Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 445/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 445/ DOSAR NR-
Ședința publică din 09 Iunie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL BRAȘOV împotriva încheierii de ședință din data de 05 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat, personal și asistat de avocat în substituirea apărătorului ales și intimatul inculpat G, personal și asistat de avocat în substituirea apărătorului ales .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al intimaților inculpați și G, avocat depune la dosarul cauzei o mapă cuprinzând 124 de pagini în care sunt cuprinse un memoriu formulat de inculpatul cu privire la măsura preventivă luată față de el și anumite considerente vizavi de învinuirile ce i se aduc, adrese trimise de domnului avocat, practică judiciară, raport de expertiză criminalistică extrajudiciară, fișă de pontaj, mai multe ordine de deplasare pentru inculpatul precum și niște documente medicale privitoarea la starea de sănătate a inculpatului
Reprezentantul Ministerului Public, întrebat fiind dacă solicită acordarea unui nou termen de judecată sau dacă dorește lăsarea cauzei la o nouă strigare în vederea studierii actelor depuse în ședință publică de către apărătorul ales al intimaților inculpați, arată că nu dorește studierea acestor acte, întrucât acestea există și la dosarul cauzei.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare, și potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public consideră soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și pe cale de consecință solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 5 iunie 2008 Tribunalului Brașov prin care a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații și Arată că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a trei infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, respectiv pentru infracțiunea de luare de mită finalizată prin obținerea unor foloase necuvenite însumând 4,4 miliarde lei vechi și un autoturism de lux pentru fiecare dintre inculpați, pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată cu consecința prejudicierii Sucursalei Transilvania Sud cu peste 200 miliarde lei vechi și pentru infracțiunea de spălare de bani. Precizează că în timpul cercetării judecătorești măsura arestării preventive a celor doi inculpați a fost succesiv înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea și ulterior cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, menționând că motivele care au justificat aceste soluții au fost în principal de ordin personal, respectiv starea de sănătate a inculpaților, vârsta, lipsa antecedentelor penale sau prezența constantă a acestora la fiecare termen de judecată. Subliniază faptul că probele administrate până în prezent în fața instanței de fond nu au schimbat cu nimic starea de fapt, apreciind că trecerea unei anumite perioade de la sesizarea instanței prin rechizitoriu și până în prezent nu are nicio relevanță raportat la circumstanțele reale ale faptelor și la stadiul actual al cercetării judecătorești, întrucât în prezent administrarea probatoriului nu este finalizată. Arată că la începutul lunii aprilie 2008 cei doi inculpați au mai solicitat o dată revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara iar cererea le-a fost respinsă de Curtea de APEL BRAȘOV, precizând că de atunci și până în prezent nu a fost administrată nicio probă care să conducă la concluzia că temeiurile pe care s-a bazat această măsură preventivă s-ar fi schimbat.
Avocat ales având cuvântul pentru intimații inculpați și G solicită respingerea recursului declarat de B, întrucât potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod procedură penală finalitatea urmărită prin luarea măsurilor preventive vizează buna desfășurare a procesului penal sau împiedicarea sustragerii inculpaților de la urmărirea penală sau de la judecată. Solicită instanței a avea în vedere faptul că buna desfășurare a procesului penal nu este împietată cu absolut nimic prin acordarea libertății de a circula oriunde în lume pentru cei doi inculpați, în condițiile în care de la ridicarea măsurilor preventive inițial și după aceea de la luarea măsurilor restrictive de libertate în sensul de a interzice părăsirea țării, au trecut mai bine de doi ani, respectiv în 15 iunie se împlinesc doi ani de când s-a impus măsura interzicerii de a părăsi țara, măsura preventivă a arestului preventiv fiind ridicată prin luna februarie a anului 2006. Subliniază faptul că de atunci și până în prezent cei doi inculpați s-au prezentat la fiecare termen de judecată, având tot interesul ca prin atitudinea lor procesuală, prin participarea susținută la proces să își demonstreze nevinovăția și să își producă probele de care au nevoie pentru a atinge acest deziderat. Cu privire la prejudiciul creat prin faptele inculpaților, învederează instanței că în dosarul instanței de fond s-a formulat în urmă cu doi ani o declarație din partea așa numitei părți vătămate în care arată că se constituie parte civilă însă nu poate preciza prejudiciul suferit. Apreciază că dacă nici la acest moment, în condițiile în care se discută despre fapte petrecute în urmă cu aproximativ patru ani, partea vătămată nu poate preciza care este de fapt prejudiciul său, se poate interpreta că acest prejudiciu poate nici nu există. În ceea ce privește gravitatea faptelor prezentate, arată că cercetarea judecătorească se află într-o fază mai mult decât avansată, în sensul că s-a finalizat