Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 129/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 129

Ședința publică din data de 08 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței penale nr. 271 din 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova privind pe inculpații fiul lui G și, născut la data de 28 iulie 1962 și fiul lui G și, născut la data de 01 aprilie 1969.

Prin sentința penală nr. 271 din 23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza disp.art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. penală a fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 28.07.1962 în S, județul I, domiciliat în P,-, județul P, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal, faptă din februarie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Prin aceeași sentință, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală a fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01.04.1969 în comuna de Târg, județul P, fără antecedente penale, domiciliat în Câmpina,-, - 6,. A,. 8, județul P pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 Cod penal, faptă din februarie 2005, întrucât faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: inculpatul asistat de apărător ales din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale din 22.08.2008 aflată la pagina 21 dosar și inculpatul, asistat de avocat ales din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale nr. 55/25.09.2008 aflată la fila 27 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorii aleși ai inculpaților, având pe rând cuvântul precizează că nu au cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu are cereri de formulat.

În baza disp. art. 378 alin. 11Cod proc. penală, Curtea trece la ascultarea celor doi inculpați, aducându-le la cunoștință că ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor, dacă se coroborează cu probele administrate în cauză.

Luând act că nu sunt cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că apelul declarat de parchet vizează soluția de achitare a inculpaților pronunțată de Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 271 din 23.05.2008, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Prin sentința pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost admisă plângerea formulată potrivit disp. art. 2781.C.P.P. reținând cauza spre rejudecare s-a dispus achitarea celor doi inculpați pentru infracțiunea prev. de art. 257 Cod penal.

Se susține pe situația de fapt, că în mod cert în cursul lunii februarie 2005, inculpatul a solicitat ajutorul colegului său, în vederea obținerii unui certificat de cazier judiciar pentru numitul, ce nu se afla în țară la aceea dată. Solicitarea a fost făcută de ca urmare a insistențelor numitului C, urmând ca rândul său inculpatul să intervină în vederea procurării certificatului de cazier.

În aceea perioadă Caf ost interceptat de către DIICOT - Biroul Teritorial Prahova, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, moment în care s-a ajuns și la descoperirea acestei infracțiuni ce face obiectul prezentului dosar de apel.

Din cuprinsul transcrierilor conținutului discuțiilor purtate de către numitul C cu cei doi inculpați, în luna februarie a anului 2005 pe tema acestui certificat de cazier, rezultă că acesta a promis foloase materiale inculpaților în condițiile în care solicitarea sa va fi rezolvată favorabil.

Printre acțiunile alternative care realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii se numără și acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au acceptat primirea de foloase, după rezolvarea solicitării, acceptare expresă din partea numitului și tacită din partea numitului.

Ambii inculpați, cu prilejul discuțiilor purtate cu numitul C au precizat că apostilarea certificatului de cazier se realizează de către funcționari ai prefecturii pe lângă care urmau să facă intervenția, chiar nominalizând și indicând persoane ce aveau aceste atribuții.

Prin urmare, prin precizarea actului ce urma a fi îndeplinit, calitatea persoanelor pe lângă care urmau să intervină în vederea obținerii certificatului de cazier judiciar și apostilarea acestuia, cerința legală menționată mai sus este realizată în cauză, întregind astfel conținutul și latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență.

Fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea reținută, iar singurul temei al achitării acestora de către instanță, erau prevederile art. 181Cod penal, așa cum s-a reținut și la parchet prin ordonanța atacată, deoarece nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel, respectiv cel vizând contradictorialitatea dintre motivarea instanței și conținutul dispozitivului, acesta nu se mai susține, deoarece într-adevăr instanța apreciază că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea iar achitarea a fost dispusă în acest sens.

Avocat având cuvântul pentru inculpatul arată că fiind interceptate convorbirile telefonice ale unei persoane cercetate pentru trafic de persoane, numitul C, printre aceste convorbiri apare o legătură cu inculpatul, aceasta fiind singura probă în acuzarea acestuia.

Această probă, convorbirea telefonică, trebuia să fie autorizată în prealabil de către instanță pentru a fi folosită împotriva inculpatului, pentru că pe această cale ocolită s-a născut dosarul de trafic de influență, soluționat cu scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

O atare sancțiune înseamnă oarece vinovăție în sarcina inculpatului și aceasta poate avea consecințe, asupra cazierului acestuia.

Se susține că atâta vreme cât s-a făcut plângere penală deoarece fapta nu există, temeiul scoaterii de sub urmărire penală sau al achitării este acela prevăzut de litera a, adică fapta nu există, pentru că instanța trebuie să se raporteze la varianta normativă a disp.art. 257 Cod penal, primirea sau pretinderea de bani sau acceptarea de foloase sau alte valori, direct sau indirect pentru sine sau pentru altul.

judiciar se emite persoanei care este titular al acestui drept sau persoanei care are o împuternicire specială iar apostilarea se realizează la o instituție unde există personal autorizat, după o anumită procedură.

