Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 46
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 21 ianuarie 2010
Complet format din:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel JUDECĂTOR 2: Anti Silviu Pocovnicu Dumitru
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: -A -
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 234/A din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții-inculpați și, în stare de libertate, asistați de avocat, lipsă fiind intimata - parte vătămată
Procedura de citare este completă.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța a procedat la identificarea inculpaților, după care în baza art. 70 al. 2 Cod procedură penală, a adus la cunoștință acestora fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nici o declarație în fața instanței de recurs, atrăgându-li-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor. Dacă dau o declarație, li se pune în vedere să declare tot ceea ce știu cu privire la faptă și la învinuirea ce li se aduce.
Recurentul-inculpat și, pe rând, declară că se prevalează de dreptul la tăcere.
Avocat, arată că a luat legătura cu recurenții și nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat, apărător ales pentru recurenți, în susținerea motivelor de recurs și a concluziilor formulate în scris, a solicitat admiterea recursurilor declarate de aceștia, casarea deciziei pronunțată în apel d e Tribunalul Bacău și a sentinței pronunțată de Judecătoria Bacău și pe reținând cauza spre rejudecare, încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală cu trimitere la art. 10 lit.1Cod procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 al. 2,3, Cod penal pentru și respectiv art. 26 rap. la art. 215 alin.2,3, Cod penal pentru.
Apreciază că în cauză au aplicabilitate prevederile art. 22 al. 1 Cod penal având în vedere intervenția cauzei de nepedepsire. a renunțat la data de 8 octombrie 2003 la cererea de despăgubire adresată societății SA, iar organele de urmărire penală au fost sesizate ulterior de patronul societății a cărui autoutilitară a fost implicată în accident. În concluzie, nu mai poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului.
Cu privire la fapta de tentativă la înșelăciune a solicitat achitarea inculpaților întrucât fapta nu există și cu înscrisurile depuse au dovedit că a existat un accident real și nu un accident simulat cum s-a susținut în actul de sesizare. a fost implicat în accident, iar a reparat autoutilitara în regie proprie. Au fost o serie de incidente nefericite, dar care nu au legătură între ele. Faptul că s-a ajuns la acest dosar, situația se datorează administratorului care a formulat plângere. Între și SC SRL nu există nici o legătură, această reparație fiind făcută fraudulos. C prejudiciat este tot, dar nu este vinovat de vreo înșelare a firmei de asigurări, ci.
Solicită în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, având în vedere că pericolul social este mai mic decât cel pentru producerea infracțiunii și lipsa antecedentelor penale. A fost efectuată o expertiză la urmărirea penală din care rezultă că urmările accidentului datează din 5.04.2003 și nu din luna mai. Cu greu, în faza de cercetare judecătorească, li s-a încuviințat administrarea unei contraexpertize tehnice auto, din care rezultă că urmările accidentului pot proveni de la accidentul din 2 mai 2003. Instanța de fond nu a ținut cont de principiul in dubio pro reo și nu i se pare corect ca inculpatul să fie trimis în judecată, atât timp cât autorului principal i se reține infracțiunea de tentativă.
Reprezentantul Parchetului, a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpatul, privind schimbarea încadrării juridice, casarea deciziei pronunțată în apel d e Tribunalul Bacău și desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond, sub acest aspect, reținerea cauzei spre rejudecare și în temeiul art. 26 raportat la art. 20, art. 215 al. 2,3, Cod penal condamnarea inculpatului.
Cu privire la recursul promovat de inculpatul a pus concluzii de respingere ca nefondat.
Recurentul-inculpat, susține că instanța va analiza materialul probator și va aplica o soluție corectă. Mașina sa, se află și în prezent la și nu o poate folosi. Solicită admiterea recursului, având în vedere concluziile apărătorului ales.
, a solicitat admiterea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2419 din data de 02.12.2008, pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Bacăus -a dispus condamnarea inculpaților:
1., fiul lui si, născut la 18.06.1950 în comuna, jud. S, domiciliat în municipiul T, str. -. -, nr.15, jud. G, cetățean R, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
a) tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a Cod penal și art.76 alin.1 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
b) participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal și art.76 alin. lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
c) participație improprie la uz de fals, prevăzută de art.31 Cod penal, raportat la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal și art.76 alin.1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
În temeiul art.33 lit. și art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de1 (un) an închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durata de 3 (trei) ani, reprezentând termen de încercare, potrivit art.82 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
2., fiul lui și, născut la data de 06.04.1980, în comuna, jud. S, domiciliat în municipiul T,-, jud. G, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
a) complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal și art.76 alin.1 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
b) participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal și art.76 alin. lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
În temeiul art.33 lit. și art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de1 (un) an închisoare.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durata de 3 (trei) ani, reprezentând termen de încercare, potrivit art.82 Cod penal.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
S-a luat act ca partea vătămată SC.SA. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a luat act ca inculpații au fost asistați de avocat ales.
În baza art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr.1145/P/2005 din data de 21.06.2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților, fiul lui și, la 18.06.1950 în com., jud. S, domiciliat în mun. T, str. -. -, nr.15, jud. G, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, - și, fiul lui și, la 06.04.1980 în com., jud. S, domiciliat în mun. T,-, jud. G, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor de "tentativa la înșelăciune" respectiv complicitate la înșelăciune, în concurs real cu infracțiunile de participație improprie la fals intelectual și uz de fals.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr-.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul în data de 02.05.2003 a înscenat producerea accidentului dintre autoutilitara marca cu nr.GL.06. și autocamionul GL.04. determinându-l pe agentul de politie să completeze în fals, fără vinovăție, procesul verbal de contravenție seria N nr.-, cu ajutorul căruia a încercat să obțină despăgubiri în valoare de 6.431,9000lei de la SC. SA. B, iar inculpatul l-a ajutat în aceste operațiuni.
