Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 804/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 804
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpații recurenți, fiul lui și -, născut la data de 03 mai 1956 și, fiul lui și, născut la data de 15 noiembrie 1986, în prezent ambii deținuți în Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr.660 din 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpații recurenți, asistat de avocat ales și, asistat de avocat ( ce substituie la acest termen pe avocat -, apărător desemnat din oficiu).
părțile vătămate, ( fostă ), - și .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este primul termen de judecată, că recursul promovat de inculpați vizează sentința penală nr.660 din 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Avocat și avocat, după ce în prealabil au luat legătura cu cei doi inculpații recurenți și, învederează instanței că aceștia doresc să-și retragă recursurile formulate întrucât Tribunalul Iași prin sentința pronunțată a dispus restituirea cauzei la DIICOT - Serviciul Teritorial Iași în vederea prezentării din nou a materialului de urmărire penală fiecăruia dintre inculpați cât și pentru refacerea actului de sesizare a instanței.
în acest sens, inculpații recurenți și, având pe rând cuvântul, declară că își retrag recursul promovat.
fiind, după datele de stare civilă care corespund datelor din dosar, fiul lui și -, născut la data de 03.05.1956 și, fiul lui și, născut la data de 15.11.1986, declară că își retrag recursul promovat împotriva sentinței penale nr. nr. 660 din 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, solicitând a se lua act de declarația lor.
În acest sens, celor doi inculpați le-a fost luată și o declarație scrisă care după semnare, s-a atașat la dosarul cauzei.
Avocat, pentru inculpatul, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Avocat, pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a celor doi inculpați recurenți de retragerea recursului promovat împotriva sentinței penale nr.660 din 09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
Inculpații recurenți și, având pe rând cuvântul, arată că și-au retras recursul.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin Sentința penală nr.660 din 9 noiembrie 2009 Tribunalului Iași, în baza art.300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art.262 și următoarele Cod procedură penală, art.253, art.257 Cod procedură penală, art.6 și art.197 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea cauzei la.T - Serviciul Teritorial Iași în vederea:
- prezentării din nou a materialului de urmărire penală fiecăreia dintre inculpatele, și refacerea actului de sesizare a instanței.
S-a menținut măsura arestării preventive față de inculpații și.
Pentru a pronunța sentința, tribunalul a reținut:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași din data de 06.10.2009, dat în dosarul nr.156 D/P/2009, s-a dispus:
1. trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpaților:
-, fiul lui si -, născut la data de 03.05.1956 in com. Miroslovesti, jud. I, domiciliat in I, bld. - nr.104,. 3,. A,. 1, CNP: -, pentru savarsirea infracțiunilor prev. de art. 12 al. 1 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic art. 41 al. 2.Cod Penal si art. 37 lit. b Cod Penal, art. 13 din Legea 678/2001 cu aplic. Art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea 39/2003, cu aplic art. 37 lit. b Cod Penal, art. 329.Cod Penal, toate cu aplic art. 33 lit. a Cod Penal;
-, fiul lui si, nascut la data de 15.11.1986 in mun. T, jud. T, domiciliat in sat., comuna Danesti. Jud. V, CNP: -, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 13 din Legea 678/2001;
- (fosta ), fiica lui si, nascuta la data de 27.06.1968 in I, jud. I, domiciliat in I, bld. - nr.104,. 3,. A,. 1, CNP: -, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 12 al. 1 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 13 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea 39/2003, art. 329.Cod Penal, toate cu aplic art. 33 lit. a Cod Penal;
-, fiica lui si, nascuta la data de 12.06.1989, domiciliata in I, bld. - nr.104,. 3,. A,. 1, CNP: -, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 12 al. 1 lit. a din Legea 678/2001 cu aplic art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 13 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic art. 33 lit. a Cod Penal;
2. punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului:
- ( cu datele de mai sus ) pentru savirsirea infractiunilor prev. de art. 12 al. 1 lit. a din legea 678/2001 si art. 329 al. 1 din cod penal, cu aplicarea art. 33lit. a Cod penal;
3. punerea in mișcare a acțiunii penale si trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatelor:
