Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.15/MP
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 3: Viorica Costea scu
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.571 din data de 17 decembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.672 din data de 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- intimatul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.782/2009, emisă de Baroul Constanța;
- intimatul reprezentant legal - personal;
- intimatele părți civile și - personal.
Se constată lipsa intimatei reprezentant legal.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Curtea, procedează la audierea intimatului inculpat, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că în mod greșit instanța de fond și apoi cea de apel au dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit."c" Cod procedură penală - fapta nu a fost săvârșită de inculpat, respectiv cea din 27 ianuarie 2006, când împreună cu alți doi participanți neindentificați au acostat-o pe partea vătămată care se plimba însoțit de doi martori și Pîrju în C și i-au sustras telefonul mobil. Din probele administrate la dosarul cauzei: declarația părții vătămate și plângerea formulată imediat după săvârșirea faptei, declarațiile celor doi martori și Pîrju și recunoașterea din grup efectuată de partea vătămată și de martorul Pîrju precum și recunoașterea din albumul de fotografii de la poliție. Așa cum rezultă din declarația martorului Pîrju doi dintre participanții la infracțiune erau mascați, aveau fețele acoperite, unul dintre participanții la infracțiune respectiv inculpatul nu avea fața acoperită. La instanța de judecată s-au modificat în sensul că partea vătămată nu ai este sigură că agresorul este inculpatul cu toate că arată că recunoașterea din grup la care a participat la indicat fără ezitare pe inculpat ca fiind autorul agresiunii, la fel martorul declară că "nu știu dacă este inculpatul, dar la recunoașterea din grup l-am indicat fără dubiu pe inculpat". Martorul Pîrju declară la instanța de judecată următoarele "precizez că la poliție într-o primă fază, l-am recunoscut pe inculpat din poze și apoi din grupul prezentat, sunt sigur că inculpatul prezent astăzi în sală este acel agresor care nu avea fața acoperită". Martorul mai arată că altercația a durat de la 3 până la 5 min. Consideră că probele de la dosarul cauzei erau suficiente pentru a se stabili vinovăția inculpatului, în aceste condiții solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și rejudecând cauza condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat, solicită respingerea recursului declarat de parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale. Consideră că deși inițial partea vătămată l-a recunoscut din grup pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii de tâlhărie, ulterior aceasta a avut anumite rezerve cu privire la faptul dacă aceasta este una și aceeași persoană cu autorul. Coroborate declarațiile inculpatului cu cele ale martorilor și Pîrju, consideră că rezultă un dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpatului. Apreciază că instanța de fond și apoi cea de apel în mod corect au dat eficiență principiului indubio pro reo, prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată, iar pe baza probelor administrate în cauză, de asemenea, s-a dat eficiență și dispozițiilor art.6 alin.2 din CEDO.
Solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale.
Având cuvântul, intimatul parte civilă precizează că nu știe cine i-a luat telefonul.
Având cuvântul, intimatul reprezentant legal, arată că nu are nimic de spus.
Având cuvântul, intimatul parte civilă precizează că a cumpărat telefonul de la o altă persoană, nu are nicio legătură cu inculpatul.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA nr.1489/P/2007 din 07.03.08, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.(1),(2) lit.c), alin.(21) lit.a) Cod penal prin aceea că în ziua de 27.01.06, împreună cu alte două persoane (rămase neidentificate) și care au agresat-o pe partea vătămată, i-a sustras un telefon mobil marca "Nokia ", cauzându-i un prejudiciu în sumă de 2000 lei.
Prin sentința penală nr.672 pronunțată la data de 13.06.08, în dosarul cu nr. unic -, Judecătoria Constanțal -a achitat, în temeiul art.11 pct.2 lit.a)-art.10 alin.(1) lit.c) Cod procedură penală pe inculpatul
- fiul lui și, născut la data de 14.11.1986, în, județul T, -, cu domiciliul în, str. A - 3 nr. 32, județul T, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.211 alin.(1),(2) lit.c), alin.(21) lit.a) Cod penal.
Procedând la evaluarea probelor -declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate și declarațiile martorilor, Pîrju, al participației și vinovăției inculpatului, instanța a apreciat că nu există motive pertinente pentru a înlătura din probațiune apărările inculpatului, ca fiind nesincere, cu atât mai mult cu cât restul probelor nu sunt de natură a fundamenta o eventuală soluție de condamnare a acestuia. Din contră, din perspectiva depozițiilor luate de către instanță, acestea par a verifica nevinovăția inculpatului.