În faza cercetării judecătorești, s- procedat la audierea inculpaților, în conformitate cu prev. art.323 Cod procedură penală, si art.69-74 Cod procedură penală, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei (fl.29, 30).
Instanța a procedat la audierea martorilor, ale căror declarații au fost consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei (fl.52,53,54, 67, 92,93, 94). S-a efectuat o expertiză tehnică (fl.107 și ur.).
În urma analizării ansamblului probator de la dosar, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 26.01.2004 martorul a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul care a înscenat un accident pentru a obține o dovadă din partea organelor de poliție, pe care să o folosească la obținerea asigurării si deoarece societatea de asigurare i-a refuzat plata daunelor inculpatul nu i-a achitat reparațiile la autoturismul cu nr. - în valoare de 45 mil. lei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe raza localității, județul B, autoturismul cu nr.-, a fost implicat la data de 05.04.2003, orele 16,30, pe DN2, km 140+900m, într-un accident de circulație, vinovat fiind conducătorul auto al acestui autovehicul, urmare căruia autoturismul aparținând C Compania SRL Tas uferit o serie de avarii, cf. proces verbal de contravenție din 05.04.2003.
Întrucât autoturismul cu nr. - nu beneficia de polița de asigurare Casco, la data de 02.05.2003 după o înțelegere prealabilă inculpatul în complicitate cu colegul său de serviciu, inculpatul, au înscenat producerea unui accident de circulație între mașina respectivă și autocamionul cu nr. GL 04 XV pe raza comunei Podu
Pe baza declarațiilor date de cei doi inculpați, agentul de poliție din cadrul Biroului de Poliție Podu Taî ncheiat procesul verbal seria M nr. -/02.05.2003, proces verbal pe care inculpatul l-a folosit pentru a formula o cerere de despăgubire la C Sucursala B, cerere din 15.05.2003, prin care a solicitat decontarea sumei de 6.413, 90lei reprezentând cheltuieli de reparație a autoturismului conform devizului, însă n urma verificărilor efectuate de inspectori din cadrul nu a rezultat realitatea producerii avariilor la data și în împrejurările menționate în procesul verbal încheiat de organele de poliție, motiv pentru care inculpatul a renunțat la data de 08.10.2003 la pretențiile formulate în cererea de acordare a asigurării.
Inculpatul a declarat ca în timp ce conducea autocamionul, datorită carosabilului umed și acoperit de noroi, a pierdut controlul direcției și a lovit autoturismul 1307 GL.06. care era parcat regulamentar pe marginea drumului. Insă susținerile inculpatului sunt infirmate atât de concluziile expertizei tehnice auto (fl.31-37d.) care a concluzionat că "avariile specificate în procesul verbal de contravenție din 02.05.2003sunt identice cu cele precizate în procesul verbal din 05.04.2003-fl.32", ceea ce în realitate niciodată nu este posibil și că "avariile la autoturismul cu nr. - nu se puteau produce ca urmare a coliziunii cu autocamionul -", având în vedere dinamica accidentului descrisă de inculpați în procesul verbal de contravenție și declarații, cât și de constatările inspectorilor daune din cadrul SC.SA.
Starea de fapt mai sus relatată a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: rezoluția nr. 898/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău fl. 8- 11; reclamația lui și fl. 13,16,41,79-81,154,155; proces verbal seria M nr. - fi. 17; declarațiile conducătorilor auto fi. 18-21; cererea de despăgubire fl.23-28; raportul de expertiză tehnică auto fl. 31-37; procese verbale fl. 38,43,44,100,101,109-116,120-122; declarațiile martorilor-39, 46, 98, 102-108, 117, 118, 123-139; acte, facturi fiscale, chitanțe - 47-78, 156-163, 165-170; acte privind evenimentul rutier din 05.04.2003 - 82-97, 99; declarațiile inculpaților - 141-151, 176, 180, 181, 183 si fl. 29-30 dosar).
Având în vedere situația de fapt reținută, în drept, fapta inculpatului, constând în aceea ca în data de 02.05.2003, după o înțelegere prealabilă cu inculpatul, a înscenat producerea accidentului dintre autoutilitara marca cu nr. GL.06. și autocamionul GL.04. determinându-l pe agentul de poliție să completeze în fals, fără vinovăție, procesul verbal de contravenție seria N nr.10951/02.05.2003, cu ajutorul căruia a încercat să obțină despăgubiri în valoare de 6.431,90 lei de la SC. SA. B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune prev. de art.20 rap. la 215 alin.1,2,3 Cod penal în concurs real cu participație improprie la fals intelectual și uz de fals, prev de art.31 Cod penal rap. la art. 289 și art. 291 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar în ceea ce privește inculpatul, complicitate la înșelăciune, prev. de art.26 rap. la 215 alin. 1,2,3 Cod penal, în concurs real cu participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 Cod penal rap. la art.289 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, anume limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social generic și concret al faptelor, împrejurările concrete ale săvârșirii acestora, dar și datele personale ale inculpaților, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale.
