Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 524/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENAL
DECIZIE PENAL Nr. 524
Ședința public de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
Judector: I - -
Judector: - -
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal având ca obiect " înșelciune " promovat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Vaslui împotriva deciziei penale nr.7o din 27 martie 2008, pronunțat de Tribunalul Vaslui, în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 Cod procedur penal s-a procedat la strigarea cauzei și s-a fcut apelul prților și a celorlalte persoane chemate în proces, constatându-se c se prezint inculpatul intimat, asistat de avocat ales, lips fiind reprezentantul prții civile SC" " SRL,județul
Procedura de citare a fost legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, și s-au verificat actele și lucrrile dosarului, dup care, nemaifiind de formulat cereri, Curtea acord cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de recurs expuse detaliat în scris, motive care vizeaz nelegalitatea și netemeinicia deciziei pronunțat de Tribunalul Vaslui.
Apreciaz procurorul c în mod greșit instanța de apel reținut c inculpatul nu a folosit nici o manoper dolosiv în derularea contractului și c nu a intenționat s înșele societatea vtmat dispunând achitarea inculpatului în temeiul disp.art.10 lit.d Cod procedur penal.
dolosiv a inculpatului const în emiterea a 3 bilete la ordin fiecare, în sum de 67.318.004 lei, bilete ce cuprind și scadenț și tras prin care garanta c poate plti suma de bani. Conform Legii nr.58/1934, biletul la ordin este asemuit cambiei neavând scadenț și tras, în cazul de faț, biletele la ordin aveau și scadenț și tras, ceea ce-l investește cu aceiași putere cu cea a unui cec, elemente care l-au determinat pe vtmat s accepte, în continuare, s livreze marfa. Inculpatul dac ar fi fost de bun credinț ar fi înștiințat societatea vtmate cu privire la problemele sale financiare îns nu a fcut-o nici înainte de emiterea celor trei bilete la ordine și nici dup. Aprarea inculpatului precum c vinul primit de la partea vtmat avea impuritți și din acest motiv avea dificultți la comercializare, este nerelevant. Dac ar fi fost așa nu trebuia s mai cumpere vin. Reaua credinț a inculpatului rezult din istoricul incidentelor de plat dar și din atitudinea și comportamentul acestuia anterior emiterii celor trei bilete la ordin, cât și ulterior acestui moment. De asemenea, inculpatul nu a fcut nimic pentru achitarea debitului.
Mai susține procurorul c înșelciunea în convenții se poate svârși și prin emiterea de bilete la ordin fr acoperire ca mijloc dolosiv. Nu se poate exclude o inducere în eroare și implicit svârșirea unei infracțiuni de înșelciune în convenții fie la încheiere, fie pe parcursul derulrii prin simplul fapt c s-a emis bilet la ordin și nu un cec.
Pune concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei penale criticate și rejudecând cauza s se dispun condamnarea inculpatului pentru svârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.2,3 Cod penal la o pedeaps cu închisoare și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
Avocat, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului promovat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Vaslui și a se menține decizia recurat ca fiind temeinic și legal.
Susține aprarea c din probatoriul administrat în cauz rezult cu totul alt stare de fapt, respectiv încheierea unui contract economic de vânzare cumprare încheiat la data de 10 mai 2005, prin care partea vtmat SC" Vin " SRL se obliga s livreze diverse cantitți de vin de mas roșu și alb, ctre societatea la care inculpatul era administrator la acea dat. S-a con venit de ctre ambele prți ca acele cantitți de vin s fie pltite cu instrumente de plat. În aceast situație convenția de vânzare fiind cu prestare succesiv pentru cantitțile de vin livrate în baza acestei înțelegeri. Instrumentul de plat folosit, respectiv biletul la ordin, a fost acceptat de ctre ambele prți contractante și prin faptul c au fost pltite o serie de cantitți livrate cu astfel de instrumente de plat se dovedește c nu a existat niciodat intenția inculpatului de a înșela partea vtmat.
