Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.324/R/2009
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Condrovici Adela judecător
JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena
JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la 05.05.1975, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.100/P din 7 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpatul recurent, inculpații intimați și fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art.215 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 02.07.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, inculpatul intimat personal și asistat de avocat în substituire avocat, în baza delegației de substituire emisă la 02.07.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat și pentru inculpatul intimat lipsă, apărătorul ales al acestuia avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 02.07.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Procurorul susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârii Tribunalului Bihor ca nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre continuarea judecății în primă instanță la Tribunalul Bihor întrucât soluția de restituire a cauzei la procuror dispusă de instanța de fond apreciază că este nelegală și netemeinică.
Susține motivele de recurs formulate în scris completând cu aceea că, instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile art.300 Cod procedură penală, la verificarea regularității actului de sesizare al instanței. Verificând rechizitoriul din punct de vedere al legalității și temeiniciei, al conținutului său, instanța de fond a concluzionat că rechizitoriul nu întrunește condițiile prevăzute de lege, nu este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv art.263 Cod procedură penală, consecința fiind restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare al instanței. După cum se poate observa din actele dosarului Tribunalul Bihora procedat la verificarea regularității actului de sesizare constatând incidența în speță a unei nulități relative și nu a unei nulități absolute conform art.197 alin.2 Cod procedură penală, nulitatea relativă fiind aceea că procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor persoanelor față de care s-a început urmărirea penală în cauză. Cu privire la această nulitate arată că, fiind vorba de o nulitate relativă pe care chiar instanța de fond o califică ca atare, solicită a se observa că în mod nelegal este invocată chiar de către instanță din oficiu, aspect care, în opinia sa, nu putea fi reținut atâta vreme cât invocarea acesteia este lăsată la aprecierea părții care justifică o vătămare. Chiar dacă această nulitate relativă ar putea fi luată în considerare conform prevederilor art.197 alin.4 Cod procedură penală, ar fi necesară anularea actului pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Chiar în aceste condiții este necesară a se justifica o vătămare a intereselor legale a unei persoane pentru a se putea proceda la anularea actului, în speță, la constatarea nulității rechizitoriului. În cauză nu justifică nimeni nici un fel de vătămare, inculpații nu au invocat această excepție, fiind invocată din oficiu de către instanța de judecată, iar în concluziile care inculpații, prin apărătorii lor, le-au formulat nu au invocat nici un fel de vătămare ci doar s-au raliat opiniei instanței. Totuși în cuprinsul motivării instanța de fond remarcă că ar fi vorba în speță de o vătămare a intereselor legale ale inculpatului, însă solicită a se observa că acesta nu a invocat vătămarea intereselor sale legale și chiar dacă s-ar reține ca fiind pertinente concluziile și motivarea instanței de fond, solicită a se observa că nu există nici o vătămare în planul răspunderii civile care ar putea fi antrenată în sarcina inculpaților, deoarece societatea față de care procurorul nu a dispus o soluție poate să stea în procesul penal în calitate de parte responsabilă civilmente, solidar responsabilă alături de inculpați, context în care nu numai că sunt vătămate interesele inculpaților ba chiar ele sunt protejate și le este favorabilă o atare calitate a acestei societăți comerciale care va veni să răspundă solidar alături de ei în cazul în care li se va stabili vinovăția.
