Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- revizuire
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.461
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Cheptene Micu Diana
JUDECĂTOR 3: Ilieș
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în B,-,.A,.3, jud. B, împotriva deciziei penale nr.228 din 01.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția penală în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat care substituie avocat ales, pentru intimata, care lipsește, lipsă fiind și revizuientul și apărătorii aleși, avocați și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava în soluționarea unei asemenea cereri, în raport de decizia penală nr.24/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B și de prevederile art.397 pr.pen.
Avocat, pentru intimata, arată că este de acord cu excepția invocată.
Procurorul având în vedere că obiectul cauzei este o cerere de revizuire, solicită a fi declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Botoșani.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cererii de revizuire, constată rmătoarele:
Prin sentința penală nr. 2027 din 08 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani, s-a dispus condamnarea inculpatei, fostă, pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 292 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.2 și 3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a și 34 Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 6 ani, instituind în sarcina inculpatei obligațiile prev. de art. 86 Cod penal.
În rezolvarea laturii civile a cauzei, instanța a obligat-o pe inculpată să plătească părții civile suma de 24.500 Euro, la cursul de schimb al BNR de la data plății.
S-a dispus, în continuare, anularea unei declarații notariale efectuate la data de 23 martie 1998, cu obligarea de a plăti statului cheltuielile judiciare aferente.
Pentru a se pronunța această sentință instanța a reținut că, între partea vătămată și inculpată, pe de o parte, cât și între inculpată și martorul, au avut loc o serie de înțelegeri cu referire la vânzarea cumpărarea unui apartament proprietatea inculpatei iar, anterior, pentru a se ajunge la vânzare, inculpata a săvârșit o serie de acte false în fața notarului public " " - B, care au condus în final la înșelarea părții vătămate și la evidențierea falsurilor efectuate de către inculpată în vederea consumării acestei vânzări.
S-a reținut în consecință că, activitatea inculpatei cu prilejul încheierii vânzării cumpărării cu partea vătămată de a declara în fața notarului că apartamentul nu era grevat de sarcini deși, în data de 26 martie 2004, aceasta a acceptat ca imobilul să constituie garanție imobiliară pentru sumă de 10.000 Euro împrumutată, constituie infracțiune de fals în declarații. Că activitatea inculpatei de a face declarații false în fața notarului public cu prilejul dezbaterii unei succesiuni inserând în cuprinsul cererii de deschidere a succesiunii că defunctul său soț are cu dânsa doar 3 copii, când în realitate avea 5 copii, constituie de asemenea fals în declarații. Totodată, activitatea inculpatei de a încheia cu partea vătămată în final o vânzare cumpărare deși cunoștea că beneficiarul achiziționează un apartament grevat de sarcini constituie infracțiunea prevăzută de art.215 alin. 2 și 3 Cod penal și nu cea prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cum s-a consemnat în rechizitoriu, motiv pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice întrucât inculpata s-a folosit de un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată, folosind la vânzare un certificat de moștenitor ce fusese obținut printr-o declarație falsă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpata, depunând la dosar în mod detaliat motivele acestuia, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând în esență să fie achitată întrucât nu sunt date condițiile de existență ale infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a solicitat de asemenea, să se dispună înlăturarea obligațiilor dispuse.
S-a invocat faptul că cele două infracțiuni de fals în declarații nu există întrucât, odată cu dezbaterea succesiunii, moștenitorii îndreptățiți nu au făcut nici o reclamație în legătură cu modul de dezbatere, fiind implicat în cauză doar martorul, neexistând nici un fel de pagubă în legătură cu ceilalți moștenitori, moștenirea fiind dezbătută în mod legal în final. În legătură cu infracțiunea de înșelăciune, s-a arătat că aceasta, de asemenea, nu există, deoarece partea vătămată nu a făcut plângere penală decât atunci când i-a fost anulat de către instanța civilă contractul de vânzare cumpărare cu inculpata, anularea având la bază vicii de consimțământ iar prețul de 24.500 Euro, nu a fost încasat de către inculpată niciodată ci de alte persoane așa cum rezultă din sentințele civile de la dosar, cel care a instrument întreaga situație fiind în realitate martorul, așa încât inculpata nu poate fi învinuită de înșelăciune cată vreme între inculpată și partea vătămată nici nu a existat o tranzacție directă.