Inculpatul i-a spus prții vtmate c are probleme cu unele cantitți de vin pe care le-a primit, care erau necorespunztoare din punct de vedere calitativ, fapt ce a determinat chiar închiderea temporar a societții inculpatului, ajungând astfel la o situație critic în care nu a mai putut s fac faț plților. Pentru a i se reține în sarcin inculpatului infracțiunea prev.de art.215 alin.3 Cod penal ar fi trebuit s reias o intenție direct și anume, s nu fi pltit niciodat, s nu fi emis instrumente de plat. Nu se poate prezuma intenția doloziv a inculpatului în condițiile în care contractul dintre prți s-a executat în mod voluntar de ambele prți în cea mai mare parte și s-a dovedit c în activitatea inculpatului au intervenit disfuncționalitți ce i-au fost imputabile ci au fost legate de calitatea vinului pe care îl achiziționa de la diverși furnizori, îl îmbutelia și îl distribuia ulterior.
Apreciaz aprarea c abia instanța de apel a pronunțat o soluție legal și temeinic, soluție care trebuie menținut prin respingerea recursului promovat de parchet.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt, achieseaz la concluziile puse de aprtorul ales. Nu se consider vinovat, nu a avut intenția de a înșela.
Declarând închise dezbaterile, cauza rmâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberrii,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de faț:
Prin sentința penal nr.212/27.XI.2007 a Judec toriei Murgenis -a hotrât condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de "înșelciune" prevzut de art.215 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a si c Cod penal, in dauna prții vtmate CLE. reprezentata prin administrator, domiciliat in comuna, județul V, cu un prejudiciu in suma de 214.386.338 ROL, nerecuperat.
In temeiul art. 71 alineat (2) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevzute de art. 64 lit. a - c Cod penal, din momentul rmânerii definitive a hotrârii si pana la terminarea executrii pedepsei.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționat executrii pedepsei și s- fixat termen de încercare 2(doi) ani si 5(cinci) luni, începând cu data rmânerii definitive a hotrârii, in temeiul art.82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
In temeiul art. 71 alineat 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executrii pedepsei accesorii pe durata suspendrii condiționate a executrii pedepselor.
A fost admis cererea pentru despgubiri formulat de partea civila CLE. si obligat inculpatul sa plteasc acesteia suma de 214.386.338 lei vechi, actualizata la data executrii.
In baza dispozițiilor art. 163 alineat 1 si 5 Cod procedura penala, s-a dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile proprietatea inculpatului, respectiv asupra unei autoutilitare serie motor -, capacitate cilindrica 2800 si asupra unui scuter, serie motor 26436, capacitate cilindrica 49.
A fost obligat inculpatul sa plteasc statului suma de 400 lei RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Inculpatul are domiciliul in Municipiul B si este administrator la C Vin Export L La data de 10 mai 2005, intre partea civila CLE. si C Vin Export LBs -a încheiat un contract privind livrarea unei cantitți de vin in suma de 904.102.436 ROL.
In baza acestui contract, CLE. a livrat diferite cantitți de vin alb si roșu, cu o trie alcoolica de 10,5 - 11,00 grade, eliberându-se șapte facturi, in perioada 11 mai 2005 - 1 iunie 2005, cu o valoare de 904.102.436 ROL.
Cantitțile facturate au fost livrate ctre C Vin Export L B, efectuându-se sase transporturi in luna mai 2005 si unul in luna iunie 2005, delegatul C Vin Export LBf iind de fiecare data numitul.
Toate cantitțile de vin au fost transportate in Municipiul B,-, la sediul C Vin Export L B, al crui administrator este inculpatul.
Dup fiecare transport partea vtmat, prin administrator, a luat legtura cu inculpatul si acesta i-a confirmat ca a primit vinul livrat in cantitțile si calitatea indicate in factura.
Inculpatul a emis bilete la ordin in valoare de 689.716.098 ROL, care au fost prezentate in banca si au fost ridicați banii de ctre CLE.
