Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 611/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 611
Ședința publică din 16 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Valerica Niculina
*
GREFIER - -A
*
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de
PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr.175/A din 01.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurenta-inculpată - asistată de avocat ales, lipsă fiind intimata-parte vătămată " "
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Av., pentru recurentă, a depus înscrisuri (filele 17-19).
Nefiind cereri de formulat, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a dat cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-inculpată, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și, prin aplicarea art.74 lit.a, b, c și art.76 lit.d, e Cod penal, coborârea sancțiunii sub minimul special prevăzut de legea penală. A solicitat a se avea în vedere faptul că aceasta a achitat prejudiciul produs părții vătămate, că are venituri mici și că nu a manifestat rea-credință; recurenta este studentă și există deja dovezi de îndreptare. A susținut că la societatea-parte civilă "se făceau contracte fictive". "erau păcălite" și, pentru a nu ieși în pierdere, acestea au inventat un sistem de contracte fictive, practică însușită și de inculpată la angajarea sa. A solicitat a se avea în vedere actele de la dosar, depuse în circumstanțiere.
Procurorul, având cuvântul, a susținut că pedeapsa aplicată a fost bine individualizată și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-inculpată, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 175/A din 1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1962 din 25.IX.2007 pronunțată de Judecătoria Bacăus -au dispus următoarele:
În baza art. 2151al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. Cod penal, condamnarea inculpatei, fiica lui și, născută la data de 31.10.21980 în mun. B, cetățean român, studii-liceul, domiciliată în com., sat, jud. S, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, la pedeapsa de 6 luni .
În baza art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 luni .
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 ( șase ) luni .
PEDEAPSĂ DE: 6 ( șase ) luni .
S-au interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a teza a II a și b Cod penal, în condițiile și pe durate prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.
În baza art. 81 și art. 71 al 5 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și accesorii.
În temeiul art. 82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 14 și art. 356 al. 1 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligată inculpata să plătească părții civile B suma de 3.556,20 lei despăgubiri materiale.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-au desființat contractele nr. -/02.04.2005; -/07.04.2005; -/26.04.2005; -/24.05.2005; -/29.07.2005; -/02.08.2005; -/24.08.2005; -/25.08.2005; -/25.08.2005;
-/25.08.2005; -/25.08.2005; -/03.09.2005; -/05.08.2005; -/12.08.2005; -/08.11.2005; -/08.11.2005.
În baza art. 193 al. 1 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească părții civile B suma de 400 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pt. av..
In baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala a fost obligată inculpata la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Inculpata a fost angajată SC SRL B, în perioada 01.09.2004 -10.09.2005, în funcția de operator calculator. Conform fișei postului, inculpata trebuia să încheie contracte de amanet cu clienții, să gestioneze aurul și banii, să calculeze și încaseze valoarea comisionului și a întârzierilor, sa elibereze chitanțe fiscale, să înregistreze și să arhiveze contractele de amanet, să asigure protecția și securitatea documentelor, datelor și informațiilor.
Inculpata și-a însușit mai multe sume de bani din gestiune folosind următoarea metodă: în perioada aprilie-septembrie 2005 întocmit fictiv, un număr de 12 contracte, contracte prin care atesta că un număr de 12 persoane ar fi predat către SC SRL B obiecte de aur, primind în schimb de la această societate suma totală de 4.685 RON. În realitate inculpata nu a primit nici un obiect din aur și și-a însușit suma menționată în interes propriu.
Inculpata și-a mai însușit și suma de 270 lei trecând pe borderoul de plăți sume mai mari decât cele de pe 2 contracte de amanet, ( nr. - din 8.11.2005 pe numele și nr. - din 8.11.2005 pe numele ).
În acest mod, inculpata a reușit să creeze un prejudiciu în sumă de 4.955 lei.
La data de 9.11.2005 cu ocazia inventarului au fost descoperite neregulile comise și în plus o lipsa în gestiune de încă 290 lei (220 lei rezultată din 2 contracte de amanet pentru care primise obiecte din metal comun, fără valoare în loc de obiecte din aur si 70 lei plătiți în plus fata de gramajul trecut pe un alt contract de amanet), suma totală imputată fiind de 5.245 lei. Din această sumă învinuitei i s-a reținut din salariu suma de 1.688.80 lei, reprezentând drepturi salariale, bonuri de masă și garanția reținută, rămânând un rest de plată de 3.556,20 lei, sumă cu care SC SRL B s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Situația de fapt reținută de instanță s-a probat cu: adresele părții vătămate și declarațiile reprezentanților acesteia, documentația legată de activitatea învinuitei și relațiile comerciale desfășurate, inclusiv contactele întocmite fictiv ( 5, 12 - 47), declarațiile martorilor R ( fi. 51-52), ( fi. 53-54 ), (fi. 56 ), ( fi. 55 ), ( fi. 57 ) coroborate cu declarațiile învinuitei (fi. 6-8, 10-11).
În drept, fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, de fapte prevăzute de art. 2151al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Instanța va avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale și care a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei, prezentându-se în fața organelor judiciare, împrejurări ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante cf. art.74-76 Cod penal în temeiul cărora instanța a aplicat o pedeapsa sub minimul special.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege ( inculpata este la prima abatere iar pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani ) instanța în baza art. 81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile: în baza art. 14 și art. 356 al. 1 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil a obligat inculpata să plătească părții civile B suma de 3.556,20 lei despăgubiri materiale.
Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpata.
Prin decizia penală nr. 175/A din 1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de apelanta-inculpată, împotriva sentinței penale nr. 1962 din 25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 16690/2006, numai cu privire la latura civilă.
S-a dispus desființarea sentinței penale atacate numai sub acest aspect.
S-a reținut cauza spre rejudecare și, pe fond:
S-a constatat achitat prejudiciul în sumă de 3556,20 lei, prin chitanța nr. -/20.03.2008.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Instanța de fond a apreciat just probele legal administrate și a reținut corect starea de fapt și calificarea juridică a faptei. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei însă, s-a constatat că instanța de fond a dat curs tuturor exigențelor art. 72 Cod penal manifestând o atitudine moderată și echilibrată la stabilirea pedepsei.
Astfel, instanța a dat o eficiență destul de mare circumstanței judiciare atenuante prevăzută de art. 74 lit. " a și c" Cod penal, coborând pedepsele sub minimul special până la un cuantum și limită ce sunt aproape simbolice iar în privința rezultantei a mai dispus și suspendarea condiționată a executării. Condițiile specifice de comitere a faptei, natura infracțiunilor comise, existența concursului de infracțiuni în structura căruia ca pluralitate infracțională sunt cuprinse două infracțiuni, forma continuată reținută pentru fiecare dintre acestea și urmările produse conferă un grad de pericol social sporit constituind circumstanțe ce caracterizează fapta ce nu permit reducerea pedepsei și în apel întrucât aceasta nu ar mai fi eficientă și astfel s-ar încălca dispozițiile art. 52 Cod penal privind funcțiile și scopul pedepsei.
Instanța a dat o eficiență mult prea mare circumstanțelor judiciare atenuante reținute în favoarea inculpatei, aceasta contribuind la stabilirea unor pedepse nesemnificative și la aplicarea unei rezultante ineficiente. Având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, evidențiat de împrejurările comiterii și datele ce caracterizează persoana inculpatei, s- constatat că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege prea mult iar în apel nu se mai justifică nici o reducere a acesteia. În ceea ce privește împrejurarea invocată de apelantă privind achitarea despăgubirilor s-a constatat că deși prejudiciul a fost produs în anul 2005 și descoperit în luna noiembrie 2005, până la judecata în apel inculpata nu a manifestat nici un fel de stăruință pentru recuperarea acestuia. Ori intervalul prea mare de timp de 2 ani și J în care partea vătămată a fost lipsită de bunurile valorificate de inculpată în folosul propriu exclude o conduită pozitivă de genul stăruinței depuse pentru repararea unei pagube, care trebuie să se manifeste în timp util pentru a se evita prelungirea efectelor negative ale faptei.
În raport de aspectele constatate s-a apreciat că motivele de apel invocate de inculpată ce privesc reducerea pedepsei sunt nefondate. Întrucât în apel, inculpata a făcut dovada cu acte (respectiv cu înscrisul sub semnătură privată de la fila 38 și chitanța nr.- seria - emise de partea civilă) că a achitat în întregime pretențiile civile în cuantum de 3556, 20 lei RON, s-a impus desființarea sentinței apelate în ceea ce privește latura civilă a cauzei pentru a se constata recuperat prejudiciul produs părții civile.
Împotriva deciziei penale inculpata a declarat recurs în termen legal, fără a-l motiva în scris.
Cu ocazia dezbaterilor prin apărător a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 38514Cod procedură penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art. 3859al. 3 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică.
Pedeapsa aplicată a fost și așa prea mult redusă sub minimul special, cum în mod întemeiat a reținut și tribunalul, astfel încât nu se mai impune reducerea acesteia.
Achitarea prejudiciului după mai mult de 2 ani și J nu constituie un element de natură a mai reduce pedeapsa.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefundat recursul inculpatei.
Se va constata că inculpata a avut apărător ales.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 175/A din 01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Constată că inculpata a avut apărător ales.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
a
Red.
Red.. - E/
Red. - Șt.
Tehnored. - 2 ex.
27/28.10.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Valerica Niculina