Însă, față de lipsa antecedentelor penale, instanța a reținut în favoarea ambilor inculpați circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit. și, în consecință, a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv art. 76 alin.1 lit. e Cod penal.
Față de cele arătate anterior, instanța a condamnat inculpatul la trei pedepse cu închisoarea, de câte 1 an închisoare, respectiv două de câte 3 și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor reținute, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe care le-a contopit în temeiul art. 34 lit. b Cod penal și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar pe inculpatul la două pedepse cu închisoarea, de câte 1 an închisoare, respectiv 3 luni închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor reținute, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe care le- contopit în temeiul art. 34 lit. b Cod penal și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar în baza art. 71 alin. 1 Cod penal a aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civila în cauză, infracțiunea de înșelăciune rămânând în faza de tentativă.
S-a luat act ca inculpații au fost asistați de avocat ales.
În baza art.191 alin.1 Cod proc. penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei fiecare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări, considerând că faptele imputate nu există, sentința este nemotivată, încadrarea juridică este greșită. Apelanții au susținut că infracțiunea de tentativă la înșelăciune nu există deoarece după accidentul din 5 aprilie 2003 în care autoturismul - a fost implicat pe raza localității, județul B, acesta a fost reparat cu piese cumpărate de (conducătorul auto, acest fapt fiind dovedit cu facturile de cumpărare a pieselor de schimb, avizele de expediție, foile de parcurs ce dovedesc faptul că în perioada aprilie 2003- mai 2003 acest autovehicul a fost utilizat pentru transport marfă. În ceea ce privește reținerea infracțiunilor de participație improprie la fals și uz de fals, apelanții au susținut că nu s-a stabilit care este înscrisul falsificat. Apelantul a susținut în principal că faptele ce-i sunt imputate nu există și în subsidiar că încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 este greșită deoarece calificarea juridică corectă este în art. 26 raportat la art. 20 în referire la art. 215 alin. 2,3 cod penal.
Prin decizia penală nr.234/A/2009, din data de 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 379 punctul 2 litera a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de apelanții inculpați și numai cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și a dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal pentru ambii inculpați.
A fost desființată sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și s-a înlăturat aplicarea a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a 2 și lit. b Cod penal și a dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal pentru ambii inculpați.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de avocat ales.
S-a dispus plata sumei de lei 100 lei RON, reprezentând onorariu avocat oficiu, reprezentând studiu dosar și prestații asistență juridică efectuate de avocatul din oficiu pentru inculpat, până la data de 17.03.2009, când acesta și-a angajat avocat, din fondul special al Ministerului Justiției.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a apreciat just probele legal administrate și a reținut corect starea de fapt și în parte și calificarea juridică a faptelor. Astfel, este în afara oricărui dubiu faptul că procesul verbal seria M nr. -/2-05-2003 fost întocmit de agentul de poliție de la Poliția Podu T pe baza aspectelor sesizate de cei doi inculpați care au reclamat producerea unui accident de circulație între autoturismul cu nr. - și autocamionul -, pe raza comunei Podu Acest înscris are la bază sesizările false făcute de inculpați, deoarece nu corespunde realității producerea unui accident pe raza comunei Podu T și este neadevărată susținerea că în accident a fost implicat autocamionul -, fiind în acest caz evidentă reaua credință a autorilor sesizărilor, respectiv inculpații, care cunoșteau realitatea. Astfel, ambii inculpați au știut că autoturismul - a fost implicat în accidentul de la, însă au ascuns cu rea credință acest eveniment, schimbând data producerii sale, locul producerii și adăugând implicarea unui alt autovehicul - în mod mincinos. Este evident că inculpații au urmărit prin aceasta obținerea procesului verbal al poliției ce era necesar pentru formularea cererii de despăgubiri, cerere care în absența acestor demersuri nu ar fi putut să fie formulată. De altfel în baza acestui document fals și a unei cereri de despăgubire întemeiată tot fals pe acest înscris, inculpatul a solicitat de la B decontarea sumei de 64.139.000 lei reprezentând cheltuieli de reparație. Această situație este independenta de aspectele invocate de inculpați în apărare, deoarece activitatea de procurare de înscrisuri ce nu corespundeau realității și formularea cererii de despăgubiri nu au avut nici o legătură cu împrejurarea că autoturismul - putea să fie reparat ulterior în cursul anului 2004 cu piese cumpărate, ori că a fost utilizat pentru transporturi după reparare. Cât timp, acest autovehicul nu avea asigurare CASCO, cât timp accidentul de la a fost ascuns în sensul că în realitate nu a fost declarat și nici înregistrat, este posibil să nu fi existat în realitate, caz în care nu erau necesare reparații și deci acesta putea fi utilizat. În speță esențială este acțiunea desfășurată de inculpații de a obține în mod fraudulos prin sesizarea și declararea de date și evenimente mincinoase, nereale ori chiar fictive cu scopul de a obține documentul necesar întocmirii dosarului de daune. Ori, în speță inculpații au obținut înscrisul (procesul - verbal al polițistului) pe baza aspectelor nereale reclamate și declarate, caz în care nu s-a realizat și verificarea mașinii. Este evident că autoturismul putea sau nu putea să aibă avarii, putea să aibă alte avarii neesențiale, ori putea să fi fost chiar reparat, însă oricare din aceste variante nu produce nici un efect asupra acțiunii distincte prin care au fost procurate documente cu conținut mincinos cu scopul de a fi folosite pentru inducerea în eroare a asigurătorului. Astfel toate situațiile invocate pentru inexistența faptelor nu constituie nici probe și nici indicii ale inexistenței ci, în mod evident aspecte ce evidențiază reaua credință a inculpaților în activitățile frauduloase care au fost desfășurate toate numai cu scopul realizării folosului material injust.