Mai arată că, chiar dacă instanța de fond ar fi constatat o neregularitate a actului de sesizare, solicită a se observa că în baza art.300 alin.2 Cod procedură penală, legea obligă instanța de judecată ca într-o atare situație să ia în considerare și alte posibilități și anume: dacă remedierea neregularității constatate nu se poate efectua de îndată se poate acorda un termen în acest sens. Instanța de judecată ignorând această dispoziție legală, a trecut direct la restituirea cauzei la parchet. Un argument și mai important în sprijinul căruia invocă și decizia 3713 din 17.11.2008 pronunțată de ÎCCJ care, tot într-o speță similară,
a apreciat că instanța, în baza art.317 Cod procedură penală, în înfăptuirea judecății are obligația de a se mărgini la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, ceea ce impune acesteia obligația de a soluționa în condițiile legii cauza cu care a fost investită, persoanele și faptele arătate în rechizitoriu. Prin urmare, instanța de fond a fost sesizată de către procuror printr-o dispoziție de trimitere în judecată a inculpaților, și, s-au indicat încadrările juridice față de acești inculpați, s-a reliefat starea de fapt reținută în sarcina inculpaților, toate acestea prin actul de sesizare al instanței, acesta fiind cadrul procesual dedus judecății. Instanța de judecată în această situație nu are obligația de a verifica actele de urmărire penală care au fost efectuate sau nu față de o persoană juridică și față de care procurorul nu a sesizat instanța de judecată pentru că se pune întrebarea care este rațiunea practică a unei astfel de soluții de restituire și dacă procurorul va da o soluție de netrimitere în judecată față de acea societate. Instanța de judecată nu va fi sesizată cu răspunderea penală a acelei persoane juridice, din punctul său de vedere nu înțelege care este scopul acestei restituiri și în consecință instanța de judecată ar fi nevoită în continuare a se pronunța doar cu privire la persoanele vizate de actul de sesizare al instanței. Mai mult, argumentele instanței de fond referitoare la inechitate ce s-ar naște în urma faptului că cei 3 inculpați sunt trimiși în judecată iar acea persoană juridică va fi trasă la răspundere penală ulterior, apreciază că nu sunt pertinente pentru că s-ar putea ca acea persoană juridică să nici nu fie trasă la răspundere, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest argument al inechităților juridice care s-ar putea crea nu este un argument care să justifice restituirea cauzei la parchet, nu este expres prevăzut de lege ca atare și nici o dispoziție legală nu obligă organele de urmărire penală a proceda în cauzele complexe la urmărirea penală a tuturor persoanelor și faptelor. De altfel și instanța de fond face referire lapidar la dispozițiile art.38 Cod procedură penală.
Instanța, pune în discuție starea de arest preventiv a inculpatului.
Procurorul consideră că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv potrivit dispozițiilor art.300/2 coroborat cu art.160/b din Codul d e procedură penală.
Apărătorul inculpatului avocat arată că în procesul-verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale sunt menționate toate persoanele față de care s-a dispus începerea urmăririi penale. În prezenta cauză tocmai datorită modificărilor survenite în procedura penală, procurorul a apreciat la acel moment că se impune tragerea la răspundere penală și a persoanei juridice. Legiuitorul spune că la fel stă în fața instanței și răspunde persoana juridică cât și persoana fizică, însă dacă instanța va dispune admiterea recursului parchetului în această cauză procesul penal început nu se va finaliza niciodată. Consideră că nulitatea invocată din oficiu de către instanță este pertinentă, inculpații nu au invocat-o pentru că la primul termen încă nu aveau asigurată apărarea și la al doilea termen când s-a prezentat pentru inculpatul a observat că instanța a invocat această nulitate. Apreciază că hotărârea este legală și temeinică și se impune menținerea ei și consideră că, în situația în care s-ar menține actul de sesizare astfel cum a fost făcut, ar fi atrasă sau nu răspunderea penală a persoanei juridice ceea ce nu este echivalent cu răspunderea civilă, societatea nu este parte responsabilă civilmente și nu răspunde pentru fapta inculpatului ci răspunde pentru fapta proprie pentru care s-a și început urmărirea penală.
