Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 183/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1814/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 183
Ședința publică din data de 7 august 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI
- este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea apelurilor declarate de apelanții - inculpați și împotriva sentinței penale nr. 668/F din data de 23 iunie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat, personal, aflat în stare de arest i asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar și inculpatul, personal, aflat în stare de arest i asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorii desemnați din oficiu învederează faptul că inculpații înțeleg să-și retragă apelurile.
Inculpatul, personal, declară că își retrage apelul.
Inculpatul, personal, declară că își retrage apelul.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a apelanților - inculpați, care au declarat că își retrag apelurile. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpații să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 668/F/23.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) și art. 80 Cod penal, condamnarea inculpatului la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, în condițiile art. 65 Cod penal.
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) și art. 80 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, în condițiile art. 65 Cod penal.
În baza art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 Cod penal, au fost contopite pedepsele principale aplicate, dându-se spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, în condițiile art. 65 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus reținerea de la 16.07.2008 la 17.07.2008 și reținerea și arestarea preventivă de la 18.02.2009 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) și art. 80 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, în condițiile art. 65 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 18.02.2009 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul suma de 204 lei, iar de la inculpatul suma de 40 lei.
S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,42 grame heroină, respectiv 0,10 grame heroină.
În baza art. 357 alin. 2 lit. e) Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul a sumei de 144 lei și a telefonului mobil Motorola
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la 2300 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul la plata sumei de 900 lei cu același titlu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prezenți personal în instanță la termenul de judecată de astăzi, inculpații și au arătat că își retrag apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 668/F/23.06.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr-.
Ca urmare, având în vedere manifestarea de voință a inculpaților în acest sens, Curtea, în temeiul art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, va lua act de retragerea apelurilor declarate de aceștia.
Având în vedere că apelanții sunt cei care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de declarația inculpaților și de retragere a apelurilor declarate împotriva sentinței penale nr. 668/F/23.06.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red./Dact /27.08.2009
Ex.2
Red. - -
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Antoaneta Nedelcu