-, fiica lui si -, nascuta la data de 27.07.1986, in I, jud. I, domicilata in sat, comuna, jud. I,
-, fiica lui si -, nascuta la data de 11.08.1986 in com. Trifesti, jud. I, domicliata in sat, comuna Trifesti, jud. I, CNP: -, ficare pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 328.Cod Penal;
4. scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului sub aspectul savarsirii de catre acesta a infractiunii de aderare la un grup criminal organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003, intrucat acesta nu a avut in mod clar reprezentarea existentei grupului criminal organizat initiat de catre familia, el procedand doar la racolarea cvasiintamplatoare a minorei - si la vinderea ei catre inculpatii si;
5. scoaterea de sub urmarire penala a invinuitilor:
-, fiul lui si, nascut la 01.11.1984, in I, jud. I, domiciliat in I,-, -. A,.2,. 9, jud. I, CNP: -;
-, fiul lui G si, nascut la 30.05.1985, in mun. P, jud. I, domiciliat in sat, com., jud. I, CNP: -;
-, fiul lui si, nascut la 12.09.1972 in I, jud. I, domiciliat in I, bld. nr 7A, -. 3,. 15, CNP: -
-, fiul lui si, nascut la 05.06.1979 in I, jud. I, domiciliat in sat, com., jud I, CNP: -
-, fiul lui si, nascut la 14.04.1989 in mun. P, jud. I, domiciliat in sat, com., jud. I, CNP: -
-, fiica lui si, nascuta la 01.01.1988 in I, domiciliata in bld. - nr.104,. 3,. A,. 1, CNP: -
- (fosta ), fiica lui si, nascuta la 13.06.1988 in I, domiciliata in I bld. - nr.104,. 3,. A,. 1, CNP: -, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, trafic de minori si initiere sau aderare a unui grup criminal organizat prev. si ped. de art. 12 al 1, lit. 1, art. 13 din Legea 678/2001 si art. 7 din Legea 39/2003, intrucat faptele acestora de punere in legatura a partilor vatamate cu inculpatul au fost pur intamplatoare neanimate de dorinta de vreunui castig material;
6. neinceperea urmaririi penale in cauza privind savarsirea de catre numitele si a infractiunii de prostitutie prev. de art. 328 al. 1.Cod Penal intrucat materialul probator administrat in cauza nu sustine suficient faptul ca acestea ar fi avut ca principala ocupatie aceasta activitate pe perioada scurt de timp cat a fost dovedita, ori ca si-ar fi obtinut principalele mijloace de subzistenta din aceasta;
7. neinceperea urmaririi penale in cauza privind savarsirea de catre numitul a infractiunilor prev. de art. 7 din Legea 39/2003, art. 12 al. 1, lit. a si 132 din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al. 2 si art. 33 lit. a Cod Penal, intrucat faptele au fost comise inainte de implinirea de catre susnumitul a varstei de 14 ani el neraspunzand penal.
La primul termen de judecată cu procedură completă, în condițiile asigurării asistenței juridice obligatorii pentru toți inculpații și în condiții de contradictorialitate, s-a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare, în baza art.300 alin 1 Cod procedură penală, ocazie cu care apărătorii inculpaților au invocat o serie de neregularități ce vizau, în esență, faptul că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor, în condițiile în care prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc la o dată anterioară definitivării actelor de urmărire penală cu implicații directe asupra acestora, prin încălcarea dispozițiilor art. 153 Cod proc. pen. neregularități care nu pot fi înlăturate cu ocazia cercetării judecătorești, impunându-se restituirea cauzei la organul de urmărire penală, în conformitate cu disp. art.300 alin 2 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și conținutul rechizitoriului, instanța constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, neregularitățile identificate neputând fi înlăturate prin eventualele completări ale reprezentantului Ministerului Public. În acest sens se constată și se rețin următoarele:
Cu privire la inculpata,prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc la data de 09.09.2009( 525, vol. IV ds. urm. pen.). Cu toate acestea:
- la data de25.09.2009, a fost audiat martorul G ( 160, vol. IV ds. urm.pen.), în declarația sa făcând referire atât la inc., cât și la inc., la partea vătămată -; la aceeași dată, recunoaște după fotografii judiciare pe fiecare dintre persoanele anterior menționate;
- la data de26.09.2009, a fost audiat martorul B ( 139 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire la inculpata și, la aceeași dată, o recunoaște după fotografii judiciare ca fiind persoana cu care s-a întâlnit în vederea întreținerii de raporturi sexuale;
II. Cu privire la inculpata,prezentarea materialului de urmărire penală a avut loc la data de 13.07.2009( 620, vol. IV ds. urm. pen.). Cu toate acestea, după această dată au fost efectuate mai multe acte de urmărire penală, după cum urmează:
- la data de23.09.2009, a fost audiat martorul ( 149 și urm. vol. IV ds. urm. pen), care face referire la inculpata și, la aceeași dată, o recunoaște după fotografii judiciare ca fiind persoana cu care a întreținut raporturi sexuale contra unei sume de bani;
- la aceeași dată,23.09.2009, a fost audiat și martorul ( 181 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire tot la inculpata și, la aceeași dată, o recunoaște după fotografii judiciare ca fiind persoana cu care a întreținut raporturi sexuale orale contra unei sume de bani;
- la data de24.09.2009, a fost audiat martorul ( 188 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire tot la inculpata și, la aceeași dată, o recunoaște după fotografii judiciare ca fiind persoana cu care a întreținut, în două rânduri, raporturi sexuale normale contra unor sume de bani;
- la data de28.09.2009, a fost audiat martorul ( 196 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire atât la inculpata, cât și la părțile vătămate și; la aceeași dată, le recunoaște după fotografii judiciare pe fiecare dintrepersoanele anterior menționate. Astfel, inc. este persoana care, împreună cu inc., ar fi creat presiuni asupra părții vătămate de a presta servicii sexuale în folosul celui din urmă, aspecte confirmate și de către partea vătămată;
- la data de02.10.2009, a fost audiată martora ( 221 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire la inculpata și la;
III. Cu privire la inculpatele și,acestora le-a fost prezentat materialul de urmărire penală la data de 08.09.2009. După această dată, au fost efectuate o serie de acte de urmărire penală cu legătură directă asupra unora dintre faptele penale pentru care sunt cercetate și asupra încadrării juridice vizând cel puțin infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constând în constituirea unui grup criminal organizat, alături de inc.. Astfel:
- la data de25.09.2009, a fost audiat martorul G ( 160, vol. IV ds. urm.pen.), în declarația sa făcând referire la inc., la inc., la partea vătămată -; la aceeași dată, recunoaște după fotografii judiciare pe fiecare dintre persoanele anterior menționate;
- la data de28.09.2009, a fost audiat martorul ( 196 și urm. vol. IV ds. urm. pen.), care face referire la părțile vătămate și, reținute prin rechizitoriu a fi obiecte ale exploatării sexuale - scopul grupului criminal organizat de inc., și; la aceeași dată, le recunoaște după fotografii judiciare pe părțile vătămate anterior precizate și pe inc.;
- la data de05.10.2009a fost audiat inc. și.
În legătură cu aceste inculpate, mai trebuie precizat faptul că, intenția organului de urmărire penală de continuare a acestei faze procesuale în ceea ce le privește și după momentul la care a avut loc prezentarea materialului de urmărire penală, este conturată denumeroasele procese verbale întocmite ulterior datei de 08.09.2009, prin care se confirmă contactarea telefonică apărătorului ales al inculpatelor și în scopul aducerii la cunoștință a faptului că urmează a fi efectuate noi acte de urmărire penală, respectiv audieri,în dosarul nr. 156/D/P/2009 ( 138, 147, 156, 179, 195, etc. vol. IV, ds. urm. pen.).
Concluzionând, potrivit art.253 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului de urmărire penală dacă a efectuat noi acte de urmărire penală.
După cum s-a arătat mai sus, fiecare dintre actele procesuale și procedurale efectuate a avut o influență directă asupra întregului material probator pe care s-a întemeiat acuzarea și, ulterior, s-a dispus în baza art. 262 Cod proc. pen. întocmirea rechizitoriului.
Ori, existența unor astfel de necorelări evidente între actele de urmărire penală efectuate și care ar fi trebuit efectuate cu privire la inculpatele mai sus menționate și trimiterea lor în judecată nu pot fi de natură să investească legal instanța de judecată. Prin urmare, judecarea inculpatelor, pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus arătate nu poate avea loc decât în condițiile refacerii actului de sesizare.
Trebuie precizat că refacerea actului de sesizare, din această perspectivă, se impune pentru a se da eficiență garanțiilor procedurale menite să asigure aflarea adevărului, dreptul de apărare al celui judecat și, nu în cele din urmă, dreptul la un proces echitabil.
Astfel, potrivit art.24 din Constituție dreptul la apărare este garantat.
Garantarea dreptului la apărare este asigurată și prin disp. art.6 Cod procedură penală, unde, în alin 3, se prevede că organele judiciare au obligația să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.
Această obligație este înscrisă și în art.6 alin 3 lit. a din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit căreia orice acuzat trebuie să fie informat în mod amănunțit asupra naturii cauzei și acuzației aduse împotriva sa.
