Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

DECIZIA PENALĂ NR.24/

Ședința publică din 28 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare apelul penal formulat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.2/CEA din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de revizuire.

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul revizuent, in stare de arest și asistat din oficiu de avocat în substituire avocat, în baza delegației de substituire nr.5/2008, emisă de Baroul C - Cabinet de avocat.

Se constată lipsa intimatelor părți civile SC Agro SA C și SC Internațional SRL

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

Apelantul revizuent, depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.377 cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru apelantul revizuent, solicită admiterea apelului, desființarea soluției atacate ca fiind nelegală și netemeinică. Apreciază că cererea apelantului îndeplinește condițiile prev. de textul de lege -art.394 alin.1 lit.a și b cod pr.penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Constanța, având în vedere solicitările apelantului amplu motivate. Revizuentul contestă declarația martorului G, raportul de expertiză efectuat în cauză, valoarea prejudiciului fiind. Solicită admiterea apelului cum a fost formulat și motivat de revizuent.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.

În ceea ce privește lit.a a art.394 cod pr.penală, revizuentul nu a invocat nici o împrejurare nouă, a depus acte care au fost depuse și la instanța de fond și avute în vedere ca atare.

Referitor la lit.b a aceluiași text de lege, revizuantul nu a demonstrat că un martor sau interpret a depus o mărturie mincinoasă.

Pe cale de consecință, apreciază că în cauză, nici o dispoziție a art.394 cod pr.penală nu sunt incidente în cauză.

Apelantul revizuent în ultimul cuvânt, susține că și-a axat cererea de revizuire pe temeiuri concrete. Se consideră nevinovat, nu poate fi acuzat în baza unor minciuni. Solicită ase lua în considerare declarația părții vătămate, factura nu este tradusă de un traducător autorizat, fiind lovită de nulitate. Din raportul de expertiză juridică se găsește declarația martorului, a reclamantului în care spune de ce a depus fila CEC în fals și motivul acesteia pentru a-l trimite în sfera penală a ilicitului. Plângerea și acuzarea părții vătămate nu sunt legale și temeinice. I se pare enormă pedeapsa de 10 ani închisoare, solicită să plătească pentru ceea ce a făcut.

A,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.2/CEA pronunțată la data de 14 decembrie 2007, Tribunalul Constanțaa dispus:

În baza art. 403 alin. 3 cod pr.penală, a respins cererea de revizuire a sentințe penale nr. 96/6.03.2006 a Tribunalului Constanța, formulată la data de 3.07.2007 de către condamnatul - fiul lui și -, născut la 13.12.1959, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.

În baza art. 189 cod pr.penală, a dispus avansarea sumei de 80 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile către Baroul C, în favoarea av. -40 lei.

În baza art. 192 alin. 2 cod pr.penală a obligat revizuentul la plata sumei de 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1452/P/2001 din 17.10.2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,3,5 cod penal, art. 84 alin. 3 din Lg. nr.59/1934 cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. a cod penal reținându-se în fapt că inculpatul i-a indus în eroare pe reprezentanții SC AGRO SA C cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.101/2001, prin prezentarea ca adevărată că societatea pe care o reprezenta desfășoară activități agricole de amploare, cu consecința producerii unui prejudiciu în valoare de 3.120.000.000 lei vechi.

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că, la data de 25.04.2001 a emis o filă cec, care conținea o altă dată a emiterii decât cea reală.

Prin sentința penală nr. 96/2006 a Tribunalului Constanțas -a reținut aceeași stare de fapt și aceeași încadrare juridică și s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 10 ani, pedeapsă rezultantă în urma contopirii pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni aflate în concurs real.

Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă prin respingerea apelului cât și a recursului.

In termen legal, condamnatul revizuent a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului Constanța prin care solicită desființarea sentinței ca fiind nelegală și netemeinică.

Revizuentul susține că in cauză sunt îndeplinite cerințele art.394 lit.a și b cod pr.penal, astfel că prin admiterea apelului se impune desființarea sentinței și rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanța.

Revizuentul apelant a susținut că martorul Gaf ăcut declarații nereale, că expertiza efectuată în cauză a stabilit un prejudiciu nereal, inexistent in cauza pentru care s-a dispus condamnarea sa, iar in final pedeapsa de 10 ani închisoare este prea mare in raport de faptele comise.

Examinând legalitatea si temeinicia sentinței pronunțate in raport de criticile formulat cât și din oficiu, curtea reține:

In prezent, revizuentul se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni, respectiv de înșelăciune cu consecințe grave și infracțiuni la legea cec-ului in condițiile stării de recidivă prev. de art.37 lit.a cod penal.

Sentința de condamnare a rămas definitivă prin decizia penală nr.706 din 7.02.2007 a ICCJ când s- respins recursul condamnatului.

Potrivit art.394 cod pr.penal, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuire atât cu privire la acțiunea penală cât și la acțiunea civilă.

Cazurile de revizuire invocate de revizuent sunt cele de la art.394 lit.a și b cod pr.penală.

Potrivit art.394 lit.a cod pr.penală, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Așadar faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Nu este posibilă, pe cale unei acțiuni de revizuire readministrarea probelor sau prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat.

Potrivit art.394 lit.b cod pr.penală, este necesar ca un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă in cauza a cărei revizuire se cere.

Examinând cele două temeiuri de revizuire, constatăm că revizuentul nu a făcut dovada cerințelor legale, astfel că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, în temeiul art.379 pct.1 lit.b cod pr.penală, urmează a respinge apelul, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală, va obliga apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare statului, din care 40 lei onorariu avocat oficiu se decontează din fondul către

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge apelul formulat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.2/CEA din 11 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,

Obligă apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare statului, din care 40 lei onorariu avocat oficiu se decontează din fondul către

Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2008.

Președinte, Ptr.Judecător,

- - - -, conf.art.312 cod pr.penală semnează Președinte de complet,

- -

Grefier,

- -

Jud,fond -

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref, -

3 ex./04.03.20

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

R E,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

-Executări Penale-

Alăturat vă restituim dosarul penal nr.656/2004 al Tribunalului Constanța privind pe inculpatul, la care se află atașate: dos. - 1 volum, dos.1594/2003, 479/2003, 564/2003, -, - ale ÎCCJ, dos.396/P/2002, 125/P/2003, 979/P/2001, 161/P/2002, 364/P/2003, 297/P/2002, 273/P/2006 ale Curții de APEL CONSTANȚA, 1911/2001 al Tribunalului Constanța.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Constanta