Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 70/A/2008

Ședința publică din 27 mai 2008

lnstanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Boer Judecător

JUDECĂTOR 2: Delia Purice Președinte Secția Penală

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat prin PROCUROR -.

S-a luat în examinare apelul declarat de către condamnatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 175/D din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Condamnatul arată că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu și că își menține apelul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în fața primei instanțe, cu consecința desființării sentinței penale prin care s-a dispus respingerea cererii de revizuire și judecând în fond să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire. Motivele de revizuire au fost cele referitoare la pedeapsa rezultantă aplicată, susținând că în mod injust a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Învederează că martorul, care nu s-a constituit parte vătămată în cauză a declarat fals. Susține că acest martor a fost una dintre părțile vătămate în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat și a declarat doar din răzbunare. Instanța de fond a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în motivele prev. de art. 394.pr.pen. Apreciază că în cauză este incident motivul de revizuire prev. de art. 394 lit. b pr.pen. respectiv un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Solicită să se aibă în vedere acest text de lege și să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire. Cu onorar.

Reprezentanta Ministerului Public arată s-au formulat mai multe cereri de revizuire de către condamnat, invocând aceleași motive de revizuire. Învederează că aceste aspecte au fost verificate cu ocazia judecării pe fond a cererii de revizuire. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că cererea de revizuire formulată de condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394.pr.pen.

În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de condamnat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Condamantul, având ultimul cuvânt, solicită să se reanalizeze dosarul. Susține că nu i se poate reține infracțiunea de tâlhărie, în condițiile în care nu există parte vătămată. Arată că are mandate de executare numai pentru comiterea infracțiunilor de furt, nu și pentru tâlhărie.

CURTEA

Asupra apelului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că prin sentința penală nr.175 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în temeiul art.403 alin.1 pr.pen. a fost respinsă, în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr.581/13 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr.5302/2005 al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr.922/13 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr.23861/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de către revizuientul, fiul lui și al, născut la data de 09 februarie 1976 în municipiul T, jud.C, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.

În temeiul art.189 p.pen. s-a stabilit onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, onorariu ce se suportă din fondurile Ministerului Justiției și care s-a avansat către C, av.N.

În temeiul art.192 alin.2 pr.pen. a fost obligat revizuientul să plătească suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrată sub nr.57/III/6790/117/27 februarie 2008, condamnatul, deținut în Penitenciarul Gherlaa solicitat instanței să dispună revizuirea sentinței penale nr.581/13 octombrie 2005 pronunțată în dosar nr.5302/2005 al Tribunalului Cluj prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă finală de 7 ani și 8 luni închisoare cu executare în regim de detenție, arătând în motivare că în opinia sa nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, deoarece partea vătămată l-a acuzat pe nedrept de comiterea acestei infracțiuni, respectiv faptul că ar fi amenințat cu un briceag, persoana rămasă neidentificată, care ar fi sărit în ajutorul părții vătămate, făcând acest lucru numai din dorința de răzbunare pentru faptul că inculpatul i-a spart autoturismul. Revizuientul a mai solicitat reaudierea părții vătămate.

Condamnatul revizuient nu a invocat dispozițiile legale pe care înțelege să-și întemeieze cererea.

Cauza a fost trimisă acestei instanțe spre competentă soluționare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu concluzii de respingere ca nefondată arătându-se că nu s-au constat existența nici unuia din cazurile prevăzute de art.394 lit"a" - "e" pr.pen.

Audiat în instanță, revizuientul a susținut cererea astfel cum a fost formulată și motivată.

Procedând la judecarea cererii pe baza motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului nr.5302/2005 al Tribunalului Cluj în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța a retinut următoarele:

Din economia dispozițiilor art.393 și art.394 pr.pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin utilizarea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute în art.393 pr.pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art.394 din același cod.

Prin sentința penală nr.581/13 octombrie 2005 pronunțată în dosarul penal nr.5302/2005 al Tribunalului Cluj definitivă prin decizia penală nr.922/13 februarie 2006 pronunțată în dosarul penal nr.23861/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin - care s-a respins ca nefondat recursul revizuientului s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, incriminată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit b,e,g,i pen. cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, incriminată de art.211 alin.2 lit.b,c, alin.2/1 lit.b pen. cu aplicarea art.41 alin.1 și art.37 lit.b pen. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, care au fost contopite cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată acestui a prin sentința penală nr.118/17.02.2005 a Judecătorie T, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea unui spor de 2 luni închisoare în final având de executat o pedeapsă de 7 ani și 8 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că în perioada 11 august 2004 - 14 august 2004, pe timp de noapte, având asupra sa 2 cuțite tip briceag, prin folosire de chei potrivite, acesta a sustras din autoturismele a două părți vătămate acte și un telefon mobil în valoare de 800.000 lei ROL. Totodată, în noaptea de 13/14 august 2004, prin folosire de chei potrivite a încercat să sustragă din autoturismul altei persoane și dintr-un alt autoturism a sustras o haină în valoare de 300.000 lei ROL, iar în momentul în care a fost surprins de victimă și un martor și urmărit de către acești a, a amenințat cu un cuțit un tânăr rămas neidentificat care a încercat să-I imobilizeze și să ofere sprijin victimei.