Soluția dată de Tribunalul Prahova de admitere a plângerii formulată de și de judecată în fond corespunde adevărului, solicitând respingerea apelului declarat de parchet ca nefondat. S-a dovedit că nu este îndeplinită nici una din variantele normative cu privire la traficul de influență iar fapta nu există.

Avocat având cuvântul pentru inculpatul, arată că în apelul declarat, parchetul pretinde că s-ar impune menținerea soluției date de către parchet, inițial de achitare în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1C.P.P. că ar fi vorba de o sancțiune administrativă.

Cei doi făptuitori au contestat această măsură și au apreciat că în calitate de ofițeri de poliție nu se impune să fie amendați administrativ, pentru o faptă pe care ei nu au săvârșit-

Se impune în continuare achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală, motivat de faptul că lipsește o situație premisă în ceea ce privește atribuțiile de serviciu ale funcționarului pe lângă care s-a intervenit.

Cu privire la inculpatul acesta nu a pretins niciodată vreo sumă de bani sau alte foloase de la C. Faptul că a solicitat sprijinul lui nu constituie o infracțiune, deoarece conform atribuțiilor de serviciu ale lui, acesta nu avea posibilitatea de a efectua acel cazier judiciar apostilat.

Acele interceptări îl priveau pe C, nu există autorizare pentru această faptă și nu pot constitui probe. Nu rezultă din convorbirile telefonice că ar fi acceptat să primească foloase sau bani de la C, pentru a interveni pe lângă pentru ca acesta la rândul său să intervină pentru a se elibera cazierul judiciar apostilat.

Solicită respingerea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de Tribunalul Prahova, după rejudecarea cauzei în fond.

Inculpatul având ultimul cuvânt arată că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, solicitând respingerea apelului.

Inculpatul având ultimul cuvânt solicită respingerea apelului declarat de parchet, susținând că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de influență.

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 271/23 mai 2008 Tribunalul Prahova în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c a C.P.P. dispus achitarea inculpatului fiul lui G și, născut la data de 28 iulie 1962, în municipiul S, județul I, domiciliat în P,-, județul P, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal, faptă din februarie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Prin aceeași hotărâre, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d a C.P.P. fost achitat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 01 aprilie 1969 în comuna de Târg, județul P, fără antecedente penale, domiciliat în Câmpina,-, - 6,. A,. 8, județul P, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal, faptă din februarie 2005, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2008 Tribunalul Prahovaa admis plângerile conexe formulate de petenții și, a desființat ordonanța nr. 146/P/2007 din 22 noiembrie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților și pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal și a reținut cauza spre rejudecare în primă instanță.

În vederea soluționării plângerilor s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 146/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

S-a reținut că anterior începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 cod penal dispusă prin rezoluția din 07 iunie 2007, au fost interceptate convorbiri telefonice între numitul C și învinuiții și ce au fost înregistrate și redate în procesele verbale aflate în dosarul de urmărire penală iar acestea au natura actelor premergătoare pe baza cărora se poate aprecia că există indicii temeinice că aceștia au comis faptele de trafic de influență însă pentru a se stabili cu certitudine dacă petenții au comis aceste fapte se impune administrarea de probe în procesul penal, deci în faza de urmărire penală.

S-a reținut că după începerea urmăririi penale procurorul a dispus audierea martorilor C și, precum și audierea învinuiților, probe în raport de care tribunalul a constatat că nu sunt concludente în a se aprecia asupra vinovăției inculpaților în comiterea infracțiunii de trafic de influență în modalitatea acceptării de promisiuni, de foloase sau bani de la C, concluzionând că soluția dispusă de procuror de scoatere de sub urmărire penală în temeiul disp. art. 10 lit.1este C.P.P. nelegală și netemeinică, chiar dacă s-a apreciat că faptei îi lipsește gradul de pericol social.

Ca atare, reținând că sunt probe suficiente pentru judecarea pe fond a cauzei, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. c a C.P.P. admis plângerile conexe, a desființat ordonanța atacată și a reținut cauza spre judecare sub aspectul comiterii de către inculpați a infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal.

După admiterea plângerilor, prima instanță a procedat la audierea inculpaților și precum și a audierea martorului C, părțile renunțând la audierea martorului.

Examinând actele și lucrările cauzei, prima instanță a reținut că în cursul lunii februarie 2005 numitul C din comuna, sat, județul Pal uat legătura cu inculpatul, agent de poliție, în scopul obținerii cazierului judiciar al numitului și aplicării pe acest document a apostilei, în condițiile în care persoana în cauză era plecată din țară.

În acest sens, l-a contactat pe colegul său, inculpatul, pe care l-a rugat să îl ajute în obținerea actului sus menționat.

