Șantajul (art.194 cod penal). Decizia 100/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 100/
Ședința publică de la 8 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angela Hărăstășanu
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Hădărean
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații și G împotriva deciziei penale nr.250/A din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul ales, recurentul inculpat G, personal și asistat de avocat în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, lipsă fiind intimatele părți civile și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, motivele de recurs din partea inculpatului.
. fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentul inculpat, învederează că prezentul recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct.14 Cod procedură penală, în sensul că instanța de fond cum de altfel a și menținut instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal. Astfel, în baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală solicită admiterea recursului și pe cale de consecință casarea în parte atât a sentinței Judecătoriei Brașov cât și a deciziei Tribunalului Brașov și rejudecarea în vederea reindividualizării pedepsei în raport de dispozițiile art.72 din Codul penal. Precizează că în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor, se conține cont, printre alte criterii, de împrejurările care atenuează răspunderea penală precum și de persoana infractorului. Apreciază că nici instanța de fond, cum de altfel nici instanța de apel, nu au avut în vedere faptul că inculpatul în mod constant a avut o poziție sinceră pe parcursul derulării judecății și a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și în aceste împrejurări trebuia să i se rețină circumstanța prevăzută de art.74 lit.c din Codul penal. Din punctul său de vedere, trebuia dată eficiența cerută de textul art.76 din Codul penal în sensul de a i se reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, iar urmare a contopirii apreciază că se putea aplica o pedeapsă a cărei executare să fie suspendarea sub supraveghere prevăzută de art.861din Codul penal. Învederează că rațiunile avute în vedere la solicitarea unei astfel de individualizări a pedepsei sunt circumstanțele atenuante ale inculpatului, situația de ordin personal a acestuia, acesta având în întreținere patru copii minori precum și poziția sinceră pe care a avut-o pe tot timpul derulării judecății. Apreciază că scopul pedepsei așa cum este individualizat prin textul art.52 din Codul penal, poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că acesta este arestat de peste un an și 2 luni de zile. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul.
Avocat pentru recurentul inculpat G, solicită admiterea recursului formulat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr.250 din 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, apreciind această decizie ca nelegală și netemeinică. Pe cale de consecință, solicită casarea deciziei mai sus menționate și rejudecarea cu dispunerea achitării inculpatului în temeiul art.11pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.194 alin.1 și 2 din Codul penal, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că acesta ar fi săvârșit această faptă. Cu privire la cea de a doua infracțiune, solicită o reindividualizare în condițiile art.72 Cod penal. Astfel în acest sens, solicită a se avea în vedere circumstanțele atenuante cu privire la recunoașterea și regretul inculpatului față de faptele săvârșite. Apreciază că o importanță deosebită o au concluziile referatului anchetei sociale efectuate în cauză, din care rezultă că acesta poate fi îndreptat și se poate reintegra în societate. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului inculpatului G și aplicarea unei pedepse orientată mult sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a celor două recursuri ca nefondate. Cu privire la inculpatul, precizează că în acest caz s-a indicat ca și temei al casării art.3859pct.14 Cod procedură penală. Apreciază că deși inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, pentru ca această poziție procesuală să dobândească valențele atenuante prevăzute de art.76 Cod penal sunt impuse mai multe condiții. Ori în speță pe lângă declarația inculpatului, la stabilirea adevărului au servit și multe alte probe care și în lipsa acestei declarații de recunoaștere, puteau duce la o soluție de trimitere în judecată și condamnare, o importanță deosebită având declarațiile părții vătămate, a martorilor precum și a coinculpatului. În aceste condiții, apreciază că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.75 lit.c Cod penal. Raportat la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire și pericolul social al acestora, menționează că în cauză au fost respectate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal. Arată că pedeapsa stabilită a fost just individualizată, având în vedere și restul circumstanțelor atenuante și raportat și la art.52 Cod penal. Cu privire la inculpatul G, precizează că probatoriul administrat în cauză înlătură apărările formulate de acesta, apreciind că aspectele susținute de inculpat în apărare nu sunt justificate și sunt combătute de probe. Referitor la reindividualizarea pedepsei aplicate pentru complicitatea la infracțiunea de înșelăciune, subliniază că pedeapsa stabilită în cauză este echivalentă cu minimul special în condițiile în care nu se pot reține circumstanțele atenuante, având în vedere valoarea prejudiciului, atitudinea procesuală a acestui inculpat care a fost și oscilantă și parțial de nerecunoaștere. Față de aceste considerente, solicită menținerea soluției dispusă în cauză până în prezent.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere că are acasă patru copii minori și se află pentru prima dată într-o asemenea situație.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, precizează că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj. Solicită, de asemenea, aplicarea pedepsei cu suspendare având în vedere că are acasă patru copii, patru rate în bancă și nu ar dori să-și lase familia într-o asemenea situație.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1152/15.06.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- s-a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 194 alin 1 și 2 Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În temeiul art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 literele a teza a doua, b Cod penal.
