Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1142/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1142/
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și A împotriva deciziei penale nr. 225/A din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv și asistați de avocat din oficiu, cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind partea civilă intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost motivate.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, hotărârea tribunalului este temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpaților fiind deja aproape de minimul prevăzut de lege, neimpunându-se reținerea circumstanțelor atenuante.
Inculpații recurenți, având fiecare ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1096/06.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c - 211 al. 2 lit. a Cod Penal, s-a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpații și A la cate 7 (șapte) ani închisoare, cu executare în detenție.
În baza art. 71.Cod Penal, s-a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64.Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a ambilor inculpați și s-a dedus pentru fiecare inculpat, din pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv, începând cu 23.02.2009, la zi.
Au fost obligați inculpații, în solidar, către partea civilă, la plata sumei de 500 lei, reprezentând telefon mobil și fiecare dintre inculpați, la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare, către stat, dispunându-se plata sumei de 600 lei, din fondul, către
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în seara zilei de 22.02.2009, ora 21,00, partea vătămată, împreună cu martorul, se deplasau prin Parcul central din municipiul T cu intenția de a lua apă de la pompă. În momentul în care au ajuns în apropiere de statuia din parc, de cei doi s-a apropiat un grup format din patru indivizi. Unul dintre ei, respectiv inculpatul le-a solicitat documentele, afirmând că sunt de la Poliția Comunitară. Partea vătămată a avut un moment de ezitare și, sesizând situația amenințătoare, prietenul părții vătămate, martorul a fugit, îndreptându-se spre internatul Liceului, unde cei doi au reședința.
În timp ce partea vătămată se afla sub imperiul spaimei determinată de faptul că a fost înconjurată de persoane dubioase, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și i-a căutat prin buzunare, într-unul din buzunare descoperind telefonul mobil marca "Sony Ericsson K 300 i" de culoare negru cu gri, în interiorul căruia se afla o cartela reîncărcabilă cu nr. de apel -.
Fiind audiată, partea vătămată a relatat că a înțeles din primele momente că nu este vorba despre polițiști comunitari, deoarece aceștia nu aveau uniforme și, după ce a fost deposedat de telefon a încercat să opună rezistență cerând insistent restituirea telefonului, în acel moment inculpatul solicitându-i inculpatului A să-l lovească pe partea vătămată, ceea ce inculpatul A a și făcut, aplicându-i un pumn în zona bărbiei.
După această agresiune, cei patru au plecat spre 700, telefonul fiind la. Deoarece nu au reușit să vândă telefonul în piață, au plecat cu toții în, unde a vândut telefonul în schimbul sumei de 40 lei, din această sumă 10 lei primind, iar cu cei 30 lei și-au luat mâncare inculpatul A, și.
Partea vătămată s-a întors la internatul liceului unde locuiește și aici i-a relatat martorului și prietenei sale, martora că a fost înconjurat de boschetari în Parcul central și i-a fost luat telefonul care-l primise cu împrumut de la martora.
Numiții și au asistat de la câțiva metri la comiterea faptei fără a spune vreun cuvânt, fără a avea o contribuție și fără a interveni în vreun fel.
Inculpatul Aar ecunoscut comiterea faptei.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, deși a fost confruntat cu martorii si.
Partea vătămată a declarat ca se constituie parte civilă cu suma de 500 lei.
Faptele inculpaților au fost probate prin: plângerea părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarație parte vătămată, declarații martori, declarații inculpați, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, proces-verbal de confruntare, proces-verbal de recunoaștere din grup, fișe de cazier judiciar.
Din fisa de cazier judiciar reiese că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat în mai multe rânduri pentru fapte de același gen. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine nesinceră. Inculpatul a fost reținut 24 de ore începând cu data de 23.02.2009 orele 22,00 până la 24.02.2009 orele 12,00 și se afla în stare de arest preventiv începând cu data de 24.02.2009 orele 16,35 pe o durată de 29 zile.
Din fisa de cazier judiciar rezultă că inculpatul Aam ai comis fapte penale. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Inculpatul a fost reținut 24 de ore, începând cu data de 23.02.2009 orele 22,00 până la 24.02.2009 orele 12,00 și se afla în stare de arest preventiv, începând cu data de 24.02.2009 orele 16,35 pe o durată de 29 zile.