Pentru restul de plata de 214.386.338 ROL, inculpatul a emis trei bilete la ordin fiecare in suma de 67.318.004 ROL, doua cu scadenta la data de 12 iulie 2005 si unul cu scadenta la data de 8 iulie 2005.
Biletul la ordin ce avea data scadentei 8 iulie 2005 fost girat de CLE. ctre L, care l-a girat unei firme de piese auto din Municipiul Bârlad.
La acea societate biletul la ordin a fost introdus la plata, dar a fost refuzat, iar ulterior administratorul acelei societți a declarat ca l-a pierdut.
In aceste condiții, administratorul CLE. a predate organelor de politie doua bilete la ordin cu scadenta la 8 iulie 2005 si respectiv 12 iulie 2005. Aceste bilete la ordin nu au mai fost prezentate la banca deoarece existau date certe ca C Vin Export L B nu avea disponibil in cont.
In urma verificrilor efectuate la Banca Româneasca SA - Sucursala B, unde societatea inculpatului avea cont deschis, s-a stabilit ca soldul contului era la data de 8 iulie 2005, data scadentei celor trei bilete la ordin, de 0,25 ROL, fiind imposibila achitarea sumelor din biletele la ordin.
La data de 5 august 2005, contul C Vin Export LBa fost închis.
Din adresa nr. S/- din 29 august 2006 J V, rezulta ca inculpatul figureaz ca fiind ieșit din tara la data de 17 iunie 2006.
Din raportul de constatare tehnico-științific nr.- din 28 august 2006, rezulta ca scrisul depus pe cele doua bilete la ordin, in valoare de 67.3128.004 ROL, fiecare scadente la data de 8 iulie 2005 si 12 iulie 2005, aparține inculpatului.
depuse pe cele doua bilete la ordin aparțin inculpatului.
Prejudiciul cauzat prin svârșirea infracțiunii este de 214.386.338 ROL si nu a fost recuperat, motiv pentru care partea vtmat s-a constituit parte civila in procesul penal cu aceasta suma.
In timpul cercetrii judectorești, inculpatul s-a considerat nevinovat sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, susținând ca la data încheierii contractului de vânzare-cumprare existau bani in contul societții lui si au fost achitate o mare parte din obligații.
Acesta a susținut ca nu a avut niciodat intenția de a înșela societatea furnizoare, încercând sa rezolve problemele pe cale amiabil.
Raportat situației ca inculpatul a si menținut in eroare partea civila cu prilejul executrii contractului de vânzare-cumprare (la data scadentei celor trei bilete la ordin, 8 iulie 2005, acesta având in cont doar suma de 0,25 ROL), instanța de fond a apreciat ca fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelciune, prevzut de art. 215 alineat 3. penal.
Având in vedere faptul ca in timpul cercetrii judectorești inculpatul s-a prezentat in fata instanței, precum si faptul ca acesta a recunoscut parțial fapta, instanța a reținut in favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevzute de art. 74 lit. a si c Cod penal, fcând in cauza aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. c Cod penal.
In baza acestor texte de lege si in temeiul art. 345 Cod procedura penala, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa, la individualizarea creia a ținut seama de dispozițiile art. 52 si art. 72 Cod penal.
In baza art. 71 alineat 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevzute de art. 64 lit. a - Cod penal, din momentul rmânerii definitive a hotrârii si pana la terminarea executrii pedepsei.
Raportat faptului ca inculpatul a avut o atitudine sincera pe timpul procesului penal, a fost de acord sa despgubeasc partea civila si nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța de fond apreciat ca scopul pedepsei poate fi realizat si fr executarea acesteia, fcând in cauza aplicarea dispozițiilor art. 81, art. 82 si art. 83 Cod penal privind suspendarea condiționat a executrii pedepsei.
In temeiul art. 71 alineat 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendrii condiționate a executrii pedepsei.