Față de toate argumentele expuse solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Apărătorul inculpatului intimat avocat achiesează la concluziile colegului său avocat, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. În opinia sa, faptul că acea persoană juridică împotriva căreia s-a început urmărirea penală, s-ar putea pe parcurs să nu mai fie trimisă în judecată și având în vedere argumentele parchetului, susține că nu mai prezintă relevanță în procesul penal atâta timp cât procesul penal împotriva acestei persoane juridice a fost pornit la data punerii în mișcare a acțiunii penale față de această persoană juridică. Prin urmare, consideră că această împrejurare nu poate fi invocată în fața instanței de judecată, deoarece instanța nu poate reține că societatea respectivă este parte responsabilă civilmente în măsura în care nici nu a fost sesizată instanța cu privire la o astfel de calitate a acestei societăți comerciale, ceea ce constituie o nulitate care nu poate fi refăcută decât prin refacerea actului de sesizare al instanței.
Apărătorul inculpatului intimat avocat achiesează la concluziile colegilor săi, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Apărătorul inculpatului recurent avocat cât privește starea de arest acestuia solicită a nu mai fi menținută, fiind depășită durata termenului rezonabil, cercetarea judecătorească putându-se desfășura cu inculpatul în stare de libertate și pentru egalitate de tratament juridic se impune punerea în libertate a acestuia.
Inculpatul recurent declară că își retrage recursul, deoarece a dorit că declare recurs doar împotriva măsurii arestului preventiv și nu a hotărârii instanței de fond.
Procurorul solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită a se lua act de declarația de retragere a recursului.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită a se menține hotărârea pronunțată de instanța de fond și consideră că odată începută urmărirea penală împotriva persoanei juridice se impune darea unei soluții.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 26.01.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și 37 lit.b Cod penal și art. 74 lit.c Cod penal.
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și 37 lit.b Cod penal.
- pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 74 lit. a și c Cod penal.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că, în luna aprilie 2008 inculpatul, cunoscându-l pe învinuitul, și profitând de situația precară în care se găsea acesta, în scopul de a obține foloase materiale injuste, a luat hotărârea infracțională de a efectua achiziții de mărfuri pe SC Grup SRL, urmând ca pentru plata mărfurilor să emită file cec și bilete la ordin cunoscând că pentru acoperirea lor nu există disponibil bancar.
Astfel, pentru a da aparență de legalitate "afacerilor" la indicațiile inculpatului, învinuitul și-a deschis cont la Bank România SA - Sucursala Aleșd, iar după deschiderea contului învinuitul la cererea și împreună cu inculpații și s-au deplasat la unitatea bancară mai sus menționată, de unde învinuitul a ridicat mai multe file cec și bilete la ordin. Toate aceste instrumente de plată au fost preluate împreună cu documentele SC Grup SRL de către inculpatul.
In luna iunie 2008 inculpatul și inculpatul s-au deplasat la magazinul SC Com SRL din unde au negociat cu administratorul achiziționarea unor cantități însemnate de mărfuri ( piese auto,utilaje agricole ) în timp ce se afla în autoturismul cu care veniseră. La aceste negocieri inculpatul s-a prezentat sub numele de " " administrator al SC SRL și totodată pentru a câștiga încrederea părții vătămate a achitat pe loc un avans de 36.205,32 lei, iar pentru restul mărfurilor achiziționate i-a lăsat părții vătămate o filă cec semnată în prealabil de inculpatul, dându-i asigurări părții vătămate că are disponibilul necesar în cont. Faptul că inculpații și s-au prezentat ca și reprezentanți ai SC Grup I și au ridicat mărfurile aferente facturilor fiscale, rezultă din declarațiile martorilor G și C, persoane care i-au recunoscut pe inculpați cu ocazia efectuării recunoașterii după planșa fotografică. O parte din marfa achiziționată a fost vândută de către inculpatul martorului. Martorul susține că nu a avut cunoștință de ilegalitățile comise, de faptul că inculpatul nu este reprezentatul SC SRL, acesta fiind cel care a emis în prezența sa filele cec în numele acestei societăți, în favoarea SC Com SRL. Tot prin intermediul martorului inculpatul a valorificat către numitul un utilaj ( coasă mecanică ) bun care a fost ridicat de organele de poliție și restituit părții vătămate. Acest bun a fost ridicat deoarece achiziționarea lui s-a efectuat fără a se emite vreun document, iar prețul de achiziție de 3.000 lei a fost mult mai mic decât prețul real al produsului care era în realitate 5100 lei, după cum rezultă din factura fiscală seria - nr.- emisă de SC Com SRL către SC SRL.