În temeiul art. 350 Cod de procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore, din data de 15.11.2006 și durata arestării preventive de la data de 16.11.2006 la zi.
În temeiul art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj.
În temeiul art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
În temeiul art. 33 alin. 1 lit. a, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 literele a teza a doua, b Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore, din data de 14.11.2006.
În temeiul art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și 999 cod civil s-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă și a obligat în solidar pe cei doi inculpați să achite acestei părți suma de 1.300 de lei.
În temeiul art.14 și 346 alin.1 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul suma de 3200 de Euro în echivalentul lei și de la inculpatul G suma de 300 de Euro în echivalentul lei.
În temeiul art. 193 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat fiecare dintre cei doi inculpați să plătească părții vătămate câte 250 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În temeiul art.191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.
În temeiul art.191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G să achite statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 17/18.07.2006 martorul, profitând de faptul că părinții săi erau plecați la o petrecere, a luat autoturismul marca pentru a face o plimbare în incinta Institutului, deși nu poseda permis de conducere, s-a urcat în autoturism împreună cu martorii, și.
În curtea institutului, martorul a produs un accident auto, intrând cu autoturismul într-un pod. În urma accidentului toți cei patru pasageri au plecat acasă singuri, autoturismul râmânând în șanț, fiind ora târzie, nu a fost găsită o persoană care să-i ajute să îl scoată.
A doua zi, martorul, cu ajutorul martorului, ce a venit cu un tractor a reușit să scoată autoturismul din șanț.
În timpul operațiunilor de scoatere a autorurismului a venit la fața locului cu un taxi inculpatul, însoțit de alte trei persoane, acesta solicitându-i lui suma de 1.000 lei, necesari pentru a plăti cheltuielile cu îngrijirile medicale ale cumnatului său, ce se afla în autoturism în momentul producerii accidentului, în caz contrar urmând să anunțe la poliție faptul că a condus autoturismul părinților săi, deși nu poseda permis de conducere, provocând și un accident de circulație.
Pentru a arăta martorului că vorbește cât se poate de serios inculpatul a fotografiat cu telefonul mobil autoturismul avariat al acestuia, spunând că va arăta organelor de poliție respectivele fotografii.
Martorul s-a urcat, la solicitarea inculpatului, în acel taxi, împreună cu acesta din urmă și cu alte două persoane, și a mers la domiciliul părinților săi unde inculpatul i-a solicitat părții vătămate suma de 1.300 de lei până a doua zi la ora 13.00,sub același pretext ( contravaloarea îngrijirilor medicale acordate cumnatului său ) în caz contrar urmând să anunțe organele de poliție că fiul său a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere.
A doua zi partea vătămată s-a împrumutat de la sora sa, martora, cu suma de 1.300 de lei, iar martorul s-a întâlnit cu martorul în fața unui restaurant din localitate, acesta fiind cumnatul inculpatului, ce se afla într-un taxi, trimis fiind de inculpat, și i-a dat acestuia banii solicitați cu o seară înainte ( suma de 1.300 de lei).
În ziua următoare inculpatul l-a sunat din nou pe martorul și i-a mai cerut suma de 500 de lei sub același pretext ( îngrijirile medicale acordate cumnatului său ), în caz contrar urmând să anunțe organele de poliție.
Ulterior inculpatul a sunat-o pe partea vătămată de mai multe ori, în zilele ce au urmat, solicitându-i suma de 500 de lei.
În această situație de fapt inculpatul Gav enit de mai multe ori la domiciliul părții vătămate precum și la locul de muncă al martorului solicitând să i se dea suma de 500 de lei sau dacă nu să i se repare mașina proprie gratis ( martorul lucra la un service auto din localitate).
Nu se poate susține că inculpatul G nu a cunoscut faptul că suma de 500 de lei provenea din săvârșirea infracțiunii de șantaj de către inculpatul, întrucât el știa de producerea accidentului de circulație, era prieten cu inculpatul și faptul că a acceptat să mergă ( nu o singură dată ci de mai multe ori la familia pentru a le cere suma de 500 de lei ) dovedește faptul că, cu intenție, a achiesat la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul, sub forma complicității.
