Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 612/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 612
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina
*
GREFIER - -A
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.117/AP din 10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat, asistat de avocat ales, lipsă fiind intimatul-parte civilă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care a învederat faptul că recurentul a depus motivele de recurs, după care:
Întrebat fiind de instanță, recurentul-inculpat a arătat că nu înțelege să dea declarație.
Nefiind cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul părților.
Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a criticat decizia recurată și a solicitat casarea acesteia, cu menținerea sentinței penale nr.84 din 26.04.2007 a Judecătoriei Bicaz, pe care a apreciat-o ca fiind legală și temeinică. A susținut că Tribunalul Neamț în mod greșit a condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie, reținând în mod trunchiat probele, interpretând în mod incorect probatoriul administrat și înlăturând declarațiile aflate la filele 41-44 dosar; a apreciat că la dosarul cauzei nu există probe de vinovăție care să-l încrimineze pe inculpat. A solicitat a se reanaliza actele și lucrările dosarului, respectiv declarațiile martorilor; a se avea în vedere faptul că partea vătămată, dacă ar fi fost lipsită de libertate, ar fi avut posibilitatea să fugă pe fereastră și să ajungă pe terasă sau, dimineață, ar fi avut posibilitatea să se plângă proprietarilor pensiunii care, de altfel, au declarat că nu au auzit zgomote de violență în timpul nopții. Apărătorul a mai susținut că partea vătămată a fost condusă de inculpat cu mașina și că aceasta și-a uitat bunurile în mașina inculpatului, ulterior sunând la 112 - cu motivarea că a fost deposedat de bunuri - pentru că nu cunoștea datele inculpatului. Apărătorul a susținut că inculpatul a fost de bună-credință și că s-a întors pentru a restitui bunurile, în momentul în care a realizat că acestea au fost uitate. În final, apărătorul a concluzionat susținând să dubiul profită inculpatului, astfel încât se impune menținerea soluției de achitare.
Procurorul, având cuvântul, a susținut că hotărârea atacată este legală și temeinică; vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită cu probele de la dosar; bunurile părții vătămate au fost găsite la inculpat, iar aceasta prezenta leziuni. Reprezentantul parchetului a susținut că între părți nu existau relații de asemenea natură încât să-l determine pe inculpat să conducă partea vătămată cu mașina. Totodată, a susținut că partea vătămată nu a reacționat întrucât era sub imperiul unei stări de teamă. Apreciind că declarațiile date la urmărirea penală oglindesc realitatea, reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a susținut că este nevinovat și a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84 din 26.04.2007 a Judecătoriei Bicaza fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, prev. de art. 189 al. 1. penal, și de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b și c penal, în. dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. a pr. penală.
Pentru pronunțarea sentinței, analizând probele administrate în cauză, prima instanță de fond a reținut următoarele considerente:
Potrivit actului de sesizare, inculpatul a cerut explicații părții vătămate pentru sustragerea unui telefon mobil și ochelari de și pentru această bănuială l-a încuiat în camera pensiunii "" din stațiunea și, ulterior, l-a lovit și i-a luat o giacă, obiecte de aur și bani.
Din declarațiile martorului, patronul pensiunii, rezultă că nici acesta, nici familia sa nu au sesizat zgomote care să indice un conflict între inculpat și partea vătămată în localul pensiunii( 31, ds.).
În apărarea sa, inculpatul a prezentat imagini cu clădirea pensiunii din care se deduce că partea vătămată, care a fost închisă în camera închiriată la pensiunea "", ar fi avut posibilitatea să escaladeze fereastra și să iasă pe terasa pensiunii, de unde avea acces să coboare pe scări.
De asemenea, în favoarea inculpatului s-a reținut că atunci când a aflat că este căutat de poliție la pensiunea unde fusese cazat, s-a întors de îndată din P N cu autoturismul propriu în care se aflau geaca părții vătămate și în buzunarul acesteia mai multe obiecte. Dacă ar fi avut intenția să însușească aceste bunuri, inculpatul avea posibilitatea să le ascundă sau să le arunce ca fiind inutile, însă el s-a întors la pensiune și a predat bunurile de bună voie polițiștilor.
Față de starea materială bună a inculpatului nu este logic ca acesta să intenționeze sustragerea unei haine lipsită de valoare a părții vătămate iar cu privire la obiectele aflate în buzunarul acestei haine nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar fi cunoscut despre existența lor.
