Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 876/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 876
Ședința publică de la 25 2009
PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Valentina Trifănescu
JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
Judecător - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul G, împotriva deciziei penale nr. 187 de la data de 25 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Curții de APEL CRAIOVA - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul (în stare de arest), asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru contestator, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi adoptată în cauză, arătând că unele acte sunt false, însă există dovezi că este bolnav psihic.
Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea contestației, arătând că biletul de ieșire din spital este fals, fiind modificat, astfel încât la data judecării recursului, condamnatul nu a fost internat în spital, iar probele dezvoltate nu au valoare, fiind false și nu este vorba de o lipsă de procedură.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi adoptată în cauză.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința penală nr. 1495/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr-, în baza art. 288 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41-42.Cod Penal și art. 37 lit. "a" Cod Penal, a fost condamnat inculpatul G - născut la data de 13.02.1978, fiul lui și, domiciliat în Târgu-J, strada - -,.7,.1,.5, județul G, administrator la SRL, cetățean român, necăsătorit, recidivist, CNP - - la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 291.Cod Penal, cu aplicarea art. 41-42.Cod Penal și art. 37 lit. "a" Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 215 alin. 1,2 și 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33-34.Cod Penal, s-au constatat concurente infracțiunile și s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. 2.Cod Penal, a fost contopită această pedeapsă cu restul de 1388 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 4 ani închisoare aplicată prin 456/2004 a Judecătoriei Tg-J, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, ce s-a dispus a fi executată de inculpat.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la 12.01.2007, la 1.11.2007 (în temeiul mandatului anterior).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit."a", teza a II-a, lit. "b" și "c" Cod Penal, pe durata stabilită de art. 71 alin. 2.Cod Penal și s-a anulat mandatul nr. 634/2005 al Judecătoriei Tg-J, cu emiterea unui nou mandat de executare.
S-a dispus anularea înscrisurilor false.
În baza art. 11 pct.2 lit. "a" C.P.P. rap. la art. 10 lit. "d" C.P.P. a fost achitat inculpatul pentru fapta prev. de art. 290.Cod Penal
S-a admis în parte cererea părții civile " METAL COM TRANS" C și a fost obligat inculpatul la 25.000 lei despăgubiri și 500 lei cheltuieli judiciare, către partea civilă.
A fost obligat inculpatul 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost împuternicit cu administrarea SC SRL de către fratele său A, societatea având obiect de activitate colectarea deșeurilor conform certificatului constatator emis de Oficiul registrului Comerțului.
În baza contractului de închiriere din 28.11.2005 încheiat cu, din comuna, județul G, inculpatul a închiriat o parte din terenul (6.000. p. ), pe care se află locuința proprietarului, pentru amenajarea unui depozit de colectare la oficiul Registrului, în baza declarației pe propria răspundere din 14.12.2005, fiind emis certificatul constatator datat 21.12.2005.
Un exemplar multiplicat al certificatului a fost depus de sus-numitul la Primăria comunei cu adresa SC SRL, înregistrată sub nr. 1643/11.04.2006, prin care a solicitat "acceptul pentru dezafectarea terenului în suprafață de 6.000. p., ce constituie punct de lucru al societății, care se află pe raza comunei, sat, punctul " cu casa", la poziția 190".
S-a precizat că terenul închiriat de inculpat este amplasat în aceeași împrejmuire cu casa proprietarului și anexele gospodărești, iar în continuare se află o altă suprafață de teren delimitată de terasamentul căii ferate -, pe care se aflau căzute, după deraiere, o parte din 13 vagoane, încă din data de 9 2002 (prin sentința nr. 487/23.12.2003, a Tribunalului Gorj, s-a stabilit valoarea vagoanelor distruse la 4.670.749.365 ROL și dreptul Energetic de valorificare a lor).