În ceea ce privește calificarea juridică se constată că instanța de fond a reținut corect calificarea juridică a faptelor deoarece activitatea infracțională a avut ca scop obținerea unui profit iar renunțarea la despăgubiri s-a produs în contextul în care s-a stabilit de către asigurător că datele prezentate de inculpatul nu sunt reale. Inculpatul a cunoscut că în realitate accidentul reclamat nu este real ci mincinos, fabricat, înscenat însă l-a însușit astfel cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul să obțină daunele de la asigurător. Astfel ajutorul dat de inculpatul îmbracă atât forma complicității materiale cât și a celei morale, ambele plasându-se în timp până la depunerea dosarului de daune ce conținea declarațiile sale procesul verbal al poliției și cererea de despăgubiri. Astfel actele de complicitate materială și morală au fost desfășurate toate în scopul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în speță fiind necesară pentru existența complicității numai îndeplinirea condiției săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, potrivit art. 26 complicele este persoana care cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, ceea ce înseamnă că fapta autorului, la care se raportează complicitatea poate fi o infracțiune consumată sau o tentativă pedepsită de lege.
Rezultă deci că în speță calificarea juridică în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. 2,3 Cod penal pentru inculpatul este corectă întrucât acesta a ajutat pe autorul să comită o faptă prevăzută de legea penală, care în speță prezintă pericol social, a fost comisă cu intenție directă și este incriminată de legea penală ca tentativă la infracțiunea de înșelăciune.
În raport de aspectele expuse mai sus instanța de apel constată că sunt nefondate motivele de apel vizând inexistența faptelor, netemeinicia reținerii vinovăției, încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și greșita calificare juridică. În ceea ce privește susținerea că sentința instanței de fond este nemotivată se constată că este de asemenea nefondată deoarece instanța de fond a motivat sentința în fapt și în drept respectând dispozițiile art. 356 lit. b,c,d Cod procedură penală.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei însă, se constată că instanța de fond a dat curs tuturor exigențelor art. 72 Cod penal manifestând o atitudine moderată la stabilirea pedepsei.
Astfel, instanța a reținut corect circumstanțele judiciare atenuante prevăzute de art.74 lit. a Cod penal, cărora le-a dat o eficiență destul de mare, coborând pedeapsa prea mult sub minimul special. Condițiile specifice de comitere a faptei îi conferă acesteia un grad de pericol social sporit element ce trebuia avut în vedere la dozarea acesteia pentru stabilirea unei pedepse echilibrate, eficientă și corespunzătoare scopului și funcțiilor acesteia așa cum rezultă din dispozițiile art. 52 Cod penal.
Având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, evidențiat de împrejurările comiterii și datele ce caracterizează persoana inculpatului, se constată că pedeapsa închisorii nu mai poate fii diminuată.
Verificând și din oficiu hotărârea, tribunalul constată că instanța de fond a aplicat greșit pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi cât și dispozițiile art.71 alin.5 Cod penal, deoarece în anul 2005, când inculpatul a comis infracțiunea, nu erau în vigoare. Astfel la data comiterii infracțiunii legea în vigoare era Codul penal nemodificat, care nu prevedea aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pentru pedepsele cu închisoarea în privința cărora s-a dispus suspendarea condiționată a executării.
Aplicarea pedepsei accesorii la fel ca și dispozițiile art.71 alin.5 Cod penal au fost introduse prin art. I punctul 21 din Legea nr. 278/2006, act normativ care a modificat Codul penal și în raport de care Codul penal anterior și nemodificat constituie legea penală mai favorabilă inculpatului conform cu dispozițiile art.13 Cod penal.
Prin urmare întrucât la data comiterii infracțiunii pedeapsa accesorie nu era prevăzută de lege pentru cazul în care pedeapsa principală a închisorii era suspendată condiționat și cum această prevedere este mai favorabilă inculpatului se impune înlăturarea acesteia și înlăturarea aplicării dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal.
Pentru considerentele expuse mai sus apelurile declarate vor fi admise, în baza art. 379 punctul 2 lit. a Cod procedură penală, cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 71 alin.1 și 5, referitoare la aplicarea a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, conținutul pedepsei accesorii și suspendarea executării acesteia.
Sub aceste aspecte, se va desființa sentința apelată și în rejudecare se va înlătura aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin.5 Cod penal. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații.
În motivarea scrisă a recursurilor și în concluziile scrise, recurenții-inculpați au criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru următoarele motive:
În primul rând s-a solicitat casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art.11, pct. 2, lit. b Cod procedură penală, cu trimitere la art.10 lit. i/1 Cod procedură penală, în speță există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Această solicitare se referă la infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, respectiv cea prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, pentru, constând în aceea că ar fi înscenat producerea unui accident la data de 02.05.2003 între autoutilitara - și autocamionul - și ar fi încercat să obțină despăgubiri de la C, respectiv art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal pentru.
