Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 140/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 140/ Dosar nr-
Ședința publică de la 19 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 3: Laura Popa
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 344/Ap din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2010 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 19 februarie 2010, când,
Curtea,
Deliberând asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 69/2009, Judecătoria Zărneștia condamnat pe inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare cu executare în detenție pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. la art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că inculpatul în dimineața zilei de 28.03.2008 în jurul orei 1030acostat-o pe partea vătămată într-o zonă împădurită și izolată dintre localitățile și și a încercat prin constrângere fizică să întrețină relații sexuale cu aceasta. Nereușind să finalizeze intenția sa inițială de a întreține relații sexuale cu victima, care s-a apărat și a încercat să scape din strânsoarea inculpatului mușcându-l, inculpatul, profitând de starea de spaimă pe care a indus-o victimei, a deposedat-o pe aceasta de o sumă de bani pe care o avea asupra sa după care a fugit.
S-a constatat că fapta inculpatului de a încerca prin constrângere să întrețină relații sexuale cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, îmbracă elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 197 Cod penal raportat la art. 204 Cod penal, iar fapta aceluiași inculpat de a-și însuși o sumă de bani din poșeta părții vătămate, profitând de starea de temere indusă acesteia prin violențele exercitate asupra victimei cu scopul de a întreține prin constrângere relații sexuale, context în care consimțământul dat de victimă inculpatului în sensul de a lua banii nu este valabil exprimat fiind viciat prin violență, conține elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 Cod penal.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând repunerea în termenul de apel deoarece nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de soluția pronunțată în cauză.
Prin decizia penală nr. 344/A/2009, Tribunalul Brașova respins cererea inculpatului de repunere în termenul de apel și a respins ca tardiv apelul acestuia. Instanța de apel a reținut că inculpatul a declarat apel, însă peste termenul prevăzut de lege de 10 zile de la momentul pronunțării.
Fiind cercetat în stare de libertate, inculpatul s-a prezentat în instanța - la udecătoria Zărnești - la termenul din data de 25.05.2009, fiind prezent astfel la dezbaterea cauzei pe fond, motiv pentru care termenul de declarare a apelului curge în ceea ce-l privește de la data pronunțării sentinței - 01.06.2009 art. 363 alin. 3 Cod procedură penală.
Inculpatul a învederat faptul că sentința de fond nu i-a fost comunicată la domiciliul indicat, respectiv în comuna,-, județul B și că în mod greșit s-a reținut în cuprinsul deciziei penale nr. 201/2009 a Tribunalului Brașov că, reședința sa ar fi comuna,-, județul
În ceea ce privește această susținere, instanța a reținut faptul că, față de inculpatul s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv comuna, județul B, nefiind relevant domiciliul indicat de condamnat, atâta vreme cât acesta se situa în aceeași localitate cu cea dispusă de instanță. Inculpatul urma a fi citat la domiciliul indicat --, comuna, județul B, doar în situația în care nu s-ar fi prezentat în instanță și prin urmare nu ar fi avut termen în cunoștință.
Instanța a procedat la verificarea susținerilor inculpatului, in sensul că i s-ar fi comunicat de către lucrătorii de poliție din localitatea, faptul că, nu are voie să părăsească localitatea indicată în măsura preventivă până la primirea soluției sau la citarea sa, aspect care însă nu a fost confirmat de către martorii audiați în cauză în susținerea cererii de repunere în termenul de apel.
Astfel, martorii și au precizat că au chemat inculpatul imediat după pronunțarea deciziei penale nr. 201/2009 a Tribunalului Brașov, inculpatul cunoscând dispozițiile instanței stabilite prin decizia amintită. Totodată, martorii au precizat că au adus la cunoștința inculpatului că nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței, cu excepția cazurilor când se prezenta la instanța de judecată.