Se reține, potrivit proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, că într-adevăr între inculpatul și numitul C s-au purtat mai multe convorbiri telefonice în legătură cu rezolvarea problemei celui din urmă, însă s-a apreciat că din nici o convorbire efectuată nu a rezultat că inculpatul ar fi solicitat vreo sumă de bani ori alt serviciu sau bun în schimbul ajutorului pe care trebuia să îl dea lui C.

În același sens, din actele efectuate nu rezultă că inculpatul a pretins vreo sumă de bani, direct sau prin intermediar în scopului obținerii actului solicitat, după cum nu reiese că inculpatul a depus diligențe în vederea obținerii în mod ilegal a certificatului de cazier judiciar cu apostilă, în condițiile în care persoana respectivă nu se afla în țară.

Prin urmare, s-a concluzionat că inculpatul nu a săvârșit nici o infracțiune în condițiile în care nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit pe lângă un funcționat ce avea atribuții în sensul eliberării actului respectiv sau că ar fi pretins o sumă de bani sau alte foloase în acest sens, după cum inculpatul nu a săvârșit nici o infracțiune deoarece nu a pretins bani sau alte foloase de la C iar potrivit atribuțiilor de serviciu nu avea posibilitatea să efectueze actul solicitat, ajutorul solicitat colegului său nefiind infracțiune.

Împotriva sentinței penale nr. 271 din 23 mai 2008 Tribunalului Prahovaa declarat apel în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care a criticat hotărârea de nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut, în esență, că din probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale rezultă că în cursul lunii februarie 2005 inculpatul a solicitat ajutorul colegului său în vederea obținerii unui certificat de cazier judiciar pentru numitul ce nu se afla în țară la aceea dată. Solicitarea a fost făcută de ca urmare a insistențelor numitului C urmând ca la rândul său inculpatul să intervină în vederea procurării certificatului de cazier judiciar.

Se motivează că în perioada respectivă Caf ost interceptat de către DIICOT - Biroul Teritorial Prahova fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, moment în care s-a ajuns și la descoperirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze.

Din cuprinsul transcrierilor conținutului discuțiilor purtate de către C cu cei doi inculpați, pe tema certificatului de cazier rezultă că acesta a promis foloase materiale inculpaților în condițiile în care solicitarea sa va fi rezolvată favorabil iar din probele administrate rezultă că inculpații au acceptat primirea de foloase după rezolvarea solicitării, acceptare expresă din partea numitului și tacită din partea numitului.

De asemenea, se arată că ambii inculpați, cu prilejul discuțiilor purtate cu numitul C au precizat că apostilarea certificatului de cazier se realizează de către funcționari ai prefecturii pe lângă care urmau să facă intervenția, nominalizând și indicând persoane cu atribuții în acest sens.

Prin urmare, prin precizarea actului ce urma a fi îndeplinit, calitatea persoanelor pe lângă care urmau să intervină în vederea obținerii certificatului de cazier judiciar și apostilarea acestuia, cerința legală, respectiv acceptarea de promisiuni de daruri este realizată, întregind conținutul și latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență așa încât fapta celor doi inculpați constituie infracțiunea reținută, iar singurul temei al achitării acestora sunt prevederile art. 181Cod penal, așa cum s-a reținut prin ordonanța atacată, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În temeiul disp. art. 378 alin. 11C.P.P. Curtea a dispus ascultarea inculpaților, declarațiile acestora fiind atașate la dosar, 30 - 31.

Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art. 371 alin. 2 și 378.C.P.P. apreciază că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin ordonanța nr. 146/P/2007 din 22.11.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal a învinuiților și și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 600 lei învinuitului și de 200 lei învinuitului.

Plângerile formulate în temeiul disp. art. 275 - 278.C.P.P. de învinuiți au fost respinse de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova prin ordonanța nr. 1603/II/2/2007 din 23 ianuarie 2008.

Împotriva actelor procurorului, învinuiții și au formulat plângeri în temeiul disp. art. 2781alin. 1.C.P.P. iar după declinarea dispusă de Judecătoria Ploiești prin sentința penală nr. 187/31 ianuarie 2008 și conexarea cauzelor la Tribunalul Prahova, prin încheierea din 28 martie 2008 acestea au fost admise, s-a desființat ordonanța nr. 146/P/2007 din 22 noiembrie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și s-a reținut cauza spre judecare în primă instanță, apreciindu-se că sunt probe suficiente în acest sens.

Așa cum s-a arătat și rezultă din actele de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 146/P/2007, inculpații și au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență constând în aceea că în cursul lunii februarie 2005, inculpatul ar fi acceptat expres promisiunea de daruri pentru sine în situația rezolvării favorabile a cererii formulate de C privind obținerea certificatului de cazier pentru numitul, aflat la acel moment în străinătate precum și apostilarea acestui act, iar inculpatul, indirect, a acceptat o astfel de promisiune în același scop.