Tribunalul Botoșani - secția penală, prin decizia nr.16 A din data de 27 ianuarie 2009, respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.2027 din data de 08 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani, obligând-o pe aceasta să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare, iar părții vătămate suma de 700 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut, în esență, faptul că inculpata a fost căsătorită cu defunctul G decedat la 15 decembrie 1996, iar de pe urma căsătoriei au rezultat 5 copii, în persoana numiților, și, dintre care a fost o perioadă plecată în Italia iar a fost o perioadă arestat în penitenciar în executarea unei pedepse.
După deces, s-a încercat într-o primă fază dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului, începând cu data de 23 martie 1998 (fila 31 dosar urmărire penală) care a fost suspendată și ulterior reluată la 24 martie 2004 (fila 41 dosar urmărire penală). În cadrul dezbaterii succesorale, așa cum rezultă din acte, inculpata a declarat că defunctul a avut doar 3 copii, când în realitate există 5 copii, dintre care 2 au fost în situațiile speciale sus -arătate, emițându-se în final, certificatul de moștenitor nr. 87 din 24 martie 2004, de către notarul public " "- Conform certificatului inculpata era singura moștenitoare de pe urma defunctului întrucât ceilalți 3 copii declarați au înțeles să renunțe la succesiune în mod expres.
În prealabil, inculpata îi cunoștea pe soții și iar împreună având nevoie de bani au luat legătura cu martorul, în luna februarie 2004 de la care au împrumutat împreună 10.000 Euro, din care 1.000 Euro inculpata și 9.000 Euro soții iar, pentru garantarea împrumutului, în baza certificatului de moștenitor sus-arătat au încheiat contractul de garanție imobiliară nr. 557 din 26 martie 2004 (fila 28 dosar).
Întrucât împrumuturile nu au mai fost restituite, martorul a încercat să pună în executare contractul de garanție iar pentru a se găsi o soluție, s-a încheiat între inculpată și partea vătămată din prezentul dosar, împreună cu soția sa, contractul de vindere cumpărare nr. 708 din 17 februarie 2005 (fila 47 dosar), înscriindu-se un preț de 400.000.000 lei vechi, așa cum rezultă din cuprinsul actului, în prezenta cauză cât și în celelalte dosare civile conexe, făcându-se vorbire despre faptul că, în realitate, a fost vorba despre un preț simulat, în sensul că prețul real și exact al tranzacției a fost 24.500 Euro, deci cu mult mai mult decât prețul în moneda națională de mai sus, preț care nici nu ar fi fost încasat de către inculpată.
Ulterior acestor situații, la revenirea celorlalți doi moștenitori în țară și, respectiv din penitenciar, între aceștia și inculpată, în contradictoriu cu martorul și cu soții, apar două litigii civile în cadrul cărora s-a invocat nulitatea atât a certificatului de moștenitor cât și a vânzării cumpărării de mai sus, pentru vicii de consimțământ, pe de o parte pentru faptul că certificatul de moștenitor a fost obținut în baza unor declarații false, iar pe de altă parte că, vânzarea cumpărarea s-a făcut în baza acestui act fals, aducându-se în discuții viciile de consimțământ care au afectat actele.
În consecință, prin sentințele civile nr. 5634 din 14 noiembrie 2005 Judecătoriei Botoșani și nr. 3896 din 13 septembrie 2006 aceleiași instanțe (fila 59 și urm. dosar), s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 87/2004 cu constatarea că și ceilalți doi copii sunt moștenitorii defunctului, dispunându-se pe de altă parte anularea contractului de garanție imobiliară cât și a contractului de vânzare cumpărare încheiat între inculpată și soții.
În final, s-a emis un nou certificat de moștenitor cu nr. 84 din 14 aprilie 2006 (fila 46 dosar), potrivit căruia rămân în cadrul moștenirii, cu calități de moștenitori, inculpata și ceilalți doi copii care au fost înlăturați în prima fază a succesiunii, cu constatarea că ceilalți trei copii sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil, putându-se aprecia că, în prezent, inculpata și doi copii sunt proprietarii apartamentului în indiviziune.