Totodată, prin aceeași convenție, se prevede, în art.5 pct.2, obligația organelor judiciare de a informa persoana arestată, printre altele și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa. Această din urmă dispoziție nu se confundă cu cea din art.6 alin 3 lit. a întrucât aceasta vizează doar informarea persoanei arestate preventiv cu privire la motivele arestării pentru a-i oferi acesteia posibilitatea contestării măsurii, în timp ce dreptul reglementat de art.6 urmărește informarea în vederea pregătirii apărării pe fond ( Comisia Europeană a Drepturilor Omului - plângere nr.10857/1984 în cauza Bricmont Belgia), însă ambele drepturi trebuie respectate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat ce se înțelege prin "cauză" și "natura acuzației" aduse împotriva unei persoane, prin hotărârea din 24 octombrie 1996 în cauza "De Torres Spaniei", arătând că acestea se referă la faptele imputate, respectiv, la calificarea juridică a acestora precum și la circumstanțele agravante existente. Dar, informarea în mod amănunțit asupra faptelor imputate și calificarea juridică a acestora nu ar trebui, în nici un caz, să fie ulterioară deciziei de trimitere în judecată.
Atât în cauzele mai sus arătate cât și în altele ( de exemplu: hotărârea din 25.07.2000 în cauza Mattoccia Italia) a considerat că o informare precisă și completă cu privire la faptele care se reproșează acuzatului și a calificărilor juridice reprezintă o condiție esențială a unui proces echitabil.
În cauza de față, inculpatele se află în imposibilitatea pregătirii și exercitării apărării prin necunoașterea întregului material de urmărire penală pe care se sprijină soluția de întocmire a rechizitoriului.
Față de cele mai sus arătate, constatând că, în speță, instanța nu a fost legal sesizată și având în vedere și dispozițiile art.197 alin 2 Cod procedură penală, în conformitate cu care încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței este sancționată cu nulitatea absolută, precum și dispozițiile art.300 alin 2 Cod procedură penală, raportat la la art. 262 și urm. Cod proc. pen. art. 253, art. 257 Cod proc. pen. art. 6 și art. 197 alin. 2 Cod proc. pen. va dispune restituirea cauzei Direcției de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași în vederea:
prezentării din nou a materialului de urmărire penală fiecăreia dintre inculpatele:, fiica lui și -, născută la data de 27.07.1986 în I, domiciliată în sat., com., jud. I;, fiica lui și -, născută la data de 11.08.1986 în com., jud. I, domicioliatăîn sat., com., jud. I;, fiica lui și, născută la data de 12.06.1989, domiciliată în I,-,. 3,. A,. 1;, fiica lui și, născută la data de 27.06.1968 în I, domiciliată în I,-,. 3,. A,. 1; refacerii actului de sesizare a instanței.În ceea ce privește măsura arestării preventive luată față de inculpații și, instanța o va menține, fiind dispusă în condiții de legalitate și temeinicie, iar ordinea publică fiind realmente amenințată prin natura valorilor sociale pretins lezate, prin amploarea activității infracționale dedusă judecății. În plus, există bănuiala rezonabilă, că, lăsați în libertate, inculpații ar putea exercita presiuni asupra părților vătămate sau a martorilor în vederea influențării în sensul urmărit de aceștia.
Prin urmare, instanța reține că nu s-au modificat temeiurile care s-au avut în vedere la luarea și ulterior, menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații și și va dispune menținerea acesteia.
Împotriva Sentinței au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie fără a preciza motivele de critică.
La termenul de judecată în recurs din 10 2009, inculpații recurenți și au declarat în fața Curții că își retrag recursurile formulate împotriva Sentinței penale nr.660 din 9 noiembrie 2009 Tribunalului Iași, declarații consemnate în scris și semnate de către inculpați.
Conform art.385 ind.4 raportat la art.369 Cod procedură penală părțile își pot retrage recursurile în condițiile dispuse prin art.369 Cod procedură penală, înainte de închiderea dezbaterilor, retragerea să fie făcută personal de parte și în fața instanței.
Cum retragerea recursului este un act de dispoziție al părții care a declarat recursul, principiul disponibilității fiind prevăzut de lege, față de declarațiile inculpaților de retragere a recursurilor formulate în temeiul art.385 ind.4 Cod procedură penală se va lua act de manifestarea de voință a acestora în sensul enunțat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.385 ind.4 din Codul d e procedură penală, ia act de declarațiile inculpaților și prin care își retrag recursurile formulate împotriva sentinței penale nr.660 din 09.11.2009, a Tribunalului Iași.
Obligă pe recurenți să plătească statului câte 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
16.12.2009
2 ex
Tribunalul Iași -
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu, Dan Anton