Alte mărfuri achiziționate de la SC Com SRL au fost valorificate de către martorul, persoană care nu i-a recunoscut pe cei doi inculpați. După cum rezultă din facturile fiscale de achiziție și declarațiile martorilor și, toate mărfurile au fost valorificate de inculpații și cu mult sub prețul de achiziție, de unde rezultă intenția acestora de a comite fapta de înșelăciune. Toate cele șapte file CEC depuse spre decontare la bancă au fost refuzate pentru lipsă de disponibil, clientul fiind declarat în interdicție bancară. Prejudiciul cauzat SC Com SRL se ridică la suma de 153.115.55 lei cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În luna iulie 2008 inculpatul și inculpatul s-au deplasat în municipiul S la depozitul SC Com SRL de unde au achiziționat materiale de construcții în valoare de 27.243 lei. Și în acest caz inculpatul a purtat negocierile cu partea vătămată, administrator al SC Com SRL, s-a prezentat ca fiind reprezentantul legal al SC SRL. Pentru mărfurile achiziționate inculpatul a emis fila CEC seria - 307 -, filă cec semnată de către învinuitul, asigurându-l pe partea vătămată de existența disponibilului necesar în cont. La data de 22.08.2008 fiind depusă spre încasare la bancă fila cec a fost refuzată la plată pentru lipsa totală de disponibil. Prejudiciul se ridică la suma de 27.243 lei sumă cu care s-a constituit parte civilă.
La data de 01.06.2008 inculpatul sub identitatea învinuitului " " s-a prezentat la sediul SC Electric SRL și SC SRL O, ca fiind administratorul al SC SRL unde a negociat cu partea vătămată efectuarea unor achiziții de mărfuri. Pentru plata mărfurilor inculpatul a emis fila CEC seria - scadentă la data de 25.08.2008 și un număr de șase bilete la ordin scadente la 30 de zile de la livrare, asigurându-l pe partea vătămată de existența disponibilului în cont la momentul scadenței. Fiind depuse la bancă pentru decontare acestea au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil.
Tot în această perioadă inculpații au achiziționat mărfuri de la SC SRL și pentru a câștiga încrederea părții vătămate inculpatul a efectuat trei plăți achitând SC SRL suma de 6649,72 lei, iar la SC Electric SRL suma de 2.668,22 lei și 1,215,81 lei. Pentru achizițiile efectuate inculpatul a emis un număr de șase bilete la ordin, scadente la 30 de zile, instrumente de plată care fiind depuse pentru decontare acestea au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil. Prejudiciul cauzat SC Electric SRL se ridică la suma de 80.857,65 lei sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză. Prejudiciul cauzat SC SRL se ridică la suma de 41.271,42 lei sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
După sesizarea instanței, s-a pus în discuție excepția neregularității actului de sesizare, excepție cu privire la care instanța a apreciat după cum urmează:
Instanța verificând în conformitate cu dispozițiile art. 300 Cod procedură penală, la primul termen de judecată cu apărător ales al inculpatului, regularitatea actului de sesizare al instanței, a reținut că rechizitoriul prezintă deficiențe de ordin formal a căror remediere necesită restituirea dosarului procurorului pentru înlăturarea acestora prin refacerea actului de sesizare al instanței.
În concret, așa cum rezultă de mai sus, rechizitoriul cuprinde dispoziția de trimitere în judecată a celor trei inculpați persoane fizice, nominalizați în cele ce preced.
