Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 71/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 71
Ședința publică din 29 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Bogdan Adrian
- -
GREFIER: - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție - - SERVICIUL TERITORIAL BACĂU - legal reprezentat prin procuror -
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de apărătorul ales - av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei asupra cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Instanța pune în discuția părților admisibilitatea recursului formulat de inculpat având în vedere dispozițiile art.141 al.1 teza a II-a
C.P.P.Av. precizează că este de acord cu excepția ridicată, însă la fl.102 există cererea formulată de inculpat de liberare provizorie sub control judiciar, cu privire la care instanța nu s-a pronunțat.
Instanța îi pune în vedere că în cadrul dezbaterilor nu a fost susținută această cerere.
Av. arată că instanța de fond a procedat la audierea inculpatului tocmai datorită faptului că era formulată această cerere de liberare provizorie sub control judiciar și a solicitat admiterea cererilor, deci trebuia avută în vedere și să se pronunțe asupra ei.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public - pe considerentul motivelor invocate, se constată că recursul este inadmisibil și solicită respingerea acestuia.
Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că este de acord cu cele concluzionate de apărătorul său și solicită judecarea în stare de libertate întrucât nu are antecedente penale,nu face parte din niciun grup infracțional și are mama bolnavă.
CURTEA
- deliberând -
supra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 27.01.2010, pronunțată de Tribunalul în dosarul nr-, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestului preventiv și, respectiv, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 23.10.2009 s-a înregistrat pe rolul instanței dosarul nr-, fiind trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: - art.8 din Legea nr.39/2003, cu referire la art.323 alin.1,2 Cod penal și art.27 alin.3 din Legea nr.365/2002, constând în aceea că în cursul lunii ianuarie 2009 inițiat constituirea unei grupări infracționale (trimise în judecată în dosarul nr.24 D/P/2009 al DIICOT - Biroul TERITORIAL BACĂU - formată de numiții -, ), finanțând și punând la dispoziția acesteia un număr de aproximativ 200 de numere de carduri bancare valide în vederea reinscripționării și utilizării pentru extrageri de numerar, activitatea infracțională materializându-se doar prin falsificarea instrumentelor de plată, întrucât inculpații au fost depistați de organele de urmărire penală deplasându-se spre Lituania, unde urmau să efectueze retragerile neautorizate de numerar, și, art.24 alin.1,2 din Legea nr.365/2002, art.27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.42 alin.1 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada iulie - august 2009 primit de la o persoană neidentificată datele de identificare a 7 carduri bancare valide pe care le-a inscripționat pe blank-uri, falsificând astfel instrumentele de plată electronică și ulterior le-a utilizat, prin accesarea neautorizată a sistemelor informatice, în mod repetat pentru extrageri neautorizate de numerar, cauzând un prejudiciu în valoare de 10.350 lei.
Inculpatul a acționat pe diverse segmente ale activității de "carding", în două perioade succesive, comițând diverse infracțiuni incriminate de Legea nr.365/2002, privind comerțul electronic, în asociere cu diferite persoane, așa cum se va expune în continuare.
La data de 25.02.2009, prin rechizitoriul nr.24/D/P/2008 al DIICOT - Biroul TERITORIAL BACĂUs -a dispus disjungerea cauzei față de numitul, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003 și art.27 alin.2 din Legea nr.365/2002, cauza fiind înregistrată sub nr.10D/P/2009 și ulterior sub nr.113D/P/2009 în cadrul Serviciului TERITORIAL BACĂU.
S-a reținut că la începutul anului 2009 inculpatul a finanțat și pus la dispoziția grupării trimise în judecată - formată din, - un număr de aprox. 200 de numere de carduri bancare valide în vederea reinscripționării și utilizării pentru retrageri de numerar.
Pe baza probatoriului administrat în cauză cu nr.24 D/P/2008 (din monitorizările intruzive, confirmate pe cale de anchetă) s-a stabilit că inculpatul, aflat în Anglia și cunoscut pentru preocupările pe linia infracțiunilor legate de carduri, a luat legătura cu numiții - și pe care îi cunoștea de mai mult timp, solicitându-le colaborarea.
După ce aceștia au acceptat propunerea, pentru obținerea unei activități infracționale eficiente, inc. a transmis pe e-mail inc. aprox. 200 de numere de identificare a unor carduri valide și codurile PIN asociate conturilor aferente.
Concomitent, printr-un intermediar susnumitul a transmis inc. suma de 1000 de euro, necesară achiziționării de blank-uri și inscripționării acestora cu datele ce se aflau în posesia inc.. Cei doi inculpați la rândul lor se cunoșteau între ei, fiind consăteni și întâlnindu-se anterior în străinătate unde au desfășurat ambii activități legate de carding.