Partea vtmat L s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 214.386.338 lei vechi, actualizata la data executrii, reprezentând contravaloarea cantitții de vin livrata si neachitata.
La termenul din 12 iulie 2007, partea civila a solicitat instanței ca, in baza art. 163 Cod procedura penala instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile si mobile proprietatea inculpatului, in vederea recuperrii prejudiciului încercat ca urmare a svârșirii infracțiunii de înșelciune, precum si luarea inscripției ipotecare.
La cererea instanței, cu adresa nr.90948 din 28 mai 2007, Primria Municipiului B - Direcția impozite si taxe locale a comunicat instanței ca inculpatul figureaz înregistrat in evidentele fiscale cu una autoutilitara serie motor -, capacitate cilindrica 2800 din data de 16 iunie 2006 si cu un scuter, serie motor 26436, capacitate cilindrica 49 din 16 mai 2007.
La cererea instanței, cu adresa nr.7330 din 7 iunie 2007, Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara Bac omunicat instanței ca imobilul apartament, fosta proprietate a inculpatului a fost înstrinat la data de 4 august 2000 numiților si, data fiind anterioara svârșirii infracțiunii.
Așa fiind, in baza dispozițiilor art. 163 alineat 1 si 5 Cod procedura penala, instanța a dispus indisponibilizarea celor doua mijloace de transport proprietatea inculpatului, prin instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, in vederea reparrii pagubei produse prin infracțiune, având in vedere prejudiciul relativ mare încercat de partea civila prin svârșirea infracțiunii.
Vzând si dispozițiile art. 189 si art.191 Cod procedur penal.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul solicit achitarea și susține, în primul rând, c infracțiunea de înșelciune prevzut de art. 215 al.3 Cod penal este o infracțiune care se svârșește cu intenție direct, trebuind s existe în mod evident și necesar intenția inculpatului de a înșela persoana cu care încheie convenția. Mai susține inculpatul c ori din probatoriul administrat rezult încheierea între prți a unei convenții de vânzare cu executare succesiv iar biletul la ordin folosit de inculpat ca instrument de plata a fost acceptat de ambele prți contractante.
De asemenea inculpatul contest modalitatea în care, prin actul de sesizare a instanței s-a apreciat c biletul la ordin ar fi asimilabil cu cecul ca modalitate de inducere în eroare a prții vtmate.
O alt critic vizeaz lipsa de rol activ din partea instanței de fond, care nu a procedat la audierea prții vtmate și nici nu a dat eficienț declarațiilor acesteia de la urmrire penal, în care se relateaz c dup încheierea convenției în 10.05.2005 a putut s își încaseze fr probleme biletele la ordin emise dar ulterior inculpatul i-a spus c are probleme cu unele cantitți de vin.
În apel a fost audiat numitul, reprezentantul prții civile.
Tribunalul Vaslui, prin decizia penal nr.70/A/27.03.2008 a admis apelul declarat de inculpatul, a desființat în parte în latura penal sentința penal nr.212/27.XI.2007 și în rejudecare, în baza art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "d" Cod procedur penal a decis achitarea inculpatului pentru svârșirea infracțiunii de "înșelciune" prevzut de art.215 alin.3 Cod penal împotriva prții vtmate " " SRL.
A înlturat din sentinț dispozițiile contrarii și a menținut celelalte dispoziții.
Cheltuielile judiciare au rmas în sarcina statului.
În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut urmtoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunii prevzute de art. 215 al.3 Cod penal, care const în inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executrii unui contract, svârșit în așa fel încât, fr aceast eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Din modul în care legiuitorul incrimineaz fapta, rezult c forma de vinovție pentru aceast infracțiune nu poate fi decât intenția.
În cauz nu s-a dovedit c inculpatul ar fi intenționat s înșele partea vtmat cu prilejul încheierii sau executrii contractului comercial încheiat între prți.