Din dosarul de urmărire penală rezultă că urmărirea penală a fost începută față de cei trei inculpați cât și față de SC SRL
La fila 20 din dosarul de urmărire penală se află rezoluția organului de cercetare penală din 17.12.2008 de începere a urmăririi penale față de SC SRL
La fila 19 din dosarul de urmărire penală se află rezoluția procurorului din 17.12.2008 de confirmare a începerii urmăririi penale față de SC SRL
Rechizitoriul ca act ce finalizează urmărirea penală nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la soluția ce trebuia pronunțată și față de învinuita SC SRL I,respectiv o soluție de trimitere în judecată sau de netrimitere în judecată.
Din dosarul de urmărire penală nu rezultă că s-ar fi dispus disjungerea cauzei față de învinuită.
Conform art.263 lit."a" Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. S-a apreciat că această dispoziție legală a fost încălcată. Prin începerea urmăririi penale față de SC SRL I, aceasta a devenit învinuită, deci subiect pasiv al urmăririi penale, neefectuarea ulterioară a altor acte de urmărire penală neînlăturând această calitate și ca atare organul de urmărire penală era dator ca în momentul finalizării urmăririi penale, implicit desesizării sale, să dea o soluție și cu privire la învinuita SC SRL
O astfel de omisiune în opinia instanței, se impune a fi sancționată în condițiile art. 300 Cod procedură penală atât din rațiuni ce țin de legalitatea fazei de urmărire penală sus expuse, cât și din rațiuni practice. S-a apreciat că se impune soluționarea urmăririi penale pe de-a întregul său pentru a evita o procedură judiciară distinctă ( o sesizare nouă, distinctă, cu privire la societatea comercială în discuție ) aptă a genera inechități între persoanele față de care s-a început urmărirea penală în cauză, inechități atât de natură procedurală cât și ca soluții vizând fondul cauzei, aprecierea elementelor de fapt și de drept ale cauzei, nemaifăcându-se în baza unei concepții, viziuni unice asupra cauzei. Aceste consecințe se pot produce de asemenea cu efecte discriminatorii între făptuitori în ipoteza executării unei eventuale hotărâri de condamnare pe latura civilă a cauzei.
Deși inculpatul este arestat preventiv în cauză, această măsură procesuală severă dispusă împotriva sa nu justifică lezarea drepturilor celorlalte persoane împotriva cărora s-a început urmărire penală.
S-a mai reținut că, considerentele sus-arătate au eficacitate în condițiile inexistenței oricărui argument faptic care să fi justificat o soluție de disjungere a cauzei față de învinuita SC SRL I, soluție de altfel neadoptată de organul de urmărire penală. În cazul unei proceduri judiciare ulterioare împotriva societății, societatea comercială ar fi lezată în dreptul său de a fi judecată alături de ceilalți făptuitori și de a beneficia în mod efectiv de egalitatea de tratament juridic, care în mod practic se realizează cu maximă eficiență doar atunci când se realizează judecarea concomitentă a tuturor făptuitorilor. Respectarea în prezenta cauză a principiului egalității de tratament juridic devine imperioasă tocmai datorită faptului că în mod obiectiv nu există motive care să justifice o procedură judiciară distinctă față de societatea comercială sau care să fi justificat o soluție de disjungere a cauzei și cu atât mai mult printre acestea nu se enumeră încălcarea unor norme de procedură de către organul de urmărire penală.