Se apreciază că în cauză au aplicabilitate prevederile art.22 alin.1 Cod penal, referitoare la nepedepsirea făptuitorului care s-a desistat înainte de descoperirea faptei. Astfel, este evident că a renunțat expres la data de 08.10.2003 la despăgubirile solicitate de la C, conform solicitării olografe de pe cererea de despăgubire. Ori, în speță, organele judiciare au fost sesizate de către numitul la data de 26.01.2004, conform denunțului penal formulat cu acea ocazie.
Cât timp a renunțat la despăgubire rezultă că acesta practic a renunțat la o posibilă faptă penală de înșelăciune aflată în curs de desfășurare, lucru ce a avut drept efect curmarea săvârșirii acesteia, într-o manieră voluntară, nesilită și produsă mai înainte de descoperirea faptei. Menționăm că posibila parte vătămată nu a formulat niciodată plângere penală. Ori, desistarea având drept efect nepedepsirea infracțiunii, rezultă că nici complicitatea reținuta în sarcina lui nu mai poate fi pedepsită.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.31 Cod penal, raportat la art.289, 291 Cod penal, constând în aceea că inculpații l-ar fi determinat pe agentul de poliție să completeze în fals, fără vinovăție, procesul-verbal de contravenție cu ajutorul căruia ar fi încercat să obțină despăgubiri de la B, se consideră că soluția legală este cea de achitare în temeiul art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, cu trimitere la art.10 lit. a Cod procedură penală, cât timp soluția de neîncepere a urmăririi penale față de agentul de poliție a fost dispusă în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, fapta nu există și nu în temeiul art.10 lit. d Cod procedură penală, faptei îi lipsește elementul constitutiv al vinovăției în forma cerută de legiuitor pentru existența infracțiunilor de fals.
În al doilea rând s-a solicitat casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să dispuneți achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, cu trimitere la art.10 lit. a Cod procedură penală, faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu există.
Fapta de tentativă la înșelăciune practic nu există deoarece după accidentul din data de 5 aprilie 2003 în care autoturismul - a fost implicat pe raza localității, jud. B, acesta a fost reparat cu piesele cumpărate cu banii dați de (persoana care 1-a condus). Dovadă în acest sens stau facturile de cumpărare a pieselor de schimb de la T, existente la dosarul de urmărire penală, dar și avizele de expediție și facturile depuse de asemenea la dosarul cauzei,precum și foile de parcurs pe care le depunem în apel prin care am demonstrat faptul că în perioada aprilie 2003 - mai 2003 cu acest autovehicul s-au făcut transporturi de marfă.
Faptul că în data de 2 mai 2003 s-a produs un accident real a fost confirmat între altele și de martorii - și, audiați de mai multe ori în fața organelor de cercetare penală, dar și nemijlocit în fața instanței de judecată. De altfel, și concluziile raportului de expertiză " -I" sunt în același sens, adică a rezultat că impactul din data de 2 mai 2003 se putea produce în modul în care a fost descris, între partea dreapta față a camionului R - și partea dreapta față a autoutilitarei 1307 -UP -.
Nu există tentativă de înșelăciune deoarece nu s-a renunțat la despăgubirile solicitate inițialcaurmare a unor constatări efectuate de specialiștii societății de asigurări, ci deoarece modul de reparație efectuat de -serv-com B, aparținând denunțătorului, a fost unul fraudulos și impropriu, fiind înlocuită caroseria avariată cu o alta tot avariată, aparținând de drept unui anume, drept pentru care autoutilitara nu poate fi introdusă în circulație (în acest sens și concluziile raportului de expertiză ). Acest fapt 1-a determinat pe să renunțe la despăgubirile solicitate și si formuleze plângere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune împotriva numitului.
În ceea ce privește infracțiunile de participație improprie la fals intelectual și uz de fals se arătă că nici această faptă nu există pentru argumentele expuse anterior. A existat un accident în data de 2 mai 2003 în localitatea Podu T, în condițiile în care ploua iar a pierdut controlul asupra autocamionului și a intrat în coliziune cu autoutilitara parcată pe partea stânga a străzii. Urmările accidentului au fost constatate la momentul respectiv în mod nemijlocit și de agentul de poliție. Drept urmare nu a existat falsul intelectual săvârșit de lucrătorul de poliție, ci acesta a completat documentele de constatare a unui accident real. De asemenea, infracțiunea de uz de fals săvârșită de nu există deoarece acesta nu a folosit un înscris falsificat.
În ceea ce privește fapta de tentativă la înșelăciune pentru care a fost condamnat inculpatul, prevăzută art.26, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, se apreciază că încadrarea juridică este greșită, deoarece trebuia efectuată o încadrare de complicitate la tentativă la înșelăciune. Mai ales că încadrarea juridică a complicelui nu poate fi una mai grea decât cea pentru fapta autorului. Se învederează instanței însă că nici această faptă nu există, pentru argumentele expuse anterior.
Se consideră că în cauză nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații. De altfel, motivarea hotărârii instanței de fond este una surprinzătoare, în sensul că practic copiază în întregime rechizitoriul și nu explică de loc de ce au fost înlăturate probatoriile invocate de inculpați în apărare (înscrisurile care arată că autoutilitara a fost reparată și a circulat, martorii care au confirmat accidentul de la T din data de 2 mai 2003, expertiza "" ). Mai ales că o serie dintre probe (cum este expertiza judiciară tehnică auto) au fost administrate nemijlocit în fața instanței. Practic atât instanța de fond, cât și cea de apel au ignorat principiulin dubio pro reo.