S-a constatat că inculpatul a părăsit localitatea de domiciliu stabilită de instanță, prin decizia penală nr. 201/2009 a Tribunalului Brașov plecând în județul I, fără a înștiința instanța de fond despre acest aspect și fără măcar a verifica soluția pronunțată în cauză, în ceea ce-l privește. Motivarea inculpatului în sensul că, i s-ar fi interzis deplasarea în localitatea în care își avea sediul instanța de judecată - Judecătoria Zărnești - nu se confirmă, așa cum s-a invederat mai sus, inculpatului fiindu-i permisă deplasarea la instanța de judecată cu prilejul soluționării cauzei. Chiar și în lipsa acestei mențiuni exprese din decizia penală nr. 201/2009 a Tribunalului Brașov, inculpatul avea posibilitatea de a solicita încuviințarea părăsirii localității de domiciliu, fapt care însă nu s-a produs.
Potrivit art. 364 Cod procedură penală, partea care nu declarat apel în termenul de 10 zile poate formula cerere de repunere în termenul de apel, dacă s-a constatat că întârzierea a fost determinată de o cauză obiectivă.
Cum inculpatul nu a făcut o susținere veridică a împiedicării depunerii cererii de apel în termenul prevăzut de lege, cererea sa formulată în baza art. 364 Cod procedură penală a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei pe fond deoarece nu a putut declara apel în termenul legal din cauze ce nu îi sunt imputabile, reiterând motivele invocate în fața instanței de apel.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele prevăzută de art. 3856raportat la art. 3859Cod procedură penală, Curtea de APEL BRAȘOV constată că recursul formulat de inculpatul nu este fondat.
Tribunalul Brașova procedat în mod corect respingând cererea inculpatului de repunere în termenul de apel și constatând că apelul este tardiv deoarece în cauză au fost încălcate dispozițiile procedurale ce reglementează procedura declarării apelului.
Astfel, potrivit art. 363 alin. 1 Cod procedură penală (care este sediul materiei), termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel. Acest termen curge pentru părțile prezente la dezbaterisaula pronunțare de la data pronunțării hotărârii, conform art. 363 alin. 3 teza I Cod procedură penală.
Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul recurent a fost prezent personal, în stare de libertate, la dezbaterea pe fond a cauzei, respectiv la data de 25 mai 2009 și a fost asistat de un apărător din oficiu. Cu această ocazie a depus la dosarul cauzei și concluzii scrise personal și și-a susținut nevinovăția. După rămânerea în pronunțare, instanța de fond a amânat pronunțarea pentru 1 iunie 2009, dată la care a pronunțat sent. pen. nr. 69/2009.
Raportat la dispozițiile legale antemenționate, rezultă că, în cauză, termenul de apel pentru inculpatul recurent este de 10 zile și curge de la pronunțarea sentinței judecătoriei, respectiv data de 1 iunie 2009. Legea prevede expres faptul că termenul de apel curge de la pronunțarea hotărârii și pentru partea care este prezentă doar la dezbateri întrucât ea are cunoștință de faptul că cercetarea judecătorească s-a terminat și că în cauză urmează a se pronunța o hotărâre, impunând părții obligația de a se interesa de rezultatul deliberărilor.
Prin urmare, inculpatul trebuia să se intereseze de hotărârea pronunțată (pe orice cale, prin consultarea condicii de ședință la sediul instanței, prin intermediul unei convorbiri telefonice, dacă nu dorea să se deplaseze sau pe internet), neexistând niciun text legal care să impună judecătoriei să comunice dispozitivul hotărârii în cazul oricărui inculpat aflat în situația recurentului (parte prezentă la dezbateri și care nu era arestată preventiv). Dacă inculpatul recurent nu era mulțumit de soluția dată în cauză, trebuia să declare apel până la data de 12 iunie 2009 inclusiv (termenul de 10 zile fiind socotit pe zile libere, potrivit art. 186 alin. 2 Cod procedură penală), orice apel formulat după această dată fiind tardiv.
Analizând cererea de apel a inculpatului, curtea de apel constată că aceasta a fost scrisă personal de inculpat la data de 24 iunie 2009, iar plicul poartă ștampila oficiului poștal cu data de 25 iunie 2009, cererea fiind înregistrată la judecătorie la data de 29 iunie 2009.
Se constată, astfel, că inculpatul a declarat apelul peste termenul de 10 zile prevăzut de lege în care își putea exercita dreptul. Potrivit art. 185 alin. 1 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Prin urmare, Tribunalul Brașova procedat în mod corect constatând că apelul declarat de inculpatul este tardiv.
Inculpatul a solicitat și repunerea sa în termenul de apel și judecarea pe fond a apelului invocând faptul că judecătoria nu i-a comunicat sentința și nu a avut cunoștință de soluția pronunțată în cauză până în momentul în care a fost arestat preventiv în urma punerii în executare a mandatului de executare. De asemenea, pe parcursul judecării apelului, a mai invocat faptul că nu a putut să se deplaseze la pentru a afla soluția deoarece nu avea voie să părăsească localitatea unde locuia întrucât avea restrânsă libertatea de mișcare, printr-o decizie a tribunalului fiind înlocuită măsura arestării preventive (luată față de el la începutul procesului) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, jud.
Apărările inculpatului recurent au fost înlăturate în mod corect de Tribunalul Brașov deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 364 Cod procedură penală care reglementează instituția repunerii în termen.
Potrivit acestui text de lege, pelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Inculpatul nu a făcut nicio dovadă în sensul că întârzierea în declararea apelului în termenul legal a fost determinată de o cauză temeinică, dimpotrivă actele aflate la dosarul cauzei dovedesc că inculpatul nu și-a exercitat drepturile procesuale din propria sa culpă (fără ca organelor judiciare să le poată fi imputată vreo încălcare a dispozițiilor legale), culpă ce nu poate fi invocată de recurent în favoarea sa.
Astfel, din actele dosarului rezultă că, în cursul procesului la prima instanță, inculpatul a fost pus în libertate prin dec. pen. nr. 201/R/2009 a Tribunalului Brașov, prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea,cu excepția datelor când se prezintă în instanță pentru soluționarea prezentului dosar. Cu aceeași ocazie, instanța de judecată stabilit Poliția com. ca organ desemnat cu supravegherea inculpatului, fiind impuse prin aceeași hotărâre mai multe obligații în sarcina inculpatului: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție, desemnat cu supravegherea, conform programului care va fi întocmit de către acesta sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme, să nu ia legătura cu părțile vătămate și martorii din dosar.
Prin urmare, inculpatul avea posibilitatea legală și mai mult, avea obligația (impusă de tribunal, potrivit legii), să se deplaseze la sediul judecătoriei pentru soluționarea dosarului în care figura ca inculpat. Aceasta însemna prezența inculpatului recurent la toate termenele de judecată care s-ar fi acordat în cauză (fie că avea termen în cunoștință, fie că era citat), la pronunțarea hotărârii în ședință publică sau la verificarea sentinței pronunțate în condica de ședință (dacă nu a dorit să se prezinte la pronunțare).
De altfel, inculpatul s-a prezentat la sediul Judecătoriei Zărnești după punerea sa în libertate (ce a avut loc la data de 1 mai 2009) la termenul din data de 25 mai 2009 fără a fi citat de către instanța de judecată (aceasta îl citase doar la penitenciar deoarece la termen inculpatul era arestat, punerea în libertate de către instanța superioară intervenind între termene). Prin urmare, susținerea inculpatului în sensul că organele de poliție nu îi permiteau să părăsească localitatea dacă nu avea o citație nu este reală, nefiind susținută de actele dosarului, inculpatul prezentându-se la termenul din 25 mai 2009 fără a fi citat la adresa unde locuia - filele 142 - 170 dosar Judecătoria Zărnești - (acesta cunoștea termenul pentru care se amânase cauza în 27 aprilie 2009, fiind prezent deoarece era arestat).
Mai mult decât atât, martorii și, desemnați cu supravegherea inculpatului în perioada de libertate, fiind audiați atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, au arătat că inculpatul trebuia să se prezinte la poliție și să anunțe orice călătorie care depășea limitele comunei, inclusiv când mergea în Z la sediul instanței, însă nu avea nevoie de încuviințarea lor pentru părăsirea localității. Martorii au arătat totodată că inculpatul nu s-a prezentat pentru a anunța că dorește să meargă la sediul instanței pentru a vedea soluția dată în cauză.