În aceste condiții, partea vătămată cât și martorul au formulat plângere la organele de urmărire penală, acuzând-o pe inculpată de infracțiunea de fals în declarații, pe care le-a făcut o dată cu dezbaterea succesiunii defunctului său soț, cât și odată cu încheierea vânzării cumpărării cu soții, iar prima instanță a reținut vinovăția inculpatei și a dispus condamnarea acesteia pentru cele două infracțiuni de fals în declarații, adică cu ocazia vânzării cumpărării când a spus că apartamentul ce-1 vinde soților nu este grevat de sarcini; cât și cu ocazia dezbaterii succesiunii; existând în consecință și infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.2 și 3 Cod penal, întrucât vânzarea dintre inculpată și soții s-a făcut în baza unui certificat de moștenitor obținut în mod fraudulos ca urmare a declarațiilor false.
În apel, inculpata a arătat că nu există niciuna dintre infracțiunile sus-arătate după cum s-a detaliat mai sus, solicitând să fie achitată conform art. 10 lit. a Cod procedură penală, aducând în discuție și faptul că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 24.500 Euro către partea vătămată.
Instanța de apel a apreciat, în contextul situației de fapt sus-arătate, că, în mod corect, s-a reținut vinovăția inculpatei pentru cele două infracțiuni de fals în declarații pentru care a fost condamnată, situație care nu a putut fi înlăturată în nici un fel întrucât actele pe care le-a făcut în fața notarului public odată cu dezbaterea succesiunii dovedesc cu prisosință acest lucru, neavând relevanță motivele pentru care inculpata a declarat că are cu defunctul său soț doar 3 copii și nu 5 copii.
Nu a putut fi reținută în cauză nici opinia inculpatei potrivit căreia actele pe care le-a întocmit și semnat la notariat ar fi fost făcute în necunoștință de cauză deoarece, declarația notarului care a fost audiat la urmărirea penală dovedește faptul că în mod legal și corect, nici un act nu se poate semna decât în prezența tuturor părților și în fața notarului, semnarea unor acte notariale în alte locuri așa cum arată inculpata fiind imposibilă, de unde se deduce că inculpata a știut ceea ce semnează și declară, mai mult a știut că apartamentul pe care-1 vinde soților este grevat de sarcini.
În consecință, instanța de apel a apreciat că vinovăția inculpatei a fost corect determinată în baza probelor de la dosar și a înscrisurilor care au stat la baza întregii situații de fapt, neputând reține faptul că infracțiunile nu există, respingând, în consecință, apelul formulat de inculpată.
Cu referire la latura civilă, chiar dacă în actul autentic a fost înscris un alt preț, rezultă din cuprinsul tuturor probelor de la dosar, în special considerentele din cele două sentințe civile, declarația martorei (fila 34 dosar fond), că prețul real a fost de 24.500 Euro, pe care soții l-au predat la momentul vânzării cumpărării, așa cum rezultă chiar din cuprinsul actului iar faptul că acest preț a fost distribuit eventual între inculpată, martorul sau alte persoane, nu are relevanță, deoarece raportul juridic de vânzare cumpărare inclusiv cu referire la preț s-a legat doar între inculpată și soții, care se prezumă că au discutat și situația referitoare la preț, prezumându-se și faptul că inculpata a încasat prețul, pe care l-a folosit după cum a crezut de cuviință, o altă situație neputând fi concepută în condiții legale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie fără a indica în concret care sunt motivele de recurs.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs care pot fi luate în considerare și din oficiu, Curtea a constatat că este dat cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Astfel inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.2, 3 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art.215 alin.1, 3 Cod penal constând în aceea că s-a prezentat în fața părții vătămate ca unică proprietară a apartamentului pe care urma să i-l vândă, deși certificatul de moștenitor care-i atesta această calitate fusese obținut printr-o declarație neconformă cu adevărul dată în fața notarului public, cu ocazia dezbaterii succesiunii, urmată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament, contract care nu ar mai fi fost încheiat de partea vătămată dacă ar fi știut că certificatul de moștenitor fusese eliberat pe baza unei declarații false dată de inculpată.
În vederea soluționării recursului a fost atașat pentru consultare și dosarul civil nr- al Tribunalului Botoșani având ca obiect acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.708 din 17 februarie 2005, precum și a contractului de garanție imobiliară nr.557 din 26 martie 2006.