Ca un argument suplimentar s-a reținut că omisiunea organului de urmărire penală de a da o soluție cu privire la învinuita SC SRL I creează nelămuriri în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual în fața primei instanțe care potrivit art. 16 Cod procedură penală poate introduce din oficiu în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente societatea comercială în discuție. În prezentul dosar introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a societății comerciale, este un aspect discutabil, câtă vreme conform actelor de urmărire penală efectuate în cauză, această societate în opinia procurorului este susceptibilă a fi trasă la răspundere penală și civilă pentru fapta proprie și nu doar la o răspundere civilă pentru fapta altuia - fapta administratorului. În concret, deci, fără a se lămuri dacă aceasta societatea comercială urmează a fi trasă la răspundere proprie pentru aceeași faptă, drepturile sale procesuale pot fi lezate, în calitate de eventuală coinculpată aceasta aflându-se într-o poziție ce poate fi una de conflict de interese cu a inculpatului, limitarea cadrului judecății doar la calitatea sa de parte responsabil civilmente putând aduce serioase prejudicii societății care ar putea fi judecată ulterior într-o altă procedură unde interesul apărărilor și susținerilor acesteia să fie unul diferit. Este discutabil în opinia noastră și împrejurarea dacă societatea comercială poate cumula în mod automat cele două calități procesuale de făptuitoare și parte responsabilă civilmente față de fapta administratorului său câtă vreme posibila participație penală a acesteia la săvârșirea faptei implică o stare de coeziune subiectivă ceea ce face discutabilă existența condiției de esență a răspunderii societății ca parte responsabilă civilmente, când administratorul său trebuie să comită fapta în realizarea unei însărcinări primite de la aceasta. Participația penală a societății comerciale și a administratorului său face ca aceștia să manifeste o voință și un interes individual ce excede conținutul raportului de prepușenie. Din aceste motive apreciem că doar în cadrul unei soluționări complexe și unitare a cauzei, respectiv și prin pronunțarea unei soluții de trimitere în judecată sau de netrimitere în judecată a societății comerciale, aceste aspecte au relevanță serioasă în cauză, pot fi lămurite.
Pe de altă parte, a reține împrejurarea că nelămurirea situației societății comerciale constituie un impediment în introducerea sa în cauză ca parte responsabilă civilmente echivalează cu a admite posibilitatea prejudicierii drepturilor părților ( bunăoară dreptul inculpatului de a răspunde solidar cu o altă persoană, răspundere solidară ce-i profită ) datorită unor nereguli procedurale în modul de desfășurare a urmăririi penale. Faza de urmărire penală nu poate fi disociată de faza de judecată, ambele constituie procesul penal ce se finalizează printr-o hotărâre judecătorească, ce corelează datele obținute în ambele faze. Modul de desfășurare al judecății este strâns legat de modul în care se efectuează urmărirea penală, acest aspect fiind evidențiat în mod deosebit de speța de față.
În concluzie, s-a apreciat că în situația de față când urmărirea penală a fost începută împotriva a patru persoane, iar soluția dată de organul de urmărire penală vizează doar trei persoane, a patra persoană fiind omisă, remediul procesual este refacerea actului prin care organul de urmărire penală dă soluție în cauză, soluția de a se iniția ulterior o procedură judiciară distinctă față de persoana omisă fiind atât inechitabilă față de celelalte persoanele față de care se efectuează aceeași urmărire penală, cât și nelegală, procedura ulterioară și distinctă neavând nici o justificare obiectivă.
Dispoziția cuprinsă în art. 263 lit."a" Cod procedură penală, ce impune procurorului să cuprindă în rechizitoriu toate persoanele și faptele cu privire la care a efectuat urmărirea penală este, în esența sa, în raport de analogie cu dispoziția cuprinsă în art.317 Cod procedură penală, care impune obligația instanței de a judeca toate persoanele și faptele vizate de depoziția de trimitere în judecată, nerespectarea acestei cerințe legale fiind sancționată cu desființarea sau casarea hotărârii. În mod evident severitatea unei astfel de soluții reliefează că este vorba de încălcări grave a drepturilor și garanțiilor procesuale recunoscute părților, ceea ce face ca în situația de față soluția de restituire să se justifice și prin faptul că identitatea de rațiune reclamă aceeași soluție.
De remarcat că, potrivit art. 479/2 Cod procedură penală, în cazul persoanei juridice subiect pasiv al acțiunii penale, al cărei administrator nu o reprezintă sau nu o poate reprezenta ( în speța de față între aceștia fiind conflict de interese ), care nu-și desemnează un mandatar, acesta este desemnat de organul de urmărire penală din rândul practicienilor în insolvență.