Se consideră că cercetarea penală a fost efectuată de organe necompetente teritorial - competența revenea Parchetului de pe lângă judecătoria Podu Turcului, la fel și judecata în primă instanță a fost efectuată de o instanță necompetentă teritorial competența revenea Judecătoriei Podu Turcului.
În al treilea rând se solicită casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, cu trimitere la art.10 lit. b/1 0Cod procedură penală, fapte reținute în sarcina inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, dacă se va aprecia că faptele există și au fost săvârșite cu vinovăție, se solicită să se aibă în vederea faptul că atingerea socială adusă prin acestea valorilor sociale ocrotite de legiuitor prin incriminare este una minimă, mai mică decât cea necesară pentru existența infracțiunilor, având în vedere circumstanțele săvârșirii, răsunetul social minim, lipsa consecințelor negative și a unui prejudiciu, lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, existând astfel posibilitatea atingerii scopurilor procesului penal prin aplicarea către cei doi inculpați a unei sancțiuni cu caracter administrativ, prevăzută de art. 91 Cod penal.
Analizând decizia penală recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, desigur pentru cazurile de casare prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul inculpatului urmează a fi admis, iar al inculpatului urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Curtea va examina mai întâi excepțiile invocate, care dacă ar fi admise, ar face de prisos analizarea fondului cauzei.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați a susținut că cercetarea penală a fost efectuată de organe necompetente teritorial, competența revenea Parchetului de pe lângă judecătoria Podu Turcului, la fel și judecata în primă instanță a fost efectuată de o instanță necompetentă teritorial, deoarece competența revenea Judecătoriei Podu Turcului.
Desigur că s-a invocat necompetența teritorială atât a organului de urmărire penală, cât și a primei instanțe.
În conformitate cu dispozițiile art.30 Cod procedură penală:"Competența după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârșită infracțiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuiește făptuitorul;
d) locul unde locuiește persoana vătămată.
Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. 1, în a cărei circumscripție s-a efectuat urmărirea penală. Prin "locul săvârșirii infracțiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia."
Pe baza criteriilor prezentate mai sus oricare dintre instanțele judecătorești sunt competente după teritoriu să judece infracțiunile săvârșite în țară. Enumerarea criteriilor indică și ordinea de preferință, în ipoteza în care procesul penal este pornit simultan la două sau mai multe organe din aceste locuri.
În situația în care procesul nu începe simultan, atunci va avea prioritate primul organ sesizat.
teritorială la care se referă locurile atributive de competență este aceea a instanței judecătorești care este competentă după materie sau după calitatea persoanei.
În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune, respectiv complicitate și uz de fals acestea au fost săvârșite în municipiul B, astfel că sunt incidente dispozițiile art.30 alin.1 lit. a Cod procedură penală și competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și a Judecătoriei Bacău este legală.
Referitor la celelalte infracțiuni, deși acestea au fost săvârșite în comuna Podu T, deoarece sunt incidente cazurile de conexitate prevăzute de art.34 Cod procedură penală, competența organului de urmărire penală și a instanței de fond este legală.
De altfel, se impune a arăta, că în conformitate cu dispozițiile art.39 alin.2 Cod procedură penală:"Excepția de necompetență teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instanțe de judecată.",astfel că inculpații, dacă instanța de fond nu ar fi fost competentă teritorial, excepția putea fi ridicată până la citirea actului de sesizare, iar nu pentru prima dată în recurs.
Pe fondul cauzei, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea constată că în cauză s-a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și s-a dat faptelor săvârșite o corectă încadrare juridică, pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul, cea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal și s-a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor principale aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și cel al modalității de executare.
Examinând probele administrate în cauză, respectiv: rezoluția nr. 898/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău fl. 8- 11, plângerile numiților și fl.13,16,41,79-81,154,155, procesul - verbal seria M nr. - fi. 17, declarațiile conducătorilor auto fl. 18-21; ererea de despăgubire fl.23-28, raportul de expertiză tehnică auto fl.31-37, procesele verbale fl.38,43,44,100,101,109-116,120-122, declarațiile martorilor fl.39, 46, 98, 102-108, 117, 118, 123-139, acte privind evenimentul rutier din 05.04.2003 - fl.82-97, 99, coroborate cu declarațiile inculpaților, se constată că vinovăția celor doi inculpații este pe deplin dovedită, astfel că susținerile apărării în sensul că s-ar fi încălcat principiulin dubio pro reoși prezumția de nevinovăție a inculpaților sunt fără suport în realitate, așa cum rezultă din probele menționate mai sus.
Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, este în afara oricărui dubiu faptul că procesul verbal seria M nr. -/2-05-2003 fost întocmit de agentul de poliție de la Poliția Podu T pe baza aspectelor sesizate de cei doi inculpați care au reclamat producerea unui accident de circulație între autoturismul cu nr. - și autocamionul -, pe raza comunei Podu Acest înscris are la bază sesizările false făcute de inculpați, deoarece nu corespunde realității producerea unui accident pe raza comunei Podu T și este neadevărată susținerea că în accident a fost implicat autocamionul -, fiind în acest caz evidentă reaua - credință a autorilor sesizărilor, respectiv inculpații, care cunoșteau realitatea.