Răspunsul favorabil a fost dat de Primăria, cu adresa nr. 1643/11.04.2006, ce a fost semnată doar de primarul și ștampilată în partea sus sfertului inferior dreapta al filei format A4.
să valorifice fraudulos cele 13 vagoane, inculpatul a folosit adresa menționată pentru plăsmuirea unor înscrisuri "oficiale" cu antetul "România, județul G, Consiliul local al Primăriei ", și cu următorul cuprins: " Hotărâre: Analizând adresa nr. 22 din 31.03.2006, a SC SRL și adresa răspuns cu numărul 1643/11.04.2006 a primăriei, Consiliul local al Primăriei dispune: Art. 1, Materialele de orice natură aflate în incinta punctului de lucru al SC SRL, intră în proprietatea acesteia. Art.2. Orice cheltuieli privind dezafectarea respectivei suprafețe de teren sunt suportate de societatea mai sus amintită".
precizate au fost scrise de autor la calculator pe 1/2 superioară unei alte file format A4, iar pentru semnare și ștampilare s-a folosit de 1/2 inferioară a adresei nr. 1543/11.06.2006 a Primăriei. Cele două jumătăți de pagină au fost îmbinate și xeroxate de inculpat, formând "un act oficial", ca fiind emis de Consiliul Local al Primăriei.
Într-un mod similar a procedat -G și pentru plăsmuirea unui alt înscris - "PROCES VERBAL", datat 11.04.2006 (?) și încheiat între SRL și Primăria. În cuprinsul textului conceput și redactat de autor s-a făcut referire la existența celor 13 vagoane și că acestea "intră sub incidența art. 1 al Hotărârii Consiliului Local al Primăriei din 11.04.2006", respectiv că materialele de orice natură "aflate în incinta punctului de lucru al SRL, intră în proprietatea acesteia".
Pentru a crea convingerea că înscrisul falsificat este real, a procedat la aplicarea ștampilei societății și la semnarea lui ca administrator în partea a 1/4 inferior stânga al filei format A4 și la adăugarea următorului text: "Prezenta copie e conformă cu originalul", după care a semnat și ștampilat documentul.
Aceleași completări a făcut și pe xerocopia adresei nr. 1643/11.04.3006 a Primăriei și pe înscrisul plăsmuit și denumit "Hotărâre".
Fiind în posesia celor trei "înscrisurile oficiale", inculpatul - Gau rmărit să contacteze o societate interesată de cumpărarea unei cantități mari de fier vechi și în luna octombrie 2006 purtat discuții de această natură cu martorul, pe care-l cunoștea din perioada anterioară. Acestuia i-a precizat că are de valorificat 13 vagoane de marfă descompletate parțial, respectiv peste 250 tone fier vechi, cu suma de 100.000 lei.
Martorul a avut convingerea că oferta este serioasă, dar a menționat că nu are suma necesară pentru realizarea tranzacției și apoi a contactat pe partea vătămată G - unchiul său și administratorul METAL COM TRANS SRL
Gaf ost interesat de afacere și i-a cerut nepotului său să-l însoțească pe ofertant în C (partea vătămată are domiciliul în acea localitate), astfel că întâlnirea celor trei a avut loc în ziua de 14.11.2006. Cu acel prilej, inculpatul i-a prezentat înscrisurile falsificate în condițiile prezentate anterior, formându-i convingerea că inculpatul este proprietarul celor 13 vagoane CFR și că, implicit, are dreptul să le valorifice.
Din acest motiv a acceptat oferta de cumpărare și prețul fixat de inculpat și, ca urmare, a semnat contractul de vânzare - cumpărare, scris de inculpat și datat 14 2006, la poziția "Cumpărător". Totodată, - Gas cris factura fiscală seria - - nr. -/02.din 14 2006, în care a menționat cantitatea de fier vândută -250.000 kg și prețul de 119.000 lei (inclusiv TVA).
a achitat o parte din preț -25.000 lei pentru care inculpatul a eliberat chitanțele seria - nr. -/02-2284/02 datate 14,15,16 și respectiv, 17 2006. Potrivit înțelegerii părților, reclamantul Gap redat autorului 8 bilete la ordin urmând ca după ce persoana vătămată va valorifica deșeurile feroase, inculpatul să le introducă la plată, pentru a încasa diferența până la prețul convenit (a fost încheiat și un proces verbal în acest sens).