Fapta inculpaților și A care în seara zilei de 22.02.2009, după ce l-au acostat pe partea vătămată, strigând că sunt de la Poliția Comunitară și urmează să facă un control, iar inculpatul a căutat prin buzunarele părții vătămate și a sustras telefonul mobil marca Sony Ericsson W 300 i, după care, pentru că partea vătămată a protestat, inculpatul A i-a aplicat acestuia o lovitură în zona bărbiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. b, c - 211 al. 2 lit. a
Cod PenalVinovăția inculpaților a fost stabilită cu certitudine.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut seama de prevederile art. 72.Cod Penal, de modul de săvârșire al faptei, de circumstanțele personale ale inculpaților și a urmărit ca pedeapsa aplicată să-și atingă scopurile prev. de art. 52.Cod Penal, coercitiv, educativ și preventiv.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel inculpatul, care a criticat soluția ca netemeinică, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, prima instanță neluând în considerare că a recunoscut și regretat fapta, solicitând aplicarea unei pedepse mai mici și inculpatul A, care a criticat soluția ca nelegală, deoarece nu a participat în mod direct la faptă, el doar prezentându-se ca făcând parte din poliția comunitară, le-a luat documentele și s-a depărtat, lăsând la aprecierea instanței soluția în ceea ce-l privește.
Prin decizia penală nr. 225/A din 16 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și A, iar în baza art. 381 Cpp, a dedus continuare durata arestului de la 06.05.2009 la zi și menține starea de arest preventiv a inculpaților și
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și în limitele prev. de art. 371.C.P.P. tribunalul a constatat că prima instanță, în ceea ce privește latura penală a cauzei, în raport cu probatoriul administrat în cursul cercetării penale, a urmăririi penale și a cercetării judecătorești, constând din audierea părții vătămate, a celor doi inculpați, precum și a martorilor, și, a reținut în mod corect starea de fapt și de drept dedusă judecății și, făcând aplicarea prev.art. 72.pen. a aplicat ambilor inculpați o pedeapsă de câte 7 ani închisoare, cu executarea acesteia în detenție, corect individualizată și proporțională cu gradul de pericol social al faptei și corectă în ceea ce privește modalitatea de executare.
S-a constatat de asemenea că, prima instanță a dedus din sentința menționată durata arestului preventiv pentru ambii inculpați și a dispus menținerea măsurii arestării preventive a acestora.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în condițiile în care telefonul mobil al părții vătămate nu a fost recuperat și în raport cu recunoașterea inculpatului A și acordul expres al acestuia de a despăgubi partea vătămată, constituită parte civilă și respectiv reținerea în sarcina inculpatului, pe baza probatoriului administrat a infracțiunii de tâlhărie ce a format obiectul sesizării instanței, s-a constatat că în mod legal instanța de fond a obligat inculpații, în solidar la plata către partea civilă a sumei de 500 lei, reprezentând contravaloarea telefonului mobil, marca " Sony Ericsson K 300 i", de culoare negru cu gri.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații și
Inculpatul a arătat în motivele de recurs că pedeapsa aplicată este prea mare, că are o de 4 ani și solicită reducerea pedepsei având în vedere că recunoaște și regretă faptele comise.
Inculpatul A nu a motivat în scris recursul formulat, ci doar oral, în ziua judecății a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursurile formulate de către inculpații și A sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Instanța constată că pe baza materialului probator existent în cauză, Judecătoria Timișoaraa stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 al.1, 2 lit.b, c și alin. 21lit.a Cp, încadrarea juridică a faptelor fiind cea legală.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, curtea apreciază că instanța de fond a făcut o dozare corectă a pedepselor aplicate celor doi inculpați, luând în considerare criteriile prev. de art. 72 Cp, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, a modalității comiterii infracțiunilor, dar și circumstanțele personale ale celor doi inculpați care au antecedente penale, nu sunt la prima abatere de natură penală, iar inculpatul, inițial a avut o atitudine nesinceră.
În prezenta speță nu poate opera o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpaților, neexistând elemente care să conducă la reținerea unor circumstanțe atenuante, legale sau facultative, iar pedepsele au fost orientate la minimul special prevăzut de legea penală, astfel că solicitarea inculpaților în sensul reducerii pedepselor nu pot fi satisfăcute.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpați și va deduce din pedepsele aplicate inculpaților starea de arest preventiv începând cu data de 16.10.2009 la zi.
Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) proc. pen. respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații și A împotriva deciziei penale nr. 225/a/16.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților arestul preventiv din data de 16.10.2009, la zi.
În temeiul art. 192 alin. 3. proc. pen. obligă inculpații la câte 350 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a sumei de 400 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
GREFIER
- -
Red. Gh. /04.12.09
Tehnored. 2 ex./07.12.09
PI. - - Jud.
-; - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Florin Popescu