Partea vătămată nu le-a mai dat celor doi inculpați această sumă de bani, în schimb a anunțat organele de poliție.
În cursul lunii iulie 2006 partea vătămată, prieten vechi cu inculpatul G, în timpul unei vizite efectuate acestuia i-a solicitat să-l ajute să obțină pe căi ilegale ( fără susținerea examenului de conducere ) un permis de conducere.
Inculpatul G i-a promis părții vătămate că are o cunoștință care îl poate ajuta spunându-i să vină a doua zi la el acasă să vorbească cu acea persoană.
A doua zi partea vătămată, însoțită de martorul au venit la domiciliul inculpatului G, unde s-au întâlnit și cu inculpatul, acesta din urmă recomandându-se a fi șeful Poliției Rutiere B.
În urma discuțiilor avute inculpatul i-a cerut inițial părții vătămate suma de 1500 de euro pentru a-i obține permisul de conducere, iar partea vătămată i-a dat în aceeași zi inculpatului suma de 1200 de euro, restul de 300 de euro urmând să-i dea la obținerea permisului de conducere.
Ulterior acestei date, sub pretextul că are de dat bani la diverse persoane și că va fi nevoie de ștergerea unor contravenții din cazierul părții vătămate inculpatul i-a mai cerut bani părții vătămate sume de bani, partea vătămată întâlnindu-se de mai multe ori cu inculpatul în diverse locații precum și odată cu o persoană de sex feminin ( ce s-a recomandat a fi secretara sa ) în parcul din fața stației CF
Inculpatul i-a mai cerut părții vătămate suma de 1000 de euro pentru a-i înmâna permisul de conducere, după ce, la domiciliul inculpatului G, i-a arătat părții vătămate un permis de conducere fals emis pe numele său și de asemenea încă 1.000 euro pentru a-i șterge mențiunile din cazier.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov - criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește temeiul confiscării de la inculpați a sumelor de 3200 Euro și respectiv 300 Euro prevăzut de art. 118 lit. d Cod procedură penală în loc de 118 lit. e Cod procedură penală cum ar fi fost corect - cât și inculpații - acesta criticând hotărârea sub aspectul cuantumului pedepselor care le-au fost aplicate - și G; acesta din urmă a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecând cauza să se dispună în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzut de art. 26 Cod penal raportat la art. 194 alin 1 și 2 Cod penal întrucât nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni; în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina sa inculpatul Gas olicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Prin decizia penală nr.250/A/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și a fost desființată sentința penală atacată sub aspectul greșitei rețineri ca temei al confiscării a dispozițiilor art. 118 lit. d Cod penal.
Rejudecând cauza în aceste limite: s-a modificat temeiul confiscării din prevederile art. 118 lit. d Cod penal în prevederile art. 118 lit. e Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
S-au respins apelurile declarate de inculpații și
G împotriva aceleași sentințe.
În baza art. 383 alin. 1/1 raportat la art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală s-a dedus în continuare perioada arestului preventiv de la 15.06.2007 la zi.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 150 lei ( RON ) cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. 3 celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență următoarele:
Instanța de fond a stabilit situația de fapt pe baza unei analize corecte și minuțioase a probelor administrate. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, tribunalul constată că față de multitudinea actelor materiale de șantaj săvârșite de inculpatul, reținute ca atare și în rechizitoriu și în motivarea instanței de fond, se impunea reținerea formei continuate a infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod Penal în sarcina acestui inculpat, prin aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, însă, ținând seama de faptul că apelul Parchetului a fost declarat inițial în favoarea inculpaților (acesta viza înlăturarea unei măsuri de siguranță la care inculpații au fost obligați în considerarea săvârșirii celei de-a doua infracțiuni pentru care au fost cercetați în cauză, aceea de înșelăciune) și în apelul declarat de Parchet în favoarea unei părți sau în apelul părții nu i se poate înrăutăți acesteia situația, potrivit art. 372 alin. 1 și 2 Cod Procedură Penală, tribunalul nu poate modifica această încadrare reținută de instanța de fond. Este avută în vedere și împrejurarea că motivele de apel invocate de Parchet privesc o altă infracțiune și extinderea efectelor acestei căi de atac și asupra infracțiunii de șantaj ar încălca dispozițiile art. 371 Cod Procedură Penală referitoare la efectul devolutiv al apelului.