Din probele administrate în cauza penală și în dosarul civil atașat, Curtea a reținut că inculpata a împrumutat suma de 1000 Euro de la martorul care a condiționat acordarea acestei sume de instituirea unei garanții imobiliare asupra apartamentului, iar în contractul de garanție urma să fie trecută și suma de 9000 Euro împrumutată martorilor și. Sub imperiul nevoii stringente de bani, inculpata a acceptat să încheie contractul de garanție imobiliară în favoarea lui conform contractului nr.557 din 26 martie 2004 autentificat la Notarul Public " ", în care se menționa că inculpata consimte să garanteze cu apartamentul proprietatea sa pentru suma de 10.000 Euro (echivalentul a 401.110.000 lei vechi), sumă pe care trebuia să o restituie până la data de 31 august 2004.
La data scadenței, nici familia și nici inculpata nu aveau bani să restituie împrumutul. Din declarațiile martorilor G (40), (41), coroborate cu aspecte din declarațiile martorului și partea vătămată rezultă că apartamentul a fost vândut la insistențele martorului care solicita restituirea împrumutului, el fiind cel care s-a interesat de eventualii cumpărători.
Martorul recunoaște la interogatoriul luat în dosarul civil (59) că inculpata nu a primit niciun din prețul apartamentului. Inițial, martorul a primit 10.000 Euro de la soacra părții vătămate, iar ulterior, după radierea ipotecii s-au întâlnit la unde banii au fost primiți tot de acest martor.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune, este necesară o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate, ori față de situația de fapt prezentată, în care martorul a fost cel care a căutat cumpărător, a negociat prețul și a primit banii, nu se poate vorbi de o inducere în eroare de către inculpată a părții vătămate.
Mai mult, cea care a înmânat banii martorului a fost soacra părții vătămate, cu aceasta negociindu-se prețul și condițiile vânzării.
Față de această situație, Curtea a reținut că litigiul dintre părți este unul civil și a dispus achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală cu privire la infracțiunea prev. de art.215 alin.2, 3 Cod penal.
În ce privește infracțiunile de fals în declarații, Curtea reține că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și nu se impune achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală.
Astfel, inculpata s-a prezentat la notar la data de 23 martie 2004 (31) solicitând dezbaterea succesiunii după soțul său G, precizând în cerere că în afară de ea mai sunt ca moștenitori trei copii, în loc de cinci.
De asemenea, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 17 februarie 2005, declarat că apartamentul nu este grevat de sarcini deși asupra acestuia era instituită o garanție imobiliară în favoarea martorului.
Față de această situație de fapt, Curtea reține că în mod corect s-a stabilit existența acestor infracțiuni, întrucât inculpata a făcut declarații necorespunzătoare adevărului, cu consecința facilitării încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 17 februarie 2005.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire numitul, arătând că nu este întemeiată pe o motivare obiectivă și nici nu este bazată pe temeiuri juridice și faptice concludente și pertinente, arătând pe larg aspectele pe care înțelege să le invoce, în cererea scrisă, depusă direct la Curtea de Apel Suceava.
Sub aspectul competenței materiale, Curtea constată că prevederile legale relativ la competența materială în materia revizuirii, respectiv art. 401.pr.penală, statuează că revizuirea este de competența instanței care a judecat în primă instanță cauza.
Faptul că revizuientul a indicat în cererea sa decizia pronunțată în recurs de către Curtea de Apel nu modifică competența materială stabilită prin lege, respectiv art. 401 Cod Procedură Penală, revizuirea, cale de atac extraordinară, fiind de competența instanței care a judecat în primă instanță cauza.
Cum Judecătoria Botoșania judecat în primă instanță cauza a cărei revizuire se solicită, tot această instanță este competentă să soluționeze în primă instanță calea de atac extraordinară promovată, respectiv revizuirea.
Instanța competentă material să soluționeze cauza, va aprecia asupra incidenței art. 399 Cod procedură penală, Curtea neputând a lua măsuri în cauză atâta timp cât nu este competentă material, în considerarea și a deciziei nr. 24/2009 a ÎCCJ, dată în recurs în interesul legii.
Pentru considerentele arătate, constatând că Judecătoria Botoșani este competentă material, Curtea, în baza dispozițiilor art. 42 Cod Procedură Penală va declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Judecătoriei Botoșani.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod Procedură Penală,
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul în favoarea Judecătoriei Botoșani.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.
22.12.2009
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Cheptene Micu Diana, Ilieș