Sub aspect procedural s-a reținut că această excepție, deși sancționează cu nulitate relativă încălcarea normei de urmărire penală sus-arătate, a fost invocată din oficiu, apreciindu-se că dispozițiile art. 300 Cod procedură penală permit acest lucru, nefăcându-se nici o distincție după tipul normei încălcate. Apoi, această excepție a fost însușită de inculpatul care a invocat-o la rândul său, acesta justifică o vătămare în planul răspunderii civile ce ar putea dispusă împotriva sa, invocarea s-a făcut în fața primei instanțe, într-o fază preliminară judecății efective.
Întrucât faptele cercetate în prezenta cauză au o gravitate ridicată, restituirea cauzei la parchet nu are la bază rațiuni care să impună refacerea integrală a urmăririi penale și care astfel ar implica o procedură prelungită, termenul rezonabil al măsurii arestării preventive nu este împlinit raportat la data luării acesteia și particularitățile concrete ale dosarului, constând în cercetarea mai multor persoane, instanța urmează ca în baza dispozițiilor art.300/2 combinat cu art.160/ Cod procedură penală și prevederile art.23 al.4/2 din Constituția României și dispozițiile art.5 paragraful I lit.c din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, să mențină măsura arestului preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihora declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea continuării judecății, întrucât, după cum se poate observa, Tribunalul Bihora procedat la verificarea regularității actului de sesizare, constatând incidența în speță a unei nulități relative, iar nu absolute, pe motiv că procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor persoanelor față de care s-a început urmărirea penală în cauză, nulitate care nu putea fi invocată de instanță din oficiu. Și chiar dacă această nulitate ar putea fi luată în considerare conform art.197 alin.4 Cod procedură penală, ar fi necesară anularea rechizitoriului.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și inculpatul, pe care, în ședința publică din 2.07.2009 a declarat că îl retrage, astfel încât, instanța va lua act de retragerea recursului penal declarat de acesta.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța apreciază că acesta este fondat, urmând a-l admite în consecință.
În mod netemeinic prima instanță a dispus restituirea cauzei la Parchet în baza art.300 Cod procedură penală, întrucât, cu ocazia verificării regularității actului de sesizare, s-a constatat că procurorul nu s-a pronunțat asupra tuturor persoanelor față de care s-a început urmărirea penală în cauză. Potrivit art.300 alin.2 Cod procedură penală, cauza nu poate fi restituită procurorului în vederea refacerii acestuia decât dacă se neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, ceea ce nu este cazul în speță, instanța având posibilitatea ca la termenul de judecată în care a constatat lipsa citării unei părți să pună în discuția procurorului și a părților oportunitatea citării acesteia, urmând a dispune în consecință. Pe de altă parte, potrivit aceluiași text de lege, în cazul în care dosarul se restituie procurorului, se prevede expres că este necesară refacerea actului de sesizare, însă motivul pentru care prima instanță a dispus restituirea, nu impune refacerea acestuia.
Văzând această stare de fapt, în drept, disp. art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr.100/7.04.2009 a Tribunalului Bihor pe care o va casa în întregime.
Va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor în vederea continuării judecării cauzei.
În baza art.300/2 rap. la art.160 lit. b Cod procedură penală, va menține starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent, ele nefiind modificate, respectiv, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, persoana inculpatului.
Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere la judecarea cauzei pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului penal declarat de inculpatul -.
În baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr.100/7.04.2009 a Tribunalului Bihor pe care o casează în întregime.
Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor în vederea continuării judecării cauzei.
În baza art.300/2 rap. la art.160 lit. b Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la 5.05.1975 în O, deținut în Penitenciarul Oradea.
Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere la judecarea cauzei pe fond.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 2.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Pt.- - - - - - - -
în concediu de odihnă
semnează președintele instanței
judecător
decizie - - -
În concept - 2.07.2009
Judecător fond -
- - -
2 ex./6.07.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Bocșe Elena, Pantea Viorel
