Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(506/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.684/R

Ședința publică de la 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan

JUDECĂTOR 3: Andreea

GREFIER - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penele nr.266/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 4 și a deciziei penale nr.84/A/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat personal, asistat de avocat, lipsă fiind intimații-părți vătămate SC 93 SRL și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului-inculpat G depune la dosar un set de înscrisuri și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reprezentantul parchetului învederează că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de recurentul-inculpat.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-inculpat.

Recurentul-inculpat G învederează că dorește să dea un supliment de declarație.

Curtea procedează la ascultarea recurentului-inculpat G, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.84/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București. Arată că în drept își întemeiază recursul pe prevederile art. 385 ind.9 pct.18 Cpp, considerând că atât instanța de fond cât și cea de apel au comis eroare gravă de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Arată că față de cele două fapte reținute atât în actul de sesizare a instanței cât și în hotărârea judecătorească de condamnare, va dovedi nevinovăția inculpatului.

Solicită să se observe că acest dosar penal s-a format in urma disjungerii dintr-o cauză mult mai complexă în care au fost cercetați și pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, iar cu ocazia cercetării numitului în acel dosar, acesta a formulat un denunț împotriva mai multor persoane, printre care și inculpatul G, prin care a arătat că au participat, alături de, la săvârșirea altor infracțiuni. Solicită să se constate că cercetarea inculpatului nu a început ca urmare a plângerilor părților vătămate, ci in urma denunțului făcut de.

Arată că eroare de fapt este aceea că inculpatul nu a participat la săvârșirea celor două infracțiuni reținute in sarcina sa. În ceea ce privește infracțiunea săvârșită in dauna, arată că inculpatul a mers la B împreună cu celălalt inculpat, să tranzacționeze vânzarea unui autoturism, ceea ce s-a și întâmplat. Inculpatul G nu a intrat alături de în magazin, nu a participat la discuțiile care s-au purtat cu, nu a avut o legitimație de polițist sau inspector OPC, nu l-a indus pe în eroare și nu a primit nicio sumă de bani.

Arată că din probele administrate în cauză, respectiv din declarația inculpatului, din declarația martorului Duman, cel cu care s-a tranzacționat și cu care a stat de vorbă în afara magazinului, din declarația părții așa-zis înșelate, rezultă că inculpatul nu se face vinovat de infracțiunile reținute in sarcina sa, iar instanțele de fond și apel au luat in considerare denunțul lui, care nu este confirmat.

Arată că pune aceleași concluzii și pentru cea de a doua faptă.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului declarat de inculpat și pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2 lit a rap. la art. 10 lit c Cpp.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, in temeiul art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cpp, apreciind că hotărârile instanței de fond și apel sunt legale și temeinice.

Arată că in sarcina inculpatului s-a reținut că la sfârșitul anului 2001, s-a dus împreună cu martorul la sediul din B și a pretins că sunt inspectori OPC, prezentând și o legitimație în acest sens. Mai arată că cei doi au solicitat martorului o sumă de bani pentru a nu-i închide magazinul, iar acesta i-a dat 100 de lei lui.

Mai arată că in anul 2002 la sediul părții vătămate SC 93 SRl s-au prezentat trei persoane care au pretins că sunt ofițeri, comisari la Garda Financiară și reprezentanți OPC, iar martorul le-a dat acestora suma de 100 lei.

Această situație reiese din declarațiile coroborate date in cursul urmăririi penale de către, și. Arată că in data de 07.05.2004 l-a recunoscut pe inculpat de pe planșă fotografică, la fel a procedat și in data de 28.05.2004.

In ceea ce-l privește pe, acesta a revenit asupra declarațiilor sale, dar in cursul urmăririi penale a avut calitatea de inculpat, a fost asistat de apărător, astfel că nu poate fi reținută susținerea privind existența presiunilor făcute asupra sa de către organele de urmărire penală.

Arată că in motivarea instanței de apel sunt analizate pe larg apărările inculpatului, precum și toate declarațiile date de martori în cauză și reiese că nu există nici o eroare gravă de fapt in interpretarea probatoriului de către instanța de apel, care să impună o soluție de achitare.

Pentru motivele expuse, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează că nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis in judecată, nu a avut nicio dată vreo legitimație de polițist sau inspector OPC. Arată că partea vătămată de la Bad at trei declarații, iar la dosar apare doar o declarație, celelalte două declarații lipsesc. Arată că este posibil ca in acele declarații care lipsesc, partea vătămată să fi arătat cum au stat lucrurile.

Față de procesul verbal de recunoaștere de pe planșa fotografică, arată că a fost audiat un martor care nici nu a fost la fața locului.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.2369 din 29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Baf ost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infr.prev.de art.240 și art.215 alin.1 și 2 cu aplicarea art.37 lit.b și art.41 alin.2 Cod penal, în infracțiunile prev.de art.240 și art.215 alin.1 și 2 cu aplicarea art.37 lit.b, prin înlăturarea art.41alin.2 Cod penal.