La data de 10.05.2005 s-a încheiat un contract de vânzare-cumprare comercial între SC, reprezentat de și SC Vin Export SRL B, reprezentat de inculpat (10 urm. pen.).
În executarea acestui contract, SC a livrat o serie de cantitți de vin societții administrate de inculpat, vinul livrat având valoarea total de 904.102.436 lei, din care s-au pltit în diferite modalitți 689.716.098 lei, rmânând de achitat 214.386.338 lei.
Pentru restul neachitat, inculpatul a emis dou bilete la ordin iar la termenul stipulat nu a existat acoperire pentru plata acestora.
Inculpatul nu a contestat nici un moment existența acestui debit faț de societatea vtmat dar a artat c nu se face vinovat de înșelciune întrucât inexistența disponibilului necesar pentru acoperirea biletelor la ordin a fost cauzat de motive independente de voința sa.
Din actele depuse la dosar (94 fond) rezult astfel c societatea inculpatului a avut de mai multe ori probleme în ceea ce privește calitatea vinului comercializat, fiind sancționat la data de 25 mai 2005 de Autoritatea Național pentru Protecția Consumatorului, Oficiul Județean B, inclusiv cu msura sistrii comercializrii sortimentelor de vin constatate necorespunztoare calitativ. În activitatea inculpatului au mai existat asemenea probleme și în lunile martie și aprilie 2005 (98.99 fond).
Partea vtmat, audiat în cursul urmririi penale a artat c relațiile comerciale cu societatea inculpatului s-au derulat fr probleme pân când unul dintre biletele la ordin emise de inculpat, care a fost girat de vtmat unei terțe societți, a fost refuzat la plat din lips de disponibil. Administratorul a mai precizat c i-a spus despre problemele pe care le are la firm și i-a solicitat s mai aștepte pân va introduce la plat ultimele dou bilete la ordin emise de inculpat întrucât îi va plti cantitatea de vin livrat.
Aceasta înseamn c inculpatul nu a refuzat plata vinului și nu a disprut de îndat ce a emis cele dou bilete la ordin ci a încercat s rezolve situația financiar a societții sale dar nu a reușit. Acest aspect este confirmat și de probatoriul cu înscrisuri administrat, respectiv extrasul de cont al societții inculpatului pentru luna iunie 2005, din care rezult c firma a avut un rulaj debitor de 411.343.560 lei și un rulaj creditor de 360.799.048 lei, deci a desfșurat activitți comerciale, încercând s redreseze societatea.
Nu era necesar ca în momentul emiterii celor trei bilete la ordin s existe în cont suma înscris pe aceste instrumente de plat.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 58/1934 (modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993), biletul la ordin este un înscris prin care o persoan, numit emitent, se oblig s plteasc altei persoane, numit beneficiar, ori la ordinul acesteia, o sum de bani la scadenț.
La emiterea biletului la ordin, legea nu cere existența pentru emitent a disponibilului pe care se oblig s i-l plteasc beneficiarului, astfel c nu se poate afirma c emitentul induce în eroare pe beneficiar, prezentându-i în mod nereal c este solvabil pentru suma înscris în bilet. Acesta doar se oblig ca la o anumit dat s plteasc o anumit sum, și nu atest nereal c și posed acea sum în momentul emiterii titlului.
Dispozițiile art. 215 alin. 3 din Codul penal, coroborate cu cele cuprinse în alin. 1 și 2 din același text de lege, atest c, pentru existența infracțiunii de înșelciune în convenții, este necesar desfșurarea unei activitți de inducere sau menținerea în eroare a persoanei vtmate, prin manopere frauduloase, faț de care nu s-ar fi încheiat ori executat contractul.