Contrar susținerilor avocatului inculpatului G din dezvoltarea motivelor de apel, instanța de fond a analizat toate aspectele legate de modalitatea de săvârșire a faptei de către fiecare inculpat în parte. Faptul că în sarcina inculpatului se pot reține mai multe acte materiale pentru infracțiunea de șantaj nu înlătură contribuția inculpatului G la săvârșirea faptei în modalitatea arătată de instanța de fond. Problema momentului la care se poate stabili că infracțiunea a fost epuizată trebuie analizată în contextul încadrării juridice corecte a faptei, respectiv în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 Cod Penal. Așa cum am arătat mai sus inculpatul a săvârșit mai multe acte materiale ale infracțiunii de șantaj, fiecare întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni; dacă se poate vorbi de consumarea infracțiunii la datele arătate de avocatul inculpatului G, epuizarea infracțiunii a avut loc la data ultimului act material, iar faptul că inculpatul Gac omis un singur act material nu înlătură răspunderea penală a cestuia pentru fapta comisă. Instanța de fond a analizat în detaliu toate elementele constitutive ale infracțiunii expunând rațiunile pentru care a reținut că atât elementul material al laturii obiective, cât și latura subiectivă, legătura de cauzalitate și urmarea imediată a infracțiunii se regăsesc în cauză. Toate argumentele instanței de fond pentru constatarea săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată sunt corecte și vor fi reținute și de instanța de apel, care apreciază astfel că soluția de condamnare este corectă și nu se impunea achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod Procedură Penală astfel cum s-a solicitat în apel.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor tribunalul a constatat că instanța de fond a valorificat corespunzător criteriile stabilite de art. 72 Cod Penal în scopul prevăzut de art. 52 Cod Penal, stabilind corect atât pedepsele ce se impune a fi aplicate fiecărui inculpat pentru fiecare infracțiune în parte, cât și pedepsele aplicate pentru concursul de infracțiuni.
Aspectele invocate de fiecare inculpat în susținerea apelurilor, vizând atitudinea procesuală și respectiv situația familială, nu pot modifica concluziile instanței de fond privind pe de o parte gradul ridicat de pericol social al faptelor apreciat pe baza circumstanțelor reale în care au fost comise și pe de altă parte persoanele inculpaților care au dat dovadă de perseverență infracțională. Faptul că fiecare inculpat are în întreținere mai mulți minori nu atrage după sine concluzia că aceștia ar prezenta un pericol social diminuat sau ar avea un comportament pozitiv față de valorile ocrotite de legea penală. Este adevărat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov atestă un nivel bun al integrării în societate pentru inculpatul G, care se poate menține și pe viitor cu respectarea recomandărilor din referat, însă, aceste concluzii nu pot fi interpretate independent, cu ignorarea situației de fapt reținute just de instanța de fond.
Poziția procesuală a inculpaților nu a contribuit la bunul mers al anchetei penale, astfel încât nu poate fi reținută ca circumstanță care să contribuie la diminuarea pedepselor. De asemenea, reaua credință a pății vătămate nu influențează aprecierea asupra pericolului social al faptelor comise de inculpați, aceștia fiind trași la răspundere penală pentru propriile contribuții la comiterea infracțiunilor.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații și G însă nu au indicat în termen, în scris, motivele de recurs. Oral, în fața instanței de recurs au invocat dispozițiile art. 385/9 pct. 14 iar inculpatul G și pe cele prevăzute de art. 385/9 pct.18 Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin 1 și 2 Cod penal s-a indicat ca și temei al casării prevederile.
În dezvoltarea motivelor recursului formulat inculpatul a arătat în esență că pedeapsa care i-a fost aplicată este stabilită într-un cuantum necorespunzător raportat la criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal iar în speță, văzând circumstanțele personale ale inculpatului și atitudinea sinceră pe care a avut-o, nu se justifică aplicarea unui spor de pedeapsă în cuantum de 1 an închisoare ci dimpotrivă, reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal întrucât a avut o conduită procesuală sinceră, recunoscând și regretând comiterea infracțiunilor de care este acuzat.