În vederea realizării acestei rezoluții infracționale inc. și au cooperat pentru procurarea de carduri blank, achiziționând aprox. 210 blankuri, de la diferite persoane neidentificate. Ulterior, inc. a apelat la cunoștințele sale cu aceleași preocupări infracționale, însă pe segmentul inscripționării datelor reale ale cardurilor pe blankuri, contactându-l în acest sens pe inc., care poseda aparatura necesară acestei activități, un 206.
Având în vedere faptul că inc. domiciliază în mun. O, iar inc. și nu aveau posibilități proprii de deplasare în această localitate, l-au cooptat în cadrul grupării și pe inc., căruia i-au solicitat să îi ajute transportându-i pentru inscripționare a blankurilor în mun. O și i-au propus de asemenea, ca în schimbul unui procent considerabil, să îi însoțească în Lituania, unde urmau să efectueze efectiv operațiunile de retragere neautorizată de numerar.
În deplină cunoștință de cauză, inc. s-a deplasat împreună cu inc., la locuința inc. din mun. O, în trei rânduri repetate, în perioada 24-26.01.2009, pentru realizarea inscripționării blankurilor.
ca plecarea în Lituania să se realizeze la data de 28-01-2009, inc., și, au procedat în prealabil la ascunderea cardurilor falsificate în portierele dreapta față și spate ale autoturismului marca cu număr de înmatriculare străin, indicativ CB 389 YB, sens în care au desprins partea din plastic în care aplicate boxele și au introdus cardurile în acest spațiu.
plecării inc., cunoscând că inc. a mai fost plecat anterior în Lituania și deținea date exacte cu privire la locații și bancomatele neprotejate la care puteau să efectueze în siguranță operațiunile de extrageri de numerar a apelat la acesta și în schimbul unui beneficiu financiar i-a solicitat să îi însoțească și să îi ajute în buna realizare a activității infracționale.
Este de precizat că toate aceste activități au fost aduse la cunoștința inc., de către inculpații și, aceștia recunoscându-i calitatea de lider al grupării.
La data de 28-01-2009, inc., și au plecat din com. Sascut, jud. B, cu autoturismul aparținând inc., cu nr. de înmatriculare precizat anterior, în mun. B s-a alăturat grupării și inc. și s-au deplasat spre una din vămile din vestul țării, cu intenția de a ajunge în Lituania. La aceeași dată, în jurul orelor 23,50, la intrarea în mun. CNd inspre localitatea T, s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului cu care se deplasau cei patru inculpați și cu ocazia percheziției efectuate asupra acestuia s-au identificat 201 carduri falsificate, ascunse în portierele dreapta față și spate.
De asemenea, asupra inc. s-a găsit suma de 550 de euro, reprezentând suma rămasă din finanțarea inculpatului.
Procedându-se la citirea datelor inscripționate pe magnetică a cardurilor ridicate cu această ocazie, s-a constatat că datele prezente pe acestea reprezintă date de identificare a unor carduri valide, ce sunt prezentate în procesele verbale întocmite de organele de poliție din cadrul, în prezența inculpaților la datele de 29-01-2009, respectiv 25.02.2009.
Investigativ, s-a stabilit că, după terminarea procesului privindu-i pe inc. -, inculpatul s-a întors în țară, și în perioada iulie - august 2009 și-a continuat preocupările pe linia activităților infracționale legate de skimming și falsificarea instrumentelor de plată electronică.
De această dată, inculpatul a primit în ziua de 7.08.2009 de la o persoană neidentificată din străinătate, prin rețeaua de Internet la adresa de e-mail -.com, un număr de 7 date de carduri bancare împreună cu codurile PIN aferente, pe care le-a inscripționat pe carduri blank cu ajutorul unor persoane necunoscute, falsificând astfel instrumentele de plată.
Ca urmare a percheziționării autorizate a adresei de e-mail utilizată de inc., au fost identificate un număr de 7 combinații cifrice specifice datelor de identificare a cardurilor, cu codurile PIN aferente, ce sunt evidențiate în procesul verbal de efectuare a percheziției informatice.
Din relațiile furnizate de unitățile bancare BCR și SA a rezultat că în perioada imediat următoare, 7 - 12 august 2009, inc. a inscripționat datele cardurilor identificate în adresa de e-mail susmenționată și a utilizat aceste instrumente de plată contrafăcute, efectuând în mod repetat retrageri în valoare totală de 10.350 lei la -urile aparținând BCR și Bank Post SA de pe raza mun.