La data de 27.01.2006, partea vătămată minoră a sesizat lucrătorii Secției nr. 1 Poliției municipiului C că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, constând în faptul că, la data respectivă, împreună cu martorii și Pîrju, în timp ce se deplasa pe digul din zona, au fost abordați de 3 persoane necunoscute, care le-au cerut să le dea banii sau alte bunuri de valoare pe care le aveau asupra lor (dintre aceste 3 persoane, 2 aveau fața acoperită cu fulare, respectiv bandane, numai una dintre ele având fizionomia vizibilă); deoarece nu se conformau solicitării formulate de către făptuitori, partea vătămată a fost agresată de 2 dintre aceștia, în timp ce, cel de al treilea făptuitor i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, în urma căreia minorul a fost proiectat la sol, sustrăgându-i-se de către acest agresor, în continuare, telefonul mobil Nokia N 72. În același context a fost bruscat și martorul.
Cu bunul sustras asupra lor, făptuitorii au părăsit locul faptei.
Pe parcursul cercetărilor, a fost identificat cumpărătorul de bună-credință ( 40 dosar urmărire penală; 35), care achiziționase telefonul în cauză de la o persoană necunoscută, alta decât inculpatul, prin intermediul internetului, contra sumei de 1.300 lei.
De menționat că declarațiile cumpărătorului de bună credință s-au coroborat cu cele ale martorei audiate în cauză, () (39 dosar urmărire penală; 36).
Totodată, s- precizat că telefonul mobil a fost restituit părții vătămate pe bază de dovadă ( 16 dosar urmărire penală).
Cu privire la săvârșirea faptei penale, martorii oculari și Pîrju au confirmat aspectele declarate de partea vătămată, cu privire la numărul agresorilor, la faptul că 2 dintre aceștia aveau fața acoperită, la exercitarea violențelor, precum și la însușirea, în această modalitate, a telefonului mobil Nokia N 72 ( 18 - 19 dosar urmărire penală, 23 - 24 dosar urmărire penală; 37 - 38).
Relativ la recunoașterile din grup efectuate în faza de urmărire penală, atât partea vătămată, cât și martorul Pîrju, au recunoscut în persoana inculpatului pe autorul nemascat, exclusiv pe baza unor semnalmente generice, mai mult sau mai puțin edificatoare sau cu caracter de permanență: forma și culoarea ochilor, forma și culoarea feței, culoarea părului și a sprâncenelor. Pe de altă parte, martorul nu a fost în măsură să identifice agresorul, întrucât incidentul s-a succedat extrem de rapid ( 17 p, 20 - 22 dosar urmărire penală, 25 - 27 dosar urmărire penală).
Cu ocazia audierii de către instanță, martorul ( 37 dosar fond ) și-a menținut poziția exprimată anterior, la care, însă, a achiesat însăși partea vătămată, în sensul exprimării dubiilor pe care le avea, atât la momentul recunoașterii, cât și la momentul audierii, cu privire la identitatea autorului faptei penale, dacă acesta a fost sau nu inculpatul.
În mod singular, martorul Pîrju ( 38 dosar fond) a menținut recunoașterea făcută în privința inculpatului, ca și autor al faptei din 27.01.2006.
Fără a pune în discuție credibilitatea ca atare a martorului Pîrju, este puțin probabil ca martorul, într-un interval de 3 - 5 minute, cât a durat incidentul, să vizualizeze atât de bine fizionomia agresorului, așa încât să poată să îl identifice fără urmă de dubiu în persoana inculpatului, iar apoi, la mai bine de 2 ani de la data faptei, să îl recunoască cu maximă precizie în instanță.
Este cert că ceilalți 2 tineri, partea vătămată și martorul, în aceleași condiții de timp și spațiu (iarna, pe timp de înserare, în mod intempestiv) nu au fost în măsură să îl recunoască pe inculpat, deși au fost implicați în mod direct și activ în incident, violențele fiind exercitate asupra lor.
Pentru aceste considerente, precum și pentru faptul că declarația martorului Pîrju nu s- coroborat cu alte mijloace de probă administrate în cauză, sunt rezerve cu privire la puterea probantă a acesteia. Practic, este unicul mijloc de probă pe care s-a întemeiat acuzația și în baza căruia a fost solicitată condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.
De altfel, nu trebuie pierdută din vedere poziția inculpatului ( 45 - 46 dosar urmărire penală, 55 - 56 dosar urmărire penală; 22), care a negat constant orice implicare în săvârșirea acestei fapte penale, alături de alți 2 făptuitori.
În consecință, dubiile determinate de probele administrate în cauză au profitat inculpatului, din punctul de vedere al antrenării răspunderii penale a acestuia.
În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe terenul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Convenția are a fi interpretată în așa fel încât să garanteze drepturi concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, principiu ce se aplică și în privința dreptului la prezumția de nevinovăție, constând în aceea că, în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii unui tribunal, să nu pornească de la ideea preconcepută că persoana trimisă în judecată a comis actul incriminat, respectiv în împrejurarea că sarcina probei revine acuzării, de situația îndoielnică beneficiind cel acuzat (in dubio pro reo). În plus, acuzarea trebuie să ofere suficiente probe care să fundamenteze o eventuală declarație de culpabilitate, prezumția de nevinovăție tinzând, practic, a proteja o persoană învinuită de săvârșirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal (cauza Nolkenbockhoff / Germaniei și Bernard / Franței).
Dreptul intern, reprezentat de art. 5 si art. 66 alin. 1.proc.pen. garantează inculpatului beneficiul prezumției de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Apreciind probele administrate în cauza dedusă judecății, relative la fapta din data de 27.01.2006, acestea nu sunt de natură să fundamenteze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea faptei de către inculpatul, iar antrenarea răspunderii penale a acestuia, în atare condiții, ar fi de natură să înfrângă grav drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
În exercitarea rolului său activ, prevăzut de art. 287 Cod procedură penală, instanța este ținută să își îndeplinească atribuțiile cu imparțialitate, dând dovadă de independență și echidistanță față de părți, în aprecierea probelor produse în cadrul cercetării judecătorești.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea principiului in dubio pro reo, prezumția de nevinovăție, operantă în favoarea inculpatului, nu a fost răsturnată.
Reținând aceeași motivare, în fapt și în drept, prin decizia penală nr.571 din 17.12.08, TRIBUNALUL CONSTANȚAa respins, în baza art. 379 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Împotriva hotărârilor, în termenul legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa declarat recurs, motivând că, probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarațiile martorului Pîrju, date instanței dovedesc vinovăția inculpatului care trebuie condamnat.
Criticile sunt neîntemeiate.
Conform art.345 Cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat; dar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăția incupatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În cauză, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor;astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanță, în fond, atât probele acuzării-ascultarea părții vătămate, a martorilor propuși de aceasta Pîrju, () și, recunoașterea inculpatului, cât și probele apărării-audierea inculpatului.
Prin urmare, neîncălcându-se vreo regulă de procedură, se pune problema examinării cauzei pe fond și anume interpretarea și aprecierea probelor anterior precizate.
Astfel, așa cum au reținut și cele două instanțe, fond și apel, la data de 27 ianuarie 2006, partea vătămată a fost deposedată, prin violență de un telefon mobil de către trei persoane.
În baza art.6 paragraful 1 din Convenție și a dispozițiile naționale invocate mai sus (art.52, art.66 Cod procedură penală), inculpatul se bucură de "prezumția de nevinovăție" care, după efectuarea cercetării judecătorești de către instanța de fond, nu a fost răsturnată.
În concluzie, dacă probele administrate în cursul urmăririi penale au justificat trimiterea în judecată, ansamblul probator existent în acest moment, nu poate conduce la o soluție de condamnare, dubiul profitând recurentului inculpat; atât partea vătămată cât și martorul au revenit în mod justificat asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale arătând că, nu sunt siguri că inculpatul este unul dintre agresori și cel care ar fi luat telefonul mobil, declarațiile acestora fiind credibile în condițiile în care s-a reclamat comiterea faptei - condiții meteo nefavorabile unei observări atente, mascarea de fulare, bandene a făptutorilor, timpul foarte scurt de săvârșire a acțiunilor.
Totodată, neoferind unele amănunte care să poată să particularizeze pe inculpat, nici declarațiile martorului Pîrju nu pot susține acuzarea.
În consecință, nu există vreunul dintre cazurile de casare motiv pentru care recursul formulat de către procuror este nefondat și, în baza art. 38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va fi respins.
În baza art.189 Cod procedură penală și a "Protocolului ", onorariul în sumă de 200 lei pentru avocat care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, împotriva deciziei penale nr.571 din data de 17 decembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.672 din data de 13 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei pentru avocat, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - scu
Grefier,
Jud. fond.: E
Jud. apel:
Red.dec.jud.:-
Tehnored.gref.
2 ex./27.02.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Viorica Costea
