul prin ordonanța menționată a stabilit că nu inculpatul a exercitat violențe sau amenințări asupra inculpatului, că un alt coinculpat, dar cu privire la care parchetul nu a înțeles să solicite arestarea preventivă în cursul judecății, așa cum a făcut-o în cazul inculpatului la termenul din 06.11.2008,
De asemenea, în cauză nu există date că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, atâta vreme cât cu ocazia ascultării sale a precizat în fața judecătorului că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, regretând comiterea acesteia. Apoi, la termenul de judecată din 16.07.2009, din relațiile comunicate de Poliția Comunală a reieșit că partea vătămată este plecată în Franța din luna noiembrie 2008, astfel că nici nu se pune problema influențării acesteia, iar după cum s-a arătat mai sus inculpatul nu a amenințat sau lovit pe inculpatul pentru ca acesta să-și schimbe depozițiile, după cum s-a reținut inițial
Susținerea reprezentantului parchetului, în sensul că soluția de neurmărire dispusă față de inculpatul prin ordonanța parchetului nu are relevanță în prezenta cauză, nu poate fi. primită, instanța apreciind că, dimpotrivă prin aceasta se dovedește că inculpatul nu a încălcat obligațiile impuse de instanță pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara.
de aceste împrejurări, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cu care, pentru ca o persoană să fie ținută în arest preventiv pentru o perioadă mai lungă de timp este absolut necesar ca motivele care au stat la baza arestării sale inițiale să persiste pe toată perioada privării de libertate, aceasta constituind o condiție sine qua non de respectare a prevederilor art.5 parag. 3 din Convenție; însă după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate (în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2000 în cauza Jablonski contra Poloniei, Hotărârea din 2 decembrie 2003 în cauza Imre contra Ungariei, Hotărârea din 17 iunie 2004 în cauza Falletta contra Italiei).
În cauza de față, Tribunalul a constatat că deși inițial natura și gravitatea faptei imputate inculpatului au justificat concluzia existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, în prezent după 8 luni de zile de la luarea acestei măsuri, împrejurările respective nu mai pot constitui, prin ele însele fundamentul legal al privării de libertate, în condițiile în care așa cum se arăta mai sus nu există nici date că inculpatul ar mai încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
În plus, nu se identifică date sau fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpatului în libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, iar din caracterizările depuse la dosarul cauzei a reieșit că este cunoscut în comunitate (com. ) ca un tânăr respectuos, cu o bună educație, și un comportament civilizat, familia inculpatului fiind respectată de întreaga comunitate.
Și în acest context trebuie reamintită jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului care a statuat că detenția preventivă nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă (Wemhoff contra Germaniei) cât și faptul că doar gravitatea acuzațiilor îndreptate contra unei persoane nu poate justifica detenția acesteia (în acest sens, Hotărârea din 9 ianuarie 2003 în cauza Shishkov contra Bulgariei și Hotărârea din 30 noiembrie 2004 în cauza Klyakhin contra Federația ).
Totodată, Tribunalul a reținut că prelungirea cercetării judecătorești nu se datorează unor motive ce ar putea fi imputate inculpatului ci greutăților întâmpinate de prima instanță - independent de orice acțiune a inculpatului - în a asigura prezența părții vătămate, a inculpaților și a apărătorilor acestora, fiind dispusă și amendarea acestora la termenul din 16.07.2009 pentru lipsă nejustificată.
Concluzionând, prin raportare la gravitatea acuzațiilor, la complexitatea cauzei, Tribunalul a apreciat că privarea de libertate a inculpatului a depășit o limită de timp rezonabilă, cu atât mai mult cu cât așa cum se arăta mai sus prelungirea cercetării judecătorești nu este imputabilă inculpatului, iar fapta presupus a fi comisă de inculpat datează din 08.03.2007.
Pentru aceste considerente, Tribunalul în temeiul dispozițiilor art.300/2 rap. la art.l60/b alin.2 Cod procedură penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și va dispune punerea sa în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI existând-o pentru netemeinicie, motivând că, în speță cercetarea judecătorească nu este finalizată iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și pentru buna desfășurare a procesului penal se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza materialului probator din dosar, în raport de critica formulată cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856(3) Cod procedură penală constată fondat recursul.
În cursul soluționării prezentei cauze penale vizând trimiterea în judecată a șase inculpați dintre care și inculpatul, acesta pentru săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i Cod penal, la data de 6.11.2008 s-a dispus printr-o hotărâre definitivă arestarea preventivă a acestui inculpat, în baza art. 148 lit. a, b și f Cod procedură penală.
În raport de cele treci cazuri reținute la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, se constată că, dacă față de cel de-al treilea caz, respectiv art. 148 lit. f Cod procedură penală s-ar putea analiza dacă acesta a încetat sau nu, față de primele două cazuri, art. 148 lit. a și b Cod procedură penală, constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu se poate susține că acestea au încetat pe parcursul cercetării judecătorești, atâta timp cât acestea se referă la conduita inculpatului pe parcursul cercetării judecătorești și anume comiterea unor fapte consumate (de sustragere de la judecată sau influențarea unei părți în scopul zădărnicirii aflării adevărului în cauză).
În condițiile în care aceste două temeiuri nu s-au schimbat, este evident că se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 160 (3) Cod procedură penală.
Se mai reține că, în speță nu are relevanță ordonanța invocată și anume nr. 12858/P/2008 din 10.07.2009 întrucât aceasta nu poate modifica sub nici o formă hotărârea definitivă de arestare preventivă a inculpatului, încheierea din 6.11.2008.
Pentru considerentele arătate se va admite recursul de față și în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală se va casa în parte încheierea recurată și rejudecând.
În baza art. 160 (3) Cod procedură penală se va menține starea de arest preventiv a inculpatului.
Se vor menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 16.07.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-, casează în parte încheierea recurată și rejudecând.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-31.08.2009
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Florică Duță, Camelia Nicoleta