Astfel, ambii inculpați au știut că autoturismul - a fost implicat în accidentul de la, însă au ascuns cu rea credință acest eveniment, schimbând data producerii sale, locul producerii și adăugând implicarea unui alt autovehicul - în mod mincinos. Este evident că inculpații au urmărit prin aceasta obținerea procesului verbal al poliției ce era necesar pentru formularea cererii de despăgubiri, cerere care în absența acestor demersuri nu ar fi putut să fie formulată. De altfel în baza acestui document fals și a unei cereri de despăgubire întemeiată tot fals pe acest înscris, inculpatul a solicitat de la B decontarea sumei de 64.139.000 lei reprezentând cheltuieli de reparație. Această situație este independenta de aspectele invocate de inculpați în apărare, deoarece activitatea de procurare de înscrisuri ce nu corespundeau realității și formularea cererii de despăgubiri nu au avut nici o legătură cu împrejurarea că autoturismul - putea să fie reparat ulterior în cursul anului 2004 cu piese cumpărate, ori că a fost utilizat pentru transporturi după reparare. Cât timp, acest autovehicul nu avea asigurare CASCO, cât timp accidentul de la a fost ascuns în sensul că în realitate nu a fost declarat și nici înregistrat, este posibil să nu fii existat în realitate, caz în care nu erau necesare reparații și deci acesta putea fi utilizat. În speță esențială este acțiunea desfășurată de inculpații de a obține în mod fraudulos prin sesizarea și declararea de date și evenimente mincinoase, nereale ori chiar fictive cu scopul de a obține documentul necesar întocmirii dosarului de daune.
Ori, în speță inculpații au obținut înscrisul ( procesul - verbal al polițistului) pe baza aspectelor nereale reclamate și declarate, caz în care nu s-a realizat și verificarea mașinii. Este evident că autoturismul putea sau nu putea să aibă avarii, putea să aibă alte avarii neesențiale, ori putea să fi fost chiar reparat, însă oricare din aceste variante nu produce nici un efect asupra acțiunii distincte prin care au fost procurate documente cu conținut mincinos cu scopul de a fi folosite pentru inducerea în eroare a asigurătorului.
Astfel, toate situațiile invocate pentru inexistența faptelor nu constituie nici probe și nici indicii ale inexistenței ci, în mod evident aspecte care evidențiază reaua - credință a inculpaților în activitățile frauduloase care au fost desfășurate toate numai cu scopul realizării folosului material injust.
În raportul de expertiză tehnice auto (fl.31-37 ) se concluzionează: "avariile specificate în procesul verbal de contravenție din 02.05.2003 sunt identice cu cele precizate în procesul verbal din 05.04.2003-fl.32,ceea ce în realitate niciodată nu este posibilși că"avariile la autoturismul cu nr. - nu se puteau produce ca urmare acoliziunii cu autocamionul -,"având in vedere dinamica accidentului descrisa de inculpați in procesul verbal de contravenție si declarații, cât si de constatările inspectorilor daune din cadrul SC.SA.
Astfel că, în mod corect s-a înlăturat raportul de expertiză, deoarece susținerile obiective ale acesteia nu se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, pentru aceleași motive, în mod corect au fost înlăturate și depozițiile martorilor - și.
Referitor la încadrarea juridică dată infracțiunii contra patrimoniului săvârșită de recurentul-inculpat, Curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, iar inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal,reținându-se în fapt că la data de 02.mai.2003 au înscenat producerea accidentului dintre autoutilitara cu numărul de înmatriculare GL.06. cu autocamionul cu numărul de înmatriculare -, determinându-l pe agentul de poliție să completeze în fals, fără vinovăție, procesul verbal de contravenție seria N nr.-, cu ajutorul căruia a încercat scopul ca să obțină despăgubiri în sumă de 64.319.000 lei de la A
Este un lucru cert că infracțiunea contra patrimoniului a rămas în forma tentativei.
Ori, în condițiile în care unul dintre participanți, respectiv inculpatului, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, inculpatul nu poate fi condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
Astfel că, în temeiul art.334 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul din complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, în complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
S-a susținut de recurenții-inculpați, că se impune, pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.20, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, încetarea procesului penal în temeiul art.11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, cu trimitere la art.10 lit. i/1 Cod procedură penală, în speță există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, apreciindu-se că în cauză au aplicabilitate prevederile art.22 alin.1 Cod penal, referitoare la nepedepsirea făptuitorului care s-a desistat înainte de descoperirea faptei.
Art. 22 Cod penal, are următorul conținut:"Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.".
Desistarea constă în renunțarea făptuitorului de a duce până la capăt executarea activității infracționale începute, deși există posibilitatea reală, cunoscută de făptuitor, pentru continuarea acțiunii.
Pentru cadesistareasă constituie o cauză de nepedepsire trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) Desistarea să fie voluntară, adică făptuitorul să abandoneze executarea începută prin voința sa liber exprimată, nesilită de o cauză exterioară; nu există desistare dacă acțiunea a fost întreruptă de făptuitor a cărui voință a fost determinată de o forță exterioară.
b) Desistarea trebuie să intervină înainte ca executarea acțiunii să fie terminată.
În cauză nu sunt incidente nici"împiedicarea producerii rezultatului".
Împiedicarea producerii rezultatului constă în atitudinea făptuitorului de înlăturare a survenirii rezultatului urmărit în cazul desfășurării până la capăt a activității infracționale.