Or, infracțiunea de înșelciune nu subzist atunci când emitentul d viza de plat asupra unui bilet la ordin știind c nu are disponibil din care s se execute plata. Aceasta, pe de o parte, pentru c, prin emiterea biletului la ordin, emitentul își asum o obligație, și nu atest un fapt, apoi pentru c între momentul vizei și scadenț exist un interval de timp, care îi permite emitentului s asigure realizarea plții, și pentru c legea a prevzut instituția protestului ca pe o cale de atac de care dispune beneficiarul în cazul refuzului de viz din partea emitentului și mai ales pentru faptul (care a fost menționat anterior) c legiuitorul nu cere îndeplinirea acestei condiții a existenței disponibilului în momentul emiterii titlului.
Astfel, în speț, fiind vorba de un angajament de plat ce conține asumarea în mod unilateral a unei obligații pecuniare faț de beneficiar, în caz de neplat este atras o rspundere civil contractual generat de neexecutarea unei obligații asumate într-un contract, ceea ce d naștere unei acțiuni civile în justiție sau executrii nemijlocite a biletului la ordin.
Simpla neexecutare a unei obligații civile asumate în baza unui contract nu poate avea consecințe de natur penal atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.
, la scadenț, a sumelor de bani prevzute în biletele la ordin deschide posesorilor titlurilor respective dreptul la acțiune direct sau în regres, ca și la executarea nemijlocit a biletelor la ordin, potrivit art. 47 - 55 și art. 57 - 64 din Legea nr. 58/1934.
Nu se poate prezuma intenția dolosiv a inculpatului în condițiile în care contractul dintre prți s-a executat în mod voluntar de ambele prți în cea mai mare parte (peste 75 % din valoarea contractului) și s-au produs dovezi din care a rezultat c în activitatea inculpatului au intervenit disfuncționalitți ce nu i-au fost imputabile ci au fost legate de calitatea vinului pe care îl achiziționa de la diverși furnizori, îl îmbutelia și îl distribuia ulterior.
Aceste aspecte, dovedite cu înscrisuri, coroborate cu faptul c inculpatul și-a continuat activitatea încercând s remedieze situația financiar dificil a firmei sale, creaz dubii puternice în ceea ce privește existența intenției, deci întrunirea laturii subiective a infracțiunii deduse judecții.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovție, un principiu instituțional care reflect modul în care principiul aflrii adevrului, consacrat în art. 3 Cod procedur penal, se regsește în materia probațiunii. Ea se explic prin aceea c, în msura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovției celui acuzat conțin o informație îndoielnic tocmai cu privire la vinovția fptuitorului în legtur cu fapta imputat, instanța nu-și poate forma o convingere care s se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie s concluzioneze în sensul nevinovției acuzatului și s-l achite.
În cauz, tribunalul reține c nu s-a dovedit fr putinț de tgad faptul c inculpatul a intenționat s înșele societatea vtmat în executarea contractului comercial încheiat, existând o îndoial care nu poate decât s îi profite, în aplicarea principiului analizat.
Prin urmare, nefiind întrunite în mod cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de înșelciune puse în sarcina inculpatului, urmeaz a fi admis apelul inculpatului în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedur penal.
Rejudecând cauza, pentru argumentele expuse, va fi achitat inculpatul în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedur penal întrucât lipsește intenția ca element constitutiv al infracțiunii.
Temeiul achitrii putea fi constituit și de dispozițiile art.11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod penal dar inculpatul a precizat în mod expres la dezbateri c apelul su nu vizeaz decât modalitatea de soluționare a laturii penale, și nu se contest soluția dat în latur civil.
Se vor înltura dispozițiile contrare din sentinț și se vor menține celelalte dispoziții.
În termen legal, decizia pronunțat în apel a fost recurat de procurorul Parchetului de pe lâng Tribunalul Iași care a susținut netemeinicia și nelegalitatea acesteia.
S-a artat c manopera dolosiv a inculpatului a constat în emiterea a trei bilete la ordin ce cuprind și scadenț și tras, prin care se garanta efectuarea plții.
Conform Legii 58/1934, biletul la ordin este asemuit cambiei neavând scadenț și tras, în cazul de faț biletele la ordin îndeplineau cerințele legale, ceea ce-l investește cu aceeași putere ca a unui cec.