De altfel, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 01-10-2009 la adresa unde locuiește fără forme legale inc., au fost găsite codurile PIN aferente cardurilor bancare falsificate ce au fost utilizate de acesta la efectuarea de retrageri neautorizate de numerar.
Inculpatul, legal citat, a fost prezent la instanță, fiind asistat de apărătorul ales care a arătat că inculpatul trebuie să I se asigure un proces echitabil atâta timp cât ceilalți patru inculpați, care au fost și ei arestați preventive dar au stat doar patru luni în arest, și, mai mult chiar au obținut o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în prezent sunt liberi, că pericolul de a influența vreun martor nu mai există, fiind deja toți audiați.
Asupra stării de arest, instanța reține că inculpatul a fost arestat în temeiul dispozițiilor art.148 lit. f din pr.pen. considerând că "inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevedere pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
După arestarea inculpatului la data de 01.10.2009, s-a întocmit și rechizitoriul de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul TERITORIAL BACĂU, nr. 113/D/P/2009 din 23.10.2009 și, potrivit dispozițiilor art.300/1 Cod pr.pen. instanța primind dosarul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive.
Considerând că temeiurile care au determinat arestuia impun în continuare privarea de libertate, că acestea nu au încetat, existând în continuare temerea că lăsat în libertate ar fi capabil de comiterea de fapte similare (așa cum a procedat și atunci când, aflând despre cercetările ce se desfășoară față de ceilalți membri ai grupării, a continuat să primească cele șapte numere cu ajutorul cărora se presupune că ar fi inscripționat cadruri blank în vederea retragerii neautorizate de numerar de la bancomate) și că, de asemenea, cercetările continuă, în vederea identificării persoanei ce se presupune că l-a ajutat pe inc. la inscripționarea celor șapte carduri blank și la transmiterea acestor date de identificare a cardurilor, că lăsat în libertate inculpatul ar pute lua legătura cu persoane neidentificate încă, încă în vederea comiterii de infracțiuni similare.
Apărările formulate la a cest termen de judecată nu sunt noi, ele au fost invocate prima dată la instanța de fond, cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă a acestui inculpat, precum și atunci când s-a soluționat recursul promovat de acest inculpat, împotriva încheierii de arestare preventivă, recurs ce a fost respins ca nefondat de către instanța ierarhic superioară - Curtea de APEL BACĂU, în dosarul nr-, prin încheierea nr.99/05.10.2009.
Așadar, neschimbându-se temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării, neinvocându-se din partea inculpatului elementele noi în apărare, în acest moment, considerăm că se impune respingerea cererilor formulate, de revocare a arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu obligarea de a nu părăsi țara.
Lipsa antecedentelor penale nu sunt motive temeinice pentru revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara avându-se în vedere în special, considerentele care au determinat luarea acestei măsuri preventive. Pericolul social concret subzistă în continuare, nimic din ce a determinat luarea măsurii la datele de 01.10.2009, nu s-a schimbat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
În conformitate cu dispozițiile art.141 alin.1 teza a II-a Cod procedură penală, "Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Acest text nu este contrar dispozițiilor art.23 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru considerentele care vor fi prezentate mai jos.
Potrivit dispozițiilor art.126 și ale art.129 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi.
În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât o dată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentințele și deciziile. Stabilind, prin art.385/1 alin. 2 din Codul d e procedură penală, că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competenței sale, prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.
Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art.6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.
Faptul că încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu păsări localitatea, sau de înlocuire a acesteia cu altă măsură preventivă nu poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, o nouă cerere de revocare a arestului preventiv, sau de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură neprivativă de libertate poate fi reiterată de inculpat, precum și prin aceea că încheierea poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.
Apoi, pe tot parcursul procesului, prima instanță și chiar instanțele de control judiciar, au obligația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii preventive luate și să dispună, atunci, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, înlocuirea cu o altă măsură preventivă (art.139 alin.1 Cod procedură penală), sau, dacă nu mai există temeiurile care să justifice menținerea măsurii preventive, să dispună, din oficiu, sau la cerere, revocarea măsurii preventive (art.139 alin.2 Cod procedură penală).
Referitor la pretinsa contrarietate a dispozițiilor art.141 alin. 1 din Codul d e procedură penală cu prevederile art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie observat că acest text nu are incidență în cauză.
S-ar putea discuta dacă ar fi incidente prevederile art.5 pct. 4 din Convenție, conform cărora "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală",dar sub aspectul mai sus arătat critica este neîntemeiată.
