Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 480/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 480
Ședința publică din data de 26.05.2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Paul Mihai
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata, domiciliată în P,-,.103,.12, județul P, împotriva deciziei penale nr. 61 din data de 10.03.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-au admis apelurile declarate de părțile civile Asociația de Proprietari.103. P și Asociația de Proprietari. 104. P, s-a desființat în parte în latură civilă sentința atacată în sensul că majorează despăgubirile civile către părțile civile la suma de 3332,42 lei respectiv, câte 1666,21 lei pentru fiecare parte civilă.
Prin sentința penală nr. 625 din data de 20.03.2007, pronunțată de Judecătoria Ploiești,inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. și ped.de art. 215/1 alin.1 cu aplic.art.41 al.2
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2008, care au fost consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea inculpatei să depună la dosar concluzii scrise, a admis cererea formulată de aceasta și a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.05.2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 625 din 20.03.2007, pronunțată de Judecătoria Ploiești, inculpata, fiica lui și, ns. la 23.09.1979, în mun.P, cu același domiciliu,-,.103,.12, județul P, de profesie lucrător comercial, fără antecedente penale, a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de delapidare, prev.de art. 215/1 al.1, cu aplic.art.41 al.2
În baza art. 81, s-.a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, prev. de art. 82 și conform art. 359 pr.penală, i s-a atras atenția asupra consecințelor prev.de art. 83
De asemenea, conform art. 71 al.5, s-a dispus suspendarea executării și a pedepselor accesorii, prev.de art. 64 lit. a și b
Rezolvând și latura civilă a cauzei, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Proprietari.103,104.A și cu sediul în mun.P, str. - și a obligat-o pe inculpată la plata sumei de 2223,48 lei despăgubiri civile către aceasta.
În fine, inculpata a fost obligată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză în esență, următoarea situație de fapt:
Asociația de Proprietari.103,104.A și B, cu sediul în mun.P, str. -, prin reprezentanții săi legali a formulat plângere penală împotriva inculpatei, susținând că aceasta în calitate de administrator a comis o serie de nereguli în activitatea desfășurată, în urma cărora și-a însușit mai multe sume de bani din gestiunea asociației.
În urma cercetărilor penale efectuate în cauză s-a stabilit că în perioada 1.07.2004 - 6.05.2006, inculpata a ocupat funcția de administrator al respectivei asociații de proprietari, însușindu-și din gestiune suma de aproximativ 14.500 lei.
Această sumă a dobândit-o ca urmare a faptului că inculpata, nu a achitat în totalitate sumele pe care asociația la datora furnizorilor de utilități.
Ca atare, s-a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile judiciare care a stabilit în sarcina inculpatei o sumă de 10.732,42 lei ( RON ), nerecuperată și pe care aceasta a folosit-o în interes propriu.
Pe parcursul cercetărilor inculpata a achitat parțial prejudiciul cauzat, în final prin sentința penală de față urmând să achite o diferență de 2223,48 lei către partea civilă asociația de proprietari.
Împotriva sentinței a declarat apel partea civilă Asociația de Proprietari.103,104 P, sub aspectul laturii civile a cauzei, arătând că, inculpata datorează asociației sume totalizând 4.816,53 lei și din care trebuia să fie plătite utilitățile către SC "" SRL și respectiv SC P SRL.
Ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și obligarea inculpatei la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.
Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 222 din 11.06.2007, a admis apelul declarat de partea civilă Asociația de Proprietari.103,104 P, a desființat sentința penală în parte în latură civilă, în sensul că a majorat despăgubirile civile la care inculpata a fost obligată la suma de 3332,42 lei menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a reținut că raportul de expertiză efectuat în luna iunie 2006 nu este corespunzător deoarece între timp s-au descoperit și alte cheltuieli pe care partea civilă administrația de proprietari le datora unor furnizori, responsabilă de neplata acestora fiind inculpata care și-a însușit din sumele de bani respective.
Decizia a fost atacată cu recurs în termen legal, de către inculpata, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că sumele de bani la care a fost obligată cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă asociația de proprietari, este prea mare și nu corespunde realității solicitând reducerea cuantumului acestora.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia penală nr. 1102 din 19.12.2007, a admis apelul declarat de inculpata, a desființat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Din considerentele deciziei rezultă că Tribunalul Prahovaa stabilit o sumă globală de plată în sarcina inculpatei fără analizarea mijloacelor de probă administrate și a reținerii unui prejudiciu exact.
Ca atare, instanța de apel trebuie să aibă în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și să stabilească cu certitudine sumele de bani pe care inculpata le datorează părții civile.
De asemenea, instanța de apel trebuie să verifice calitatea de apelante a părților civile Asociațiile de Proprietari.nr.103.A și B și respectiv nr. 104.A și B situate în- P, respectiv nr. 2 și 4 din mun.P, rezultate ca entități juridice distincte cu obligații și drepturi proprii și care au preluat efectiv de la data înființării lor 30.06.2006 câte 50 % din paguba creată de inculpată.
După rejudecarea apelului, Tribunalul Prahova prin decizia nr.61 din 10.03.2008, a admis apelurile declarate de părțile civile Asociațiile de Proprietari.103.A + B P și respectiv.104. P, a desființat în parte în latură civilă sentința penală nr. 625 din 20.03.2007, a Judecătoriei Ploiești și a dispus majorarea despăgubirilor civile la care inculpata a fost obligată către părțile civile la suma de 333,42 lei și respectiv 1666,23 lei pentru fiecare din părțile civile, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Tribunalul a stabilit că, în latură civilă suma de 7855,01 lei pretinsă de asociația de proprietari se compune din 1010,04 lei contravaloarea facturi neachitate către SC SRL P, 3816,53 lei c/val. facturi neachitate către SC P SRL, 1653,44 lei datorată bugetului de stat și respectiv suma de 1375 lei reprezentând lipsă în gestiune a inculpatei semnalată în urma verificărilor efectuate de expertul contabil.
După scăderea sumelor de bani achitate între timp de către inculpată, a rezultat un prejudiciu creat celor două asociații de proprietari de 1666,21 lei și respectiv 333,42 lei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, care critică soluția ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că prejudiciile reținute de instanța de apel nu corespund realității și că Tribunalul Prahovaa majorat artificial sumele pe care le datorează părților civile.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Tribunalul Prahova, ca instanță de apel a lămurit pe deplin calitatea procesuală a celor două asociații de proprietari, rezultate ca entități juridice distincte cu obligații și drepturi proprii și care au preluat efectiv de la înființarea lor 30.06.2006 câte 50% din paguba creată de inculpată așa cum rezultă din adresele aflate la filele 30,42-48 dosar.
De asemenea, la stabilirea prejudiciilor cauzate celor două asociații de proprietari, instanța de apel a avut în vedere concluziile la care s-a ajuns în raportul de expertiză contabilă, precum și facturile emise de furnizorii de utilități după finalizarea acestei lucrări și care trebuiau achitate de către inculpată.
Ca atare, sumele de bani stabilite în sarcina acesteia de plată cu titlu de despăgubiri civile sunt corecte și nu pot fi diminuate așa cum s-a solicitat, motiv pentru care recursul declarat de inculpata, apare ca nefondat, urmând a fi respins în consecință, conform art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, domiciliată în P,-,.103,.12, județul P, împotriva deciziei penale nr.61 din data de 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr. 625 din data de 20.03.2007, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă recurenta la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Paul Mihai
-
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./06.06.2008
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Paul Mihai