audierea tuturor martorilor propuși prin rechizitoriu, urmând audierea câtorva martori propuși de fiecare dintre inculpați și probabil efectuarea unei expertize care să probeze existența sau inexistența unui prejudiciu. Apreciază că din cercetarea judecătorească efectuată până în prezent, indiciile sau probele privitoare la săvârșirea unor fapte nu subzistă. Învederează instanței că de mai bine de doi ani instanța de fond a apreciat că într-adevăr nu se mai impune menținerea acestei măsuri preventive în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați, în condițiile în care aceasta a avut posibilitatea să-și dea seama de materialul probator administrat de organele de urmărire penală, de probele administrate în faza de cercetare judecătorească, și de absolut toate elementele care trebuie avute în vedere la luarea sau menținerea unei măsuri preventive. Subliniază faptul că chiar dacă într-un recurs formulat în urmă cu aproximativ două luni de B s-a apreciat de către Curtea de APEL BRAȘOV că este cazul să se mențină măsura respectivă pentru anumite considerente care au fost aduse la cunoștință instanței de fond, aceasta în pofida acestor aspecte a considerat că se impune ridicarea acestei măsuri, întrucât nu mai există temeiuri care să justifice această măsură. Face o trimitere în acest sens la dispozițiile art. 145 alin. 2 Cod procedură penală privitoare la durata măsurilor preventive, apreciind că deși aceste dispoziții se referă la faza de urmărire penală, ele pot constitui totuși un indiciu în ceea ce privește modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze această măsură. Astfel, arată că pentru infracțiuni de o gravitate deosebită pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, această măsură a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea încetează după un termen maxim de doi ani. De asemenea, precizează că în Protocolul IV al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, în art. 2 alin.3 se menționează că exercitarea unor drepturi, în speță dreptul la liberă circulație, nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care prevăzute de lege constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, întâmpinarea faptelor penale, protecția sănătății Consideră că în acest caz niciunul dintre aceste scopuri nu este atins prin menținerea acestei măsuri restrictive de libertate luată față de cei doi inculpați. Cu privire la inculpatul G, arată că din documente medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că acesta pe parcursul cercetării judecătorești desfășurate până în prezent a fost supus la două intervenții chirurgicale. Cu toate acestea, subliniază faptul că acest inculpat nu a lipsit de la niciun termen de judecată. Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 05 iunie 2008.
Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că în cererea depusă la dosarul cauzei a expus motivele pentru solicită admiterea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, precizând că aceste motive sunt probate în anexă de documente și înscrisuri care se află la dosarul cauzei precum și de documente depuse cu această ocazie. Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și admiterea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Intimatul inculpat G, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, astfel cum a fost dispusă de instanța de fond și pe cale de consecință respingerea recursului declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov. Precizează că la termenul de judecată din data de 5 iunie 2008 depus toate probele care au fost acceptate de către instanță, probe care au fost supuse controlului într-o contradictorialitate cu reprezentantul Parchetului, fiind aduse și argumente în acest sens. Apreciază că în aceste condiții, din punct de vedere al instrucției juridice, se poate considera că a depus toate diligențele pentru ca procesul penal în cauză să se desfășoare în limitele normalului. Față de aceste considerente, solicită revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
CURTEA
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus admiterea cererilor formulate de către inculpații și G și, în consecință, în baza art. 139 alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală, a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi România, dispusă față de inculpați prin încheierea de ședință din data de 15.06.2006 a Tribunalului Brașov.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că la acest moment procesual nu se mai justifică menținerea nici unei măsuri preventive, restrictive de libertate, raportat la stadiul cercetării judecătorești, la durata acesteia și la comportamentul procesual al celor doi inculpați.
Totodată, instanța de fond a constatat că de la data sesizării instanței și până în prezent au fost audiați inculpații, precum și martorii propuși prin rechizitoriu, cercetarea judecătorească este în desfășurare, aflându-se la momentul la care inculpații au propus cereri în probațiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, iar în urma rejudecării, respingerea cererilor de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul a susținut că probele administrate până în acest moment nu au schimbat temeiurile avute în vedere la data luării măsurii restrictive de libertate dispusă față de cei doi inculpați, iar timpul scurs de la data luării acestei măsuri până în prezent nu justifică revocarea măsurii, prezența inculpaților la fiecare termen de judecată fiind determinată de măsura preventivă.
Verificând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Prin decizia penală nr. 230/16.04.2006 a Curții de APEL BRAȘOV, urmare a admiterii recursurilor declarate de inculpații și G, împotriva încheierii prin care a fost menținută arestarea preventivă de către Tribunalul Brașov, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
În considerentele deciziei s-a arătat că temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. d și h Cod procedură penală (actualmente art. 148 lit. b și f Cod procedură penală) s-au schimbat după trecerea unui interval de timp, martorii fiind deja audiați în cursul urmăririi penale iar rezonanța infracțiunilor s-a diluat, astfel că nu se mai poate susține că aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Curtea a apreciat la acel moment ca fiind corespunzătoare măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 Cod procedură penală. S-a mai apreciat că nu poate fi primit punctul de vedere al inculpaților că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au existat ori au încetat să mai existe, în cauză existând cel puțin indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, iar la data luării măsurii au existat suficiente date că au încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor martori, existând și probe certe că lăsarea lor în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara a fost dispusă de Tribunalul Brașov față de inculpații și G prin încheierea de ședință din data de 15.06.2006, când, în baza art. 139 alin. 1 Cod penal, a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi localitatea B cu măsura obligării de a nu părăsi România. Măsura a fost impusă de motive obiective, având în vedere că inculpații nu locuiau în B, astfel că ar fi avut nevoie de încuviințarea instanței săptămânal sau zilnic pentru a părăsi localitatea
Aprecierea tribunalului în sensul că la acest moment procesual nu se mai justifică menținerea unei măsuri preventive, este apreciată de instanța de recurs ca fiind neîntemeiată.
Revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România poate fi dispusă numai în situația în care temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive au dispărut, astfel cum se prevede în art. 139 alin. 2 Cod procedură penală.
În cauză, la data la care instanța a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestării preventive cu măsura restrictivă de libertate a obligării de a nu părăsi localitatea, s-a ținut cont de faptul că în cauză există cel puțin indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, iar la data luării măsurii arestării preventive au existat temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și f Cod procedură penală. Acestea au subzistat și la data la care s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi România.
Măsura restrictivă de libertate este justificată și în prezent, chiar dacă de la data dispunerii măsurii și până în prezent au trecut aproximativ 2 ani, având în vedere că în cauză există în continuare cel puțin indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, că durata procesului a fost determinată de complexitatea cauzei, relevată de numărul mare de infracțiuni deduse judecății și numărul mare de inculpați, administrarea probatoriului fiind deosebit de laborioasă, iar trecerea timpului, în sine, nu constituie un motiv care să conducă la dispariția temeiurilor ce au determinat luarea măsurii restrictive de libertate, scopul acesteia fiind împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată și buna desfășurare a procesului penal. Totodată, comportamentul procesual al inculpaților, caracterizat prin prezența acestora la fiecare termen de judecată, cât și circumstanțele lor personale nu pot constitui un motiv care să conducă la dispariția temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii restrictive de libertate., procesul penal se află în curs de desfășurare, fiind în faza dezbaterii probelor solicitate de către inculpați în apărare, iar temeiurile care au determinat măsura preventivă nu au dispărut, inculpații având posibilitatea ca, în situații excepționale, să solicite instanței încuviințarea de a părăsi țara.
Astfel, instanța de fond a constatat că dosarul se află în stadiul de judecată de aproximativ 2 ani, durată determinată de complexitatea acuzării, de numărul mare de infracțiuni deduse judecății, precum și de numărul mare de inculpați; declarațiile inculpaților și ale martorilor au fost deosebit de laborioase, la fiecare termen de judecată procedându-se la audieri, fie de inculpați, fie de martori. Toate aceste împrejurări, de necontestat, nu sunt însă argumente care să conducă la concluzia că au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor preventive față de cei doi inculpați, aspect care să determine revocarea măsurii preventive. Dimpotrivă, aceste aspecte confirmă complexitatea deosebită a cauzei, iar menținerea măsurii preventive luate se impune pentru a asigura scopul prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și va casa încheierea atacată sub aspectul admiterii cererilor formulate de inculpați de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Rejudecând cauza, în temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, curtea va respinge cererile inculpaților privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România.
Celelalte dispoziții ale încheierii atacate vor fi menținute.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din data de 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, pe care o casează sub aspectul revocării măsurii obligării de a nu părăsi România față de inculpații și
Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, respinge cererile inculpaților și G privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - C - pt.-
aflată în concediu de odihnă
semnează președinte complet
- -
GREFIER
Red./17.06.2008
Dact./18.06.2008
2 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Alina Constanța Mandu, Nicoleta