Prima instanță a reținut și faptul că partea vătămată este cel care prin comportamentul său a declanșat conflictul dintre el și inculpat, declarația acestuia dată la urmărirea penală nu poate fi credibilă fiind evident că a fost scrisă la dictare, prin folosirea artificioasă a unor termeni juridici, iar audierea nemijlocită a părții vătămate în cercetarea judecătorească nu a fost posibilă tocmai datorită atitudinii procesuale a acestuia, care a refuzat să se prezinte pentru audiere.
Făcând sinteza acestor elemente de fapt, prima instanță a constatat că acuzațiile de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal aduse inculpatului nu sunt dovedite prin probele care s-au administrat în cauză, și în. art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 al. 1 lit. a pr. penală a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 189. penal și art. 211 al. 2 lit. b și c penal.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz invocând următoarele motive:
Fără temei, instanța a considerat că nu există probe care fac dovada săvârșirii faptelor de tâlhărie și lipsire de libertate în mod ilegal comise de inculpat, fără a reține declarațiile părți vătămate și declarațiile martorilor, C-tin, certificat medico-legal eliberat de SML N, proces verbal de ridicare a bunurilor mobile luate de inculpatul D-tru din posesia părții vătămate din autoturismul inculpatului, procesul verbal de cercetare la fața locului.
În primă instanță, au fost administrate probe nelegale, cum ar fi prezentarea unui "portofel" bărbătesc pentru a se demonstra că inculpatul nu a sustras portofelul părții vătămate sau a unui film cu imagini asupra pensiunii, pentru a se demonstra că partea vătămată avea posibilitatea să se elibereze singur prin escaladarea ferestrei camerei unde a fost închis.
În motivele de apel a fost invocată șiexcepția de incompatibilitatea judecătorului investit cu soluționarea cauzei, același judecător soluționând propunerea de arestare preventivă a inculpatului, formulată de parchet reținând în motivarea încheierii din 26.10.2006 că nu există probe care să dovedească vinovăția inculpatului în această cauză, aceiași motivare fiind preluată și în considerentele sentinței atacată în apel.
S-a invocat ca motiv de nelegalitate a sentinței și faptul că prin dispozitiv s-a pronunțat achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 1. penal, deci într-o altă încadrare juridică decât cea privind infracțiunea dedusă judecății prin actul de sesizare, fără a se aplica în prealabil procedura prev. de art. 334. pr. penală.
Analizând motivele de apel invocate și examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 371 al. 2. pr. penală care instituie efectul devolutiv al apelului, tribunalul a constatat întemeiat apelul declarat în cauză dar pentru motivele ce analizate în continuare:
În primul rând, s-a constatat ca fiind neîntemeiată excepția de incompatibilitate invocată în motivele Parchetului. Judecătorul cauzei în fond a soluționat o cerere de liberare provizorie prin încheierea din 26.10.2006, dosar nr. 1991/2006 și nu o propunere de luare a măsurii arestării preventive, încheierea fiind menținută prin încheierea nr. 36//2.11.2006 a Tribunalului Neamț, care a respins recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.
În considerentele încheierii din 26.10.2006, a fost făcută o analiză a probelor astfel cum erau administrate în stadiul procesual al cauzei la data respectivă și numai în vederea verificării cerințelor de admisibilitate a cererii de liberare provizorie, astfel că nu se poate susține cu temei că judecătorul și-a exprima astfel părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată asupra fondului cauzei. În această concepție de interpretare ar însemna că ori de câte ori un judecător se pronunță asupra menținerii măsurii arestării preventive în timpul judecării cauzei, în. art. 300/2 pr. penală, făcând analiza temeiurilor care au determinat arestarea preventivă care implică și existența temeiurilor privind vinovăția penală a inculpatului, să devină incompatibil a soluționa fondul cauzei penale, ceea ce nu poate fi admis.
De asemenea, nu sunt întemeiate motivele de apel privind schimbarea neprocedurală a încadrării juridice stabilită prin rechizitoriu, deoarece în dispozitivul sentinței și în minută, este menționată în paranteză denumirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, ceea ce demonstrează că indicarea art. 180 al. 1. penal în loc de art. 189 al. 1. penal, este o simplă eroare materială înlăturată chiar prin indicarea corectă a denumirii infracțiunii.
Privind fondul cauzei, s-au reținut următoarele împrejurări de fapt:
În data de 1.10.2006, atât inculpatul D-tru cât și partea vătămată s-au cazat la pensiunea "" din stațiunea, jud. N, partea vătămată fiind invitat de către martora, care era angajata la această pensiune.
