Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 47/
Ședința publică din 02 Iunie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Diaconu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, apelul penal declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 142 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a fost prezent apelantul revizuient, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.2136/2009.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul desemnat din oficiu a luat legătura cu apelantul.
Apelantul revizuient, învederează instanței că își întemeiară cererea pe disp. art.394 lit. a Cod procedură penală. La dosar este un înscris nou, din care rezultă că părțile vătămate au mințit în declarațiile date. Precizează că nu are de formulat cereri prealabile.
Procurorul nu are de formulat cereri prealabile.
Curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, pentru revizuient, solicită a se avea în vedere înscrisul depus la dosar. Având în vedere că nu există o hotărâre de condamnare pentru mărturie mincinoasă, lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.
Procurorul pune concluzii de respingere apelului, menținerea sentinței ca legală și temeinică. Susținerile formulate în cererea de revizuire au fost formulate și când s-a judecat fondul cauzei și nu se bazează pe vre-o hotărâre definitivă din care să rezulte că părțile vătămate sau martorii au făcut declarații mincinoase.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat, părțile vătămate au mințit în declarațiile date, iar ceilalți inculpați au primit pedepse mai mici decât el. Solicită admiterea cererii de revizuire.
CURTEA
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.142 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Argeșa respins cererea de revizuire formulată de petentul, fiul lui G și, născut la data de 04.08.1959, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași și a obligat pe revizuient la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința nr.426 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș inculpatul fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329, cu aplicarea disp.art.41 alin.2
În baza art.65 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit."a" și "b" pe o durată de 2 ani.
Prin decizia penală nr.16/A din 19.02.2008 Curtea de APEL PITEȘTIa schimbat încadrarea juridică și l-a condamnat pe inculpatul la pedepsele de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin.2 lit."a" din Legea nr. 678/2001 și 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 329 ambele cu aplic. art. 75 lit."a" și 41 alin.2 În baza art. 33,34 inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit."a" și "b"
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 2191 din 18 iunie 2008, casat în parte hotărârile menționate mai sus și a condamnat pe inculpatul la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 12 alin.2 lit."a" din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin.2. De asemenea, inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit."a" și "b" pe o durată de 3 ani.
Ca situație de fapt, s-a reținut, în esență, că în perioada 2004-2005 inculpatul, împreună cu frații săi, inculpații, și, prin promisiuni nesincere de oferire a unor locuri de muncă decente au recrutat mai multe femei din județul A și din țară, s-au ocupat de obținerea pașapoartelor, le-au achitat contravaloarea călătoriei și le-au transportat în Spania. În unele cazuri chiar inculpații au circulat împreună cu victimele până la destinație, iar în alte situații acestea au fost însoțite de alți membrii ai familiilor inculpaților. Ajunși la destinație inculpații au asigurat găzduire părților vătămate și luându-le actele de identitate le-au obligat să se prostitueze. În urma acestei activități au fost obținute diverse sume de bani care fie au fost preluate direct de inculpați, fie au fost trimise în țară, pe numele inculpaților, prin serviciile sau.
Examinând cauza prin prisma dispozițiilor art. 403 proc.pen. privind admisibilitatea în principiu a cererii, Tribunalul a constatat că motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute limitativ de art. 394 proc.pen. Astfel, revizuientul a susținut că martorii au declarat mincinos împotriva sa, iar la pronunțarea condamnării au fost avute în vedere mai multe înscrisuri false.
Acesta nu a produs dovezi că respectivii martori au fost condamnați pentru mărturie mincinoasă ori că actele considerate false au fost anulate, astfel încât să subziste cazurile de revizuire statornicite de lit."b" și "c" din art.394 proc.pen.
În apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, condamnatul a susținut aceleași argumente ca și în faza inițială a promovării cererii de revizuire, arătând că hotărârea de condamnare se bazează pe înscrisuri false și pe declarațiile mincinoase ale numiților, și, precizări pe care le-a formulat revizuientul în declarația dată în fața procurorului în cadrul procedurii prealabile sesizării instanței cu cererea de revizuire.
Curtea apreciază nefondat apelul condamnatului.
Dispozițiile art.394 Cod procedură penală stabilesc situațiile în care legea permite promovarea unei cereri de revizuire între care se regăsește și aceea când un martor, expert sau interpret a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, ipoteză pe care se sprijină și cererea revizuientul în speță.
Art.395 Cod procedură penală referindu-se la dovedirea unor cazuri de revizuire, stabilește în mod imperativ că motivele prevăzute de art.394 lit.b, c și d, prin urmare, și cel invocat de revizuient, se dovedesc prin hotărâre judecătorească, ori prin ordonanța procurorului dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.
Prin urmare, condamnatul ar fi trebuit conform acestui text de lege, să dovedească aspectele invocate în cererea sa de revizuire care se referă la mărturia mincinoasă a unor persoane audiate în fond în calitate de martori, printr-o hotărâre judecătorească de condamnare, ori prin ordonanța procurorului, prin care s-a dispus în legătură cu aceste fapte.
Cum revizuientul nu s-a conformat acestor obligații impuse de lege, în mod corect, prima instanță a considerat netemeinică cererea sa de revizuire, cum de altfel se constată a fi și prezentul apel.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, curtea urmează să respingă apelul revizuientului, iar potrivit art.192 Cod procedură penală să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul condamnatului, fiul lui G și, născut la data de 04.08.1959, împotriva sentinței penale nr. 142 din 23 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe apelant la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei onorariu avocat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh.
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
4 ex./22.06.2009.
Jud.fond: -.
Președinte:Gheorghe DiaconuJudecători:Gheorghe Diaconu, Marius Gabriel Săndulescu