Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 137/
Ședința publică de la 18 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Valentin Iancu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror -
S-a luat in examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr. 25 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 2542 din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. 1835/2005, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 cod penal.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul inculpat, in stare de arest și asistat de avocat din oficiu, in baza împuternicirii avocațiale nr. 1185/2008, emisă de Baroul Constanta, lipsind intimatele părți civile.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
Recurentul inculpat, a fost audiat, cele relatate de acesta fiind consemnate in procesul verbal de la dosarul cauzei.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.
Reprezentantul parchetului având cuvântul în susținerea motivelor de recurs, critică soluțiile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând drept motive de casare, disp. art. 385/9 pct. 18 cod pr. penală. Consideră că, in mod gresit s-a dispus achitarea inculpatului in baza art. 18/1 cod penal. Expune oral situatia de fapt retinută prin actul de inculpare si apreciază că, faptele prezintă gradul de pericol social al unor infractiuni, având in vedere modalitatea de comitere, scopul urmărit, persoana făptuitorului. In mod gresit instantele au retinut conduita bună a inculpatului, faptul că are un copil minor. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate si condamnarea inculpatului.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca fiind nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca legale și temeinice, in mod corect, s-a dispus achitarea inculpatului in baza art. 18/1 cod penal. Modalitatea de operare a fost una lipsită de importanță, el nu actiona cu intentia de a insela părtile vătămate si in mod corect s-a dat eficiență circumstantelor personale.
Intimatul inculpat, in ultimul cuvânt arată că îi pare foarte rău de cele intâmplate, in anul 2005, pentru unele din societăți au fost achitate sumele de bani.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului - Curtea constată că TRIBUNALUL CONSTANȚA - secția penală, prin decizia penală nr.25/23 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul penal nr- - în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia(din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului C, se avansează din fondurile Ministerului Justiției).
Pentru a pronunța această hotărâre TRIBUNALUL CONSTANȚAa reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.6163/P/2005 din 10.08.2005, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal și a infracțiunii prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din Legea nr.59/1934.
Prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul, în perioada mai-iunie 2005, în calitate de administrator la "" C, deși cunoștea că societatea nu are disponibil în cont, a dus în eroare mai multe societăți, care i-au furnizat diverse produse, prin emiterea unor bilete la ordin și a unor file - fără acoperire.
Judecătoria Constanța, ca instanță de fond, analizând materialul probator administrat în cauză, prin sentința penală nr.2542/29.11.2006 a dispus:
În baza art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal, art.84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, art.84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul:
- fiul lui și, născut la data de 15.03.1966, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal (cât privește actele materiale raportate la părțile civile SC SRL, SC SRL, SC SRL).
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.215 al.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal și de art.84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934.
În baza art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză în intervalul 12.07.2005 - 10.08.2005.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile SC SRL, SC SA, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, constând în obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata de despăgubiri civile.
În baza art.192 al.2 lit. Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei - cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, rejudecarea cauzei pe fond și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal și a infracțiunii prevăzută de art.84 pct.2 și 3 din Legea nr.59/1934.
TRIBUNALUL CONSTANȚA procedând la judecata apelului prin decizia penală nr.273/6.06.2007 pronunțată în dosarul nr- a dispus:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, desființează sentința penală atacată și rejudecând cauza în baza art.215 al.1,3 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art.83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2,6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1234/23.05.2003 a Judecătoriei Constanța și a dispus executarea acesteia lăturat, stabilind ca inculpatul, să execute pedeapsa de 3,6 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și a redus cuantumul amenzii cu caracter administrativ de la 1.000 lei la 300 lei.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de APEL CONSTANȚA, analizând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, a constatat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, cu încălcarea dispozițiilor legale privind judecata cauzei în apel și prin decizia penală nr.551/P/13 noiembrie 2007 a dispus:
Admiterea recursului declarat de inculpatul, casarea deciziei penale a Tribunalului Constanța și rejudecarea apelului de către TRIBUNALUL CONSTANȚA.
TRIBUNALUL CONSTANȚA analizând sentința penală nr.2542/29.11.2006 a Judecătoriei Constanța, a constatat că în mod corect, prin aplicarea art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor dintr-o singură infracțiune de înșelăciune în formă continuată - art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, în două infracțiuni de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Corect s-a reținut că, din declarațiile părților vătămate - " GRUP", " " și " ", rezultă că cele trei acte materiale ce privesc emiterea biletelor la ordin în favoarea acestor societăți de către inculpat, nu pot fi incluse în forma unității legale de infracțiune și au fost desprinse din conținutul infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriu.
Raportat la actele materiale privind părțile vătămate " ", "", "", " GRUP", "", " ", " ", " " - instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal și de art.84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934.
În ce privește partea vătămată " GRUP" (punct 9), " " (punct 10) și " " (punct 11) - instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal.
Pentru această faptă - prima instanță a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat laart.10 lit.d Cod procedură penală.
În raport de declarațiile reprezentanților părților vătămate date nemijlocit în instanță - Tribunalul a reținut că, inculpatul nu a intenționat să aducă prejudicii părții vătămate - ci totul a fost un incident la plată cum se mai întâmplă între oamenii de afaceri".
Având în vedere această împrejurare, cuantumul relativ modic al sumelor înscrise în respectivele instrumente de plată circumstanțele personale ale inculpatului - Tribunalul a concluzionat că faptele inculpatului nu prezintă pericolul social. Pentru aceste considerente, s-a stabilit că, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.1Cod procedură penală - raportat la art.18 alin.3 și art.91 Cod penal - și pentru actele materiale privind celelalte părți civile - faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și ale infracțiunii prevăzută de art.84 pct.2, 3 din Legea nr.59/1934.
S-a constatat, de asemenea, că întemeiat prima instanță a respins pretențiile părții civile.
În mod corect s-a stabilit că, această parte civilă are titluri executorii (file și bilete la ordin) pe care le poate valorifica pentru recuperarea sumelor datorate de "".
Împotriva acestor hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA - criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și rejudecându-se cauza pe fond să se pronunțe o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru faptele pentru care a fost cercetat.
Se precizează că recursul nu vizează dispoziția instanței de achitare a inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală.
În motivarea recursului se susține că instanțele au făcut o greșită interpretare a probelor și a dispozițiilor art.17 și art.181Cod penal - când au stabilit că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Aprecierile instanței sunt arbitrare - deoarece nu au fost avute în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, persoana și conduita inculpatului. Se mai susține că inculpatul a dovedit perseverența în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, invocându-se sentința penală nr.1234/2003 a Judecătoriei Constanța.
Verificând hotărârile recurate, actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și din oficiu Curtea constată că recursul este nefondat.
Se constată că, prima instanță a reținut o situație de fapt pe deplin dovedită, cu actele și lucrările dosarului. Pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză a dat faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.
Împrejurările reținute de instanțe referitoare la mobilul faptei și la natura relațiilor dintre inculpat și părțile civile, justifică evaluarea faptei ca fiind vădit lipsită de importanță neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prevederile art.181Cod penal - nu condiționează aprecierea faptei ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, de existența antecedentelor penale.
În considerarea celor mai sus prezentate, Curtea constată că hotărârile recurate sunt temeinice și legale și în consecință, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;
Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr. 25 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 2542 din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. 1835/2005.
În temeiul art.189 Cod procedură penală;
Dispună plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, av., în sumă de 100 lei.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
-
Pt.GREFIER,
semnează
Conf.art.312
C.P.P.Prim grefier,
Jud. fond.:, jud.apel:,
Red.dec.jud.:, tehnored.gref./2 ex./27.03.2008
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Valentin Iancu