În baza art.215 alin.1 și 2 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu aplicarea art.71-64 Cod penal.

În baza art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, cu aplicarea art.71-64 Cod penal.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art.71-64 Cod penal.

S-a luat act că părțile vătămate SC 93 SRL și SC nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 lit.d Cod penal a confiscat de la inculpat suma de 2.000.000 lei obținută prin infracțiune.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Prin decizia penală nr. 396/A din 19.04.2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, a fost admis apelul peste termen declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.2369/29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, suspendându-se executarea sentinței penale nr.2369/29.06.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, anulându-se nr.5487/20.07.2005 emis de Judecătoria Sectorului 4 B, dispunându-se punerea de îndată în libertate a apelantului-inculpat, cu deducerea prevenției de la 1.03.2006 la zi.

S-a reținut, în esență, că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea principului rolului activ statuat de dispozițiile art.4 din Codul d e procedură penală, neefectuând cercetare judecătorească în cauză și limitându-se doar la a-l audia, sumar, pe martorul, neaudiindu-i în mod nemijlocit pe reprezentanții părților civile - și -, precum și pe martorii și, deși aceste mijloace de probă se impuneau a fi administrate; de asemenea, instanța de fond nu a depus diligentele necesare pentru aflarea domiciliului actual al inculpatului și audierea acestuia, nedându-i astfel posibilitatea să propună probe în apărarea sa.

Procedând la rejudecarea cauzei conform indicațiilor date de instanța de apel, Judecătoria Sectorului 4 B, prin sentința penală nr.3531/11.12.2006 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 240 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

n baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul G având de executat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 1.pr.pen. s-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin decizia penală nr. 266A din 18.04.2007 a Tribunalului București - secția a II-a penală a fost admis apelul declarat de inculpatul G împotriva sentinței penale nr.3531 din 11.12.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că s-au încălcat dispozițiile imperative referitoare la publicitatea ședinței de judecată, declarațiile martorilor audiați la termenul din data de 4.12.2006 purtând mențiunea că au fost luate în ședință nepublică.

Procedând la rejudecarea cauzei, Judecătoria Sectorului 4 B, prin sentința penală nr.266/15.02.2008 pronunțată în dosarul penal nr-, în baza art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 240 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpatul G, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul G având de executat pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată mai sus perioada executată în baza nr. 5487/20.05.2005 emis de Judecătoria Sectorului 4 B, respectiv perioada de la data de 01.03.2006 la data de 19.04.2006.

În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 1.pr.pen. s-a luat act că părțile vătămate SC IR-EX SRL și SC nu s-au constituit părți civile împotriva inculpatului.

În baza art. 191.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:

1. La sfârșitul anului 2001 inculpatul G s-a dus împreună cu martorul la sediul din B unde au pretins că sunt inspectori OPC de la B, prezentând și o legitimație tip OPC. Martorul a început să efectueze un control asupra unor sticle aflate în magazin și pretinzând nereguli găsite cu privire la timbrele aplicate pe sticle, cei doi i-au spus martorului că îi vor închide magazinul, solicitând o sumă de bani pentru a nu face acest lucru.

Martorul a declarat că după ce inculpatul G și martorul au avut o discuție în fața magazinului, martorul s-a întors în magazin, martorul dându-i suma de 100 lei acestuia, cei doi plecând fără a întocmi vreun proces verbal cu privire la cele constatate.

2. În cursul anului 2002 la sediul părții vătămate SC 93 SRL s-au prezentat trei persoane care au pretins fiecare că sunt ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliție, comisar la Garda Financiară și respectiv reprezentant al OPC, și care după ce s-au legitimat i-au spus martorului că au reclamații cu privire la societate. Cei trei i-au solicitat acestuia suma de 3000 lei, martorul dându-le suma de 100 lei, aceștia plecând fără a întocmi proces verbal în acest sens.

Situația de fapt prezentată mai sus a rezultat din declarațiile martorilor, și din faza urmăririi penale, din recunoașterile de pe planșele foto efectuate de către martorii și în faza urmăririi penale și din procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere din faza urmăririi penale.

În legătură cu cele învederate de martorul cu privire la fapta de le instanța reține că acesta în declarațiile date în faza de urmărire penală a menționat faptul că inculpatul G s-a prezentat cu martorul ca fiind de la OPC în control și că a stat în magazin mai la ușă tot timpul discuției pe care martorul a avut-o cu martorul.

Având în vedere contradicțiile existente între declarațiile date în cele două faze de către martorul instanța a ținut cont de declarațiile date de acesta în faza urmăririi penale, declarații date mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunilor și reflectând corect situația de fapt. Este evident că prin trecerea timpului declarațiile ulterioare (la aproape 7 ani) nu mai pot reflecta corect și fidel situația de fapt, acest lucru rezultând și din faptul că martorul a declarat în faza cercetării judecătorești că își menține declarațiile date în faza urmăririi penale.