Inculpatul Gaa rătat în motivarea recursului formulat că materialul probator existent la dosar nu dovedește complicitatea sa la infracțiunea de șantaj comisă de inculpatul, astfel încât se impunea achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni; a arătat de asemenea că pedeapsa care i s-a aplicat pentru cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina sa (complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal) este extrem de severă în raport de circumstanțele reale și cele personale, iar sporul de 6 luni închisoare nejustificat, prin prisma faptului că a avut o conduită procesuală sinceră, a recunoscut și regretat comiterea faptei, iar situația sa familială impune prezența cât mai urgentă alături de familie întrucât are în îngrijire copii minori; s-a arătat de asemenea în dezvoltarea motivelor de recurs că în speță se impune reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare, cu consecința coborârii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, cât mai aproape de minimul general al pedepsei închisorii.
Analizând decizia penală nr.250/A/2007 a Tribunalului Brașov instanța de recurs reține următoarele:
Spre deosebire de apel, unde instanța de apel examinează, în limitele devoluției, întreaga cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, nefiind limitată la temeiurile invocate și la cererile formulate de apelant, potrivit art. 385/6 alin. 2 instanța de recurs examinează cauza în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 385/9 Cod procedur ă penală. Condiționarea admiterii recursului de încadrarea criticilor aduse de recurent hotărârii recurate într-unul din cele 21 de cazuri de casare, face ca în recurs să nu fie luate în considerare orice lipsuri ale hotărârii atacate, ci numai acelea pentru care legea înțelege să intervină casarea hotărârii și rejudecarea cauzei. Din acest punct de vedere, recursul un caracter restrictiv în eliminarea tuturor erorilor de fapt și de drept, spre deosebire de apel și se justifică prin aceea că este a doua cale de atac ordinară ce se exercită în aceeași cauză. Un element restrictiv constă și în obligația recurentului de a formula motive de recurs, încadrate în cazurile de casare, pe care trebuie să le prezinte la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Chiar și atunci când instanța de recurs are dreptul să ia în considerare din oficiu un caz de casare, se aplică aceste limite de casare, întrucât numai o parte din cele 21 de cazuri de casare pot fi luate în considerare din inițiativa instanței (art. 385/9 alin. 2).
Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct.14 Cod procedură penală se ia în considerare și din oficiu de către instanță conform art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, iar cel prevăzut de art. 395/9 pct. 18 Cod procedură penală se ia în considerare din oficiu numai atunci când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Verificând decizia penală atacată prin prisma cazurilor de casare invocate de recurenți în susținerea recursurilor formulate, instanța de recurs constată că recursurile formulate de inculpații și G sunt nefondate.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt corectă, rezultată din coroborarea întregului material probator administrat în cauză. Astfel, în mod judicios s- stabilit de către prima instanță că la data de 18.07.2006, prin constrângerea cu darea în vileag a unei fapte reale, compromițătoare pentru familia părții vătămate (constând în comiterea de către fiul acestei părți vătămate unor fapte susceptibile de a fi calificate ca infracțiuni) inculpatul a obținut de la această parte vătămată suma de 1.300 lei și a solicitat în continuare părții vătămate bani utilizând aceeași formă de constrângere, la comiterea faptei fiind ajutat de inculpatul G care în baza unei înțelegeri cu inculpatul s-a deplasat în mai multe rânduri la locuința părții vătămate pentru a încasa suma de bani solicitată de către inculpatul, cunoscând că această sumă de bani reprezintă un folos injust al infracțiunii de șantaj.
De asemenea, prima instanță a reținut corect, pe baza materialului probator administrat că în perioada iulie-august 2006, cu ajutorul inculpatului G, inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată, față de care s-a prezentat în calitate mincinoasă de șef al Poliției Rutiere B și căruia i-a solicitat în repetate rânduri bani pentru a-i procura acesteia prin eludarea dispozițiilor legale un permis de conducere, obținând în această modalitate suma de 3.500 euro din care 300 euro a fost remisă inculpatului G.
Prima instanță și instanța de apel au stabilit o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor, reținând în mod judicios că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru săvârșirea câte unei infracțiuni de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 și 2 Cod penal - în forma autoratului pentru inculpatul și a complicității pentru inculpatul G - și respectiv a câte unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal - în forma autoratului pentru inculpatul și a complicității pentru inculpatul G - infracțiuni comise de inculpați în concurs real.