Dac inculpatul ar fi fost de bun credinț ar fi înștiințat societatea cu privire la problemele financiare, îns nu a fcut-
Înșelciunea prin convenții se poate svârși și prin emiterea de bilete la ordin fr acoperire ca mijloc dolosiv. Nu se poate exclude o inducere în eroare și implicit svârșirea unei infracțiuni de înșelciune în convenții, fie la încheierea, fie pe parcursul derulrii prin simplul fapt c s-a emis bilet la ordin și nu CEC.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare s-a cerut condamnarea inculpatului la o pedeaps cu închisoare și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
Critica formulat de procuror se încadreaz în cazul de casare prevzut de art.385 ind.9 alin.1 pct.18 Cod procedur penal privind eroare de fapt având drept consecinț pronunțarea unei hotrâri greșite de achitare și este nefondat.
În adevr, biletul la ordin este ca și cecul, cu titlu de credit, îns între acestea exist deosebiri fundamentale, legiuitorul prezentându-le prin reglementri distincte.
Funcția atribuit biletului la ordin este, în asemenea cazuri, aceea de a determina prin inducerea în eroare la încheierea convenției sau în derularea contractului mențiunile privind contul, banca pltitoare, suma de plat fiind elemente de natur a convinge cealalt parte cu privire la seriozitatea și posibilitțile de plat ale inculpatului.
Pe de alt parte, pentru a întregi conținutul infracțiunii, acțiunea de amgire, de inducere în eroare cu privire la posibilitțile, condițiile și forma de plat, trebuie s fie svârșit cu vinovție în forma intenției.
Sub acest aspect al intenției inculpatului de a înșela partea civil instanța de apel a concluzionat corespunztor - în baza probelor administrate - c o asemenea intenție nu a existat.
Neexecutarea unei obligații comerciale asumate în baza unui contract nu poate avea consecințe de natur penal cât vreme nu s-au utilizat mijloace frauduloase.
Din actele dosarului rezult c între prți s-a încheiat un contract comercial d e vânzare-cumprare prin care partea civil "AGRO VIN " SRL se obliga s livreze diverse cantitți de vin ctre societatea la care inculpatul era administrator.
Cu referire la plata produselor livrate s-a convenit c aceste cantitți de vin vor fi pltite cu instrumente de plat convenite de ambele prți.
Deși nu exista o înțelegere scris privind aceste instrumente de plat, este evident c s-au folosit biletele la ordin acceptate de ctre ambele prți.
În mod temeinic a reținut instanța de apel c în condițiile neplții la scadenț a sumelor de bani înscrise în biletele la ordin posesorul acestora are deschis procedura acțiunii directe sau în regres cât și la executarea nemijlocit a acestora conform dispozițiilor Legii nr.58/1934.
Cum latura subiectiv a infracțiunii de înșelciune nu este realizat, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit. "a" raportat la art.10 lit. "d" Cod procedur penal este temeinic și legal.
Verificând și din oficiu conținutul hotrârii pronunțate, nu se constat nici existența altor temeiuri care examinate s conduc la casarea deciziei.
Astfel, instanța de apel a dat eficienț dispozițiilor art.346 alin.2 Cod procedur penal, și raportat și motivelor de apel formulate exclusiv în latura penal, au fost menținute din sentinț dispozițiile privind soluționarea acțiunii civile.
Faț de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.385 ind.15 pct.1 lit. "b" Cod procedur penal se va respinge ca nefondat recursul declarat de procurorul Parchetului de pe lâng Tribunalul Vaslui.
În baza art.192 alin.3 Cod procedur penal, cheltuielile judiciare vor rmâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Vaslui împotriva deciziei penale nr.70 din 27.03.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauz, în cuantum de 200 lei, rmân în sarcina acestuia.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, azi, 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
-
Judec toria Murgeni:
-
30.2008.-
2 ex.-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Iulia Elena Ciobanu, Tatiana Juverdeanu