Susținerile inculpatului că ar fi intrat în magazin ca să îi dea un telefon martorului pentru ca acesta din urmă să vorbească cu soția sa, sunt contrazise de către martorul, care a declarat că inculpatul s-a prezentat cu martorul ca fiind inspectori de la OPC și a asistat la "controlul" efectuat.

Faptele inculpatului săvârșite cu vinovăție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 al. 1 și 2. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. și uzurpare de calități oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 240.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen.

Este îndeplinită în cauză forma continuată a infracțiunilor prev. de art. 240. pen. având în vedere modalitatea de săvârșire a acestora și unica rezoluție infracțională a inculpatului

La individualizarea pedepselor instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, de vârsta inculpatului, de faptul că este recidivist săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie chiar dacă inculpatul a fost condamnat pentru infracțiuni de altă natură și anume cele prevăzute de art. 197, 200 și 201 Cod penal, pedepsele fiind considerate executate în 1999, de circumstanțele personale, de modalitatea de săvârșire a faptelor ce denotă periculozitatea persoanelor ce au luat parte la ele, precum și de atitudinea inculpatului de negare a lor, cât și de intervalul scurs de la data comiterii acestora.

Este limpede că scopul pedepsei anterioare nu a fost atins, inculpatul dovedind că nu s-a îndreptat, dimpotrivă, a încălcat din nou legea penală, perseverând în comiterea de fapte antisociale.

Conform art.52 Cod penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța apreciind că se impune în cauză aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Instanța de fond a constatat că, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, prezentele infracțiuni au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie. Astfel, prin sentința penală nr. 507/31.07.1989 a Judecătoriei sectorului 4 B, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, infracțiunile din prezentul dosar fiind săvârșite după considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 507/31.07.1989 a Judecătoriei sectorului 4 B pedeapsă executată, dar pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 37 lit. b pen.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul Gcriticând soluția pentru netemeinicie și solicitând, în acest sens, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c din Codul d e procedură penală.

Tribunalul, analizând hotărârea primei instanțe, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, a apreciat că aceasta este legală și temeinică.

Prima instanță de fond a reținut în esență în mod corect situația de fapt, apreciind că sunt probe suficiente din care rezultă vinovăția inculpatului cu privire la faptele săvârșite.

S-a constatat că, într-adevăr, a sfârșitul anului 2001 inculpatul G împreună cu artorul l-au indus în eroare pe reprezentantul SC, prezentându-se drept inspectori ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor din B, și au solicitat și primit de la acesta suma de 100 lei, pentru a nu constata și sancționa presupusele nereguli găsite în legătură cu timbrele aplicate pe sticlele oferite spre vânzare în magazin, cu ocazia controlului efectuat.

Astfel, la sfârșitul anului 2001 inculpatul G împreună cu martorul au venit la sediul SC, din B, pretinzând că sunt inspectori ai Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, martorul prezentând și o legitimație în acest sens. Cu ocazia verificărilor efectuate, martorul a invocat ca nereguli modalitatea de timbrare a sticlelor cu băuturi alcoolice, motiv pentru care, pentru a nu aplica o amendă contravențională, și a suspenda activitatea societății pe o perioadă de 3 luni, a solicitat și primit de la, administratorul societății, suma de 1.000.000 lei (ROL). Discuțiile au fost purtate mai mult de martorul, inculpatul asistând și participând la întreaga activitate infracțională.

În toamna anului 2002 inculpatul G împreună cu
martorul și martorul l-au indus în eroare
pe reprezentantul SC IR-EX SRL, prezentându-se drept ofițer din
cadrul Inspectoratului General al Poliției, comisar la Garda Financiară și,
respectiv, inspector al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, iar inculpatul
solicitat de la reprezentantul părții vătămate - - suma de
500 lei, din care a primit doar 100 lei, pentru a nu constata și sancționa așa-
zisele nereguli găsite în activitatea societății.

Astfel, în toamna anului 2002, la sediul SC IR-EX SRL, având ca obiect de activitate producerea legumelor și, la serele situate în B, str. ---, nr.5-7, sector 4, s-au prezentat trei persoane, identificate ulterior ca fiind inculpatul G, martorul și martorul, persoane care au pretins că sunt ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliție, inspector al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, și, respectiv, comisar la Garda Financiară, și care, după ce au prezentat legitimațiile, au efectuat un control al actelor de proveniență și al certificatelor de calitate, întrucât au primit mai multe reclamații cu privire la calitatea răsadurilor de roșii. După verificarea documentelor aceștia au pretins că vor aplica o amendă de 30.000.000 lei (ROL), însă au sugerat să li se dea suma de 5.000.000 lei (ROL), pentru a nu sancționa societatea. Reprezentantul părții vătămate, le-a dat în final suma de 1.000.000 lei (ROL).

Cu privire la fapta de la SC, reprezentantul părții vătămate, în declarațiile date în faza de urmărire penală, a menționat faptul că inculpatul G s-a prezentat împreună cu martorul ca fiind de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor în control și că a stat în magazin mai la ușă tot timpul discuției pe care reprezentantul părții vătămate a avut-o cu martorul.