Criticile aduse de inculpatul G deciziei recurate sub aspectul greșitei mențineri a hotărârii de condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 Cod penal, hotărâre care este consecința unei grave erori de fapt comise de instanțele inferioare, instanța de recurs constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală au fost interpretate în literatura de specialitate și jurisprudența actuală în sensul că este incident acest caz de casare ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Așadar prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate de instanța de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
Pentru a constitui caz de casare în sensul art.385/9 pct. 18 Cod procedură penală, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită "gravă": a) să fie evidentă, adică vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și b) să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. O eroare poate fi esențială - prin aceea că s-a răsfrânt în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță; ea se poate referi nu numai la faptele care formează învinuirea, ci și la împrejurările care influențează soluția cauzei.
Prin prisma celor exprimate, instanța de recurs constată că prima instanță și instanța de apel nu au comis o gravă eroare de fapt - care să conducă la pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, ci dimpotrivă, au pronunțat hotărâri în acord cu materialul probator existent la dosar și administrat în cea mai mare parte nemijlocit, hotărârile pronunțate fiind, sub aspectul stării de fapt reținute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați și a încadrării juridice date faptelor la adăpost de orice critică; eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr- apreciere necompletă sau greșită a probelor; instanței de recurs nu i se recunoaște - în cadrul acestui caz de casare - dreptul de a da o nouă apreciere probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală invocat de ambii recurenți în recursurile formulate instanța de recurs constată că acesta nu este incident în speță întrucât atât prima instanță cât și cea de apel au procedat la o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, criticile aduse deciziei penale atacate sub acest aspect fiind nefondate.
Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților prima instanță și instanța de apel au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 Cod penal precum și scopul pedepsei astfel cum acesta rezultă din dispozițiile art. 52 Cod penal.
În raport de circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, natura acestora, intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională pentru fiecare dintre acestea, circumstanțele personale ale inculpaților care, deși tineri dau dovadă de perseverență infracțională continuând să comită fapte antisociale în ciuda condamnărilor anterioare ( respectiv a măsurii educative dispuse anterior față de inculpatul G ) - aceștia nefiind la prima încălcare a legii penale - pedepsele stabilite pentru cei doi inculpați sunt corect individualizate atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și modalitatea de executare stabilită; sporurile de pedeapsă aplicate fiecăruia dintre inculpați sunt justificate prin prisma numărului infracțiunilor comise a gravității acestora și faptului că inculpații dau dovadă de perseverență infracțională comițând în continuare infracțiuni; împrejurările invocate în susținerea recursurilor formulate, respectiv că ambii inculpați au avut o conduită sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea infracțiunilor, că au în întreținere minori și că din referatele de evaluare efectuate în cauză de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov rezultă că au perspective reale de reintegrare în societate, au fost avute în vedere atât de către prima instanță cât și de către cea de apel și tocmai pentru aceste considerente pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost orientate spre minimul special prevăzut de lege; la dosar nu sunt suficiente probe pe baza cărora instanța să concluzioneze că scopul educativ al pedepselor cu închisoarea aplicate inculpaților poate fi atins fără privare de libertate
Văzând că pedepsele rezultante aplicate inculpaților și modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, acestea sunt aplicate în limitele prevăzute de lege ( fiind respectate atât dispozițiile părții generale a codului penal cât și a celei speciale a aceluiași cod ) iar la stabilirea acestora s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal instanța de recurs constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și nici alte cazuri de casare dintre cele care se iau în considerare din oficiu de către instanță, astfel încât în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și G împotriva deciziei penale nr. 250/A/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, care va fi menținută.
În baza art. 385/16 alin. 2 raportat la art. 88 Cod penal și 381, 350 Cod procedură penală se va adăuga la durata arestării preventive a inculpatului timpul scurs de la data de 26.09.2007 până în prezent și se va menține starea de arest a acestuia.
În baza art. 189, 192 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul G să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 250 lei, sumă ce include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu; inculpatul va fi obligat să plătească statului în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală suma de 150 lei cu același titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații (fiul lui și născut la data de 17.01.1977 în Com. ) deținut actualmente în Penitenciarul Codlea, și G (fiul lui și născut la data de 9.07.1978 în R jud. B), împotriva deciziei penale nr. 250/A/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 88 Cod penal adaugă la durata prevenției inculpatului timpul scurs de la data de 26.09.2007 până în prezent și menține starea de detenție a inculpatului.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului de Avocați B suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G, sumă ce se include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare iar pe inculpatul G îl obligă să plătească statului cu același titlu suma de 250 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8.02.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./26.02.2008
Dact./04.03.2008
2 exemplare
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Angela HărăstășanuJudecători:Angela Hărăstășanu, Laura Popa, Nicoleta Hădărean