În cursul procesului penal, atât la instanța de fond, cât și în căile de atac, revizuientul a invocat în apărarea sa aceleași aspecte ca cele din cererea de revizuire, solicitând chiar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, cu motivarea că nu a amenințat nici o persoană cu briceagul așa cum susține partea vătămată însă aceste apărări au fost înlăturate ca fiind nefondate raportat la vastul probatoriu administrat în cauză.

Din aspectele invocate de către revizuient în cererea de revizuire dedusă judecății rezultă că acestea nu constituie fapte și împrejurări noi, necunoscute de către instanța de judecată, ci se solicită o reinterpretare a întregului probatoriu ce a fost administrat și reaudierea părții vătămate pentru a se constata că acesta nu a comis infracțiunea de tâlhărie.

Ca urmare solicitarea revizuientului condamnat de a se proceda la reaudierea părții vătămate, tribunalul, a reținut că acest aspect - procedural invocat nu este posibil în procedura revizuirii, legiuitorul prevăzând în mod expres și limitativ cazurile în care se poate solicita revizuirea. Așadar, pe cale a revizuirii nu se poate efectua o prelungire sau readministrare a probatoriului.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire, prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art.394 lit"a" "e" din Codul d e procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art.403 alin.1 și 3.pr.pen. pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, a examinat dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute în art.394 pr.pen. și există la dosar sau sunt depuse dovezile pentru cazul invocat, or, cererea de revizuire formulată de către condamnat nu îndeplinește condiția prealabilă obligatorie menționată.

În consecință, toate împrejurările la care face referire revizuientul condamnat, sunt apărări pe care aceasta le-a formulat și în cursul procesului, dar s-au dovedit a fi nereale, fiind înlăturate motivat. Mai mult, nici una din împrejurările invocate nu dovedește netemeinicia hotărârii de condamnare și nu este de natură să conducă la pronunțarea unei hotărâri de achitare a revizuientului.

Față de cele mai sus expuse în conformitate cu dispozițiile art.403 alin.1 pr.pen. tribunalul, a respins, în principiu, cererea de revizuire a sentinței penale nr.581/13 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr.5302/2005 al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr.922/13 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr.23861/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de către revizuientul, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel condamnatul solicitând admiterea acestuia, desființarea soluției tribunalului și judecând pe fond cauza revizuirea sentinței penale 581/13 octombrie 2005 a Tribunalului Cluj apreciind că nu se face vinovat de infracțiunea de tâlhărie, ci de aceea de furt calificat.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivului invocat ajunge la următoarele constatări:

Din verificarea dosarului de fond, rezultă că revizuientul este nemulțumit de modul în care au fost interpretate de către instanțe probele administrate în cauză, de încadrarea juridică dată faptelor comise de el, de cuantumul pedepsei rezultante.

Raportând motivele revizuientului la condițiile înscrise în art.394 lit. a-e pr.pen. care permit revizuirea hotărârilor judecătorești rămase definitive, curtea constată că nici unul dintre acestea nu se circumscrie celor din textul de lege învederat mai sus, nemulțumirile condamnatului reprezentând motive de apel sau de recurs care puteau fi invocate și soluționate în căile ordinare de atac, respectiv de către Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, verificând dosarele de fond apel și recurs atașate cererii de revizuire rezultă, fără echivoc, că împotriva soluției de condamnare pronunțată de Tribunalul Cluja declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 240/15.11.2005 Curtea de Apel Cluja respins apelul acestuia, soluție menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală 922 din 13.02.2006, prin care s-a respins recursul inculpatului.

Curtea învederează că în calea extraordinară de atac, a revizuirii nu este posibilă, luarea în discuție a unor solicitări care constituie, de fapt, motive de apel și recurs, care de altfel au fost formulate de către inculpat în căile ordinare de atac.

Pe calea revizuirii, așa cum se arată în practica constantă a instanței supreme nu se poate ajunge la o prelungire a probațiunii administrate în cauză și nici la reducerea pedepsei definitiv stabilite și intrată în autoritatea de lucru judecat.

De altfel, condamnatul a mai formulat și alte cereri de revizuire, respinse ca nefondate, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.

Pentru motivele ce preced se va respinge ca nefondat apelul declarat de condamnat în baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen.

Văzând disp. art.192 alin.2 pr.pen. condamnatul va plăti statului 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul, detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 175 din 25 martie 2008 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției pentru avocat.

Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red.PD/CA

06.06.2008 - 5 ex.

Jud.fond.

Președinte:Maria Boer
Judecători:Maria Boer, Delia Purice

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Cluj