Spre deosebire de prima instanță, Tribunalul a apreciat că diferențele dintre declarațiile date de reprezentantul părții vătămate la urmărire penală și cele din faza de cercetare judecătorească nu pot fi numite contradicții, ci privesc aspecte neesențiale în cauză și sunt mai degrabă neconcordanțe cauzate de trecerea timpului, și nefiresc ar fi fost tocmai ca martorul să redea exact ceea ce a declarat și cu mai mult de 2 ani în urmă, cu privire la o faptă petrecută cu alți 7 ani înainte. De altfel, reprezentantul părții vătămate a declarat în faza cercetării judecătorești că își menține declarațiile date în faza urmăririi penale, arătând totodată că inculpatul a asistat la controlul efectuat de martorul, fiind de față și când acesta i-a arătat administratorului societății legitimația falsă, auzind discuția dintre aceștia cu privire la neregulile remarcate cu ocazia controlului, conchizând martorul că: "am avut impresia că cei doi erau împreună; nu m-am gândit un moment că nu știa vreunul ce face celălalt". Chiar dacă am admite că această din urmă declarație ar reda în mod corect situația de fapt, și, prin urmare, acțiunile inculpatului ar lua forma unei complicități la infracțiunea de înșelăciune și de uzurpare de calități oficiale săvârșite de, aceasta nu ar avea nicio înrâurire asupra soluției date în cauză, având în vedere că în sarcina inculpatului este reținută forma continuată a celor două infracțiuni, iar numai în cazul unuia dintre actele materiale inculpatul a desfășurat o activitate specifică complicelui, la cea de-a doua faptă participând însă ca și coautor.

Mai mult, martorul a declarat la urmărire penală, la 3.05.2004 (70-71 ) că el și inculpatul s-au prezentat "ca oechipăde inspectori de la Protecția Consumatorilor de la B", martorul arătând administratorului societății "o legitimație falsă tip C, pe numele de ".

Faptul că inculpatul ar fi mers să vândă un autoturism în acea zi în municipiul B nu a fost contestat de către nimeni, situația de fapt reprezentând-o o activitate efectuată de către inculpat și martorul în timp ce aceștia se aflau în acea localitate, iar caracterul penal al faptei nu este condiționat de deplasarea inculpatului în municipiul Bcuscopul săvârșirii infracțiunii,rezoluția infracțională putând interveni ulterior plecării din

Martorul a revenit asupra declarațiilor sale date la urmărire penală, arătând în fața instanței de judecată, la data de 21.06.2005, că inculpatul nu a participat și la cea de-a doua faptă, de la serele din șos.---, unde au fost numai martorul, cu martorii și, acesta din urmă, șoferul, neintrând însă în magazinul părții vătămate. A mai adăugat martorul că inculpatul a participat și la alte infracțiuni săvârșite de el, cu același mod de operare, dar pentru acestea părțile vătămate nu au formulat plângere. Declarațiile date în faza cercetării judecătorești de martorul sunt înlăturate însă de Tribunal, ca de altfel și de către prima instanță, având în vedere că martorul nu a dat o justificare rezonabilă cu privire la modificarea declarațiilor sale, exercitarea de presiuni asupra sa din partea organelor de urmărire penală neintrând în discuție față de împrejurarea că la audierea sa la urmărire penală, având în vedere că a avut și calitatea de învinuit, a fost asistat de apărător ( 70-71, 79-81 ), precum și că este puțin probabil că, după ce a declarat la urmărire penală că a fost însoțit la punctul de lucru al părții vătămate SC IR-EX SRL din șos. --- și de inculpat, declarația sa coroborându-se cu cea a administratorului societății, care l-a recunoscut pe inculpat de pe planșe fotografice, ca de altfel și pe martorii și, în fața instanței își schimbă declarația și arată că în mod sigur inculpatul nu a participat decât la una din cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată (la care oricum, mai mult a "asistat" la activitatea infracțională a martorului decât a participat la aceasta). Reprezentantul părții vătămate arată însă că la punctul de lucru al societății s-au prezentat trei persoane, recunoscându-i din fotografii pe inculpat și pe martorii și, iar atât martorul cât și declară că șoferul autoturismului cu care s-au deplasat, martorul, nu a intrat în magazin, stând în mașină, afară; or, în aceste condiții, Tribunalul nu înțelege cum martorul să se fi prezentat administratorului societății drept ofițer din cadrul și să prezinte o legitimație în acest sens, pentru a putea fi confundat cu inculpatul cu ocazia recunoașterii inculpatului de pe planșe foto. Acestea fiind spuse, Tribunalul a considerat că în realitate martorul-cheie (și de altfel organizatorul și conducătorul unei ample activități infracționale folosind modul de operare descris anterior, ce a vizat peste 40 de societăți comerciale, pentru o parte din care a și fost trimis în judecată și condamnat) a revenit asupra declarațiilor sale în că inculpatul va reuși să evite tragerea sa la răspundere penală, dat fiind că nu s-a dovedit ca a participat decât la două dintre actele materiale cercetate, în cazul cărora declarațiile părților vătămate se coroborează doar cu cele ale martorului. Cât despre afirmația martorului, că inculpatul a participat la comiterea altor acte materiale ale infracțiunilor de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale, săvârșite de martor, dar că pentru acestea părțile vătămate nu au formulat plângere, aceasta este pur și simplu cinică, având în vedere că din modalitatea de instrumentare a cauzei rezultă că părțile vătămate au fost identificate, majoritatea, ca urmare a autodenunțului martorului și a conducerilor în teren la care a participat acesta, fiind lesne de înțeles că, din moment ce reprezentanții părților vătămate nu știau că au fost induși în eroare, erau convinși de faptul că mituiseră funcționarii care veniseră în control pentru a nu fi sancționați contravențional și nu s-au plâns organelor de poliție, întrucât ar fi fost ei înșiși trași la răspundere penală, lucru pe care au și mizat de altfel infractorii desfășurând o activitate de o asemenea amploare (în perioada 2000-2003, la firme din B, Pitești, P și B). în sensul înlăturării declarațiilor date de martorul ulterior urmăririi penale ca fiind nesincere este și împrejurarea că cea de-a doua declarație dată în instanță, la data de 4.12.2006, și, ulterior, în cea autentificată sub nr.11/5.01.2007 (33 dosar - al TB - Secția a Ii-a) martorul arată că inculpatul nu a luat parte la comiterea niciunei infracțiuni alături de el (prin urmare, nici la cea din B).

Cu siguranță astfel se explică și atitudinea inculpatului, de nerecunoaștere a faptelor sale, acesta încercând să speculeze presupusa lipsă a probelor în dovedirea vinovăției sale și sperând că nu va fi pedepsit, încurajat fiind și de faptul că din cauza reluării de 2 ori a judecății cauzei față de el nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă nici la 7 ani de la săvârșirea infracțiunilor.

In memoriul adresat primei instanțe de apel inculpatul arată că nu 1-a cunoscut pe martorul, despre care a susținut că ar fi fost unul din participanții la ce-a de-a doua faptă, cu care el este confundat, lucru contrazis de martor, care în declarațiile sale de la urmărire penală arată că îl cunoaște pe inculpat, despre care știe că e nașul martorului. La rândul său, martorul, a declarat că știa de la martorul că la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune mai participa și nașul său, dar că nu l-a cunoscut pe acesta.

Reprezentantul a arătat că deși a avut ezitări cu privire la identitatea celei de-a treia persoane care s-a prezentat la sediul societății, pe care a indicat-o în cele din urmă ca fiind inculpatul, a precizat că "la poliție nu i s-a indicat să aleagă pe cineva dintre pozele puse la dispoziție, părându-i-se căinculpatul se asemăna cel mai mult cu persoana care venise".Tribunalul remarcat și faptul că martorul a fost audiat la același termen (din 4.12.2006) cu martorul, or este puțin probabil să nu fi arătat, în aceste condiții, că este posibil să-l fi confundat pe inculpat cu acesta; abia în declarația din 11.01.2008, întrebat fiind de instanță, spune că s-ar putea ca martorul să fi fost cea de-a treia persoană,dar nu esigur.Or, între o declarație și o recunoaștere făcute, chiar cu ezitări, în 2004, și o declarație din 2008, tot cu ezitări, când martorului i s-a cerut să recunoască o persoană văzută în 2001 indicându-i-se două persoane între care există, într-adevăr, o asemănare fizică, Tribunalul va da eficiență celei dintâi. Aceasta mai ales în condițiile în care, în ciuda neconcordanței și chiar a contradicțiilor (în cazul martorilor și ) dintre declarațiile părților și a martorilor, toți au arătat în mod constant cămartorulnu a coborât din autoturism,după cum acesta din urmă însuși a susținut.

In consecință,dacă în magazinul părții vătămate au intrat trei persoane,fiecare folosind o calitate oficială diferită și prezentând câte o legitimație în acest sens,iar singura persoană care ar putea fi confundată cu inculpatul-martorul a rămas în autoturism(aspect necontestat până în prezent) esteevident, logic, că cea de-a treia persoanăcare a fostîmpreună cu martorii și a fost inculpatul G, recunoscut de reprezentantul părții vătămate,.

Cât despre declarațiile martorului și ale martorului din faza de cercetare judecătorească, în sensul că participant la cea de-a doua faptă reținută în sarcina inculpatului G, din B, a fost, acestea sunt nesincere și urmăresc, pe lângă exonerarea de răspundere penală a inculpatului, tragerea la răspundere penală în calitate de coautor/complice a unuia dintre principalii martori în acuzare în dosarul privind pe și, fiind cel care i-a dus cu autoturismul pe cei doi la sediile multora dintre părțile vătămate, pentru a efectua așa-numitele "controale economice" "aducătoare de profit".

Convingerea Tribunalului este aceea că martorul, cu ocazia luării primelor declarații, a avut o atitudine sinceră, colaborând cu organele de cercetare penală pentru înlesnirea descoperirii și a celorlalți participanți, printre care l-a indicat și pe inculpatul G, în obținerii de clemență din partea organelor judiciare, pentru ca ulterior condamnării sale să-și modifice declarațiile, cu scopul vădit de a-l ajuta pe inculpat să scape de tragerea sa la răspundere penală, dat fiind că nu fusese stabilită participația sa decât la 2 dintre actele materiale pentru care fusese trimis în judecată și condamnat martorul. Dacă martorul ar fi fost într-adevăr animat de dorința de răzbunare (din motive necunoscute) pe inculpatul G, cu care era și în relații apropiate - inculpatul fiindu-i naș - cu siguranță că ar fi indicat participația acestuia și la alte fapte din cele 40 pe care le-a recunoscut, iar nu numai la două dintre ele. Mai mult, Tribunalul constată că martorul dorea atât de mult să se răzbune pe inculpat încât l-a indicat ca participând la alte fapte decât la cele pe care le-a săvârșit în realitate (martorul arătând, după cum am arătat anterior, că inculpatul ar fi săvârșit alte acte materiale decât cele pentru care a fost trimis în judecată).

In aceste condiții, Tribunalul nu poate da eficiență nici declarațiilor date de martorul, care arată că nu îl cunoaște pe inculpat și că acesta nu a participat la nicio infracțiune, și le va înlătura.

In ceea ce privește plângerea formulată de inculpat împotriva martorului pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, aceasta este făcută la 8 luni de la formularea apelului peste termen împotriva primei hotărâri de condamnare a inculpatului, și prin urmarepro causa,urmărind exclusiv înlăturarea, de conivență cu însuși martorul, unuia dintre principalele mijloace de probă împotriva sa.

Cât despre faptul că fotografia inculpatului i-a fost prezentată reprezentantului părții vătămate și recunoscută de acesta ulterior datei de 28.05.2004, și apoi trecută pe procesul-verbal de recunoaștere, Tribunalul constată că data de 4.06.2004 este trecută pe adresa de înaintare a planșelor fotografice atestând recunoașterea din fotografii a celor trei persoane de către MAI - - Institutul de Criminalistică, fotografiile efectuate cu ocazia acestei activități fiind developate iar planșa fotografică - întocmită ulterior, iar aceasta neînsemnând însă că procesul-verbal de recunoaștere ar fi fost antedatat. De altfel, în declarația datată tot 28.05.2004 (47-48 ) reprezentantul părții vătămate face și trimitere la fotografiile de pe planșa fotografică, din coroborarea acestora rezultând că cele consemnate pe formularul tipizat în data de 29.09.2004 (45 ) în sensul că inculpatul G fusese cel care se prezentase la firmă și în primăvară, cerând răsaduri de roșii, sunt o vădită eroare, în realitate fiind vorba de martorul, inculpatul prezentându-se în toamna anului 2002 pentru prima dată la punctul de lucru al societății din șos. ---. Dovadă că susținerile inculpatului în sensul că organele de cercetare penală s-au gândit abia ulterior să îl facă vinovat și de săvârșirea infracțiunilor de la serele din șos. ---, chemându-l pe și sugerându-i să-l indice din fotografiile prezentate sunt nefondate este și faptul că reprezentantului părții vătămate i s-au prezentat aceleași fotografii cu cele ce îi fuseseră prezentate și reprezentantului părții vătămate, la data de 7.05.2004. În ceea ce privește faptul că fotografia martorului nu a făcut parte din grupul de fotografii selectate pentru a fi prezentate părții vătămate, pe lângă faptul că aceasta nu ar putea fi imputată organelor de cercetare penală, care din datele strânse până la momentul prezentării nu aveau motive să-l bănuiască pe acesta de săvârșirea unei infracțiuni, pe de o parte, și care nu aveau cum să știe cum urma inculpatul să-și construiască apărarea ulterior, acesta nefiind găsit pe parcursul urmăririi penale, pe de altă parte, această "lipsă" a fost complinită în fața instanțelor de judecată, care i-au cerut reprezentantului părții vătămate să se gândească și la posibilitatea unei eventuale confuzii între inculpat și martorul.

Nici declarațiile martorilor audiați de instanța de apel nu duc la schimbarea situației de fapt reținută în cauză. Astfel, martorul arată că își aduce aminte că în cursul anului 2002 au venit la punctul de lucru al societății trei persoane cu un autoturism, șoferul rămânând în mașină, iar celelalte două întrebându-l cine este șeful, martorul indicându-l pe și apoi plecând. Deși precizează martorul că nu a reținut fizionomia acelor persoane, spune apoi că nu l-a văzut pe inculpat. Declarațiile martorului nu dovedesc nevinovăția inculpatului, faptul că nu s-a prezentat în tomna anului 2002 la sediul societății, având în vedere, pe lângă timpul scurs de la data faptei, și împrejurarea că martorii și se mai deplasaseră, în cursul aceluiași an, de două ori la sediul societății, împreună cu șoferul (în primăvară, o dată negăsindu-1 pe administrator și a doua oară luând niște răsaduri de roșii). Astfel se explică de altfel și susținerile martorilor și în sensul că nu-și amintesc ca în --- să fi mers și inculpatul, ambii făcând însă referire, în declarațiile lor, la momentul la care martorul a luat răsaduri de roșii de la firmă, or aceasta s-a întâmplat în primăvara anului 2002; prin urmare, dacă din faza de urmărire penală martorii și nu au făcut o distincție între cele două momente), lucru firesc dată fiind multitudinea de acte materiale ale infracțiunilor comise - peste 40 -, Tribunalul pune sub semnul întrebării faptul că pe măsură ce trece timpul, audiați fiind de instanțele judecătorești, martorii devin "din ce în ce mai siguri" că inculpatul nu i-a însoțit în --- în toamna anului 2002.

Declarațiile martorului asistent cum că nu-și aduce aminte să fi participat la vreo recunoaștere din fotografii a inculpatului de către reprezentantul părții vătămate sunt nerelevante, câtă vreme martorul își recunoaște semnătura de pe procesul-verbal, pe de o parte, iar pe de altă parte reprezentantul părții vătămate a susținut în mod constant că persoanele recunoscute au fost cele care s-au prezentat la sediul societății sale și organele de poliție nu au exercitat vreo presiune asupra sa pentru a-l indica pe inculpat ca fiind unul din autorii infracțiunilor, recunoaștere făcută și în fața instanței de judecată.

In drept, fapta inculpatului G care, la sfârșitul anului 2001 și în toamna anului 2002, împreună cu martorul și, respectiv, cu martorii și, i-a indus în eroare pe reprezentanții părților vătămate SC și, respectiv, SC IR-EX SRL, pretinzându-se inspector al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor din B și, respectiv, ofițer din cadrul, martorul solicitând și primind bani pentru a nu constata și sancționa presupusele nereguli găsite în activitatea părților vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art.215 al.l și al.2 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal.

Elementul inducerii în eroare, precum și cel al folosirii fără drept a unei calități oficiale este realizat prin comportamentul inculpatului care, deși mai mult a asistat, "pasiv", la discuțiile purtate, în principal, de martorul cu reprezentanții părților vătămate,s-a prezentat și s-a legitimat o dată cu acesta,a stat lângă el și prin atitudinea sa a întărit puterea de convingere asupra părților vătămate, desfășurând o activitate specifică autorului

Fapta inculpatului G care, la sfârșitul anului 2001 și în toamna anului 2002, împreună cu martorul și, respectiv, cu martorii și, a folosit fără drept o calitate oficială, prezentându-se ca inspector al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și, respectiv, ofițer din cadrul Inspectoratului General al Poliției, inducându-i în eroare pe reprezentanții părților vătămate SC și, respectiv, SC IR-EX SRL, de la care martorul a solicitat și primit bani pentru a nu constata și sancționa presupusele nereguli găsite în activitatea societăților menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, în formă continuată, prevăzută de art.240 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal.

Folosirea calităților oficiale a fost însoțită în cazul ambelor acte materiale de acte legate de acea calitate, respectiv efectuarea unor controale pentru depistarea unor nereguli în activitatea societăților părți vătămate.

Cu privire lareținerea formei continuatea infracțiunilor de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale săvârșite de inculpat, în acest sens este, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare și unitatea de calificare juridică, și modul similar de săvârșire a acestora, aspect ce denotă o aceeași rezoluție infracțională.

În schimb, intervalul mare de timp dintre actele materiale (aproape un an) și locurile diferite în care acestea s-au săvârșit (B și, respectiv, B), precum și faptul că este foarte probabil ca scopul pentru care inculpatul și martorul au plecat din B, în cazul primei fapte, să fi fost acela de a achiziționa un autoturism din B și abia ulterior să se hotărască să obțină bani prin săvârșirea infracțiunilor descrise, duc la concluzia că faptele din 2001 și, respectiv, din 2002 au fost săvârșite în concurs, în ceea ce îl privește pe inculpat. Tribunalul nu poate schimba însă încadrarea juridică sub acest aspect și reține, prin urmare, o formă a pluralității de infracțiuni în locul uneia a unității legale - infracțiunea continuată -, întrucât ar însemna să facă mai grea situația inculpatului în propria cale de atac, cu încălcarea principiuluinon reformatio in peius.

Infracțiunile au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, revăzută de art.37 al.l lit.b din Codul penal. Astfel, prin sentința penală nr. 507/31.07.1989 a Judecătoriei sectorului 4 B, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, infracțiunile din prezentul dosar fiind săvârșite după considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 507/31.07.1989 a Judecătoriei sectorului 4 B pedeapsă executată, dar pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 al.l lit. b Cod penal.

Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.

Sub acest aspect, Tribunalul a reținut pericolul social al infracțiunilor săvârșite, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, forma continuată și starea de recidivă mare postexecutorie, precum și conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, acesta mai fiind condamnat la pedeapsa închisorii, respectiv o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197 al.2 lit.b din Codul penal, art.20 raportat la at.201-200 al.2 din Codul penal și art.36 al.l din Decretul nr.328/1966, și atitudinea sa din timpul procesului penal, de negare a faptelor comise, speculând asupra probelor administrate în cursul urmăririi penale, revenirea martorului asupra declarațiilor sale nefiind străină, cu siguranță, de intervențiile inculpatului.

Cât privește susținerile inculpatului cum că nu s-ar fi sustras urmăririi penale, Tribunalul se îndoiește că inculpatul, în relații apropiate cu martorul, nu a cunoscut nimic despre cercetările efectuate pentru identificarea și prinderea participanților la rețeaua infracțională organizată de martor; doar că nu avea nici un interes să se predea, necunoscând că martorul a depus mărturie și împotriva sa.

Pedeapsa aplicată inculpatului până în prezent, deși executată parțial în penitenciar, și-a dovedit pe deplin ineficienta, nereușind să-și atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, în condițiile art.52 din Codul penal.

Prin urmare, în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale, în formă continuată, procedându-se la o corectă individualizare a pedepselor, și apoi, aplicându-se regulile de la concursul de infracțiuni, s-au contopit cele două pedepse,
dispunându-se ca inculpatul să o execute pe cea mai rea, de 4 ani închisoare.

Prin decizia penală nr.84/A din 5.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat G împotriva sentinței penale nr.266 din 15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, cu obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că este nevinovat și a solicitat achitarea în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, precizând că nu a participat la comiterea celor două infracțiuni.

Afirmațiile inculpatului că este nevinovat nu sunt întemeiate și sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Cu privire la fapta comisă în dauna SC 93 SRL s-a stabilit din declarațiile martorilor că inculpatul G s-a prezentat ca fiind lucrător la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și trebuie să efectueze un control.

Inculpatul, care era împreună cu făptuitorii și au primit suma de 1.000.000 lei pentru a nu sancționa unitatea cu amendă.

reprezentantul părții vătămate l-a recunoscut pe inculpat de pe planșa foto ca participant la comiterea infracțiunii.

În anul 2001, către sfârșitul anului, inculpatul G împreună cu făptuitorul s-au prezentat la sediul societății SC B și au pretins că sunt inspectori la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor. Pentru a nu aplica o amendă contravențională inculpatul și celălalt făptuitor au primit 1.000.000 lei de la numitul.

Inculpatul a fost recunoscut de pe planșa foto de către ca participant la infracțiune. Inculpatul pentru a fi convingător a folosit și o legitimație tip OPC.

În sensul vinovăției inculpatului G sunt și declarațiile făptuitorului, care a arătat că inculpatul a participat la comiterea infracțiunilor.

Instanța de fond și instanța de apel au arătat pe larg activitatea infracțională a inculpatului și probele care arată vinovăția acestuia, astfel că nu se mai impune reluarea acestor aspecte.

Rezultă din cele arătate că nu este vorba de nicio gravă eroare de fapt, iar instanțele de fond și apel au reținut corect situația de fapt.

Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mari față de contribuția sa la comiterea faptelor, de valoarea prejudiciului și ținând cont și de timpul scurt de la comiterea faptelor, va reduce pedepsele făcând aplicarea art.74 alin.2 Cod penal cu referire la art.80 Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, luând în vedere toate circumstanțele reale în care au fost comise faptele, pericolul social al faptelor comise, prejudiciul relativ scăzut, Curtea va aplica pentru infracțiunea de înșelăciune o pedeapsă de 1 an închisoare, iar pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Așa fiind, se va admite recursul declarat de inculpat în baza art.385¹⁵pct.2 lit.d Cod procedură penală, se va casa în totalitate decizia recurată și în parte sentința și rejudecând:

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal și art.80 Cod penal va fi condamnat inculpatul G la 1 an închisoare.

În baza art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b, art.74 alin.2 Cod penal, art.80 Cod penal va fi condamnat același inculpat la 3 luni închisoare.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal se vor contopi cele două pedepse, astfel că în final inculpatul va executa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Se va face aplicarea art.71,64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

Se vor menține celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 266 din 15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și a deciziei penale nr.84/A din 5.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Casează în totalitate decizia recurată și în parte sentința și rejudecând:

În baza art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal și art.80 Cod penal condamnă pe inculpatul G la 1 an închisoare pentru înșelăciune.

În baza art.240 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.b, art.74 alin.2 Cod penal, art.80 Cod penal condamnă pe același inculpat la 3 luni închisoare.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal contopește cele două pedepse, astfel că în final inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Face aplicarea art.71,64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

Menține celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.2 ex./20; 26.05.2009

- - jud.;

Președinte:Dumitru Mirancea
Judecători:Dumitru Mirancea, Adriana Elena Băjan, Andreea

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 684/2009. Curtea de Apel Bucuresti