În ziua următoare, pe data de 2.10.2006, inculpatul împreună cu soția sa, s-au plâns inclusiv administratorului pensiunii, martora despre faptul că le-au dispărut o pereche de ochelari și un telefon mobil. De asemenea, inculpatul i-a spus administratorului pensiunii că îl suspectează pe că i-a sustras bunurile respective, iar în jurul orelor 20,30 inculpatul a mers în camera unde se afla cazat partea vătămată și i-a cerut acestuia să-i restituie ochelarii de și telefonul mobil.
Din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarația inculpatului și certificatul medico-legal nr. 1387 din 4.10.2006 a SML N, rezultă că inculpatul a lovit pe partea vătămată cauzându-i leziuni pentru care au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale ( 49, ds.), acuzându-l că i-a sustras ochelarii de și telefonul mobil, și l-a deposedat pe acesta de un lanț cu medalion, un inel tip ghiul, un telefon mobil marca "Samsung" și un portofel în care se afla suma de 3.500 lei, conform declarațiilor părții vătămate.
De asemenea, inculpatul a constrâns partea vătămate să se dezbrace, i-a luat hainele inclusiv o geacă de culoare închisă, pentru a-l împiedica astfel să părăsească camera, și l-a încuiat cu cheia în camera respectivă.
Martora a declarat că, deoarece s-au auzit zgomote în camera părții vătămate, a fost trimisă de, administratorul pensiunii, să vadă ce se întâmplă și atunci când a ajuns în dreptul ușii de la această cameră a auzit pe partea vătămată rugându-l insistent pe inculpat să-l lase în pentru că nu cunoaște nimic despre ochelari și telefonul mobil.
Din declarația părții vătămate, se reține că inculpatul a revenit în camera sa în jurul orelor 23,00, cerând acestuia iarăși să-i restituie telefonul mobil și ochelarii, iar în jurul orei 22,00 inculpatul a mers și în camera martorei pe care a întrebat-o, de asemenea, despre bunurile care îi lipseau.
În dimineața zilei următoare, în data de 3.10.2006, inculpatul a plătit la recepția pensiunii prețul cazării părții vătămate în sumă de 150 lei, adăugând 50 lei mai mult și folosind fără a încerca să se ascundă de cei prezenți, portofelul acestuia.
De asemenea, din declarația părții vătămate, rezultă că în aceiași dimineață, în jurul orei, 8,00, inculpatul a mers în camera acestuia i-a restituit hainele și încălțămintea și i-a cerut să se îmbrace pentru că vor merge la poliție.
Inculpatul l-a constrâns prin amenințare pe partea vătămată să meargă în mașina marca "Renault" cu nr. de înmatriculare NT.05. și împreună au plecat spre viaductul. În timpul deplasării inculpatul a oprit autoturismul într-o parcare încercând prin amenințări să-l determine pe partea vătămată să recunoască că i-a sustras telefonul mobil și, după aceea, în jurul orei 10,30 a lăsat pe partea vătămată la sensul giratoriu din acesta primind de la inculpat și suma de 40 lei, pentru a putea călători în continuare.
Cu privire la împrejurările în care au plecat de la pensiune, în dimineața zilei de 3.10.2006, inculpatul a declarat că partea vătămată a fost cel care l-a rugat să-l ia cu autoturismul său până la viaductul, ( 3, ds. 1941/2006 și 18, ds. 2158/2006), declarațiile acestora rămânând astfel contradictorii pentru că nu au fost administrate alte probe care să lămurească această împrejurare.
Partea vătămată a sesizat organele de poliție din com., jud. N, despre faptele a căror victimă a fost.
Ulterior, după ce a ajuns în P N, inculpatul a fost anunțat prin telefon de către lucrătorii de poliție că este necesar să se prezinte la fața locului la pensiunea "", acesta revenind la sediul pensiunii în aceiași zi, 3.10.2006.
Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului, declarațiilor inculpatului, părții vătămate și martorilor asistenți și ( 86 și 88, ds.) în autoturismul inculpatului au fost găsite o haină - geacă - un telefon mobil, un lanț și un inel din aur, obiecte aparținând părții vătămate.
Inculpatul s-a apărat în declarațiile sale arătând că după ce partea vătămată a coborât din mașina sa nu a observat că acesta și-a lăsat haina pe bancheta din spate și nici nu a știut că în buzunare se află telefonul mobil și obiectele din aur și susținând că și el a avut intenția de a sesiza poliția despre sustragerea telefonului său mobil.