Potrivit disp. art. 257 Cod penal, infracțiunea de trafic de influență constă în primirea, ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Se pretinde în ordonanța de începere a urmăririi penale că infracțiunea de trafic de influență a fost descoperită urmare interceptării convorbirilor telefonice purtate de către numitul C efectuate de DIICOT - Biroul Teritorial Prahova și autorizate de instanță, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Potrivit disp. art. 912alin. 5.C.P.P. astfel de convorbiri interceptate și înregistrate în mod legal pot fi folosite și în altă cauză penală în măsura în care din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni.

Procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice relevă faptul că între numitul C și inculpați s-au purtat discuții legate de modalitatea legală în care poate fi obținut un cazier judiciar cu apostilă pentru o persoană aflată în străinătate, aspecte ce se coroborează cu declarațiile inculpaților și ale martorului C.

Aceleași probe conduc la concluzia că prima persoană la care martorul a apelat a fost inculpatul, prieten al acestuia, care, neputând să îi ofere informațiile solicitate, a apelat la colegul său de serviciu, respectiv la inculpatul, iar acesta după ce s-a interesat la autoritatea competentă, a comunicat martorului că o asemenea solicitare nu poate fi făcută în lipsa persoanei interesate.

Rezultă din declarația dată de martorul, fila 90 dosar urmărire penală, care este persoana pe lângă care s-a pretins exercitarea influenței și care avea atribuții în acel sens, că niciunul dintre inculpați și nici C nu i-au solicitat nici verbal și nici în scris eliberarea unui act apostilat, ba mai mult, nu cunoaște respectivele persoane și nici nu le-a întâlnit vreodată.

De asemenea, din adresa nr. - din 17.04.2007 emisă de Inspectoratul de Poliție a județului P - Serviciul, fila 75 dosar rezultă că în urma verificărilor efectuate numitul având CNP - nu a formulat cerere de eliberare cazier judiciar în regim normal și de urgență în perioada 01 ianuarie - 01 iunie 2005, relații în același sens fiind oferite și de Guvernul României - Instituția Prefectului județul P prin adresa nr. 5436/D1/13.04.2007 fila 73

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus achitarea inculpatului reținând că fapta săvârșită de acesta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și a inculpatului întrucât fapta a fost săvârșită de o altă persoană, este temeinică și legală și nu se impune reformarea acesteia pentru considerentele ce urmează:

Este adevărat că numitul C, prieten cu inculpatul a purtat cu acesta convorbiri telefonice în legătură cu modalitatea de obținere a certificatului de cazier judiciar apostilat, pentru o altă persoană respectiv, aflat în străinătate. Neputând oferi relațiile solicitate inculpatul a apelat la colegul său care după ce s-a interesat la autoritățile competente a comunicat martorului C că o asemenea cerere nu poate fi satisfăcută în lipsa persoanei interesate.

Rezultă indubitabil din transcrierea convorbirilor telefonice și declarația martorului că niciunul dintre inculpați nu a pretins și nici primit bani ori alte foloase de la martorul C, pentru rezolvarea cererii formulate.

În ceea ce privește comiterea infracțiunii de trafic de influență în modalitatea acceptării de promisiuni de daruri, Curtea apreciază, ca și instanța de fond, că nu există dovezi certe în acest sens, discuțiile purtate de martor cu inculpații neputând fi interpretate astfel, câtă vreme pentru efectuarea serviciului solicitat există obligativitatea achitării de taxe iar părțile nu au făcut referiri concrete la altfel de foloase.

De asemenea, deși se pretinde că inculpatul ar fi urmat să-și exercite influența pe lângă martorul, acesta din urmă a declarat că nu a fost contactat de niciuna din persoanele implicate, ba mai mult, nici nu cunoaște pe vreuna dintre ele.

În plus, se constată că niciuna din autoritățile abilitate să elibereze actul în discuție nu a avut înregistrată vreo cerere din partea numitului, ceea ce înseamnă că discuțiile înregistrate au avut ca scop informarea de principiu asupra modului de obținere a cazierului judiciar apostilat, cererea nemaifiind formulată întrucât se impunea prezența persoanei solicitante, care la aceea dată se afla în străinătate.

În raport de considerentele expuse, Curtea apreciind că soluția pronunțată este legală și temeinică, sub toate aspectele, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. b va C.P.P. respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticile invocate fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova privind pe inculpații și, împotriva sentinței nr. 271/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 octombrie 2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red. NI

Tehnored. GM

2 ex./16.10.2008

Dosar fond nr- Trib.

Judec. fond

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Elena Zăinescu
Judecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 129/2008. Curtea de Apel Ploiesti