Pentru caîmpiedicarea producerii rezultatuluisă constituie o cauză de nepedepsire trebuie să întrunească următoarele condiții:
a) Împiedicarea producerii rezultatului să fie făcută din voința proprie a făptuitorului, liber exprimată;
b) Împiedicarea producerii rezultatului să fie făcută înainte de descoperirea faptei, deoarece după descoperirea faptei cel descoperit nu mai acționează de bună voie, ci sub imperiul unei cauze externe, care-l constrânge la o asemenea conduită;
Este adevărat că la data de 08.10.2003 inculpatul a renunțat la despăgubirile solicitate de la C, însă această renunțare nu a fost liber exprimată, ci determinată de faptul că organele de specialitate la părții vătămate - C A, au constatat că se urmărea acordarea unor despăgubiri pentru accident de circulație înscenat.
Acest lucru rezultă din Nota de observații a Serviciului Prevenire Fraude din cadrul B-fl.27 dosar urmărire penală,Notă din data de 23.06.2003, precum și din adresa nr.3061 din data de 01.02.2008-fl.66 dosar prima instanță,adresă în care se arată în mod expres că auto GL-06. nu a fost avariat la data și locul declarat, aspect constat în urma verificărilor făcute de societatea de asigurare și că în aceste condiții inculpatul a renunțat la cererea de plată a contravalorii daunelor din dosarul de daună depus la asigurator.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate, așa cum se arăta și mai sus, instanța de fond a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor principale aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și cel al modalității de executare.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile părții generale din Codul penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ori, toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de fond, fiind reținute în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante și drept consecință, pedepsele au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, în momentul în care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate nu s-a aplicat nici un spor de pedeapsă și dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor principale rezultante.
Referitor la solicitarea de achitare a inculpaților în temeiul art.11 pct.1 lit. b/1 Cod procedură penală, cu art.10 lit. b/1 Cod procedură penală și art.18/1 Cod penal, în sensul de a se aprecia că fapte reținute în sarcina inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, Curtea reține următoarele:
Pentru a fi incidente dispozițiile art.18/1 Cod penal, trebuie îndeplinite următoarele condiții referitoare la gradul de pericol social al infracțiunii și anume:
prin fapta săvârșită să se fi adus o atingere minimă valorii apărate de textul care încriminează infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată un inculpat;
valoarea apărată de lege, prin conținutul ei concret să fie lipsit în mod vădit de importanță;
Recurenții-inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal și participație improprie la uz de fals, prevăzută de art.31 Cod penal, raportat la art. 291 Cod penal, inculpatul și, respectiv, complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal, inculpatul.
Gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de recurenții-inculpați, ca și criteriu de individualizare, apare a fi determinat de conținutul concret al faptelor penale săvârșite, precum și de unele trăsături de fapt, stări, situații, împrejurări, care, fără a aparține propriu-zis conținutului, pot avea o anumită influență asupra gravității infracțiunilor.
Apoi, la stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie să se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comise, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
În primul rând trebuie observat că în cauză recurenții - inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni de care aduc atingere atât patrimoniului, (cea de înșelăciune chiar dacă a rămas în fază de tentativă pericol), dar și relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris întocmit de un funcționar aflat în exercițiul funcțiunii, precum și relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu.
Pentru a se reține că o faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni trebuie să se aibă în vedere nu numai urmarea imediată produsă, (punerea în pericol concret a siguranței circulației pe drumurile publice),dar și urmările care s-ar fi putut produce, valoarea prejudiciului care s-ar fi putut produce dacă manoperele frauduloase ale inculpaților nu ar fi fost descoperite de Corpul de Control și Prevenire Fraude era de 45.394.000 lei-fl.26 dosar urmărire penală.
Apoi, la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei săvârșite, trebuie să se țină seama cumulativ și de următoarele:
modul și mijloacele de săvârșire a faptei săvârșite;
scopul urmărit;
împrejurările în care fapta a fost comisă;
urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce;
persoana și conduita inculpatului.
Având în vedere aceste aspecte, împrejurările concrete în care a fost au săvârșite infracțiunile, modul și mijloacele de săvârșire, de urmările produse și care s-ar fi putut produce, Curtea constată că nu se poate afirma că valorile apărate de lege, prin conținutul lor concret, sunt lipsite în mod vădit de importanță.
Îndeplinirea condițiilor privind fapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni trebuie examinată în ansamblu, iar nu trunchiat, prin acordarea relevanței impuse de text unora dintre condiții și neexaminarea sau ignorarea celorlalte condiții prevăzute de lege.
Apoi, aplicarea dispozițiilor art.18/1 Cod penal este o situație de excepție.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată în parte decizia penală recurată și desființează în parte și sentința penală nr.2419 din data de 02.12.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău, numai cu privire încadrarea juridică dată infracțiunii de înșelăciune în convenții, reține rejudecare și în consecință.
În baza art.334 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, în complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate și ale sentinței pronunțate de instanța de fond.
În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat .
Se va constata că recurenții-inculpați au fost asistați de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală;
Pentru toate aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.234/A din data de 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Casează în parte decizia penală recurată și desființează în parte și sentința penală nr.2419 din data de 02.12.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău, numai cu privire încadrarea juridică dată infracțiunii de înșelăciune în convenții, reține rejudecare și în consecință;
În baza art.334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal, în complicitate la tentativă la înșelăciune în convenții, prevăzută de art.26 Cod penal, art.20 Cod penal, raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate și ale sentinței pronunțate de instanța de fond.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales la instanța de recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
II. În baza art.385/15 alin.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.234/A din data de 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red. sent.
Pronunțat dec.apel -.
Red.dec. recurs
- - 4 ex.
02.02.2010
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Anti Silviu Pocovnicu Dumitru