Făcând sinteza elementelor analizate anterior, se reține în sarcina inculpatului că în noaptea de 2/3.10.2006, inculpatul l-a lipsit de libertate în mod ilegal pe partea vătămată pe care l-a încuiat în camera în care se afla cazat în pensiunea "" din stațiunea, acesta fiind împiedicat părăsească camera mai ales prin starea de temere care i-a creat-o inculpatul atunci când l-a lovit cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale, și că în ziua de 3.10.2006, în jurul orei 10,30 l-a deposedat pe partea vătămată de bunurile menționate, înainte ca acesta să coboare din autoturismul său la viaductul.
S-a reținut că în drept, faptele respective constituie infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189. pen, și de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b și al. 2 /1 lit. a pen.
Sub aspectul laturii subiective, este relevant de reținut că mobilul actelor materiale comise de inculpat a fost ca acesta "să-și facă dreptate singur" convins fiind în reprezentările sale psihice că partea vătămată i-a sustras telefonul mobil și ochelarii de și că acesta trebuie constrâns mai înainte de a pleca de la pensiune să-i restituie bunurile respective. Acest scop al acțiunilor inculpatului rezultă din toate declarațiile analizate, inculpatul "făcând cercetări proprii" și întrebând pe toți cei care se aflau în localul pensiunii în ziua de 2.10.2006, despre bunurile pe care le pierduse. Însă, aceste elemente ale laturii subiective ale infracțiunilor au relevanță la individualizarea judiciară a pedepselor care se aplică în cauză, pentru că faptele de lipsire de libertate și de tâlhărie s-au consumat, fiecare în parte, în momentul comiterii lor, chiar dacă inculpatul s-a întors din P la pensiunea "" de îndată ce a fost încunoștințat că este căutat de poliție, având în autoturism bunurile părții vătămate.
În consecință, s-a constatat că în mod nefondat, în raport cu întreg probatoriul administrat, prima instanță a pronunțat achitarea inculpatului considerând că faptele descrise anterior nu există, astfel că în. art. 379 pct. 2 lit. a pr. penală s-a admis apelul Parchetului, s-a desființat în totalitate sentința penală nr. 84 din 26.04.2007 a Judecătoriei Bicaz și judecând în fond, conform art. 345 și urm. pr. penală, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. 694/P/2006.
La individualizarea judiciară a pedepselor care s-au aplicat pentru infracțiunile aflate în concurs real, în cadrul elementelor de individualizare prev. de art. 72. penal, s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, relativ redus în raport cu toate împrejurările comiterii lor așa cum au fost analizate anterior, disponibilitatea de cooperare a inculpatului care îndată ce a cunoscut că este căutat de poliție, s-a întors la pensiunea "" fără a încerca să ascundă bunurile părții vătămate care se aflau în autoturismul său și buna credință procesuală a inculpatului care nu a negat nici un moment existența conflictului care l-a avut cu partea vătămată în toată desfășurarea care a avut loc.
De asemenea s-a apreciat că situația familială a inculpatului, căsătorit, cu un copil minor în întreținerea sa și lipsa antecedentelor penale, oferă temeiuri importante pentru a reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale în cadrul dispozițiilor art. 74, 76 al. 1. penal, astfel încât pedepsele stabilite au fost coborâte sub minimul special prevăzut în textele sancționatoare.
În aceiași măsură, înlăturarea consecințelor faptelor comise prin restituirea bunurilor către partea vătămată care, astfel, nu a mai justificat interes să se constituie parte civilă împotriva inculpatului, regretul manifestat de către inculpat pentru comiterea acestor fapte, dar și perioada de timp semnificativă care a trecut de la data faptelor și până la data soluționării acestui apel, au îndreptățit instanța să constate că scopul pedepsei se poate realiza și fără executare efectivă dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prev. de art. 8 al. 1 și 2. penal.
De asemenea, în. art. 71 al. 1. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b penal, și în. art. 71 al. 5. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 117/AP din 10.04.2008 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus:
În. art. 379 pct. 2 lit. a pr. penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz împotrivasentinței penale nr. 84 din 26.04.2007 a Judecătoriei Bicaz, s-a desființat în totalitate sentința și judecând în fond conform dispozițiilor art. 345 și urm. pr. penală:
A fost condamnatinculpatul,fiul lui și, născut la data de 9.10.1978 în municipiul P N, cu domiciliul în N,-, jud. N, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. b și penal, cu aplic. art. 33 lit. a penal, art. 74, 76 al. 1 lit. b penalla pedeapsa de 2 ( doi ) ani, închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 al. 1. penal, cu aplic. art. 33 lit. a penal, art. 74, 76 al. 1 lit. c penal,la pedeapsa de 1( un ) an, închisoare.
În. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b penal s-a aplicatinculpatului pedeapsa rezultantă de 2( doi ) ani, închisoare.
În. art. 88. penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive cuprinsă între data de 03.10.2006 și data de 26.10.2006.
În. art. 81 al. 3. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani, închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83. penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În. art. 71 al. 1. penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b penal și în. art. 71 al. 5. penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În. art. 191. pr. penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate în urmărirea penală și primă instanță de fond.
În. art. 192 al. 3 pr. penală cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul.
În motivarea recursului, inculpatul a solicitat casarea deciziei penale de condamnare și menținerea sentinței penale nr. 84/26.04.2007 pronunțată de prima instanță, susținând că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu se poate desprinde cu certitudine vinovăția sa. În acest sens, inculpatul solicită aplicarea reguleiin dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea sa de către instanța de judecată.
Analizând decizia penală recurată din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cod pr. penală ce se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Neamț în urma reanalizării ansamblului probator administrat în cauzapendinte, a reținut situație de fapt identică cu cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului. Astfel în mod just instanța de apel a reținut că inculpatul a lovit partea vătămată cauzându-i leziuni vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale după care folosind violența fizică a deposedat-o de un lanț cu medalion, un inel, un telefon mobil, un portofel în care se afla suma de 3500 lei, precum și o parte din hainele pe care le purta la acel moment. De asemenea corect Tribunalul Neamța reținut că inculpatul a lipsit de libertate pe partea vătămată încuind-o în camera de hotel după ce anterior i-a luat hainele pentru a nu putea părăsi camera.
Situația de fapt reținută este relevată în principal de elementele de fapt ce rezultă din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarația martorei care a observat personal cum inculpatul o acuza virulent că i-a sustras bunuri și a sesizat discuții contradictorii purtate între aceleași persoane în camera în care se afla partea vătămată.
Acuzațiile reținute în actul de inculpare al instanței sunt confirmate și de probele indirecte administrate în cauză - declarațiile martorilor asistenți și, care au observat cum în mașina inculpatului s-au găsit bunurile ridicate prin violență de la partea vătămată, certificatul medico-legal nr.1387 din 4.10.2006 emis de SML N care atestă existența leziunilor suferite de ca urmare a actelor de violență exercitate de inculpat, procesele verbale de constatare și de restituire a bunurilor sustrase, toate coroborate cu declarațiile inculpatului date în cursul procesului penal.
Instanța de recurs nu poate primi susținerile inculpatului potrivit cărora partea vătămată nu a fost lipsită efectiv de libertate, întrucât aceasta avea posibilitatea de a ieși din cameră pe fereastră.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal presupune o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință. În condițiile speței, se observă că libertatea de voință a părții vătămate a fost afectată de o constrângere fizică și morală folosită de inculpat, care a cauzat acesteia o puternică stare de teamă. În atare situație, chiar dacă în condiții obișnuite, partea vătămată ar fi avut posibilitatea de a părăsi pe fereastră încăperea în care a fost închis, datorită stării de teamă în care se afla, acesta nu a putut să reacționeze cu voință liberă, fiind astfel lipsită în mod evident de libertate.
Nefondate sunt și criticile inculpatului referitoare la înlăturarea nejustificată a declarației martorei dată în fața instanței.
În susținerea acestei teze, inculpatul sesizează existența unor contradicții între declarațiile date de martora sus menționată în cele două faze procesuale. În atare situație, inculpatul critică omisiunea instanței de apel dea lua în considerare elementele de fapt ce rezultă din declarației martorei dată în cursul cercetării judecătorești, care a ținut cont doar de declarația acesteia din cursul urmăririi penale.
Potrivit art.63 al.2 Cod pr.penală probele nu au valoarea dinainte stabilită, iar în conformitate cu art.62 din același cod, în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată au îndatorirea să lămurească, pe bază de probe cauza sub toate aspectele.
Prin urmare, se impune concluzia că mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând deosebire în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești.
Curtea reamintește că în lipsa unui temei legal care să reglementeze o ordine de preferință între declarațiile succesive ale părților vătămate, inculpatului sau ale martorilor, instanța poate să considere, atunci când declarațiile acestora sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului. Într-o asemenea situație, instanța va reține că sunt expresia adevărului acele declarații care se coroborează cu fapte și împrejurări rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În lumina acestor considerente, constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cod pr.penală, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.penală va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.
Va constata că recurentul inculpat a avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.117/AP din 10.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.sent. Gh.
Red.dec. apel - V-le/
Red.dec. recurs -
Tehnored. - 2 ex.
21/22.10.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina
