Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 66/2010

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat cu delegație din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul a depus la dosar memoriu.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul a declarat că nu dorește să fie ascultat de către instanța de recurs, precizând că își menține declarațiile date.

În motivarea orală a recursului inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și rejudecând a se proceda la reducerea pedepsei aplicate și aplicarea dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei astfel cum solicitat inculpatul prin memoriul scris depus la dosar.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că pedeapsa a fost corect individualizată.

Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului și a precizat că regretă fapta comisă și nu are antecedente penale.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 138/2009, Judecătoria Brada condamnat pe inculpatul la:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1 și alin. 2 lit. a și Cod penal, cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. 1 lit. Cod penal ( comisă la data de 17.07.2009).

În baza art. 88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 17.07.2009 la 02.11.2009.

În temeiul art. 350 alin.1 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului -.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal.

A constatat că partea vătămată DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTĂ T-OFICIUL JUDEȚEAN DE POȘTĂ H, nu s- constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat de inculpat acestei părți vătămate prin sustragerea sumei de 9.749 lei (găsită asupra inculpatului la percheziția corporală efectuată de organele de poliție la data de 17.07 2009) fiind reparat prin predarea sumei menționate de către organele de poliție către reprezentantul părții vătămate.

A constatat că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cheltuieli de judecată între părți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Începând cu luna ianuarie 2009, inculpatul - a locuit în com., sat, jud. H, la locuința concubinei sale, și cunoștea faptul că agentul poștal care distribuia pensiile locuitorilor din sat este o femeie, în persoana părții vătămate.

La data de 17.07. 2009, văzând în sat mașina poștei și bănuind că aceasta a adus banii de pensii, inculpatul a luat hotărârea să sustragă banii de la agentul poștal când acesta va pleca să distribuie pensiile. În aceeași zi, inculpatul a pus în practică hotărârea de a sustrage banii, și în acest scop și-a acoperit fața cu o bucată de material textil de culoare neagră, găurită în dreptul ochilor și înnodată la ceafă, și s-a ascuns în dreptul unei casei nelocuite situată în apropierea drumului comunal DC 15 -, așteptând trecerea agentului poștal pe drum.

În jurul orei 13,40, partea vătămată s-a apropiat de locul unde aștepta inculpatul, având asupra ei o plasă de nylon cu ziare și reviste, și o poșetă în care avea suma de 9.749 lei- bani pentru achitarea pensiilor puși într-o, diverse efecte și comunicări poștale, un portmoneu, suma de 88, 70 lei, cartea sa de identitate și alte bunuri personale.

Când partea vătămată a trecut pe drum prin dreptul inculpatului, acesta s-a repezit asupra ei, i-a smuls din mână plasa de nylon și a fugit. Observând că în acea plasă se aflau doar ziare și reviste, inculpatul a aruncat-o, s-a întors și s-a repezit din nou asupra părții vătămate, încercând să-i smulgă poșeta. Întrucât partea vătămată a opus rezistență, inculpatul a zgâriat-o pe mână și pe picior cu un de salcâm, și cu toată opoziția părții vătămate a reușit să- smulgă poșeta și a fugit spre pădurea din apropiere.

După ce a parcurs aproximativ 500 metri, inculpatul a verificat conținutul poșetei, a luat din ea punga cu suma de 9.749 lei, a abandonat poșeta cu restul conținutului, apoi a ascuns în chiloți banii sustrași și și-a continuat deplasarea prin pădure.

În momentul agresiunii, partea vătămată a țipat și a strigat după ajutor, astfel că la fața locului au venit imediat mai multe persoane, dintre care unele au pornit în urmărirea agresorului, iar martorul a sesizat cele întâmplate la serviciul unic al apelurilor de urgență 112.

Organele de poliție astfel sesizate au reușit în scurt timp depistarea și prinderea inculpatului în locul numit Balului din com., iar cu ocazia efectuării percheziției corporale s-a găsit asupra acestuia întreaga suma de bani sustrasă, de 9.749 lei, care ulterior a fost predată reprezentantului Oficiului Județean de Poștă H( 35 p).

La cercetarea la fața locului, organele de poliție au recuperat și celelalte bunuri ce se aflaseră în plasa de nylon și în poșetă, toate bunurile recuperate fiind predate părții vătămate ( 26-27 ).

Prin agresiunea comisă asupra părții vătămate, inculpatul a cauzat acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor certificatului medico-legal nr. 405.362/B/21.07.2009 emis de Serviciul Județean de medicină Legală H.

Inculpatul, fiind audiat, a recunoscut atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății comiterea faptei.

Fapta comisă de inculpat în împrejurările descrise mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1 și alin. 2 lit. a și Cod penal, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, au fost avute în vedere, în condițiile art.72 pen, următoarele: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, care este ridicat, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, urmând a fi avute în vedere, cu privire la persoana sa, toate aspectele relevate prin referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Totodată, având în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, încă de la prinderea sa de către organele de poliție acesta recunoscând comiterea faptei și descriind modul în care a acționat, ținând seama de faptul că înainte de comiterea faptei a avut o bună conduită, de la vârsta de 14-15 ani asigurându-și prin muncă veniturile necesare traiului, cum se arată prin referatul de evaluare, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 Cod penal, cu efectele prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. Cod penal.

p.

Împotriva acestei sentințe a înaintat apel, în termen, inculpatul.

Apelul înaintat nu a fost motivat în scris.

În susținerea orală, prin apărător și personal, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului, învederând instanței că acesta a recunoscut comiterea faptei, este tânăr și nu posedă antecedente penale; de asemenea, a arătat că inculpatul a plecat de acasă de la vârsta de 14 ani și s-a întreținut singur, iar în prezent are o concubină cu care conviețuiește.

Prin decizia penală nr. 335/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 138/2009 a Judecătoriei Brad, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, s-a computat perioada reținerii și arestării preventive de la 17.07.2009 la 10.12.2009, iar în temeiul art. 192 alin.2 pr.penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt comisă de inculpat, raportat la probațiunea administrată și a realizat o justă încadrare juridică a faptelor.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, s-a constatat că s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, precum și aspectele arătate în susținerea apelului, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul s-a întreținut singur de la vârsta de 14 ani, iar aceste criterii nu pot conduce la amplificarea efectelor circumstanțelor atenuante.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, privind individualizarea judiciară a pedepsei, susținând că pedeapsa aplicată este prea mare și solicită reducerea pedepsei aplicate și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Criticile formulate de inculpat se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct. 14.pr.penală.

Din perspectiva cazului de casare reținut mai sus, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că recursul inculpatului este nefondat din următoarele considerente.

Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt din care reiese că în data de 17 iulie 2009, pe o stradă din loc., sat, jud. H, inculpatul având fața acoperită cu o bucată de material textil i-a smuls victimei poșeta în care erau banii pe care agentul poștal trebuia să-i distribuie pensionarilor.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

Raportat la starea de fapt, instanțele au făcut o justă încadrare juridică a faptei și o judicioasă individualizare a răspunderii penale.

Motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat deoarece prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, aplicându-i acestuia o pedeapsă de 4 ani închisoare, în condițiile în care minimul special prevăzut de lege este de 5 ani închisoare.

Raportat la comportamentul violent al inculpatului, la premeditarea faptei, și la insistența în sustragerea banilor, instanța de recurs apreciază că nu se impune o reindividualizare judiciară a pedepsei.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 1 lit.b pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 335/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

În temeiul art. 88 din codul penal compută din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 7.07.2009 la zi.

Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 21.01.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. -

Tehnored. VV 2 ex/27.01.2010

-, CM

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Alba Iulia