De precizat că, anterior, la solicitarea Energetic (adresa nr. 7857/15..2006), Primăria a luat măsura retragerii avizului de funcționare al punctelor de colectare a fierului vechi pe teritoriul localității și a comunicat acest fapt și, cu adresa nr. 3842/19 octombrie 2006.
În luna decembrie 2006, G s-a deplasat cu alți membri ai familiei și cu martorul la locul unde se aflau vagoanele deraiate, pentru a stabili măsurile necesare de tăiere, transportare și valorificare a fierului, dar a constatat că deșeurile feroase aparțineau SC Energetic, fiind păzite de Poliția Comunitară.
Persoana vătămată a continuat investigațiile la Primăria, Postul de Poliție și complexul energetic amintit, în urma cărora și- format convingerea că inculpatul - G nu este proprietarul deșeurilor feroase pentru a căror vânzare încheiase contractul 1781/14. 11.2006, lucru ce l-a determinat să sesizeze lucrătorii de poliție.
Pentru a reține această stare de fapt, prima instanță a avut în vedere probele administrate respectiv: actele de constatare încheiate de organele de poliție (filele 9 - 12), cu planșa fotografică (filele 10.22), cu înscrisurile întocmite de inculpat (filele 24 - 35), cu raportul de expertiză criminalistică (filele 37 - 48, cu celelalte acte de constatare ale organelor de poliție (filele 49 - 50), cu procesul verbal de predare - primire din 16 ianuarie 2007 și xerocopiile însoțitoare (filele 51 - 64), cu xerocopia registrului de corespondență al Primăriei Comunei, cu adresa nr. 2959/21 august 2006 SRL (filele 69-75), cu declarațiile martorilor, și - (filele 80 - 94), cu xerocopiile hotărârilor Consiliului Local din lunile februarie, martie, aprilie, și decembrie 2006 (filele 95-99) și cu declarațiile păgubașului (filele 76 -79), care se coroborează cu declarațiile inculpatului.
Cu privire la fictivitatea acelor înscrisuri, s-a reținut că verificările efectuate la Primăria au fost de natură să stabilească inexistența hotărârii din 11.04.2006, a Consiliului Local și a procesului verbal din aceeași dată întrucât aceste înscrisuri nu se regăsesc înregistrate, iar pe de altă parte Consiliul Local se întrunește lunar (o astfel de ședință a avut loc în 28.04.2006, având pe ordinea de zi exclusiv lucrările de igienizare a pârâului ), hotărârile luate cuprind anumite mențiuni și sunt semnate de președintele de ședință, care se schimbă odată la 3 luni și sunt contrasemnate de secretar în timp ce "Hotărârea" incriminată apare semnată de primarul, care a declarat că nu a semnat acest înscris la fel ca și procesul verbal din 11.04.2006.
S-a constatat în mod evident că cele două documente au fost plăsmuite, creându-se aparența că ar proveni de la o instituție publică, fiind întrunite așadar elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 288 alin. 1 în formă continuată.
Asupra modalității de confecționare, instanța de fond a reținut din cuprinsul expertizei criminalistice efectuate că impresiunea ștampilei, mențiunea "primar " și semnăturile indescifrabile de pe înscrisuri, au fost executate cu ajutorul unui copiator electrostatic și prezintă aceeași poziționare, dimensiune și unghiuri.
S-a constatat că partea de jos a adresei nr. 1643 din 11.04.2006, primită de inculpatul, conținând ștampila primăriei și semnătura primarului, a fost folosită pentru aos uprapune peste un text rupt din context, redactat de inculpat, prin care s-a menționat că acesta cumpără de la Primăria cele 13 vagoane deraiate.
Faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise, s-a reținut de instanța de fond ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1.Cod Penal cu aplic. art. 41, 42.Cod Penal, uz de fals prev. de art. 291.Cod Penal și înșelăciune prev. de art. 215 al. al. 1, 2, 3.Cod Penal, în dauna SC Metal Com Trans SRL C, societate față de care inculpatul s-a prezentat în calitate de proprietar al vagoanelor.
Privitor la infracțiunea prev. de art. 290 pen. reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu motivarea că acesta a completat contractul 1781/2006 cu date nereale, s-a constatat că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă. Astfel, chiar dacă inculpatul a întocmit acest înscris menționând că vinde cele 13 vagoane, nu este vorba de o falsificare a actului prin vreunul din modurile arătate de art. 288.pen. iar pe de altă parte, nu l-a folosit - în vederea producerii unor consecințe juridice - acest "contract" fiind chiar efectul falsurilor susmenționate ("Hotărârea," procesul verbal).
Referitor la latura civilă, instanța de fond a constatat că s-a dovedit plata de către reprezentantul părții civile ( G), către inculpat, a sumei de 25.000 lei în urma inducerii în eroare, sumă pentru care inculpatul a eliberat chitanțe, recunoscând încasarea ei și împrejurarea că nu a restituit-
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, considerând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, iar cauza s-a judecat în lipsa, nefiind legal citat.
Prin decizia penală nr. 163 din 01.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- apelul declarat a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, iar pedepsele au fost just individualizate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, fără a-l motiva, ulterior, prin avocatul desemnat din oficiu, solicitându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. c cu C.P.P. privire la infracțiunea de fals material, întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat. S-a invocat împrejurarea că nu s-a efectuat o expertiză criminalistică și că s-au avut în vedere numai copii xerox ale acelor acte, fără a se verifica realitatea lor. În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, s-a solicitat achitarea, întrucât inculpatul nu a avut cunoștință despre faptul că acele înscrisuri ar fi fost falsificate. Privitor la infracțiunea de înșelăciune s-a arătat, de asemenea că nu poate fi reținută, întrucât lipsește un element constitutiv, respectiv intenția.
Prin decizia penală nr. 187 din 25 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a dispus respingerea recursului formulat de inculpatul G împotriva deciziei penale nr. 163 din 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, ca fiind nefondat și a fost obligat recurentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a constatat că fictivitatea înscrisurilor pe care se bazează inculpatul în susținerile sale, a fost demonstrată și amplu analizată de instanța de fond, fiind dovedită în primul rând cu expertiza tehnico-criminalistică efectuată la urmărirea penală.
Este de presupus că, din moment ce a utilizat "copii" pe care le-a "conformat cu originalul", sub ștampila SC SRL și semnătură proprie, inculpatul ar trebui să fie și în posesia "originalelor" de pe care a făcut aceste copii. Mai mult, cu ocazia judecării recursului, inculpatul a depus la dosar "copii legalizate" ale acelorași acte pentru falsificarea cărora a fost trimis în judecată, de aici rezultând faptul că ori inculpatul are, într-adevăr, originalele pe care le-a pus la dispoziția notarului - situație în care este inexplicabil de ce nu le pune și la dispoziția organelor judiciare - ori, cel mai probabil, inculpatul sau alte persoane au indus în eroare notarul public la realizarea acestor "copii legalizate".
Instanța de recurs a apreciat ca veridică cea de-a doua situație - aceea a inducerii în eroare a notarului, întrucât fictivitatea acelor acte nu rezultă numai din concluziile raportului de expertiză tehnică criminalistică efectuat la urmărirea penală, ci se coroborează și cu alte probe, motiv pentru care s-a considerat că actele depuse la termenul de azi nu schimbă cu nimic starea de fapt reținută de prima instanță.