Astfel, sensul normei citate nu este cel al unei căi de atac la o altă contestare jurisdicțională anterioară, ci numai acela de a conferi persoanei arestate sau deținute posibilitatea de a se plânge de ilegalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, prin sesizarea unui tribunal competent. Dacă dispozițiile art. 141 alin. 1 din Codul d e procedură penală deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele situații - limitativ indicate în text -, acest fapt nu este de natură a atrage după sine înfrângerea dispozițiilor art.5 pct. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Așa cum reiese și din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.38 din 26.febraurie.1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998), în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deținere luate împotriva sa, neavând semnificația reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva soluției date de instanță în urma soluționării plângerii.
Acestei cerințe îi răspunde în mod evident textul de lege criticat, care prevede în plus și calea de atac a recursului împotriva încheierii privind măsurile preventive. Din această perspectivă, art.141 alin. 1 din Codul d e procedură penală nu contravine nici prevederilor constituționale ale art.11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern și ale art.20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Cât privește critica în sensul că art.141 alin.1 Cod procedură penală ar încălca și prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la două grade de jurisdicție, Curtea observă că acest drept este prevăzut de art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următoarea redactare: "Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.
2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
Dispozițiile art.141 alin. 1 din Codul d e procedură penală prevăd posibilitatea atacării separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, a încheierii date în primă instanță prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive.
Curtea observă că aceste dispoziții se referă la o hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ci care privește o măsură procesuală provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, conform art.5 alin. 5 din Codul d e procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art.139 din Codul d e procedură penală.
Așadar, Curtea constată că nu au incidență în cauză prevederile art.2 pct. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane "declarată vinovată de o infracțiune penală" de a cere "examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară",deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se constată vinovăția penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive.
În sfârșit, Curtea constată că nu se pune problema existenței unor neconcordanțe între reglementările internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, menționate mai sus, reglementări care nu au incidență în cauză, și legile interne, respectiv Codul d e procedură penală (în speță, art. 141 alin. 1), și, prin urmare, reține că nici prevederile art.20 alin. (2) din Constituție nu sunt încălcate.
Pe de altă parte, faptul că legiuitorul nu a prevăzut, separat, calea de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de revocare a unei măsuri preventive sau cererea de înlocuire a unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă nu poate fi considerat neconformitate cu dispozițiile constituționale, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa asemenea căi de atac, potrivit art.125 alin. (3) din Constituție, care prevede: "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."
Apoi, trebuie subliniat și faptul că prin Decizia nr.12 din 21.noiembrie.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 119 din 8 februarie 2006, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că"Încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs".
În conformitate cu dispozițiile art.414/2 alin.3, teza finală Cod procedură penală, ezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legiieste obligatorie pentru instanțe.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat a susținut că în concluziile scrise depuse a formulat și cerere de liberare provizorie sub control judiciar și că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Printre principiile de bază ale procesului penal, sunt și principiul oralității, publicității și contradictorialității.
Potrivit acestor principii, cererea de liberare provizorie sub control judiciar trebuia susținută oral de apărătorul ales al recurentului-inculpat în ședință publică și în contradictoriu cu părțile din proces și reprezentantul parchetului.
Asupra acestei cereri trebuia să pună concluzii și reprezentantul parchetului, precum și recurentul-inculpat în ultimul cuvânt acordat.
Din examinarea încheierii de amânare a pronunțării cu privire la cele două cereri-fl.106, rezultă că apărătorul ales al recurentului-inculpat nu a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, așa explicându-se că reprezentantul parchetului nu a pus concluzii cu privire la această cerere și nici inculpatul, în ultimul cuvânt nu a solicitat a fi liberat provizoriu sub control judiciar.
De altfel, instanța de fond a procedat la audierea inculpatului-fl.95 și din declarația acestuia rezultă că a formulat cereri de revocare a măsurii arestului preventiv și, respectiv, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi țara, iar nu și cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
O cerere, sau orice susținere făcută în concluziile scrise și nesusținută oral, public și contradictoriu, în fața instanței nu trebuie analizată de instanță și asupra acestora nu trebuie să se pronunțe instanța, acestea fiind considerate ca inexistente din punct de vedere juridic.
Însă, având în vedere prevederile art.160/1 Cod procedură penală:" În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar, sau pe cauțiune",inculpatul are posibilitatea ca pe tot parcursul procesului penal să formuleze cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat.
Se va constata că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii din data de 27.01.2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2010, în prezența recurentului-inculpat.
PENTRU
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Bogdan Adrian
AFLATĂ ÎN
PREEȘDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
Red.încheierea
Red.dec.
El.
01.02.2010
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Bogdan Adrian