Mai mult, din referatul oficial întocmit la data de 16 iunie 2009 de aceiași martori și adresat Tribunalului Brașov, rezultă că inculpatul nu a respectat obligațiile impuse de Tribunalul Brașov cu ocazia punerii sale în libertate, luând legătura cu doi dintre martorii din dosar și părăsind localitatea în mai multe rânduri, deplasându-se în orașul, precum și în mun. Referatul este însoțit de declarațiile martorilor ce confirmă deplasările inculpatului în afara comunei (și nu pentru motive legate de soluționarea dosarului penal în care este inculpat, așa cum îi permite hotărârea tribunalului) și de planșe fotografice cu aspecte privind depistarea inculpatului recurent în orașul, pe terasa unui bar.
Se constată, astfel, că susținerile inculpatului recurent sunt nesincere, fiind făcute cu rea-credință, inculpatul având toate posibilitățile de a afla soluția pronunțată de judecătorie, dacă dorea (așa cum s-a arătat mai sus, aflarea rezultatului deliberărilor se putea face pe mai multe căi - putea fi prezent la pronunțarea hotărârii în ședință publică, putea consulta condica de ședință la sediul instanței sau putea folosi calea convorbirii telefonice sau a internetului, modalități permise de lege și folosite de părți în dosare).
Reaua-credință a inculpatului rezultă cu claritate și din faptul că, după data de 16 iunie 2009 (fila 174 dosar tribunal), inculpatul a părăsit localitatea și s-a deplasat în orașul I, unde a și fost depistat la data de 24 iunie 2009 de organele de poliție cu ocazia punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Zărnești în urma rămânerii definitive a hotărârii, prin neapelare (fila 221 dosar judecătorie). Aceasta întrucât inculpatul susține că nu a putut părăsi localitatea pentru a afla soluția dată în cauză (afirmație, potrivit conținutului deciziei de punere în libertate), însă a părăsit localitatea fără un motiv anume, deși nu a solicitat vreo încuviințare instanței de judecată, pentru a se deplasa în mun. I, încălcând cu bună-știință obligațiile impuse.
Prin urmare, instanța de recurs constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 364 Cod procedură penală privind repunerea în termen deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege. Întârzierea în declararea apelului nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare și nu se datorează exclusiv unui fapt exterior, independent de voința inculpatului, acesta neputând invoca propria culpă în favoarea sa. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a respins cererea de repunere în termen.
Trebuie precizat și faptul că, chiar dacă inculpatul recurent pretinde că ar fi trebuit să i se comunice hotărârea judecătoriei, din același referat menționat anterior rezultă că adresa comunicată de inculpat judecătoriei (str. - nr. 4, comuna, jud. B) nu există ca număr de imobil, astfel că orice comunicare la o adresă inexistentă nu ar fi putut fi realizată și nu avea nici o valoare. Dimpotrivă, potrivit art. 177 alin. 3 Cod procedură penală, inculpatul este obligat să anunțe instanței orice schimbare a adresei, în caz contrar, această împrejurare nu poate fi imputată organului judiciar.
Faptul că inculpatul nu a fost mulțumit de prestația apărătorului său nu se încadrează în cerințele art. 364 Cod procedură penală. Acesta poate acționa pentru apărarea drepturilor sale procesuale considerate ca încălcate prin prestația necorespunzătoare a apărătorului în alte moduri (plângere la barou sau la procuror). De asemenea, susținerea că unul dintre judecătorii care a pronunțat hotărârea în apel este în dușmănie cu el nu este dovedită de actele din dosar. Faptul că inculpatul recurent formulează plângeri penale împotriva judecătorilor nu atrage presupunerea că între acesta și magistratul respectiv există o stare de dușmănie, în sensul cerut de art. 48 alin. 1 lit. g Cod procedură penală, iar din dosar nu rezultă niciun fel de indicii în acest sens. De altfel, inculpatul nu a invocat această împrejurare în fața instanței de apel, unde a fost prezent, deși avea posibilitatea legală de a formula cerere de recuzare a completului (astfel cum a și procedat în mai multe rânduri pentru recuzarea procurorilor și a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Zărnești ).
Raportat la aspectele învederate anterior, Curtea de Apel va respinge - în baza art. 38515pct.1 lit. a Cod procedură penală - recursul ca tardiv declarat.
Văzând și dispozițiile art. 189 Cod procedură penală, art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 344/A/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /08.03.2010
Dact./10.03.2010/ 3ex.
Jud. fond
Jud. apel /
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Alexandru Șerban, Laura Popa