S-a menționat faptul că, așa cum a arătat prima instanță, verificările efectuate la Primăria au fost de natură să stabilească inexistența hotărârii din 11.04.2006 a Consiliului Local și a procesului-verbal din aceeași dată, întrucât aceste înscrisuri nu se regăsesc înregistrate, iar pe de altă parte, Consiliul Local se întrunește lunar, hotărârile luate cuprind anumite mențiuni și sunt semnate de președintele de ședință, care se schimbă odată la 3 luni și sunt contrasemnate de secretar, în timp ce "Hotărârea" incriminată apare semnată de primarul, care a declarat că nu a semnat acest înscris, la fel ca și procesul-verbal din 11.04.2006.
S-a apreciat că fictivitatea acestor acte a fost pe deplin dovedită și nu se poate imputa organelor judiciare o lipsă de rol activ în stabilirea acestui lucru.
Din faptul că acele documente fictive îi profitau numai inculpatului s-a desprins și concluzia că acesta este autorul. Totodată, folosirea documentelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă, a condus la existența altor două infracțiuni, respectiv uzul de fals și înșelăciunea în convenții.
Raportat la motivele de recurs, s-a constatat așadar că a existat intenția ca formă a vinovăției la comiterea infracțiunii de uz de fals și că există intenție și la comiterea infracțiunii de înșelăciune - din moment ce inculpatul se pretinde proprietar al acelor vagoane răsturnate, deși cunoaște că acest lucru nu este real.
Reținerea la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune a formelor agravante prev. de art. 215 al. 2 și 3.Cod Penal, a fost justificată de împrejurarea că inculpatul s-a folosit de mijloace frauduloase (documente fictive) la încheierea contractului cu partea civilă. Din acest punct de vedere, nu mai prezintă nici o importanță faptul că inculpatul nu era administratorul SC SRL, întrucât legea nu cere o anumită calitate subiectului activ, iar dreptul de a reprezenta societatea în relații comerciale cu terții, îl avea prin procură.
Împotriva acestei ultime decizii a formulat contestație în anulare condamnatul, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori la data de 21 aprilie 2009, sub nr-.
În motivarea contestației, contestatorul a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât la data de 25 februarie 2009, când s-a judecat cauza în recurs nu a fost legal citat, pentru că nu mai locuia la adresa de domiciliu, fiind grav bolnav și aflându-se la o unitate spitalicească în alt oraș.
De asemenea, a menționat că atât la instanța de fond, când procedura nu a fost legal îndeplinită, cât și la instanțele de apel și recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și încunoștința instanța despre această împiedicare, solicitând admiterea contestației, casarea hotărârii atacate și reluarea judecării cauzei de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri legale și temeinice.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în ședința publică de la 2 iunie 2009, contestatorul G, prin apărătorul ales, a depus la dosarul cauzei biletul de ieșire din spital nr.8126 de la 27 februarie 2009, din care rezultă că a fost internat în spital în perioada 20 -27 februarie 2009.
Întrucât au existat elemente care au dus la bănuiala că acesta a suferit modificări, instanța din oficiu, a intervenit cu adresă la Spitalul Clinic de Psihiatrie B, pentru a înainta în copie biletul de ieșire din spital susmenționat, iar prin adresa nr.9080 de la 30 iulie 2009, unitatea spitalicească a invederat instanței că, în urma cercetărilor efectuate la Biroul, G nu figurează internat în perioada 20 februarie -27 februarie 2009 la Psihiatrie.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât nu suntem în prezența cazului prev.de art.386 lit.b Cod pr.penală, va fi respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul G, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, acesta va fi obligat la 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de condamnatul G, împotriva deciziei penale nr. 187 de la data de 25 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Curții de APEL CRAIOVA - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.: -
Jud. recurs:
C-tin.
Dact. 2 ex./ - 19 2009
-25.09.2009 -
- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Tîrgu J, va încasa de la recurentul - contestator suma de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Doru FilimonJudecători:Doru Filimon, Valentina Trifănescu, George Ciobanu